ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1312/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1312/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC E. SRL, societate aflată în reorganizare, prin administrator special

P.G. și administrator judiciar L.T. IPURL, prin reprezentant legal D.A. a formulat,

în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F., D.G.F.P. Bacău contestație

împotriva: deciziei de impunere din 3 decembrie 2010 emisă de A.N.A.F. prin D.G.F.P.

Bacău prin Activitatea de Inspecție Fiscală, raportului de inspecție fiscală din

3 decembrie 2010 emis de Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F. prin D.G.F.P. Bacău

prin Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul Inspecție Fiscală; deciziei

din 18 februarie 2011 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F. prin D.G.F.P.

Bacău, ca urmare a soluționării contestației împotriva măsurilor dispuse de organele

de inspecție fiscală prin decizia de impunere din 3 decembrie 2010.

În motivare, reclamanta

a arătat că prin actele administrativ-fiscale atacate s-au stabilit în mod greșit

baze impozabile suplimentare pentru TVA și impozitul pe profit, față de suma declarată,

cu majorări de întârziere/dobânzi și penalități. Obiectul contestației îl constituie

suma de 782.488 RON reprezentând:

A. Pentru perioada 1

octombrie 2006-31 decembrie 2009 s-a stabilit total bază impozabilă suplimentară

pentru calculul TVA în sumă de 1.460.368 RON TVA stabilită suplimentar față de suma

declarată, 261.872 RON, majorări de întârziere/dobânzi în sumă de 208.449 RON, penalități

de întârziere în sumă de 39.271 RON. Total debite stabilite suplimentar în sumă

de 509.592 RON;

B. Pentru perioada 1

ianuarie 2005-31 decembrie 2009 s-a stabilit total bază impozabilă suplimentară

pentru calculul impozitului pe profit în sumă de 1.059.803 RON, impozit pe profit

stabilit suplimentar față de suma declarată în sumă de 163.836 RON, majorări de

întârziere/dobânzi în sumă de 84.485 RON, penalități de întârziere în sumă de 24.575

RON. Total debite stabilite suplimentar în sumă de 272.896 RON.

A arătat reclamanta că

înțelege să conteste actele administrativ fiscale indicate, bazele impozabile suplimentare,

precum și obligațiile de plată aferente suplimentar stabilite, reprezentând TVA

suplimentară cu majorări de întârziere/dobânzi și penalități și impozit pe profit

stabilit suplimentar față de suma declarată, cu majorări de întârziere/dobânzi și

penalități așa cum au fost indicate mai sus la lit. A) și lit. B), să fie desființate

în întregime actele administrative fiscale atacate, să se înlăture bazele de impunere

suplimentar stabilite și să fie exonerată de plata obligațiilor fiscale suplimentare,

în sumă de 782.488 RON (TVA și impozit pe profit suplimentare cu majorări de întârziere/dobânzi

și penalități), obligând totodată organul emitent să emită o noua decizie de impunere

cu o noua bază de impozitare corespunzătoare.

Instanța a dispus în cauză

efectuarea unei expertize contabile, având următoarele obiective:

și evidentele contabile aferente perioadei 1 octombrie 2006-31 decembrie 2009 care

au făcut obiectul verificării din punct de vedere fiscal, să se stabilească dacă

suma de 509.592 RON, reprezentând 261.872 RON TVA suplimentar de plată, 208.449

RON majorări de întârziere aferente TVA și 39.271 RON penalități de întârziere aferente

TVA, au fost corect stabilite de organele fiscale, pe componentele menționate în

decizia atacată și separat pe TVA deductibilă și TVA colectată;

societatea datorează bugetului de stat suma de 272.896 RON stabilită de organele

fiscale pentru perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2009, reprezentând 163.836

RON impozit pe profit, 84.485 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe

profit și 24.575 RON penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, stabilite

prin decizia de impunere din 3 decembrie 2010 și confirmate prin decizia din 18

februarie 2011.

La termenul din 6 septembrie

2012, contestatoarea a solicitat instanței suspendarea judecății cauzei, în temeiul

art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., motivat de faptul că în urma formulării

plângerii penale de către D.G.F.P. Bacău, prin rezoluția nr. 69/P/2011 din 5

aprilie 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău s-a confirmat rezoluția

de începere a urmăririi penale față de administratorul SC E. SRL. S-au depus la

dosar atât rezoluția menționată, cât și sesizarea formulată de către D.G.F.P. Bacău.

Prin sentința nr. 173

din 27 septembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a

II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a judecății cauzei și a

respins contestația formulată de reclamanta SC E. SRL, prin administrator special

P.G., prin administrator judiciar L.T. IPURL, ca nefondată. Totodată, a dispus obligarea

reclamantei la plata onorariului de expert în cuantum de 2.800 RON. Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia de impunere

din 3 decembrie 2010 s-au stabilit în sarcina reclamantei SC E. SRL Onești, obligații

fiscale suplimentare de plată de către inspecția fiscală în sumă de 782.488 RON,

reprezentând: 261.872 RON TVA; 208.449 RON majorări de întârziere aferente TVA;

39.271 RON penalități de întârziere aferente TVA; 163.836 RON impozit pe profit;

84.485 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 24.575 RON penalități

de întârziere aferente impozitului pe profit.

Împotriva deciziei de

impunere a formulat contestație SC E. SRL, respinsă prin decizia din 18

februarie 2011 emisă de D.G.F.P. Bacău.

Motivele invocate de către

contestatoare în atacarea deciziei de impunere au fost reiterate în plângerea formulată

la instanță împotriva deciziei din 18 februarie 2011 emisă de D.G.F.P. Bacău.

Pentru clarificarea situației

de fapt și, implicit, pentru verificarea susținerilor și motivațiilor contestatoarei,

s-a dispus în cauză efectuarea unei expertize contabile, ambele părți formulând

obiecțiuni la raportul de expertiză.

Cu privire la cererea

de suspendare în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., formulată de reclamantă,

prima instanță, analizând circumstanțele cauzei, în speță, conținutul rezoluției

nr. 69/P/2011 din 5 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, data

introducerii acțiunii și data rezoluției, situația juridică a societății, a apreciat

că nu sunt incidente dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., urmărirea

penală începută prin rezoluția parchetului, neavând o înrâurire hotărâtoare asupra

soluției din cauza de față, astfel că a respins cererea de suspendare a judecății.

