ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3738/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3738/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului penal de față;

Prin sentința

penală nr. 163 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Constanța, pronunțată în

dosarul nr. 15306/118/2010, a fost respinsă cererea de restituire a cauzei la

procuror, pentru nulitatea actelor de urmărire penală, formulată de inculpatul

M.V.

În baza

prevederilor art. 255 alin. (1) C. pen., inculpatul M.V. a fost condamnat la

pedeapsa de un an închisoare cu executare în regim de detenție, conform art. 57

C. pen.

Inculpatului i

s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În temeiul art.

118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 500 lei consemnată la

Trezoreria Municipiului Constanța cu foaia de vărsământ nr. 11 din 03 noiembrie

2010 și chitanța seria TSF nr. 4509363.

Conform

prevederilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.V.

să plătească statului suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se

pronunța în sensul celor menționate tribunalul a reținut următoarele:

Inculpatul M.V.

este administratorul SC S.M.G.I. SRL Medgidia, iar societatea a deschis un

punct de lucru pe raza comunei Deleni, sat Petroșani, unde sa se colecteze si

depoziteze fier vechi, la domiciliul martorei G.M.

Pentru a putea

activa in condiții de legalitate, societatea era obligata sa obțină toate

autorizațiile impuse de O.U.G. nr. 16/2001, respectiv autorizația de colectare

emisa de prefectul județului, avizul primăriei comunei, pe baza dovezii ca

deține spațiul si dotările corespunzătoare necesare pentru depozitarea

deșeurilor colectate si pe baza autorizației de mediu emisa de autoritatea

teritoriala pentru protecția mediului.

Același act

normativ prevede sancțiuni contravenționale cu amenda cuprinsa intre 20.000 lei

si 40.000 lei si se procedează la confiscarea mărfurilor, iar potrivit art. 15

constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor se face de persoanele

împuternicite in acest scop de Ministerul de Interne sau alți reprezentanți ai

altor ministere, după caz.

Procedând la un

control, potrivit competentelor legale, șeful postului de politie, respectiv

martorul V.O.V. a constatat, la data de 25 octombrie 2010, existenta unor

abateri, legate de neeliberarea unor adeverințe la primirea fierului vechi, de

proveniența bunurilor achiziționate, dar si de lipsa autorizației ce ar fi

trebuit sa fie emisa de Instituția Prefectului, fapt ce impunea aplicare unor

sancțiuni contravenționale. Pentru lipsa autorizației lucrătorul de politie a

solicitat relații Instituției Prefectului pentru a se lua masurile ce se impun

si solicitarea efectuării unui control de către Garda de Mediu.

Imediat după

constatările făcute de lucrătorul de politie in sensul menționat, acesta a fost

căutat de martora G.M., care a insistat sa-i dea o sticla de whisky pentru a nu

întocmi actele ce se impun a fi realizate cu ocazia controlului.

Pentru ca

martorul V.O.V. a refuzat sa primească mita, la postul de politie s-a prezentat

la data de 27 octombrie 2010, inculpatul M.V., administratorul societății in

cauza si care printre altele a arătat ca va aduce el autorizația, in zilele

următoare, iar in contextul discuțiilor a făcut referire la o atenție in

schimbul neaplicării legii.

În aceste

condiții, șeful postului de politie V.O.V. a formulat o sesizare la data de 28

octombrie 2010 la D.G.A. - Serviciul Județean Anticorupție Constanța, sens în

care a fost emisa ordonanța cu titlu provizoriu nr. 1828/ P din 29 octombrie

2010 de câtre Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța în vederea efectuării

de înregistrări audio-video in biroul denunțătorului, ordonanța ce a fost confirmata

la data de 2 noiembrie 2010 prin încheierea nr. 227/2010 pronunțata in dosarul

nr. 15044/118/2010 a Tribunalului Constanța.

În ziua de 29

octombrie 2010, în jurul orei 10,30, inculpatul s-a prezentat la Postul de

Poliție Deleni, arătând ca nu a obținut autorizația solicitată, de aceea, a

scos un plic ce conținea suma de 500 lei, pe care l-a lăsat pe biroul

martorului V.O.V., făcând mențiunea ca este pentru autorizația lipsă. în acest

timp au intervenit și lucrătorii de politie realizându-se prinderea in flagrant

a inculpatului.”

