ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1974/2014

Deliberând asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 168 din 15 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 9099/118/2012 s-a admis solicitarea formulată de reprezentantul Ministerului Public.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților persoană juridică SC L.A. SRL Castelu, jud. Constanta din infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și față de persoană fizică M.I. din infracțiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, în infracțiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și art. 9 alin. (1) lit. f) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, împreună cu art. 272 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen.

1

alin. (3) C. pen. în ref. la art. 53

1

alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatei SC L.A. SRL Castelu, jud. Constanța, cu sediul în com. Castelu, jud. Constanța, înregistrată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, Cod unic de înregistrare, pedeapsa amenzii în cuantum de 60.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală sub forma neînregistrării, cu intenție în tot în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate în activitatea de comerț în perioada ianuarie 2011 - mai 2012.

În baza art. 71

2

alin. (1) C. pen. rap. la art. 53/1 alin. (3) lit. a) C. pen. a aplicat inculpatei SC L.A. SRL Castelu, jud. Constanța pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice.

În baza art. 35 C. pen. cu aplic. disp. art. 71/2 alin. (1) C. pen. rap. la art. 53/1 alin. (3) lit. a) C. pen. a dispus dizolvarea persoanei juridice inculpate SC L.A. SRL Castelu, jud. Constanța.

În baza art. 479

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., a dispus ca, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, o copie de pe dispozitiv să se comunice, secției a Il-a civilă, a Tribunalului Constanța pentru deschiderea procedurii aferente prezentelor dispoziții și de asemenea O.R.C. Constanța pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare.

1

alin. (7) C. proc. pen. și cu aplicarea art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul M.I., fără antecedente penale, la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală sub forma neînregistrării, cu intenție în tot în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate în activitatea de comerț ce a fost efectiv exercitată în perioada ianuarie 2011-mai 2012 și 2 ani interzicerea, cu titlu de pedeapsă complementară a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii de 5 ani.

În baza art. 9 alin. (1) lit. f) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și cu aplicarea art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul M.I. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală sub forma sustragerii de la efectuarea verificărilor financiar/fiscale, declararea fictivă/inexactă cu privire la sediul principal al societății pe care o administra în perioada ianuarie 2011-mai 2012 și 2 ani interzicerea, cu titlu de pedeapsă complementară a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii de 5 ani.

În baza art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. pentru infracțiunea de folosire cu rea-credință în perioada ianuarie 2011-mai 2012 a creditului de care se bucura societatea în interesul propriu, cu însușirea sumelor obținute din activitățile efectuate dar neînregistrate, a fost condamnat inculpatul M.I. la o pedeapsă 1 (unu) an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. au fost contopite cele trei pedepsele și s-a aplicat inculpatului M.I. pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea, cu titlu de pedeapsă complementară a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii de 5 ani.

S-a dispus ca pedeapsa să fie executată în regim de detenție, conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-a interzis inculpatului M.I. exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. rap. art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului M.I. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a fi administrator pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a constatat incidența cazurilor de nedemnitate față de inculpatul M.I.

S-a dispus ca în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri să se comunice O.N.R.C. o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive, acesta urmând a face mențiunile corespunzătoare în registrul comerțului.

A fost admisă acțiunea civilă.

În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1349 și 1357 C. civ., art. 1382 C. civ. în ref. la art. 193 C. civ. au fost obligați inculpații SC L.A. SRL Castelu, jud. Constanța și M.I.în solidar la plata către partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. prin D.G.F.P. Constanța a sumei de 3.247.801 lei din care: impozit pe profit: 2.745.268 lei și T.V.A. de plată 502.533 lei, la care se adaugă dobânzi impozit profit calculate până la data de 20 septembrie 2012 de 358.253 lei și dobânzi T.V.A. calculate până la data de 20 septembrie 2012 de 64.659 lei și penalități T.V.A., calculate până la data de 20 septembrie 2012 de 75.380 lei, în total suma de 3.746.093 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere până la data efectivă a plății debitului.