Pe fondul cauzei, din

analiza înscrisurilor depuse la dosar și a expertizei contabile efectuată în cauză,

prima instanță a reținut următoarele:

Referitor la baza de impunere

suplimentară de 174.032 RON și TVA nedeductibilă fiscal în sumă de 33.066 RON.

Contestatoarea a susținut

că organul de control a ajuns la suma de 33.066 RON printr-un simplu artificiu matematic

și că, indiferent de modalitatea de declarare, lunară sau trimestrială, aceasta

fiind doar o formalitate, relevanță are soldul final.

În anul 2006 reclamanta

a avut ca perioadă fiscală trimestrul, de la 1 ianuarie 2007, perioada fiscală fiind

luna calendaristică.

Teza prezentată de către

reclamantă ar fi admisibilă, numai dacă ar fi întocmit decontul de TVA pe primul

trimestru, respectiv în luna martie, însă, așa cum rezultă din vectorul fiscal existent

la A.F.P. Onești și necontestat, în anul 2007 reclamanta a depus lunar deconturile

de TVA, inclusiv pentru lunile ianuarie și februarie, ulterior fiind preluate și

în decontul lunii martie, ca și un decont trimestrial de TVA.

Expertul contabil nu face

nici o mențiune privitoare la TVA aferentă lunii ianuarie și februarie 2007, ci

menționează că eroarea provine din declarația lunii martie 2007.

Având în vedere că TVA

deductibilă din luna ianuarie și februarie 2007 a fost înregistrată atât pe fiecare

lună în parte cât și în decontul lunii martie 2007, ca fiind aferentă întregului

trimestru, în mod corect organele fiscale au stabilit o bază de impunere suplimentară

în sumă de 174.032 RON și TVA nedeductibilă fiscal în sumă de 33.066 RON, ca diferență

între TVA deductibilă înregistrată în decontul lunii martie 2007 aferentă întregului

trimestru în sumă de 41.570 RON și TVA deductibilă aferentă lunii martie în sumă

de 8.504 RON.

Prima instanță a înlăturat

constatările expertului contabil referitoare la acest punct și concluziile privitoare

la modificarea bazei de impunere și a TVA deductibile reținând că nu s-a contestat

realitatea calculului matematic, ci raționamentul organului fiscal în determinarea

acestei sume.

Cu privire la critica

operațiunii de achiziție de la SC M.C. SRL și livrarea către SC A.C. SRL.

Reclamanta a susținut

realitatea operațiunilor și justificarea economică a acestora.

Conform dispozițiilor

art. 155 alin. (5) lit. l) C. fisc. în vigoare la data întocmirii facturii fiscale

în discuție, (5) Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informații: l)

data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui

avans, cu excepția cazului în care factura este emisă înainte de data livrării/prestării

sau încasării avansului;

Organul de inspecție fiscală

a reținut că facturile de livrare către SC A.C. SRL nu sunt completate la rubricile

data facturii și date privind expediția și nici nu au fost declarate și toate cele

trei exemplare au fost găsite în dosarul SC E. SRL, reprezentantul societății în

nota explicativă precizând că facturile au fost primite fără dată, din eroare și

tot din eroare nu au fost cuprinse în declarație.

Reclamanta nu face nici

o referire la aceste aspecte, ci invocă apărări în sensul că operațiunea este reală

deoarece a achitat impozit și TVA și că omisiunea declarării operațiunii în declarația

394 nu poate avea ca sancțiune înlăturarea cheltuielilor deductibile.

Având în vedere prevederile

art. 155 alin. (5) lit. l) C. fisc., nerespectate de către contestatoare, prima

instanță a constatat că în mod corect organele fiscale au stabilit o bază de impunere

suplimentară în sumă de 110.656 RON și TVA nedeductibilă fiscal în sumă de 21.025

RON.

S-a mai reținut că organul

fiscal a făcut verificări suplimentare pentru a stabili realitatea situației de

fapt și a constatat că valoarea la preț de vânzare la care au fost recepționate

mărfurile este egală cu valoarea pe care SC E. SRL o mai avea de achitat la SC

A.C. SRL în luna februarie 2007, operațiunea nefiind declarată prin declarația 394

de către ambele societăți.

În opinia instanței, nedeclararea

operațiunii în declarația nr. 394 nu impune aprecierea operațiunii ca fiind nereală,

însă este de natură a întări această convingere în situația în care facturii îi

lipsește unul dintre elementele obligatorii prevăzute de lege.

Referitor la critica din

contestație privind pct. 4 din raportul de inspecție fiscală, la care inspecția

fiscală a stabilit o bază de impunere suplimentară de 383.290 RON,

calculată prin diferență

între stocul înregistrat de contribuabil și cel calculat la control și TVA colectată

suplimentar în sumă de 61.213 RON, calculată prin diferența între TVA neexigibilă

înregistrată de contribuabil și TVA neexigibilă stabilită la control.

Organele de inspecție

fiscală au constatat că în luna decembrie 2007 prin nota de contabilitate din

31 decembrie 2007, cu explicația „Se înregistrează în jurnal cumpărări mărfuri conform

NIR 596 - 783”, au fost efectuate următoarele înregistrări fără documente justificative:

credit cont 378 -356.077 RON și credit cont 4428 - 95.867 RON, adaosul comercial

și TVA neexigibilă aferente cumpărărilor de mărfuri din decembrie 2007 înscrise

de contribuabil în centralizatorul notelor de intrare recepție fiind în sumă de

33.395 RON și respectiv de 34.670 RON;

În nota explicativă, reprezentantul

legal al societății a declarat că în decembrie 2007, s-a înregistrat un adaos comercial,

fără să rezulte din recepția mărfurilor deoarece s-au majorat unele prețuri de vânzare

fără să se modifice recepțiile, însă nu au fost prezentate documente care să justifice

înregistrarea altor sume decât cele înscrise în centralizatorul notelor de intrare-recepție.

În condițiile date, curtea

de apel a reținut că în mod corect organul de inspecție fiscală, a procedat la determinarea

influenței fiscale asupra bazelor de impunere pornind de la vânzarea mărfurilor

la preț cu amănuntul, adaosul comercial și TVA neexigibilă calculate de către contestatoare

în centralizatorul notelor de intrare recepție, la calculul adaosului comercial

pentru marfa vândută utilizându-se coeficientul mediu de adaos pentru cumpărările

de mărfuri pentru anul 2007 rezultat din calcul, modalitatea de calcul nefiind contestată

de către reclamantă.