Fapta și

vinovăția inculpatului M.V., au fost reținute pe baza declarațiilor

inculpatului, a martorilor V.O.V. și G.M. coroborate cu înregistrările

convorbirilor telefonice din 27 octombrie 2011 și din mediu ambiental din 29

octombrie 2010, precum și cu procesul-verbal de organizare a flagrantului.

Reținând

vinovăția inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății tribunalul a

apreciat că, nu se impune restituirea cauzei la procuror întrucât, convorbirile

din 27 octombrie 2010 au fost înregistrate de denunțător în sprijinul

denunțului iar înregistrările audio video din 29 octombrie 2010 s-au efectuat

în baza ordonanței ne.1828/P/2010 din 29 octombrie 2010 confirmată prin

încheierea nr. 227/2010 din 02 noiembrie 2010 a Tribunalului Constanta.

A fost

înlăturată apărarea inculpatului M.V., în legătură cu săvârșirea faptei urmare

actelor de provocare venite din partea denunțătorului, cu motivația, de esență,

că, s-a prezentat de bună voie la poliție și a lăsat pe biroul lucrătorului de

poliție un plic, ce conținea o sumă de bani, despre care a susținut că, o lasă

în schimbul unui serviciu pe care urma să-l facă acesta din urmă, urmărind

astfel să eludeze legea prin mituirea polițistului. Drept urmare s-a

concluzionat de prima instanță că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.

255 alin. (2) C. pen., pentru exonerarea de răspundere penală a inculpatului M.V.

Raportat la

situația de fapt rezultată din ansamblul probelor, prima instanță a stabilit

că, în drept, fapta inculpatului M.V. de a-i remite lucrătorului de poliție V.O.V.,

la data de 29 octombrie 2010, suma de 500 lei, în scopul de a-l determina pe

acesta să nu-și îndeplinească în mod corect atribuțiile de serviciu, privind

abaterile depistate la centrul de colectare de fier vechi din satul Petroșani

comuna Deleni județ Constanța, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.

La

individualizarea pedepsei, instanța de fond a ținut seama, conform,

prevederilor art. 72 C. pen., de modalitatea concretă de săvârșire a faptei și

de scopul urmărit de inculpat, dar și de datele personale ale acestuia, care a

mai suferit 3 condamnări anterioare, are vârsta de 56 ani, nu este căsătorit și

a manifestat dispreț față de organele statului chemate să aplice legea iar pe

parcursul procesului penal nu a recunoscut fapta, în pofida probelor de

vinovăție. Astfel, s-a apreciat cp aplicarea unei pedepse de un an închisoare

cu executare în regim privativ de libertate, poate să asigure, față de

inculpatul M.V., îndeplinirea scopului aplicării pedepsei, definit de

prevederile art. 52 C. pen.

Suma de 500

lei, se a făcut obiectul mitei, a fost confiscată în conformitate cu

prevederile art. 118 Iit. b) C. pen.

Urmare

condamnării inculpatului M.V., a fost obligat să plătească statului suma de

2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în baza prevederilor art. 191 alin.

(1) C. proc. pen., împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal,

inculpatul M.V., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Un prim motiv

de apel s-a referit la nulitatea absolută a actelor de urmărire penală, motivat

de încălcarea prevederilor art. 171 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și implicit

a dreptului la apărare a inculpatului, care nu a beneficiat de apărare

calificată la momentul reținerii sale și la luarea declarației olografe de

către organele de anchetă.

Un al motiv de

critică a hotărârii de fond invocat de inculpatul M.V., s-a referit la

respingerea unor cereri în probatoriu esențiale pentru apărarea pe care a

înțeles să o facă, în sensul provocării lui de către denunțător la darea de

mită.