În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariului pentru practician în insolvență B.M. în cuantum de 200 leL

În baza art. 191 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen. au fost obligați inculpații SC L.A. SRL Castelu, jud. Constanța și M.I. în solidar la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2.700 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că la data de 18 aprilie 2012 Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a înaintat către S.P.T.M. - B.I.F. sesizarea din oficiu emisă pentru efectuarea de cercetări față de numitul M.I., administrator al SC L.A. SRL Castelu, jud. Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) și f) din Legea nr. 241/2005.

Prin adresele Constanța a înaintat dosarul cu informațiile referitoare la SC L.A. SRL, ocazie cu care s-a constatat că societatea a fost înființată în luna ianuarie 2011, de către inculpatul M.I., având obiectul principal de activitate „Comerțul cu ridicata al deșeurilor și resturilor", sediul fiind declarat în com. Castelu, jud. Constanța.

Au mai fost înaintate: adeverința din 13 ianuarie 2011, privind înregistrarea documentului care atestă dreptul de folosință asupra spațiului cu destinație de sediu social, emisă de A.F.P. a Municipiului Medgidia, contractul de locațiune din 13 ianuarie 2011, încheiat între numitul C.F., în calitate de locator și SC L.A. SRL, prin administrator M.I., în calitate de locatar, înregistrat la aceeași instituție și având ca obiect darea în locațiune a unei camere și a 20 mp din curtea imobilului situat la adresa mai sus menționată.

După înaintarea adresei către Instituția Prefectului - Județul Constanța, prin adresa din 23 aprilie 2012, s-a transmis faptul că, în perioada ianuarie - decembrie 2011, inculpata societatea comercială SC L.A. SRL nu a fost autorizată să desfășoare activități de colectare a deșeurilor industriale reciclabile de la persoane fizice, iar A.P.M. Constanța, prin adresa din 23 aprilie 2012, a comunicat că societatea deține A.P.M. din 12 aprilie 2011, emisă numai pentru desfășurarea activității de comerț cu ridicata și colectare deșeuri și resturi metalice feroase și neferoase de la persoane fizice, fără valorificare (cu condiția obținerii autorizației de colectare emisă de Instituția Prefectului Constanța).

Pentru identificarea documentelor depuse de societate cu privire la activitatea desfășurată, s-a înaintat adresă către A.F.P. a Municipiului Medgidia, care, prin adresa din 27 aprilie 2012, a comunicat că societatea nu figurează cu declarații depuse în cursul anului 2011, nu are bilanț contabil depus pe anul 2011 și are cont deschis la SC R.B. SA.

În acest sens, a fost transmisă adresă către această instituție bancară, care, prin adresa de răspuns din 08 mai 2012, a pus la dispoziție documentele în baza cărora a fost deschis contul bancar, precum și rulajul acestuia.

Din fișa cu specimene de semnături pentru persoane juridice/persoane fizice autorizate, s-a constatat că pentru SC L.A. SRL a depus specimen de semnătură „persoana autorizată" M.I.

Urmare analizării raportului de activitate cont pentru perioada 05 ianuarie 2011 - 03 mai 2012, a reieșit faptul că retragerile de numerar din contul societății au fost efectuate exclusiv de inculpatul M.I.

Pentru a se stabili modul de reținere și virare a contribuției datorată Fondului pentru mediu, s-a înaintat adresă către A.F.M., care, prin răspunsul din 08 iunie 2012 a solicitat documente cu privire la activitatea societății, acestea fiind puse la dispoziție de către organul de cercetare penală, dar fără a mai primi un răspuns oficial în acest sens până la date emiterii rechizitoriului.

În vederea stabilirii modului de evidențiere în actele contabile ale societății a operațiunilor comerciale desfășurate în perioada 2011 - 2012, s-a înaintat (în faza urmăririi penale) adresă către A.N.A.F.- A.I.F. Constanța pentru a efectua o inspecție fiscală în baza documentelor contabile ridicate de la beneficiarii identificați în rulajul de cont.

Cu această ocazie, prin adresa din 25 iulie 2012, S.I.F. 5 - Constanța a înaintat procesul-verbal din 23 iulie 2012, din cuprinsul căruia au rezultat existența unor datorii către bugetul de stat, ca urmare a omisiunii, în tot sau în parte, a evidențierii în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în sumă totală de 3.247.801 lei, din care impozit pe profit - 2.745.268 lei și T.V.A. de plată - 502.533 lei.

