ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 897/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 1973 din 12 mai

2009, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta B.V., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, prin care s-a

solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa

cererea reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare

redobândirii cetățeniei române, cu consecința obligării pârâtului de a primi de

îndată cererea reclamantului și de a plăti acestuia daune morale în cuantum de

1.000 lei.

De asemenea, a anulat

capătul de cerere privind acordarea daunelor morale ca netimbrat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada, cu înscrisurile depuse

la dosar, că s-a adresat cu o cerere în 3 decembrie 2008, cu revenire la 19

ianuarie 2009, Secției Consulare a Ambasadei României din Chișinău cât și

Ministerului Afacerilor Externe, solicitând stabilirea unei date pentru depunerea

actelor necesare redobândirii cetățeniei române, în temeiul dispozițiilor art.

10

1

din Legea nr. 21/1991, în speță fiind astfel incidente

prevederile art. 1 alin. (1) și art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004

referitoare la sancționarea refuzului nejustificat de soluționare a cererilor

sau nesoluționarea lor în termen. A apreciat că trecerea unui interval de timp

de 3 luni de la formularea primei cereri și introducerea acțiunii în instanță

nu poate constitui un termen nerezonabil în sensul dispozițiilor Convenției

Europene a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta B.V..

Cererea de recurs a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., în

motivarea ei arătându-se, în esență, că pe de o parte hotărârea judecătorească

cuprinde motive contradictorii/străine de natura pricinii, iar pe de altă, că

instanța a interpretat și aplicat greșit legea. Sub acest ultim aspect s-a

precizat că în speță este vorba în mod evident de "nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri" în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, cu

atât mai mult cu cât art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei - ratificată

de România prin Legea nr. 396/2002 - obligă statul român să examineze într-un

termen rezonabil cererile privind dobândirea […], redobândirea cetățeniei. În

opinia recurentului, trecerea unui interval de timp de 5 luni de la momentul

formulării scrisorii de intenție îl îndreptățește la valorificarea drepturilor

conferite de Legea nr. 21/1991, doar o astfel de soluție fiind în acord cu

garanția unui proces echitabil statuate de Convenția Europeană a Drepturilor

Omului (art. 6).

Prin întâmpinare,

Ministerul Afacerilor Externe a apreciat că sentința recurată este legală și

temeinică în contextul materialului probator administrat, subliniind că nu se

poate reține culpa sa - prin Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău

- în condițiile unei puteri de absorbție a cererilor de redobândire a

cetățeniei române mult mai mică decât numărul solicitărilor venite din partea

cetățenilor moldoveni. În privința termenului rezonabil invocat de

recurentul-reclamant, intimatul a amintit că jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului a explicat că aprecierea caracterului "rezonabil"

al unui termen depinde de complexul circumstanțelor fiecărui caz în parte și nu

doar de durata termenului (Cauza Katte Klitsche de la Grange, spre

exemplificare).

Examinând cauza prin

prisma criticilor enunțate de recurent și expuse rezumativ de instanța de

control judiciar, dar și din perspectiva art. 304

1

C. proc. civ. în

raport de materialul probator existent, Înalta Curte de Casație și Justiție

reține că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate.

Obiectul acțiunii a

vizat constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Afacerilor

Externe de a soluționa cererea privind stabilirea datei pentru primirea actelor

necesare redobândirii de către reclamant a cetățeniei române, obligarea ca

această cerere să-i fie primită de îndată și plata de daune morale în cuantum

de 1.000 lei.

Cum însuși reclamanta

a precizat, scrisoarea de intenție adresată Secției Consulare a Ambasadei

României din Chișinău a fost întocmită la 3 decembrie 2008.

Demersul judiciar a

fost pornit în fața instanței de contencios a Curții de Apel București la 2

martie 2009.

Legea nr. 21/1991

privind cetățenia română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor

întemeiate pe acest act normativ, iar potrivit art. 10 din Convenția europeană

asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de

România prin Legea nr. 396/2002 fiecare stat trebuie să facă astfel încât să

examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea,

pierderea cetățeniei, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de

cetățenie.

Întrucât nici

legiuitorul național și nici art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului nu explicitează noțiunea de termen rezonabil, judecătorului îi revine

sarcina de a aprecia, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în

parte, asupra caracterului rezonabil al termenului în care se primesc, se

înregistrează sau se soluționează cererile de redobândire a cetățeniei române.

Nu în ultimul rând,

în această apreciere este utilă și raportarea la jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului care a statuat că noțiunea de "termen rezonabil"

nu este sinonimă celei de "termen scurt", ci se raportează la toate

circumstanțele, împrejurările concrete ale cazului (Cauzele Katte Klistche de

la Grange c/Italia, Hozze c/Olanda, Phillis c/Grecia, Ceteroni c/Italia).

Este de notorietate

că Secția Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova se confruntă cu

un număr foarte mare de cereri de genul celei în discuție și că din lipsa unui

spațiu corespunzător este nevoită să le proceseze în ordine cronologică, astfel

că în mod obiectiv procedura nu poate fi parcursă în termen scurt.

În speță, intervalul

de timp de 4 luni scurs între data depunerii scrisorii de intenție și data

sesizării instanței de judecată nu poate fi considerat ca având un caracter

nerezonabil.

În contextul arătat,

Înalta Curte reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 2 (1) lit. i) sau

lit. h) din Legea nr. 554/2004 și nici cele ale art. 18 (1) cu referire la art.

1 (1) din același act normativ, soluția corectă și legală fiind aceea a

respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Ca urmare, văzând

art. 312 (1) C. proc. civ. și art. 20 (1) din Legea contenciosului

administrativ,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.V. împotriva sSentinței civile nr. 1973 din 12 mai 2009 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.