Altă critică

din apelul inculpatului M.V. s-a referit la împrejurarea că, actele de

provocare din partea denunțătorului, constând în neîntocmirea procesului-verbal

de constatare a contravenției, conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 2/2001

și repetatele apeluri telefonice prin care denunțătorul îi cerea să-și rezolve

problemele legate de funcționarea în legalitate a activității de colectare fier

vechi, corelativ cu înregistrarea din proprie inițiativă a respectivelor

convorbiri, folosită apoi pentru susținerea denunțului, sunt evidente și

trebuiau reținute ca atare, procedându-se la achitarea sa.

O ultimă

critică din apelul inculpatului M.V., a vizat individualizarea pedepsei

aplicată de prima instanță, susținându-se, în esență, că, în mod greșit s-a

reținut faptul condamnării sale anterioare, în condițiile intervenirii

reabilitării, situație în care se impune aplicarea unei pedepse mai blânde,

atât în privința cuantumului cât și al modalității de executare

Raportat la

primul motiv de apel, inculpatul M.V., a solicitat admiterea apelului,

desființarea sentinței penale nr. 163 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului

Constanța și conform prevederilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen., coroborat

cu art. 197 alin. (2) C. proc. pen., să se restituie cauza parchetului pentru

refacerea urmăririi penale, cu respectarea dreptului său la apărare.

Față de

motivele de apel de la punctele 2 și 3, apelantul inculpat M.V., a solicitat

admiterea apelului, desființarea hotărârii de fond și, în rejudecare, să se

administreze probele solicitate iar apoi, în temeiul prevederilor art. 10 lit.

d) raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat

la art. 255 alin. (2) și la art. 46 C. pen., să se dispună achitarea sa.

Referitor la

critica privind individualizarea pedepsei s-a solicitat admiterea apelului,

desființarea hotărârii de fond și urmare rejudecării să se rețină în favoarea

apelantului inculpat, circumstanțe atenuante, să se coboare cuantumul pedepsei

sub limita minimă prevăzută de lege și să se dispună ca executarea pedepsei să

se facă potrivit prevederilor art. 86

1

C. pen.

Prin decizia

penală nr. 158/ P din 16 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța,

secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a fost admis

apelul declarat de inculpat.

Desființează,

în parte, sentința penală apelată și rejudecând, s-a înlăturat aplicarea art.

57 C. pen., față de inculpat.

În temeiul art.

86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de un an

închisoare aplicată inculpatului

M.V., sub

supravegherea Serviciului de Probațiune de pe

lângă Tribunalul

Constanța.

S-a făcut

aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. S-a stabilit un termen de încercare de 3

ani, compus din cuantumul pedepsei plus intervalul de timp de 2 ani stabilit de

instanță.

În temeiul art.

86

3

C. pen., a fost obligat inculpatul, pe durata termenului de

încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se

prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Constanța;

- să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice

și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a

putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței în măsura în care nu contravin prezentei

decizii.

Examinând sentința penală nr. 163 din 20 aprilie

2011 a Tribunalului

Constanța, raportat la criticile din apelul

inculpatului M.V., la probatoriul administrat, cât și din oficiu, în limitele

prevăzute de art. 371 C. proc. pen., curtea de apel a reținut următoarele;

Analiza

probatoriului administrat în cauză și constând în, denunțul și declarațiile

martorului V.O.V., ale martorei G.M., înregistrările convorbirilor telefonice

și cele audio-video în mediu ambiental din 27 octombrie 2010 și respectiv 29

octombrie 2010, coroborate în parte cu declarațiile inculpatului, evidențiază

faptul că situația de fapt a fost temeinic reținută de instanța de fond.

Astfel, la data

de 25 octombrie 2010, V.O.V., șeful

postului

de poliție al comunei Deleni județ Constanța, efectuând un control, în limitele

sale de competență, cu privire la funcționarea în

condiții de legalitate

a punctului de lucru, având ca obiect colectarea fierului vechi, din satul

Petroșani, aparținând SC S.M.G.I. SRL Medgidia, administrată de inculpatul M.V.,

a constatat existența unor abateri care impuneau aplicarea unor sancțiuni

contravenționale, între care și lipsa autorizației de mediu, prevăzută de O.U.G.

nr. 16/2001.