Cu privire la existența sediului social al inculpatei SC L.A. SRL, lucrătorii de poliție s-au deplasat în com. Castelu, jud. Constanța, unde nu au putut lua legătura proprietarul imobilului, numitul C.E., acesta fiind plecat în Germania din luna februarie 2012.

Totuși, a fost identificat numitul I.S., persoană ce locuiește în imediata vecinătate a imobilului mai sus-menționat, care a declarat verbal că C.E. este fratele său, precum și că la această adresă nu a funcționat niciodată vreun centru de colectare a deșeurilor feroase sau neferoase.

S-a apreciata că această situație de fapt poate conduce la ideea aspectului nereal al sediului declarat, precum și consecința imposibilității unor verificări pertinente și serioase care să poată fi făcute de organele de control fiscal din cauza menționată, ceea ce este incriminat în dispozițiile Legii nr. 241/2005.

Cu ocazia audierii, martorii M.E., director la SC Q.R. SRL Constanța și C.D., fost administrator al SC R.M.C. SRL Constanța (din faza urmăririi penale) au declarat că au încheiat și semnat contracte de vânzare-cumpărare deșeuri metalice cu SC L.A. SRL Castelu, din partea acestei societăți, contractele fiind semnate de inculpatul M.I., fapt pe care acesta nu 1-a negat în declarațiile date în faza urmăririi penale, atitudine menținută și cu ocazia judecării cauzei.

Audiat în faza urmăririi penale, inculpatul M.I., administrator al SC L.A. SRL a declarat că, în luna ianuarie 2011, din cauza problemelor financiare, a hotărât să înființeze societatea, sens în care a încheiat un contract de locațiune cu numitul C.F. pentru declararea sediului social.

Pentru desfășurarea activității, a achiziționat carnete de avize de însoțire a mărfii și facturi fiscale, care erau completate, la indicațiile sale, de către diferiți conducători auto de pe mijloacele de transport fier vechi.

Deșeurile metalice erau achiziționate de la diferite persoane fizice.

Referitor la evidența contabilă a societății, precum și la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, acesta a declarat că nu a știut nimic despre aceste obligații și nu a depus declarații la Mediu sau A.N.A.F și, implicit, nu a efectuat plăți către aceste instituții.

Sumele de bani rezultate din operațiunile comerciale desfășurate au fost folosite în interes personal de inculpat, deși confuzia dintre banii societății și cei proprii este ilegală și incriminată penal.

S-a reținut că nu poate fi primită apărarea formulată de inculpatul M.I. în faza urmăririi penale, în sensul că nu a cunoscut legea, deoarece, pe de o parte, necunoașterea legii penale nu este o scuză și nici o cauză de înlăturare a răspunderii penale, iar, faptic, modul de acțiune al inculpatului, pe parcursul unei perioade de peste 1 an, din ianuarie 2011 până în mai 2012, trădează intenția de a se sustrage de la verificările fiscală, altfel neexplicându-se obținerea unui sediu total fictiv, în modul expus mai sus, la care nu a funcționat în realitate niciodată.

Totodată, s-a precizat că este de notorietate, fie și pentru o persoană care nu are pregătire de specialitate, dar are studii primare, că desfășurarea oricărei activități comerciale (din care inculpatul a obținut importante beneficii financiare), cu excepțiile stabilite expres de lege, este supusă impozitării statului român.

În situația necunoașterii în amănunt a acestor reglementări financiare, inculpatul M.I. ar fi trebuit să apeleze la serviciile unor persoane specializate, cum ar fi un contabil, un economist. Instanța de fond a mai reținut că pasivitatea inculpatului în acest sens îi este imputabilă și are consecințe penale.