Prin înregistrarea unui

adaos comercial mai mare cu 322.092 RON față de cel înscris în centralizatorul notelor

de intrare-recepție s-au diminuat cheltuielile cu mărfurile vândute pentru anul

2007 cu suma de 230.418 RON rezultând un stoc fictiv de mărfuri în valoare de 383.290

RON.

Contestatoarea critică

modalitatea de determinare a bazei de impunere suplimentară de 383.290 RON și implicit

TVA colectată suplimentar în sumă de 61.213 RON, fără însă a face vreo discuție

privitoare la lipsa documentelor care să justifice înregistrarea altor sume decât

cele înscrise în centralizatorul notelor de intrare recepție, declarația administratorului

societății, în sensul că „s-au majorat unele prețuri de vânzare” în lipsa susținerii

acesteia și de documente contabile nu poate fi avută în vedere ca justificare a

înregistrării unui adaos comercial mai mare cu 322.092 RON față de cel înscris în

centralizatorul notelor de intrare recepție.

În intenția de a stabili

corect situația de fapt, organul de inspecție fiscală a solicitat reclamantei să

prezinte listele de inventariere pentru fiecare an din perioada verificată, care

însă nu au putut fi prezentate inventarierea mărfurilor nefiind efectuată.

Instanța a apreciat că

organul de inspecție fiscală a stabilit în mod corect o bază de impunere suplimentară

de 383.290 RON, calculată ca diferență între stocul înregistrat de contribuabil

și cel calculat la control și TVA colectată suplimentar în suma de 61.213 RON, calculată

prin diferență între TVA neexigibilă înregistrată de contribuabil și TVA neexigibilă

stabilită la control.

Expertul contabil, deși

reține aceeași situație de fapt constatată și de către organul de control fiscal,

apreciază însă că nu este lipsă în gestiune, ci numai un stoc contabil majorat prin

creșterea adaosului comercial aferent, nefiind o lipsă materială.

Aceste aprecieri și concluzii

ale expertului contabil au fost înlăturate de instanță, în lipsa unor documente

justificative.

Conform centralizatorului

notelor de intrare recepție adaosul comercial era de 33.985 RON și TVA neexigibilă

de 34.670 RON, înregistrându-se o diferență de 322.092 RON la adaos comercial și

61.197 RON la TVA neexigibilă, fără a exista documente justificative, diminuându-se

cheltuielile cu mărfurile vândute cu suma de 230.418 RON pentru anul 2007, rezultând

în același timp un stoc fictiv de mărfuri (lipsă mărfuri) în valoare de 383.290

RON care, potrivit dispozițiilor art. 128 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 571/2003,

este asimilat livrărilor de bunuri pentru care se colectează TVA.

Cu privire la critica

pct. 5 al raportului de inspecție fiscală

În opinia reclamantei,

în mod greșit s-a stabilit baza de impunere suplimentară de 526.637 RON și TVA nedeductibilă

fiscal de 96.076 RON, iar pentru factura pentru care nu s-a aplicat taxare inversă

o bază de impunere suplimentară de 15.966 RON și TVA calculată suplimentar în sumă

de 3.033 RON pentru perioada mai 2007-decembrie 2009 aferentă facturilor centralizate

în anexa nr. 5, facturi fiscale ce cuprind materiale de construcții și prestări

servicii în construcții, acest capitol fiind nul deoarece organul fiscal nu motivează

în concret fapta imputată.

Organul fiscal a reținut

că facturile din anexa nr. 5 în baza cărora reclamanta a înregistrat în evidența

contabilă și fiscală TVA deductibilă în sumă de 96.076 RON aferentă perioadei mai

2007-decembrie 2009, au fost înregistrate direct în contul de imobilizări corporale

în curs, fără a fi însoțite de documente justificative, respectiv: note de recepție,

fișe de magazie și bonuri de consum pentru lucrările executate în regie proprie

cu materialele achiziționate, procese-verbale de recepție,contracte și situații

de lucrări pentru facturile de prestări servicii achiziționate din care să rezulte

necesitatea și realitatea efectuării acestor prestări pentru nevoile firmei în scopul

desfășurării de operațiuni taxabile, precum și modul de calcul al sumelor facturate.

Organul fiscal a solicitat

contestatoarei să prezinte autorizații de construire, note de recepție întocmite

pentru fiecare factură de bunuri achiziționate și înregistrate, fișele de magazie

și bonurile de consum pentru lucrării executate în regie proprie cu materialele

achiziționate, procese-verbale de recepție, contracte și situații de lucrări pentru

facturile de prestări servicii achiziționate, procese-verbale de recepție, reprezentantul

legal al societății anexând doar devizele pentru facturile emise de SC T. SRL și

SC T.T. SRL, fără recepții de lucrări, situații de lucrări.

Organul fiscal a solicitat

Primăriei Onești copii după autorizațiile de construire și de funcționare eliberate

în perioada 2005-2009 pentru SC E. SRL, aceasta comunicând organului fiscal că reclamanta

nu figurează înregistrată cu autorizații de construire.

Cât privește facturile

emise de către SC T. SRL pentru confecții tâmplărie geam termopan, s-a reținut că

pe formularele de facturi nu este făcută nici o mențiune cu privire la locul prestării,

nu aveau anexate documente din care să rezulte locul prestării, reprezentantul legal

depunând la solicitarea organului fiscal copiile după trei situații de lucrări aferente

lunilor noiembrie, decembrie 2007 și iunie 2008 întocmite pentru montat tâmplărie

geam termopan, fără contract de prestări servicii în baza căruia au fost achiziționate

aceste servicii. Din situațiile de lucrări prezentate nu a rezultat adresa unde

lucrările au fost executate, data întocmirii situațiilor, data recepției lucrărilor,

pentru a da posibilitatea organului fiscal să verifice realitatea efectuării prestării

în folosul reclamantei.

Baza de impunere suplimentară

în sumă de 15.966 RON și TVA, colectată suplimentar în sumă de 3.033 RON s-a calculat

pentru facturile emise de SC T. SRL din 28 noiembrie 2007 și din 5 decembrie 2007,

pentru care societatea nu a aplicat măsurile de simplificare prevăzute de lege în

cazul facturilor pentru confecții tâmplărie geam termopan.