Fiind necesare

anumite clarificări, procesul-verbal de constatare a contravențiilor, nu a fost

întocmit pe loc, agentul constatator solicitând relații de la Instituția

Prefectului, dar și un control al Gărzii de Mediu.

Imediat după

controlul efectuat, lucrătorul de poliție V.O.V., a fost contactat de martora G.M.,

persoană la domiciliul căreia funcționează punctul de lucru controlat, pentru a

i se oferi o sticlă de Whisky, în scopul de a nu întocmi actele de constatare a

neregulilor din activitatea punctului de lucru, aceasta fiind refuzată.

La data de 27

octombrie 2010, inculpatul M.V., s-a prezentat la postul de poliție solicitând

o amânare pentru a clarifica situația legată de lipsa autorizației de

funcționare a punctului de lucru. Urmare faptului că, la data convenită,

inculpatul nu s-a prezentat la postul de poliție, în vederea calificării

situației amintite, lucrătorul de poliție l-a sunat, iar după aceea inculpatul

s-a prezentat și a băgat sub mapa de pe biroul lucrătorului de poliție un plic,

în care se afla suma de 500 lei, despre care a afirmat că este pentru lipsa

autorizației de mediu, fiind surprins în flagrant.

Raportat la

situația de fapt reținută, curtea constată că, vinovăția inculpatului, sub

forma intenției directe [(art. 19 alin. (1) lit. a) C. pen.)] rezultă fără

echivoc, din împrejurarea că, deși a solicitat inițial un termen pentru

clarificarea situației referitoare la lipsa autorizației de mediu, nu a

întreprins nici un demers în acest sens și, la momentul când a fost sunat de

lucrătorul de poliție V.O.V., în loc de lămuriri sau explicații a înțeles că-i

ofere acestuia suma de 500 lei, pentru ca acesta să nu aplice sancțiunea legală

pentru lipsa autorizației respective.

Din nici o

probă administrată în cauză nu rezultă că inculpatul a fost provocat de

denunțător să-i ofere mită pentru a nu-și îndeplini în mod corespunzător

atribuțiile de serviciu, iar prezentarea inculpatului la postul de poliție, s-a

făcut din proprie inițiativă, ca să solicite un termen pentru lămurirea

situației legată de lipsa autorizației de mediu, pe care nu l-a respectat, și,

când a fost sunat să dea lămuririle promise a înțeles să le rezolve prin

eludarea legii.

Procesul-verbal

de constatare a contravențiilor nu a fost întocmit imediat de lucrătorul de

poliție V.O.V., motivat de necesitatea verificării existentei sau nu a

autorizației de mediu dar și pentru că inculpatul a solicitat un termen „până

vineri” pentru lămurirea acestei probleme, așa încât este neîntemeiată

susținerea inculpatului conform căreia amânarea întocmirii actului constatator

al abaterilor s-a făcut în scopul de i se cere mită.

Relevante sub

aspectul modului în care a înțeles inculpatul să-și rezolve problema

funcționării în condiții de legalitate a punctului de lucru din satul Petroșani

comuna Deleni județ Constanța, sunt discuțiile acestuia cu denunțătorul din

data de 29 octombrie 2010, redate în înregistrările din mediu ambiental, unde

inculpatul menționează că nu-i pasă de sancțiunea ce urma a-i fi aplicată și

apoi procedează la mituirea agentului de poliție.

Nici apelurile

telefonice repetate ale denunțătorului către inculpat nu pot fi considerate

provocări pentru oferirea mitei, în condițiile în care inculpatul nu venise cu

lămuririle promise la termenul cuvenit, iar lucrătorul de poliție trebuia să

întocmească procesul-verbal de constatare în cel mai scurt timp posibil de la

data controlului.

În altă ordine

de idei, refuzul categoric al denunțătorului de a primi mită rezultă cu

evidență din faptul de a nu primi sticla de whisky oferită de martora G.M.,

angajata punctului de lucru controlat, cât și din formularea denunțului

anterior datei când inculpatul M.V. a promis că va prezenta autorizația de

mediu, întrucât acesta din urmă făcuse referire la oferirea unei atenții în

schimbul neaplicării sancțiunilor prevăzute de lege.