Tribunalul a constatat că situația de fapt expusă este dovedită nu doar de declarațiie inculpatului M.I. (atât cea din faza urmăririi penale, cât și cea din cursul judecății) care a recunoscut în totalitate învinuirile ce i s-au adus, dar și de toate mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv: adresa emisă de A.N.A.F.- Structura de Inspecție Fiscală, procesul-verbal de verificări efectuate la sediul societății; documente și înscrisuri emise de SC L.A. SRL; facturi emise către beneficiarii mărfurilor, extrasele de cont și chitanțele; declarațiile martorilor M.E. și C.D., din coroborarea cărora s-a dovedit vinovăția inculpatului M.I. și a inculpatului persoană juridică SC L.A. SRL Castelu, jud. Constanța sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de care sunt acuzați, cu reținerea si a dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

În drept, fapta inculpaților SC L.A. SRL și M.I. - administratorul acestei societăți, care nu au înregistrat în perioada ianuarie 2011 - mai 2012, în tot, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în activitatea de comerț ce a fost efectiv exercitată, ocazie cu care au creat un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 3.247.801 lei din care impozit pe profit - 2.745.268 lei si T.V.A. de plată -502.533 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în forma prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea și a art. 320

1

alin. 7 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 13 C. pen. pentru inculpatul M.I.

Fapta inculpatului M.I., comisă în aceeași perioadă/ocazie, de a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiar/fiscale (declararea fictivă/inexactă cu privire la sediul principal al societății pe care o administra), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în forma art. art. 9 alin. (1) lit. f) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și cu aplicarea art. 13 C. pen.

Faptele inculpatului M.I., comise în aceeași perioadă/ocazie, de a folosi, cu rea-credință, creditul de care se bucură societatea, în folosul lui propriu, însușindu-și sumele obținute din activitățile efectuate dar neînregistrate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., cu reținerea disp. art. 33 lit. a) și b) C. pen.

La stabilirea și individualizarea pedepsei aplicate inculpatului M.I., instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială, de art. 9 alin. (1) lit. f) și b și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, de dispozițiile procedurale prevăzute de art. 320

1

alin. 7 C. proc. pen., inculpatul beneficiind de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile față de care s-a dispus condamnarea sa, gradul pericol social care rezultă din modalitatea concretă de comitere a faptelor de către inculpat care, cu știință, în perioada ianuarie 2011 - mai 2012 a săvârșit infracțiunile așa cum au fost descrise anterior, de valoarea ridicată a prejudiciului adus bugetului statului, peste 800.000 de euro, dar și de aspectul că inculpatul a recunoscut în totalitate învinuirea ce i s-a adus și nu are antecedente penale.

Asupra laturii civile a cauzei instanța de fond a reținut următoarele:

Statul Român prin A.N.A.P. prin D.G.F.P. Constanța s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.247.801 lei din care: impozit pe profit: 2.745.268 lei și T.V.A. de plată 502.533 lei, la cere se adaugă dobânzi impozit profit calculate până la data de 20 septembrie 2012 de 358.253 lei și dobânzi T.V.A. calculate până la data de 20 septembrie 2012 de 64.659 lei și penalități T.V.A., calculate până la data de 20 septembrie 2012 de 75.380 lei, m total suma de 3.746.093 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere până la data efectivă a plății debitului.

Pe lângă documentele justificative aflate la dosarul de urmărire penală, cu ocazia judecării cauzei s-a admis solicitarea inculpatului M.I. și s-a efectuat un raport de expertiză contabilă judiciară, care a stabilit aceleași sume cu cele solicitate de partea civilă, sume pe care inculpatul nu le-a contestat.

Conform art. 1349 alin. (1) C. civ.: „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane și alin. (2) arată că: „ Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral".

Art. 1357 C. civ. arată că: „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare" și alin. (2) arată că: "Autorul prejudiciului răspunde și pentru cea mai ușoară culpă".

Art. 13 82 C. civ. prevede: "Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat".

Având în vedere că sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale: prejudiciu cert, nerecuperat, cauzat de fapta ilicită (infracțiunea), legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția inculpaților, au fost admise pretențiile civile așa cum au fost formulate și dovedite.

Cu privire la suma de 1.000 lei achitată de inculpat în contul Fondului de mediu, instanța de apel a reținut că intenția inculpatului a fost ca această plată să reprezinte o parte din valoarea prejudiciului, întrucât la acel moment procesual A.N.A.F. a refuzat încasarea vreunei sume de bani, nefiind emisă o hotărâre judecătorească definitivă, însă această sumă nu poate reprezenta plata unei părți a prejudiciului cauzat, deoarece nu a fost plătită părții civile, ci unui terț, iar inculpatul nu a făcut dovada refuzului pe primire a plății parțiale din partea A.N.A.F.-D.G.F.P. Constanța. Astfel, s-a apreciat că această acțiune a inculpatului reprezintă doar o plată voluntară către Fondul de mediu.