Referitor la facturile

emise de SC T.T. SRL pentru lucrări amenajare și renovare restaurant U. și lucrări

de tâmplărie, reclamanta nu a prezentat autorizație de construire și nici documente

din care să rezulte că lucrările au fost executate la adresa menționată în factură,

operațiunile efectuate, ori prețul unitar pentru a da posibilitatea organului fiscal

să verifice dacă achizițiile au fost efectuate în scopul operațiunilor taxabile.

La solicitarea organului

fiscal a depus contractul de lucrări din 4 august 2008 și devizul ofertă anexă la

contractul intitulat renovare restaurant U., fără menționarea adresei, reținându-se

din actele încheiate de către organul fiscal că societatea contestatoare are trei

restaurante care poartă acest nume.

Organul fiscal a reținut

de asemenea neconcordanță între valoarea totală a lucrărilor de renovare menționată

în contractul din 2008 și valoarea totală a facturilor emise de SC T.T. SRL (90.000

RON și respectiv 112.100 RON), neconcordanță între perioada de executare a lucrărilor

menționată în contract și perioada în care au fost emise facturile, nu există situații

de lucrări, etc.

Cu privire la facturile

emise de SC T.I. SRL și SC A.I. SRL Onești, a reținut organul fiscal că pe facturi

nu este făcută nici o mențiune referitoare la numărul de contract, adresa unde s-au

efectuat lucrările, încât să se poată aprecia dacă sumele facturate și achizițiile

au fost efectuate în scopul operațiunilor taxabile.

Cu privire la materialele

de construcție, materiale instalații electrice, piese electrice, etc. achiziționate

și înregistrate în contul 231, s-a reținut că nu au fost prezentate organului de

inspecție fiscală note de recepție, fișe de magazie, bonuri de consum, procese-verbale

de recepție sau orice alte documente din care să rezulte că acestea au fost consumate,

în ce locație și, prin urmare, reclamanta nu a făcut dovada că facturile înregistrate

în contul 231 sunt aferente unor operațiuni necesare, reale și legale.

Argumentația reclamantei

că necesitatea lucrărilor este stabilită de conducerea societății și ca realitatea

operațiunilor se determină din facturile fiscale și din posibilitatea de identificare

a lucrărilor, în lipsa unor documente care să ateste realitatea efectuării lucrărilor

la imobilele menționate, nu a fost primită de curtea de apel.

Expertul contabil a verificat

cu ocazia efectuării expertizei contabile, dacă facturile de prestări servicii emise

pentru confecții tâmplărie geam termopan, lucrări de amenajare, renovare sunt însoțite

de documente din care să rezulte necesitatea și realitatea efectuării acestor prestări

de servicii pentru nevoile firmei în scopul desfășurării de operațiuni taxabile,

constatând că facturile de achiziții materiale de construcții, materiale și instalații

electrice, piese electrice sunt însoțite de note de intrare recepție care nu poartă

semnăturile persoanelor care le-au întocmit, nu există documente de identificare

a obiectivului de investiții, nu există procese-verbale de recepție a lucrărilor

efectuate, confirmându-se situația de fapt reținută de organul de inspecție fiscală,

reclamanta nedepunând alte înscrisuri cu care să facă dovada contrarie celor reținute.

Având în vedere situația

reținută, instanța a constatat că nici această critică nu este întemeiată, organul

fiscal motivând în fapt și în drept fiecare situație în parte.

Privitor la contestarea

pct. 6 din raportul de inspecție fiscală.

Contestatoarea a susținut

că în mod greșit s-a stabilit o bază suplimentară de impunere de 20.895 RON și TVA

nedeductibilă fiscal în sumă de 3969 RON, organul fiscal depășindu-și atribuțiile

legale.

Organele de inspecție

fiscală au constatat că în perioada ianuarie 2008-ianuarie 2009, contestatoarea

a înregistrat în evidența contabilă și fiscală TVA dedusă în sumă de 3.969 RON în

baza facturilor de prestări servicii centralizate în anexa nr. 6, facturi care nu

sunt însoțite de documente din care să rezulte necesitatea și realitatea efectuării

acestor prestări pentru nevoile firmei, în scopul desfășurării de operațiuni taxabile,

precum și modul de calcul al sumelor facturate.

Urmare solicitării reprezentantului

legal al societății de documente justificative conținând elementele care au stat

la baza calculului sumelor facturate acesta a declarat că devizul de la factura

din 18 ianuarie 2008 al SC B.C. SRL s-a pierdut și nu se mai poate reconstitui deoarece

societatea se află în procedura de faliment, declarație care nu este în opinia instanței

de fond de natură a clarifica situația, fără alte dovezi în sensul completării mențiunilor

privitoare la data constatării pierderii devizului, ori eventualele demersuri întreprinse

pentru refacerea acestuia.

Referitor la factura

din 5 ianuarie 2009 în valoare de 1.385 RON plus TVA în valoare de 263,15 RON emisă

de SC R.E.E. SRL Vaslui pentru contravaloare transport Oradea-Onești, reprezentantul

legal a declarat în nota explicativă că reprezintă transport scaune și mese de la

Oradea conform facturii din 20 decembrie 2008 de la SC V. SRL, fără însă a prezenta

documente justificative (contract, foaie de parcurs), iar data de expediere și data

înregistrării în contabilitate nu corespund, înregistrarea în contabilitate fiind

anterioară datei de expediere.

Cu privire la factura

din 11 iulie 2008 în valoare de 8.165 RON plus TVA în valoare de 1.151 RON emisă

de SC R.T.E. SRL București pentru transport marfă pe ruta Italia-România, conform

contractului din 3 iulie 2008, a reținut organul fiscal că din contractul respectiv

nu rezultă că serviciul a fost prestat în scopul obținerii de venituri din operațiuni

taxabile din contract rezultând că acesta s-a încheiat pentru transportul unor vitrine

frigorifice și utilaje carmangerie din Italia, iar contestatoarea a declarat că

nu a efectuat achiziții intracomunitare.

Deși i s-au solicitat

documente justificative din care să rezulte persoana impozabilă căreia îi aparțin

bunurile transportate și care sunt elementele din care rezultă că aceste cheltuieli

de transport au fost efectuate în vederea obținerii de venituri și dacă sunt aferente

operațiunilor taxabile, acestea nu au fost depuse.