Critica

inculpatului apelant M.V., referitoare la respingerea unor probe esențiale

pentru dovedirea apărărilor sale legate de actele de provocare ale

denunțătorului este neîntemeiată, motivat de împrejurarea că faptele ce urmau a

fi dovedite cu audierea martorului S.V. nu vizau controlul efectuat de

denunțător la 25 octombrie 2010, iar ilegalitatea unor confiscări anterioare

trebuia să fie atestată de organele în drept, cărora inculpatul ar fi trebuit

să se adreseze pe căile prevăzute de lege.

Reaudierea

martorei G.M. nu era necesară, în condițiile în care declarațiile acesteia se

referă numai la faptul că i-a oferit lucrătorului de poliție sticla de whisky,

refuzată de acesta, fără a-l implica pe inculpat, iar mita oferită de inculpat

ulterior, privea „acoperirea” lipsei autorizației de mediu a cărei obținere îi

incumba acestuia, abaterile constatate în activitatea desfășurată de martoră

urmând a fi „rezolvate” mai târziu, conform afirmațiilor inculpatului din

convorbirea cu denunțătorul din 29 octombrie 2010.

Nici reaudierea

martorului denunțător V.O.V., nu era necesară, în condițiile în care inculpatul

a fost prins în flagrant, atunci când oferea mita, preconstituirea

înregistrărilor a fost făcută în susținerea denunțului, urmare hotărârii de

refuzare a mitei, procesul-verbal de constatare a contravențiilor nu a fost

încheiat imediat după control, pentru că erau necesare verificări dar și la

cererea inculpatului ce promisese că va obține autorizația de mediu, atunci

când s-a prezentat din proprie inițiativă la postul de poliție, iar pretinsele

confiscări nelegale de fier vechi sunt fapte ce nu au legătură cu prezenta

cauză.

Împrejurarea că

procesul-verbal din 29 octombrie 2010 de transcriere a discuției dintre

denunțătorul V.O.V. și inculpatul M.V., menționează că această discuție s-a

făcut în incinta Poliției Oraș Mihail Kogălniceanu județ Constanța, este în mod

evident o eroare materială, ce nu poate anula

respectiva

probă întrucât toate celelalte probe, inclusiv declarațiile

inculpatului,

atestă realitatea acestei discuții, care a avut însă loc în biroul

denunțătorului situat în incinta Postului de poliție al comunei Deleni județ

Constanța.

În condițiile

în care nu existau în cauză indicii referitoare la legătura dintre eventualele

plângeri penale formulate împotriva agentului de poliție V.O.V. și faptele ce

fac obiectul

cauzei, în mod corect au fost

respinse cererile în probatoriu privind

sancțiunile disciplinare

aplicate acestuia, cu atât mai mult cu cât acestea nu vizau activitatea de

control din 25 octombrie 2010.

Expertiza tehnică

audio care să verifice dacă înregistrările

din

mediu ambiental conțin vocea inculpatului a fost de asemenea,

respinsă

în mod temeinic, în condițiile în care inculpatul nu a contestat veridicitatea

discuției dintre el și denunțător la data de 29 octombrie 2010, ci, numai

locația, aspect în legătură cu care s-a constatat o evidentă eroare de fapt, ce

nu este de natură să anuleze veridicitatea discuțiilor respective.

Criticile privind nulitatea declarației olografe

din 27 octombrie 2010 a

inculpatului M.V., cât și aceleia de pe

formularul tipizat și nelegalității ordonanței de reținere a inculpatului, ca

de altfel a întregii urmăriri penale, pentru încălcarea dreptului la apărare,

sunt neîntemeiate.

Declarația

olografă din 29 octombrie 2010 dată de inculpatul M.V. agentului de poliție nu

vizează aspecte legate

de fapta de dare de

mită, ci, explicația acestuia în legătură cu lipsa

autorizației de funcționare a punctului de lucru

controlat, situația în

care nu erau necesare prezența unui avocat și

nici a mențiunilor legale ce sunt obligatorii în cazul unei persoane cercetată

penal.