Împotriva sentinței penale nr. 168 din 15 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 9099/118/2012 a declarat apel inculpatul M.I., care în cadrul dezbaterilor a solicitat reducerea pedepselor și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în raport de conduita sinceră și datele personale. în termenul de amânare a pronunțării inculpatul, prin apărătorul ales angajat după dezbateri, a formulat concluzii scrise prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, schimbarea încadrării juridice într-o singură infracțiune prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și f) din Legea nr. 241/2005, reducerea pedepselor la limita de 3 ani închisoare și aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Cu toate că aceste critici nu au făcut obiectul dezbaterilor în condiții de contradictorialitate, pentru a respecta dreptul la apărare al inculpatului, Curtea de Apel a precizat că va răspunde și acestor critici ale inculpatului, ce au fost dezvoltate în cuprinsul concluziilor scrise, fără a afecta dreptul la apărare al celorlalte părți, întrucât se menține hotărârea primei instanțe.

Prin Decizia penală nr. 122/P din 08 octombrie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul M.I., împotriva sentinței penale nr. 168 din 15 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 9099/118/2012.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul M.I. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus ca suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu - avocat D.R.C. să se avanseze din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța.

Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelant, precum și din oficiu, conform art. 378 C. proc. pen., instanța deprim control judiciar a constatat că apelul formulat de inculpatul M.I. este nefondat.

Astfel, a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului M.I., fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 345 alin. (2) C. proc. pen. pentru pronunțarea unei soluții de condamnare. De altfel, inculpatul M.I. a recunoscut în fața primei instanțe comiterea faptelor, solicitând aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției, exclusiv pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, care în speța prezentă oferă elemente suficiente pentru stabilirea stării de fapt și a vinovăției inculpatului.

Sub aspectul stării de fapt s-a constatat că inculpatul M.I. a deținut calitatea de administrator și asociat unic al SC L.A. SRL Castelu, începând cu data de 18 ianuarie 2011, astfel cum rezultă din relațiile date de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanța.

În această calitate, inculpatul a desfășurat diverse operațiuni comerciale, în sensul că a vândut mai multe produse, în baza unor facturi fiscale, enumerate în anexa la procesul verbal încheiat la data de 23 iulie 2012 de S.A.F. - A.I.F. Constanța, în care s-a consemnat rezultatul inspecției fiscale efectuate la SC L.A. SRL Castelu. De asemenea, s-a constatat că raportul de expertiză contabilă efectuat în faza de judecată confirmă concluziile raportului de inspecție fiscală. Totodată, s-a reținut că în dosarul de urmărire penală se regăsesc facturile și avizele de însoțire a mărfii care atestă efectuarea operațiunilor comerciale, pe care inculpatul, în calitate de administrator, avea obligația de a le înregistra în contabilitate.

Curtea de apel a reținut că SC L.A. SRL Castelu a emis cele 259 facturi prin care a vândut diverse produse, cum ar fi cereale, deșeuri feroase și neferoase, materiale de construcții, către mai multe societăți comerciale, dar aceste operațiuni comerciale nu au fost înregistrate în evidența contabilă a societății. Inculpatul a recunoscut că a întocmit aceste facturi în mod direct sau a dat dispoziție să fie întocmite facturile fiscale, nu a ținut evidența contabilă a societății și nu a plătit obligațiile fiscale către stat.

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 „societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi", iar conform art. 10 alin. (1) din lege „răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) - (4) revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității respective". În raport de aceste dispoziții legale, instanța de apel a apreciat că inculpatul era responsabil pentru organizarea contabilității societății, dar modul în care a acționat acesta, în condiții de totală clandestinitate, arată că scopul acestui era de a nu înregistra operațiunile comerciale în contabilitate, pentru a evita plata obligațiilor fiscale către stat. Astfel, inculpatul nu poate invoca necunoașterea dispozițiilor legale, apărarea sa tinzând la invocarea unei erori de drept, care în materie penală nu este de natură a constitui o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, conform art. 51 alin. (4) C. pen.