Nu poate fi reținută critica

reclamantei că acest capitol este nul deoarece organul fiscal și-ar fi depășit atribuțiile

legale, fiindcă potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, în

exercitarea rolului său activ, organul fiscal este îndreptățit să examineze, din

oficiu, starea de fapt, să obțină și să utilizeze toate informațiile și documentele

necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului. În

analiza efectuată, organul fiscal va identifica și va avea în vedere toate circumstanțele

edificatoare ale fiecărui caz, iar în exercitarea atribuțiilor sale prevăzute la

art. 94 alin. (2) lit. a) din același act normativ, una din atribuțiile organului

fiscal este constatarea și investigarea fiscală a tuturor actelor și faptelor rezultând

din activitatea contribuabilului supus inspecției sau a altor persoane, privind

legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale, corectitudinea și exactitatea

îndeplinirii obligațiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi, relevante

pentru aplicarea legii fiscale.

Cu ocazia expertizei contabile,

expertul contabil verificând facturile în discuție a constatat că lipsesc documentele

care să justifice achiziția și intrarea în gestiune a acestor utilaje specificate

în contract.

Ca urmare, instanța

a constatat că în mod

corect organul fiscal a stabilit că societatea datorează TVA nedeductibilă fiscal

în sumă de 3.969 RON.

Referitor la stabilirea

unei baze de impunere suplimentară de 25.210 RON și TVA colectată suplimentar în

sumă de 4.790 RON, ca urmare a înscrierii facturii din 30 iunie 2008 emisă pentru

transport auto în contul de venituri 704 și nu ca avans pentru un serviciu viitor.

Reclamanta a menționat

că factura inițială a fost stornată ca urmare a anulării operațiunii comerciale

înscrisă în această factură.

În luna septembrie 2008

societatea a înregistrat în evidența contabilă și fiscală factura din 10

septembrie 2008 emisă pentru SC A. SRL reprezentând storno factura din 30 iunie

2008, diminuând veniturile cu suma de 25.210 RON și TVA colectată în sumă de 4.790

RON.

Organul fiscal a reținut

că factura din 30 iunie 2008 a fost emisă pentru transport auto și înregistrată

în luna iunie 2008 în contul de venituri 704 și nu ca avans, rezultând astfel că

factura a fost emisă pentru un serviciu prestat și nu pentru un avans în contul

unui serviciu viitor.

La solicitarea organului

fiscal reclamanta nu a depus documente care să ateste emiterea facturii de stornare.

Având în vedere dispozițiile

art. 138 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, care sunt în sensul că baza de

impozitare se reduce în următoarele situații: a) dacă a fost emisă o factură și,

ulterior, operațiunea este anulată total sau parțial, înainte de livrarea bunurilor

sau de prestarea serviciilor, precum și cele ale art. 159 alin. (2) din același

act normativ privitoare la modalitatea de corectare a documentelor și lipsa documentelor

care să ateste îndeplinirea condițiilor pentru emiterea facturii de stornare, instanța

a constatat că măsura organului de inspecție fiscală este întemeiată.

Cu privire la contestarea

pct. 8 al raportului de inspecție fiscală prin care s-a stabilit o bază de impunere

suplimentară de 227.735 RON și TVA nedeductibilă fiscal în sumă de 43.270 RON, ca

urmare a

înscrierii în evidența contabilă a unui număr de 59 facturi fiscale care, potrivit

organului de control, nu au calitatea de documente justificative:

Și în privința acestui

capitol reclamanta a susținut că este nul deoarece organul de control nu motivează

în concret fapta imputată rezumându-se în a face afirmații generale, nu enumeră

facturile în cauză, nu le individualizează în parte, nu indică elementele concrete

care lipsesc.

Organul de inspecție fiscală

a constatat că în luna decembrie 2008 societatea a înregistrat în evidența contabilă

și fiscală TVA dedusă în baza a 59 de facturi fiscale.

Facturile respective au

fost înregistrate în evidența contabilă,în următoarele conturi: în contul de mijloace

fixe 214 suma de 29.780 RON cu TVA aferentă în sumă de 5.658 RON; în contul de cheltuieli

cu materiile prime suma de 197.955 RON cu TVA aferentă în sumă de 37.611 RON.

Pentru verificarea deductibilității

TVA înscrisă în aceste facturi s-a examinat data exigibilității taxei colectată

de către furnizori, respectiv s-a procedat la verificarea datei când a avut loc

faptul generator pentru fiecare livrare de bunuri în parte, întrucât faptul generator

intervine la data livrării bunurilor, cu excepția cazului în care factura este emisă

înainte de data livrării, formularul trebuind obligatoriu să conțină data livrării

bunurilor.

Din cele 59 de facturi

fiscale, un număr de 56 de facturi fiscale nu au completate datele de livrare, pentru

achizițiile respective neputându-se cunoaște momentul la care ia naștere dreptul

de deducere, pentru 52 de facturi fiscale numele delegatului și numărul cărții de

identitate au fost înscrise eronat, pentru un număr de 6 facturi fiscale, numărul

cărții de identitate aparține altor persoane, iar la una din facturi nu este trecut

numărul cărții de identitate.

La rubrica mijloc de transport

fie nu au fost înscrise mijloacele de transport, fie numerele de înmatriculare înscrise

pe facturi la rubrica date privind expediția nu figurează în registrul național

de evidență a permiselor de conducere și înmatriculare a vehiculelor.

Conform chitanțelor anexate

la facturi, a reținut organul de inspecție fiscală, toată contravaloarea bunurilor

din aceste facturi a fost achitată cu numerar, dar înregistrarea plăților nu s-a

făcut în registrul de casă, ci prin majorarea rulajului creditor al contului 455,

sume datorate asociaților. De asemenea, s-a reținut, din constatările organului

fiscal că nici una dintre aceste facturi nu a fost declarată prin declarația 394

nici de către contestatoare și nici de presupușii furnizori menționați în facturi.

S-au solicitat reprezentantului

legal informații privitoare la modul de contactare a furnizorilor, verificarea calității

persoanelor cu care s-a intrat în contact, explicații cu privire la neînregistrarea

în registrul de casă a plăților celor 59 de facturi etc., locul unde se află bunurile

înregistrate în contul de mijloace fixe și i s-a solicitat să prezinte documentațiile

tehnice, notele de recepție și fișele mijloacelor fixe pentru aceste achiziții.