Nici declarația

olografă din 29 octombrie 2010 dată în fața procurorului, de inculpat, în lipsa

unui apărător nu este lovită de nulitate absolută, cum eronat susține apelantul

inculpat, în condițiile în care i s-au cerut explicații în legătură cu motivul

prezenței sale în sediul poliției și dacă are cunoștință de plicul găsit sub

mapa de pe biroul șefului de post al Poliției comunei Dăieni. Nulitatea

relativă a respectivei declarații olografe, atrasă de lipsa mențiunilor privind

ora când a fost luată, raportat la ora 16

00

, când prin rezoluția din

29 octombrie 2010 s-a dispus începerea urmăririi penale și dobândirea calității

de învinuit, trebuia invocată imediat după întocmirea acesteia, la momentul la

care învinuitul M.V. a avut asigurată apărarea calificată de specialitate, ori

acest lucru nu s-a făcut.

Ordonanța de

reținere a învinuitului M.V. din 29 octombrie 2010, emisă la orele 19, nu este

lovită de nulitate absolută, întrucât a fost dată după ascultarea în prezența

apărătorului ales, la data de 29 octombrie 2010, între orele 19

00

-

19

20

a

învinuitului, iar în

prealabil procurorul i-a adus la cunoștință acestuia fapta pentru care s-a

început urmărirea penală și că are dreptul de a nu declara nimic, iar

declarațiile sale pot fi folosite atât în favoarea cât și în defavoarea sa.

Raportat la

cele ce preced, curtea constată că, nu există acte de urmărire penală care să

fie lovite de nulitate absolută și că i s-ar fi încălcat dreptul la apărare al

inculpatului la urmărirea penală.

Drept urmare,

nefiind întrunite cerințele art. 332 alin. (2) C. proc. pen., curtea constată

că, în mod temeinic și legal s-a respins de prima instanță cererea de

restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Reținând

existența faptei și săvârșirea acesteia cu forma de vinovăție cerută de lege,

curtea constată că, inculpatul M.V. a săvârșit fapta ce face obiectul prezentei

cauze iar în drept acesta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de dare de mită, prevăzut de art. 255 alin. (1) C. pen.

În condițiile

în care în cauză nu s-au identificat elemente care să justifice aplicarea de

circumstanțe atenuante și având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a

faptei precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului M.V., curtea

apreciază că pedeapsa de un an închisoare, aplicată de prima instanță, este

proporțională și corespunzătoare în privința cuantumului.

Reținând din

fișa de cazier judiciar a inculpatului M.V., că acesta a fost condamnat

anterior la pedepse cu suspendarea condiționată a executării și cu amendă

penală, pentru alt gen de fapte, că a intervenit reabilitarea de drept față de

acestea, ultima condamnare fiind din anul 2008 (sentința penală 547 din 02

aprilie 2008 a Judecătoriei Medgidia, prin care e condamnat la 1.000 lei amendă

penală), că după săvârșirea faptei și până în

prezent

inculpatul nu a mai săvârșit alte fapte de natură penală dar

și vârsta

acestuia (56 ani), curtea apreciază că scopul pedepsei, definit de art. 52 C.

pen., poate fi atins și fără executarea acesteia în regim privativ de

libertate.

Vârsta

inculpatului, implicarea acestuia în activități comerciale de natură a crea

locuri de muncă și faptul că după săvârșirea faptei nu s-a mai confruntat cu ilicitul

de natură penală până în prezent sunt, în aprecierea curții, garanții că

inculpatul M.V. nu va mai repeta comportamentul anti-social.

În consecință,

constatând întemeiată critica din apelul

inculpatului

privind greșita individualizare a pedepsei sub aspectul

modalității de executare, curtea a admis apelul, a

fost desființată în

parte hotărârea instanței de fond, și, rejudecând,

s-a înlăturat aplicarea art. 57 C. pen., față de inculpatul apelant, făcând

totodată, aplicarea prevederilor art. 86

1

C. pen.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.V., invocând cazurile de casare prevăzute

de art. 385

9

pct. 12 și 14, fără a se prezenta în fața

Curții (deși a fost legal citat) și fără a-și motiva în scris calea de atac

declarată.