Curtea de Apel a mai reținut că raportul de inspecția fiscală, dar și raportul de expertiză contabilă confirmă că pentru operațiunile comerciale identificate pe baza facturilor fiscale ca fiind efectuate de SC L.A. SRL Castelu, societatea datorează impozit pe profit în cuantum de 2.745.268 lei și T.V.A. în cuantum de 502.533 lei. S-a menționat că obligațiile fiscale ale societății au fost stabilite prin estimare, conform procedurii aprobată prin Ordinul nr. 364/2009 al președintelui A.N.A.F., luându-se în calcul valorile înscrise în facturile fiscale, iar pentru eventualele cheltuieli nu s-a făcut o estimare, întrucât nu au fost prezentate documente justificative.

În condițiile în care nu sunt minime date că au fost făcute cheltuieli de către SC L.A. SRL Castelu pentru bunurile pe care ulterior le-a vândut prin cele 259 facturi, instanța de apel a apreciat că în mod corect la stabilirea prejudiciului nu au fost luate în calcul eventuale cheltuieli făcute de SC L.A. SRL Castelu, în condițiile în care nu se cunoaște dacă societatea a efectuat în mod real vreo cheltuială licită pentru obținerea bunurilor, critica inculpatului sub acest aspect fiind neîntemeiată.

De asemenea, conform art. 156 din C. fisc., SC L.A. SRL Castelu datora T.V.A. pentru toate operațiunile comerciale efectuate, nefiind întemeiată susținerea inculpatului că nu ar datora taxa pe valoarea adăugată. De altfel, inculpatul nu a indicat un text de lege care ar fi scutit societatea de plata acestei taxe.

În consecință, Curtea de Apel a constatat că mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală confirmă cu certitudine săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, inclusiv din perspectiva urmărilor faptei inculpatului, care a determinat prejudicierea bugetului de stat cu suma de 3.247.801 lei, reprezentând impozit pe profit și T.V.A. aferent vânzărilor efectuate de SC L.A. SRL Castelu.

De asemenea, s-a reținut că probele administrate confirmă și săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, în condițiile în care inculpatul a declarat la înregistrarea societății că sediul acesteia se află în com. Castelu, jud. Constanța, dar din declarația martorului Ismail Sadîc, fratele proprietarului imobilului unde a fost declarat sediul societății, la această adresa nu a funcționat vreodată sediul unei societăți comerciale. De altfel, și din declarația inculpatului din faza de urmărire penală rezultă că nu a desfășurat activitatea în sediul declarat, ci avea o activitate „ambulantă", iar acesta nu a contestat acuzația nici în apel.

Drept urmare, Curtea de Apel a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului M.I. pentru infracțiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, respectiv art. 9 alin. (1) lit. f) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Săvârșirea infracțiunii prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 nu a fost contestată de inculpat, care a recunoscut că a folosit în interes personal sumele de bani încasate de SC L.A. SRL Castelu, din vânzarea bunurilor și serviciilor menționate în cele 259 facturi.

Inculpatul a invocat necesitatea efectuării unei noi expertize contabile, însă cauza a fost soluționată conform procedurii prev. de art. 320

1

C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției, care nu permite decât administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, astfel că proba solicitată de inculpat nu este admisibilă în actuala procedură. Curtea de apel a reținut că inculpatul și-a însușit mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală și a solicitat să fie judecat în baza acestor mijloace de probă, iar prima instanță i-a admis întemeiat cererea de aplicare a procedurii simplificate de judecată, în condițiile în care probele administrate în faza de urmărire penală confirmă cu certitudine că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat.