În determinarea corectă

a situației de fapt organul de inspecție fiscală a solicitat relații de la

S.P.C.L.E.P. Onești, S.P.C.R.P.C.I.V. Bacău, din răspunsurile primite reținându-se

că în șase cazuri cărțile de identitate înscrise pe facturi aparțin altor persoane

decât cele înscrise la rubrica date privind expediția, iar în restul cazurilor cărțile

de identitate înscrise pe facturi aparțin altor persoane decât cele înscrise la

rubrica date privind expediția.

De asemenea 15 din cele

59 de facturi fiscale nu au înscrise la rubrica date privind expediția, mijloacele

de transport, 11 dintre numerele de înmatriculare înscrise pe facturi nu figurează

în Registrul Național de Evidență a Permiselor de Conducere și Înmatriculare a vehiculelor,

15 aparțin unor autoturisme având ca proprietari diverse persoane particulare, 2

numere aparțin unor semiremorci, unul aparține unui tractor rutier și nici unul

dintre mijloacele de transport auto înscrise pe facturi nu aparține prezumtivilor

furnizori sau cumpărătorului.

Pentru a stabili legalitatea

și realitatea efectuării achizițiilor în baza celor 59 de facturi fiscale, precum

și modul de valorificare, pentru achizițiile înregistrate în luna decembrie 2008,

în contul de mijloace fixe, organul fiscal s-a deplasat împreună cu reprezentantul

legal la locul indicat de acesta ca fiind cel de depozitare, însă bunurile din facturi

nu au putut fi identificate.

Pentru suma de 246.000

RON înregistrată în contul 708, venituri din prestări diverse, în luna decembrie

2008 s-a constatat că nu există documente justificative (facturi sau bonuri fiscale),

iar pentru încasări a fost prezentată copia unui monetar fără număr (pentru suma

de 225.181 RON). Pentru suma de 20.819 RON s-a făcut mențiunea că se înregistrează

jurnal vânzări de mărfuri în baza a 5 facturi fiscale emise de SC B.E. SRL, facturi

nedeclarate prin declarația 394 de reclamantă, iar urmare a efectuării unui control

încrucișat, s-a constatat că toate cele 5 facturi au fost înregistrate de către

SC B.E. SRL dar nu au fost declarate prin declarația 394.

Ca documente justificative

privind realitatea achiziționării și utilizării pentru nevoile firmei a bunurilor

din cele 5 facturi au fost prezentate 5 bonuri de consum pe care era făcută mențiunea

„materiale consumabile”.

Toate elementele și verificările

efectuate de către organul fiscal conduc spre convingerea că operațiunile cuprinse

în cele 59 de facturi fiscale nu au caracter real.

Având în vedere dispozițiile

legale invocate de către organul de inspecție fiscala, dispoziții în baza cărora

a procedat la efectuarea de verificări în interesul determinării realității operațiunilor

cuprinse în cele 59 de facturi și rezultatele verificărilor, prima instanță a reținut

că organul fiscal a motivat constatările efectuate în concret măsura dispusă a fost

argumentată în fapt și în drept în mod temeinic.

Referitor la contestația

privind impozitul pe profit

Cu privire la suma de

18.872 RON reprezentând bază de impunere suplimentară și impozit pe profit suplimentar

în sumă de 3.020 RON pentru anul 2006 societatea a susținut că sumele au fost greșit

stabilite.

Reclamanta a arătat în

contestație că diminuarea profitului impozabil a avut loc ca urmare a pierderilor

fiscale raportate în declarația anuală pe 2006 în sumă de 19.714 RON, compusă din

pierderi raportate în anii precedenți cont 117 de 18.872 RON la care se adaugă 842

pierderi din anul 2005 în total 19.714 RON, care a fost diminuat din profitul anului

2006, adică brut 30.327 RON, rămânând profit impozabil de 10.523 RON, 16% = 1.684

RON impozit pe profit la finele anului 2006.

Organul fiscal a determinat

corect baza de impunere suplimentară și impozitul pe profit suplimentar, având în

vedere dispozițiile art. 26, alin. (1) din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora (1)

Pierderea anuală, stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează

din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani consecutiv. Recuperarea pierderilor

se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului

pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora,

precum și dispozițiile din pct. 74 din normele de aplicare a prevederilor art. 26

alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. care sunt în sensul că pierderea

fiscală reprezintă suma înregistrată în declarația de impunere a anului precedent,

în declarația aferentă anului 2005 fiind declarată o pierdere fiscală de recuperat

în sumă de 842 RON, societatea nefăcând nici o dovadă că ar fi declarat o pierdere

fiscală de recuperat de 19.714 RON, așa cum a susținut în contestația formulată.

Pentru anul 2007, instanța

a constatat că organul fiscal în mod corect a stabilit o bază de impunere suplimentară

de 234.721 RON și impozit pe profit suplimentar în sumă de 37.556 RON, cu privire

la achiziția de la SC M.C. SRL și vânzarea către SC A.C. SRL, instanța reținând

la capitolul anterior motivat faptul ca în mod corect organele fiscale au stabilit

o bază de impunere suplimentară în sumă de 110.656 RON și TVA în sumă de 21.025

RON.

De asemenea, critica privitoare

la stabilirea unei baze de impunere suplimentare în sumă de 91.659 RON și impozit

pe venit suplimentar în sumă de 14.666 RON, nu este întemeiată, instanța clarificând

aceste aspecte atunci când a analizat contestația la pct. 4 din raportul de inspecție

fiscală.

În nota explicativă reprezentantul

legal al societății a declarat că în decembrie 2007, s-a înregistrat un adaos comercial,

fără să rezulte din recepția mărfurilor însă nu au fost prezentate documente care

să justifice înregistrarea altor sume decât cele înscrise în centralizatorul notelor

de intrare recepție.

Prin înregistrarea unui

adaos comercial mai mare cu 322.092 RON față de cel înscris în centralizatorul notelor

de intrare recepție s-au diminuat cheltuielile cu mărfurile vândute pentru anul

2007 cu suma de 230.418 RON rezultând un stoc fictiv de mărfuri în valoare de 383.290

RON.

La acest punct instanța

a observat că reclamanta a reluat motivarea de la primul capitol, stabilirea unui

impozit pe profit suplimentar în sumă de 37.556 RON fiind consecința stabilirii

bazei de impunere suplimentară.

Referitor la suma de 5.185

RON reprezentând impozit pe profit suplimentar, ca urmare a stabilirii unei baze

de impunere suplimentară în sumă de 34.406 RON.

