ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1051/2011

Asupra cauzei penale de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 186/CEA din 26 mai 2010, Tribunalul Constanța, s

ecția penală, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul

P.N. împotriva sentinței penale nr. 278 din 17 iunie 2008 a Tribunalului

Constanța.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Constanța, secția penală, a

reținut că prin sentința penală nr. 278 din 17 iunie 2008 a aceleiași instanțe, definitivă

prin decizia penală nr. 922 din 16 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

revizuentul a fost condamnat la pedeapsa de 19 ani închisoare cu executare în regim

de detenție pentru infracțiunea de la omor calificat împotriva victimei P.I., precum și că odată cu judecarea cauzei, atât în fond, cât și în căile de recurs instanțele

au analizat apărările condamnatului cu privire la participația acestuia la comiterea

faptei.

S-a concluzionat că revizuentul nu invocă fapte și împrejurări noi în sensul

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., dorind, în realitate, ca pe calea revizuirii să realizeze o

prelungire a probatoriului administrat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul, cale de atac ce a fost

respinsă, ca nefondată, prin decizia penală nr. 114/P/2010 a Curții de Apel

Constanța, secția penală pentru cauze cu minori și de familie, întrucât motivele invocate în cuprinsul cererii de revizuire au fost deja examinate de prima instanță și

instanțele de control judiciar care au fost învestite cu judecarea fondului, și ca atare

nu au fost descoperite fapte sau împrejurări noi în sensul normei procesual penale.

Decizia dată în apel a fost atacată cu recurs de către revizuentul P.N.

, care a arătat oral că martorii audiați în cauză au declarat mincinos, iar din înscrisurile

depuse la dosar rezultă că se face vinovat de infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate și a cazului de casare în care se încadrează formal, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, astfel că, în mod firesc, nu poate fi

promovată decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și

numai în condițiile prevăzute de lege (cu referire la termenul de introducere a cererii

de revizuire, persoanele ce pot solicita revizuirea etc).

În cauză, petentul condamnat și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., invocând greșita încadrare juridică dată faptei pentru care a

fost condamnat, împrejurare ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

Înalta Curte constată că prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pot fi

invocate atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la

soluționarea cauzei și doar dacă pe baza acestora se poate dovedi netemeinicia

hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare [conform

alin. (2) al aceluiași articol].

In speță, aspectele ce țin de încadrarea juridică dată faptei sunt chestiuni de

fond, ce au fost examinate și soluționate cu autoritate de lucru judecat de instanța care

a pronunțat condamnarea revizuentului P.N.; ca atare, acestea nu mai pot fi repuse în discuție la acest moment.

De altfel, aceste temeiuri de fapt pentru care se solicită revizuirea nu au caracter

de noutate, ci constituie doar o reiterare a susținerilor deja învederate de condamnat

în cursul soluționării în fond a cauzei, susțineri ce au fost analizate și respinse motivat

de instanțele competente. De altfel, însuși revizuentul admite implicit acest lucru

atunci când susține în cuprinsul cererii de revizuire, că organele judiciare care l-au

cercetat au comis infracțiunea de abuz în serviciu întrucât au făcut o greșită încadrare

juridică faptei pentru care a fost condamnat.

Pe de altă parte, așa cum s-a arătat, nu este suficient ca faptele sau împrejurările

relevate să fi fost necunoscute instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, ci trebuie ca acestea să poată conduce la pronunțarea unei soluții contrarii.

În plus susținerea revizuentului că martorii audiați în cauză au declarat mincinos

nu se confirmă în condițiile în care prin Rezoluția nr. 1033/P/2009 a Parchetului de pe

lângă Tribunalul Constanța s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul

infracțiunii de mărturie mincinoasă fată de martorul M.I.

Prin urmare, toate aspectele invocate de revizuent, neputând servi la dovedirea

netemeinicei hotărârii de condamnare, nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen.

Față de cele reținute, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va

respinge ca nefondat recursul formulat de revizuentul P.N.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la cheltuieli

judiciare către stat căruia îi incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac care nu e prevăzută de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuent P.N. împotriva deciziei penale nr. 114/P din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța,

secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2011.