Modificarea poziției procesuale a inculpatului echivalează cu intenția acestuia de a renunța la procedura prev. de art. 320

1

C. proc. pen., însă dispozițiile procedurale nu permit renunțarea la aplicarea acestei proceduri simplificate, odată ce a fost exprimat consimțământul inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției, iar instanța a admis cererea inculpatului. In ipotezele în care legiuitorul a acceptat posibilitatea revenirii asupra unei manifestări de voință cu efecte în plan procesul, a prevăzut explicit această posibilitate, cum este cazul retragerii plângerii prealabile, a căilor de atac, revenirea asupra renunțării la apel. De altfel, a accepta posibilitatea revenirii unilaterale a inculpatului asupra solicitării de a fi judecat în condițiile art. 320

1

C. proc. pen. este de natură a încuraja abuzul de drept.

Ca atare, Curtea de Apel a reținut că, fiind îndeplinite condițiile pentru ca inculpatul să fie judecat potrivit procedurii simplificate, inclusiv sub aspectul administrării mijloacelor de probă necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele, nu mai pot fi administrate alte mijloace de probă, așa cum a solicitat inculpatul, în raport de dispozițiile art. 320

1

alin. (2) C. proc. pen. și nici nu sunt motive pentru ca instanța de control să considere inaplicabile dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Totodată, s-a constatat că prima instanță a stabilit în mod corect încadrarea juridică a infracțiunilor comise de inculpat.

În cauză sunt incidente dispozițiile alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, în condițiile în care prejudiciul produs prin faptele inculpatului depășește 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale.

Prejudiciul total creat prin faptele inculpatului este în valoare de 3.247.801 lei, care înseamnă o valoare peste suma de 500.000 euro, ceea de face incidență varianta agravată prev. de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Apărarea inculpatului are în vedere diminuarea prejudiciului prin luarea în calcul a unei valori minimale pe care SC L.A. SRL Castelu să o fi făcut pentru achiziționarea bunurilor pe care ulterior le-a înstrăinat prin cele 259 de facturi, dar, așa cum s-a arătat, nu sunt motive pentru a lua în calcul eventuale cheltuieli pe care societatea să le fi făcut cu respectivele bunuri.

Curtea de apel a apreciat ca neîntemeiată și solicitarea de schimbare a încadrării juridice din două infracțiuni prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, respectiv art. 9 alin. (1) lit. f) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 într-o singură infracțiune prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), f) din Legea nr. 241/2005.

Astfel, a constatat că alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 se impune a fi reținut pentru argumentele deja arătate, iar reținerea în concurs real al celor două infracțiuni este justificată prin aceea că legiuitorul reglementează în art. 9 variante de tip ale aceleași infracțiuni, iar nu modalități diferite de comitere a infracțiunii de evaziune fiscală.

Conform art. 9 alin. (1) lit. b), f) din Legea nr. 241/2005 constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate.

Instanța de apel a reținut că, în reglementarea legiuitorului român, norma incriminatoare prin care se sancționează o faptă socialmente periculoasă cuprinde condițiile pe care trebuie să de îndeplinească un act de conduită pentru a constitui o infracțiune. Conceptul stabilit prin norma incriminatoare de bază constituie forma tipică a infracțiunii, de la care legiuitorul poate să prevadă anumite variante care exprimă un grad de pericol social generic mai ridicat sau mai scăzut. Aceste variante pot fi agravate, atenuate sau calificate. Variantele agravate sau atenuante se deosebesc de forma tipică prin anumite împrejurări care se adaugă conținutului simplu al infracțiunii, vădind un pericol social mai crescut sau mai scăzut la infracțiunii.

Din punct de vedere al tehnicii legislative, forma tipică a infracțiunii și variantele agravate sau atenuate sunt reglementate în cuprinsul aceluiași articol, spre deosebire de variantele calificate care sunt incriminate în articole de lege distincte (cum ar fi furtul calificat, omorul calificat, distrugerea calificată).

Variantele agravate sau atenuate pot fi diferențiate de forma tipică prin locul sau mijloacele de comitere a faptei, calitatea subiectului pasiv sau activ al infracțiunii, obiectul material al infracțiunii etc.

Cu caracter de excepție, în cuprinsul aceluiași articol sunt incriminate două sau mai multe fapte diferite, fiecare cu propriul conținut juridic, exemplul tipic fiind infracțiunea de arestare nelegală și cercetare abuzivă. In această ipoteză, variantele de tip al infracțiunii pot face obiectul unui concurs de infracțiuni, întrucât fiecare faptă are o existență autonomă.