Reclamanta nu este de

acord cu constatările organului fiscal, motivând că a prezentat contractele de împrumut

cu casa de amanet SC C.P. SRL, contracte în care SC E. SRL figurează ca împrumutat.

Organul fiscal a confirmat

existența contractelor de împrumut, sumele împrumutate fiind înregistrate în registrul

de casă în baza contractelor de împrumut în lunile în care au fost restituite sumele.

Așa cum în mod corect

au menționat organele fiscale, pentru a face dovada că SC E. SRL a utilizat sumele

împrumutate, se impunea a se prezenta documente în acest sens, din care să se poată

reține inclusiv scopul pentru care împrumuturile au fost angajate.

Delegația permanentă

din 1 ianuarie 2007 neautentificată la notariat și care nu poate face dovada realității

datei la care a fost întocmită, din care rezultă că B.I. este delegat să reprezinte

SC E. SRL în relația cu SC C.P. SRL nu face dovada, împreună cu contractele de împrumut

și chitanțele de restituire, că împrumuturile au fost angajate în folosul SC E.

SRL și nici a scopului pentru care împrumuturile au fost angajate.

Prin urmare, instanța

a constatat că în mod corect organele fiscale au stabilit o bază de impunere suplimentară

de 32.406 RON și impozit pe profit suplimentar de plată în sumă de 5.185 RON.

Cu privire la stabilirea

de către organul fiscal a unei baze de impunere suplimentară de 272.455 RON și impozit

pe profit suplimentar în sumă totală de 43.592 RON, pentru anul 2008.

Reclamanta a afirmat că

și acest capitol este nul deoarece organul de control și-a depășit atribuțiile,

că necesitatea efectuării acestor prestări pentru nevoile firmei a fost stabilită

de către conducerea societății fiind în acord cu obiectul de activitate al acesteia

și în scopul majorării veniturilor, că organul de control se poate pronunța doar

dacă cheltuielile în cauză sunt în sensul desfășurării obiectului de activitate.

Prima instanță a reținut

că motivațiile societății care sunt în sensul că la factura fiscală din 18

ianuarie 2008 emisă de SC B.C. SRL devizul de lucrări a fost pierdut și nu mai poate

fi reconstituit deoarece societatea a intrat în faliment, nu sunt suficiente în

situația în care așa cum în mod corect a reținut organul fiscal, pe formularul de

factură nu se regăsește nici o mențiune privitoare la natura serviciului prestat,

locul prestării, numărul de contract în baza căruia s-a făcut achiziționarea serviciului,

prezentarea acestui contract, date referitoare la momentul constatării pierderii

devizului și dacă societatea a făcut unele demersuri pentru reconstituirea acestuia.

Cât privește factura fiscală

din 11 iulie 2008 emisă de SC R.T.E. SRL București, în mod corect organul fiscal

a reținut că serviciul nu a fost prestat în scopul obținerii de venituri din operațiuni

taxabile.

Din contractul din 3

iulie 2008 așa cum menționează și reclamanta, rezultă părțile au convenit pentru

transportul unor vitrine frigorifice, frigidere și mijloace de bucătărie, achiziție

intracomunitară din Italia, omisă a fi declarată, fără a se prezenta alte documente

din care să rezulte persoana impozabilă și că aceste cheltuieli de transport au

fost efectuate în vederea obținerii de venituri taxabile.

Referitor la critica privind

reținerea unei baze de impunere suplimentară de 25.210 RON și a unui impozit suplimentar

de 4.033 RON

În luna septembrie 2008,

SC E. SRL a înregistrat în evidența contabilă și fiscală factura din 10

septembrie 2008 emisă pentru SC A. SRL reprezentând storno factura din 30 iunie

2008.

În opinia societății operațiunea

este reglementată de art. 138 lit. a) C. fisc. coroborat cu art. 159 alin. (2)

C. fisc., care permit diminuarea bazei de impunere prin anularea facturilor fiscale

pentru livrările de bunuri și servicii care nu au mai avut loc. Conform dispozițiilor

legale invocate de către contribuabil, respectiv art. 138 lit. a) C. fisc. baza

de impozitare se reduce în următoarele situații: a) dacă a fost emisă o factură

și, ulterior, operațiunea este anulată total sau parțial, înainte de livrarea bunurilor

sau de prestarea serviciilor,precum și cele ale art. 159 alin. (2) din același act

normativ privitoare la modalitatea de corectare a documentelor.

Organul fiscal a reținut

că factura din 30 iunie 2008 a fost emisă pentru transport auto și înregistrată

în luna iunie 2008 în contul de venituri 704 și nu ca avans, rezultând astfel că

factura a fost emisă pentru un serviciu prestat și nu pentru un avans în contul

unui serviciu viitor.

În lipsa depunerii unor

documente care să ateste emiterea facturii de stornare instanța a constatat că măsura

organului de inspecție fiscală privind reținerea unei baze de impunere suplimentară

de 25.210 RON și a unui impozit suplimentar de 4.033 RON este întemeiată, prin raportare

la dispozițiile legale menționate mai sus și la faptul că SC E. SRL prin înregistrarea

în evidența contabilă și fiscală a facturii din 10 septembrie 2008 emisă pentru

SC A. SRL reprezentând storno factura din 30 iunie 2008, a diminuat veniturile cu

suma de 25.210 RON și TVA colectată în sumă de 4.790 RON.

Referitor la critica privind

nulitatea capitolului din raportul de inspecție fiscală privitor la cele 59 de facturi

fiscale în baza cărora societatea contestatoare a înregistrat în evidența contabilă

și fiscală achiziții de mijloace fixe și cheltuieli cu materiile prime.

Instanța a avut în vedere

că motivarea și criticile formulate sunt reluate de la contestarea pct. 8 al raportului

de inspecție fiscală.

Acest aspect a făcut și

obiectul obiecțiunilor la expertiza efectuată în cauză.

Expertul contabil, în

răspunsul la obiecțiuni, a menționat că în luna decembrie 2008, societatea a înregistrat

în evidența contabilă cele 59 de facturi (centralizate în anexa nr. 7) înregistrate

ca venituri din prestări diverse în cont 708 deși, așa cum s-a precizat anterior,

acestea nu îndeplineau condițiile legale de înregistrare a intrării, respectiv a

vânzării lor. Suma de 225.181 RON este înregistrată cu explicația „Se înregistrează

încasări prin casa”, pe baza de monetar întocmit pentru zilele 21-31 decembrie 2008

și având mențiunea „piața libera diverse persoane”, iar suma de 20.819 RON cu explicația

„Se înregistrează jurnal vânzări mărfuri” prin 5 facturi emise către SC B.E.

