ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6131/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrata pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul C.N. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Județului Cluj, a solicitat suspendarea deciziei de impunere nr. AA din 29 octombrie 2012, emisă de D.G.F.P. Cluj, până la soluționarea pe fond a acțiunii având ca obiect anularea actului. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 9 din 8 ianuarie 2013 Curtea de Apel Cluj a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul C.N. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Județului Cluj și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. AA din 29 octombrie 2012, emisă de D.G.F.P.

Cluj. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că D.G.F.P. Cluj a întocmit raportul de inspecție fiscală din 29 octombrie 2012, în baza căruia a fost emisă decizia de impunere nr. AA din 29 octombrie 2012, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații de plată constând în: 416.149 RON T.V.A. pentru o serie de tranzacții imobiliare efectuate în perioada 01 aprilie 2007 - 31 decembrie 2011, și 430.974 RON cu titlu de dobânzi și majorări de întârziere, respectiv 62.420 cu titlu de penalități de întârziere, creanța fiscală totală fiind de 909.543 RON.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, în cauză cererea de suspendare nu pare a fi manifest nefondată, în sensul că se invocă argumente de fapt și de drept, elementele unei cereri de chemare în judecată sunt clar prefigurate și nu există nici un motiv, fără a intra în temeinicia argumentelor, care să atragă respingerea unei astfel de acțiuni, „la prima vedere”. Cu privire la paguba iminentă, judecătorul fondului a constatat că plata sumei 909.543 RON, i-ar afecta extrem de serios situația patrimonială, această prezumție simplă nefiind răsturnată de pârâtă cu o probă contrară. 3. Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Cluj, a declarat recurs D.G.F.P.

Cluj, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a apreciat soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată. S-a susținut că așa zisul caz bine justificat nu există în cazul reclamantului, întrucât atât decizia de impunere cât și raportul de inspecție fiscală sunt temeinic motivate în fapt și în drept, reprezentând un mijloc de probă veritabilă, neputându-se susține că asupra lor ar plana dubii privind legalitatea. Astfel, arată recurenta prin Ordinul A.N.A.F. nr. 3831/2011 emis în temeiul H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F.

prin care se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, s-a stabilit că activitatea de inspecție fiscală există doar în cadrul direcției generale a finanțelor publice județene, care exercită inspecții fiscale la contribuabilii persoane juridice și la contribuabilii persoane fizice, cât și controale financiare la contribuabilii persoane juridice la care statul este acționar, astfel că inspecția fiscală la reclamant a fost efectuată de către un organ competent. Referitor la condiția pagubei iminente, recurenta a susținut că reclamantul nu a produs probe din care să rezulte că se află în ipoteza unui prejudiciu care odată produs ar fi extrem de greu de reparat.

De asemenea, plata impozitelor și taxelor constituie o obligație legală și nu este de natură a-i provoca reclamantului vreo paguba. În fine, recurenta a susținut că în cauză nu se poate vorbi de o aparență de nelegalitate a actului administrativ care să justifice suspendarea executării acestuia. Conchizând, recurenta a susținut prin cererea de recurs că argumentele reclamantului aduse în susținerea cererii de recurs nu sunt de natură a face dovada îndeplinirii cumulativă a condițiilor prevăzute de lege. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum rezultă din lucrările dosarului, reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ, cu o cerere privind suspendarea executării deciziei de impunere nr. AA din 29 octombrie 2012 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații de plată constând în: 416.149 RON T.V.A. pentru o serie de tranzacții imobiliare efectuate în perioada 01 aprilie 2007 - 31 decembrie 2011, și 430.974 RON cu titlu de dobânzi și majorări de întârziere, respectiv 62.420 cu titlu de penalități de întârziere.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Aceste condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamanți, îndeplinirea cumulativă condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută. Este adevărat că în cadrul procedurii suspendării de executare nu se poate face o analiză aprofundată a conținutului raportului juridic dedus judecății, pentru a nu se prejudeca fondul cauzei, dar aceasta nu înseamnă că împrejurările de fapt sau de drept care ar putea crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ se limitează la dimensiunea formală a acesteia. Dimpotrivă, aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, esențial fiind ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că în cauză este conturată o îndoială serioasă asupra actului administrativ atacat, având în vedere aspectele de drept substanțial, referitoare la calitatea de persoană impozabilă și la calificarea juridică a tranzacțiilor imobiliare efectuate de reclamanți, prin prisma prevederilor art. 127 și 141 C. fisc., a normelor din legislația secundară în materie și a jurisprudenței naționale și europene relevante. În speță, Înalta Curte constată că împrejurările amplu și detaliat descrise în cererea de chemare în judecată și susținute prin înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în ceea ce privește aplicarea art. 127 C. fisc.

în perioada supusă inspecției fiscale, îndoială decurgând din lipsa de coerență a conduitei autorităților fiscale, cu consecința imposibilității contribuabililor de a-și orienta propria conduită într-o manieră adecvată, fiind încălcat, astfel, principiul certitudinii impunerii, conform căruia legiuitorului - atunci când elaborează norma fiscală - și autorității - atunci când aplică norma pentru determinarea sarcinii fiscale - le revine sarcina să nu ajungă la interpretări arbitrare și să stabilească în mod precis termenele, modalitatea și sumele de plată pentru fiecare plătitor, pentru ca aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

Totodată, Înalta Curte constată, că în prezenta cauză, înscrisurile dosarului și ansamblul circumstanțelor speței atestă și îndeplinirea condiției privind iminența pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuție și efectele unei executării silite asupra patrimoniului reclamantului. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă D.G.F.P. a Județului Cluj la plata sumei de 821 RON cheltuieli de judecată către intimatul- reclamant. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 din C. proc.

civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a Județului Cluj împotriva sentinței civile nr. 9 din 8 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta D.G.F.P. a Județului Cluj la plata sumei de 821 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant C.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2013.