Oral, prin

apărătorul desemnat din oficiu, s-a solicitat în principal achitarea

inculpatului cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

susținându-se că nu a avut intenția de a-l mitui

pe denunțător și că

acesta din urmă l-a provocat pe inculpat,

determinându-l să-l dea suma de bani.

În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei și

suspendarea

condiționată a executării acesteia.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare

invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.

Așa cum corect

a constatat instanța de apel, probatoriul

administrat

în cauză nu susține apărarea inculpatului, în sensul că

acesta ar fi

fost provocat de denunțător să-i ofere mită pentru a nu-și îndeplini

atribuțiile de serviciu.

În acest sens,

înregistrările convorbirilor purtate în mediu ambiental de către denunțător și

inculpat în zilele de 27 și 29 octombrie 2010 relevă faptul că acesta s-a

prezentat la sediul postului

de poliție, ca

urmare a unui control efectuat de către denunțător la

punctul de lucru

al societății inculpatului din satul Petroșani,

comuna Deleni, purtându-se discuții referitoare la lipsa autorizației

emise

de instituția Prefectului, necesară pentru ca această societate să-și

desfășoare activitatea potrivit legii.

Aceste înregistrări nu probează o conduită

provocatoare din

partea denunțătorului, ci disponibilitatea inculpatului

de a rezolva situația creată altfel decât în condițiile legii, fapt care s-a și

materializat în ziua de 29 octombrie 2010 când a remis denunțătorului un plic

cu suma de 500 de lei pentru a-l determina pe acesta să nu-și îndeplinească în

mod corespunzător atribuțiile de serviciu, în condițiile în care inculpatul nu

a prezentat nici la această dată autorizația solicitată.

De altfel, dacă

denunțătorul ar fi dorit să aibe o altă conduită în raport cu inculpatul, ar fi

putut să o adopte atunci când, tot în legătură cu situația constatată la

societatea acestuia din urmă, fiind contactat de martora G.M., persoană la

domiciliul căreia funcționa punctul de lucru, aceasta i-a oferit o sticlă de

whisky pentru a nu sancționa neregulile constatate.

Modalitatea în

care inculpatul a acționat, scoțând plicul din buzunar și punându-l sub un

dosar aflat pe biroul denunțătorului, este edificatoare pentru a contura

„titlul” cu care banii au fost dați, fiind elocvent în acest sens și dialogul

purtat între cei doi cu această ocazie.

De altfel,

Curtea constată inconsecvența apărărilor pe care

inculpatul și Ie-a făcut pe parcursul procesului penal, în condițiile

în

care în faza de urmărire penală a negat însuși faptul de a-i fi

înmânat banii denunțătorului (în pofida

înregistrărilor video aflate la

dosar), pentru ca ulterior, în faza de

judecată, să recunoască faptul că a dat banii, dar ca urmare a provocării

venite din partea lucrătorului de poliție.

Prin urmare,

Curtea reține că fapta inculpatului de a remite denunțătorului suma de 500 de

lei pentru a-l determina pe acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de

serviciu în legătură cu abaterile depistate la punctul de lucru al societății

inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de

mită prevăzută de art. 255 C. pen., astfel încât prima critică

formulată nu este întemeiată.

Nici critica referitoare la individualizarea

pedepsei nu poate fi

primită.

Circumstanțele

reale și cele personale au fost corect evaluate de către instanța de apel, iar

pedeapsa aplicată inculpatului răspunde cerințelor înscrise în art. 52 C. pen.,

atât în ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare.

Astfel,

inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă spre minimul special, iar instanța de

apel s-a orientat spre o modalitate neprivativă de libertate de executare a

acesteia, luând în considerare conținutul și concluziile raportului de evaluare

întocmit de Serviciul de probațiune.

Reducerea

pedepsei, așa cum a solicitat inculpatul în recurs, nu este susținută de actele

dosarului, după cum nici schimbarea modalității de executare nu este

justificată, fiind necesară supravegherea strictă a conduitei inculpatului pe

durata termenului în

consecință, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul

inculpatului, obligându-l, totodată, la plata cheltuielilor judiciare către

stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr.

158/ P din b decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 600 le. cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 15 noiembrie 2012.