SRL.

Organul fiscal de control

a constatat că facturile respective au fost înregistrate în evidența contabilă,în

următoarele conturi: în contul de mijloace fixe 214 suma de 29.780 RON cu TVA aferentă

în sumă de 5.658 RON; în contul de cheltuieli cu materiile prime suma de 197.955

RON cu TVA aferentă în sumă de 37.611 RON.

Toate elementele și verificările

efectuate de către organul fiscal au condus spre convingerea că operațiunile cuprinse

în cele 59 de facturi fiscale nu au caracter real.

Cu toate că în contestație

și în obiecțiunile la raportul de expertiză, reclamanta aduce critici sub aspectul

faptului că nu au fost individualizate facturile fiscale care nu îndeplinesc condițiile

impuse de legiuitor cu privire la informațiile pe care trebuie să le cuprindă, nu

a făcut nici o dovadă în sensul că neregulile imputate nu ar fi reale.

Privitor la critica referitoare

la stabilirea unei baze de impunere suplimentare în sumă de 533.754 RON și impozit

pe profit suplimentar de plată în sumă totală de 79.668 RON, pentru anul 2009.

Cu privire la factura

fiscală din 5 ianuarie 2009 emisă de către SC R.E.E. SRL, reclamanta a susținut

că inadvertențele sesizate de către organul fiscal nu sunt de natură a înlătura

caracterul de document justificativ.

Referitor la această factură,

reprezentantul legal a declarat în nota explicativă că reprezintă transport scaune

și mese de la Oradea conform facturii din 20 decembrie 2008 de la SC V. SRL, fără

însă a prezenta documente justificative (contract, foaie de parcurs), iar data de

expediere și data înregistrării în contabilitate nu corespund înregistrarea în contabilitate

fiind anterioară datei de expediere.

În lipsa documentelor

ca și în capitolul privind TVA, susținerile sale nu au putut fi verificate sub aspectul

realității astfel că au rămas în stadiul de ipoteze.

Referitor la balanța aferentă

lunii decembrie 2009 societatea a înregistrat un sold al contului 231, imobilizări

corporale în curs în sumă totală de 526.637 RON ca urmare a facturilor înregistrate

în anexa nr. 5.

S-a susținut că acest

capitol din cadrul deciziei de impunere precum și din raportul aferent, este nul

întrucât organul fiscal nu motivează în concret fapta imputată nezumându

7

se

în a face afirmații generale.

Instanța de fond a constatat

că și această critică nu este întemeiată.

Organul de control a apreciat

în mod corect că facturile invocate nu constituie documente justificative deoarece

nu sunt însoțite de documente din care să rezulte necesitatea și realitatea acestor

prestări de servicii, modul de calcul a sumelor înscrise și că nu există autorizații

de construire.

Așa cum a mai arătat instanța

și în analizarea pct. 5 din contestație, organul fiscal a reținut că facturile din

anexa nr. 5 au fost înregistrate în evidența contabilă fără a fi însoțite de documente

justificative, respectiv: note de recepție, fișe de magazie și bonuri de consum

pentru lucrările executate în regie proprie cu materialele achiziționate,

procese-verbale de recepție, contracte și situații de lucrări pentru facturile de

prestări servicii achiziționate din care să rezulte necesitatea și realitatea efectuării

acestor prestări pentru nevoile firmei în scopul desfășurării de operațiuni taxabile

precum și modul de calcul al sumelor facturate.

Deși organul fiscal a

solicitat contestatoarei să prezinte autorizații de construire, note de recepție

întocmite pentru fiecare factură de bunuri achiziționate și înregistrate, fișele

de magazie și bonuri de consum pentru lucrările executate în regie proprie cu materialele

achiziționate, procese-verbale de recepție, contracte și situații de lucrări pentru

facturile de prestări servicii achiziționate, procese-verbale de recepție, reprezentantul

legal al societății a anexat doar devizele pentru facturile emise de SC T. SRL și

SC T.T. SRL, fără recepții de lucrări, etc.

Cât privește facturile

emise de către SC T. SRL pentru confecții tâmplărie geam termopan și facturile emise

de SC T.T. SRL pentru lucrări amenajare și renovare restaurant U. și lucrări de

tâmplărie, neregulile au fost reținute anterior de către instanță, pe baza constatărilor

proprii dar și a celor expuse de expertul contabil.

Având în vedere situația

reținută, instanța a constatat că nici această critică nu este întemeiată, organul

fiscal motivând în fapt și în drept fiecare situație în parte.

În consecință, instanța

a reținut că nu se impune modificarea constatărilor organului fiscal de control,

respectiv anularea deciziei de impunere din 3 decembrie 2010, a raportului de inspecție

fiscală din 3 decembrie 2010 și a deciziei din 18 februarie 2011 de soluționare

a contestației, având în vedere că acestea sunt corecte.

către de SC E. SRL prin administrator judiciar L.T. IPURL Bacău

Împotriva sentinței curții

de apel a formulat recurs în termen legal reclamanta de SC E. SRL, formulând critici

pe care le-a încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 7 și pct. 9 C.

proc. civ.

Sistematizând aspectele

învederate prin amplul memoriu de recurs, Înalta Curte reține că hotărârea fondului

este combătută din următoarele motive:

3.1. Proba cu expertiză

în specialitatea construcții a fost respinsă în mod greșit, cu o motivare neconvingătoare,

fiind încălcat dreptul la apărare al reclamantei, drept garantat de art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului. În acest mod, afirmă recurenta, a fost împiedicată

să dovedească realitatea operațiunilor pentru care au fost emise facturile centralizate

în anexa nr. 5 a raportului de inspecție fiscală.

3.2. Expertiza contabilă

efectuată nu a răspuns motivat la obiectivele fixate de instanță, cuprinzând afirmații

generale preluate de la organele fiscale. Recurenta susține că respingându-i-se

atât obiecțiunile, cât și solicitarea de a se efectua o contraexpertiză, practic,

instanța nu a avut la dispoziție concluzii pertinente pentru fiecare operațiune

și document justificativ contabil în parte.

3.3. Concluziile instanței

sunt străine de probele administrate

Cu privire la baza de

impunere suplimentară în sumă de 174.032 RON, recurenta afirmă