În accepțiunea Curții de apel, această ipoteză este incidență și în cazul de față, când faptele reglementate la lit. b) și f) ale art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2995 constituie variante de tip ale infracțiunii, condiții în care acestea au o existență autonomă și dau naștere unui concurs de infracțiuni.

Această opinie este susținută de modalitatea de reglementare a acestor infracțiuni, de tehnica legislativă folosită, dar și de reglementarea de ansamblu C. pen. a variantelor agravate sau atenuate, pe de o parte, respectiv a variantelor de tip, pe de altă parte.

Infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și cea prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 au un conținut juridic diferit, ceea ce le asemănă fiind subiectul infracțiunii, latura subiectivă a infracțiunii, dar aceste asemănări sunt minime în comparație cu deosebirile evidențiate de obiectul juridic și, mai ales, latura obiectivă, de aceea instanța de apel a apreciat această reglementare ca specifică reglementării variantelor de tip ale infracțiunii, întrucât există diferențe esențiale din punct de vedere al conținutului constitutiv al infracțiunii.

Curtea de apel a mai avut în vedere că, în chiar cuprinsul art. 9 din Legea nr. 241/2005 se face trimitere la împrejurarea că faptele descrise la lit. a)-f) constituie infracțiuni de evaziune fiscală, deci legiuitorul a exprimat suficient de clar că suntem în prezenta săvârșirii unui concurs de infracțiuni, în ipoteza comiterii mai multor fapte dintre cele enumerate în art. 9 alin. (1) din legea nr. 241/2005.

În consecință, instanța de prim control judiciar a apreciat că suntem în prezența unui concurs real de infracțiuni, cum corect a reținut și prima instanță, astfel încât și această critică a inculpatului a fost considerată neîntemeiată.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, Curtea de apel a constatat că prima instanța a dat o corectă eficiență criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., în raport de circumstanțele reale de comitere a faptei, care imprimă un grad ridicat de pericol social al faptei comise, dar și datelor personale și conduitei procesuale ale inculpatului.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanțele reale de comitere a faptei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului.

Mai trebuie avut în vedere că pedeapsa are în principal scopul prevenirii de infracțiuni, potrivit art. 52 C. pen., care însă nu se formează exclusiv pe baza caracterului puternic represiv al sancțiunii penale.

Scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, atât din punct de vedere al prevenției speciale, cât și a prevenției generale, se realizează prin intermediul funcțiilor pedepsei, care are un caracter de constrângere, de reeducare, de exemplaritate și de eliminare, pedeapsă care însă trebuie adaptată faptei și persoanei făptuitorului.

Astfel, instanța de apel a apreciat că faptele inculpatului sunt suficient de grave pentru a justifica aplicarea pedepselor de câte 5 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare, care reprezintă valori apropiate de minimele special prevăzute de legiuitor pentru cele trei infracțiuni comise de inculpat, astfel că prima instanță a manifestat suficientă clemență față de inculpat, care a derulat activitatea infracțională pe parcursul a peste 1 an de zile, timp în care a efectuat numeroase operațiuni comerciale pe care nu le-a înregistrat în contabilitate, prejudiciind bugetul de stat cu o sumă importantă. Totodată folosind în beneficiul propriu sumele de bani aparținând SC L.A. SRL Castelu, inculpatul a desfășurat activitatea infracțională până la momentul depistării sale, astfel că se constată o perseverență infracțională crescută a inculpatului, care a constituit societatea comercială tocmai în scopul obținerii ilicite de venituri, corelativ cu prejudicierea bugetului de stat.

Drept urmare, ținând seama de modalitatea de comitere a faptelor, de numărul acestora, de perioada infracțională, de scopul urmărit de inculpat - obținerea de beneficii materiale, de forma de vinovăție - intenție directă, de urmările negative produse, faptele inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, care impune o sancționare proporțională gravității acestor fapte.

Din perspectiva persoanei inculpatului s-a constatat că inculpatul M.I. are studii primare, nu este căsătorit, nu are un loc de muncă, nu are antecedente penale, având în aparența un mod de viață comun, dar care în realitate s-a implicat într-o bogată activitatea infracțională, posibil în conexiune și cu alte persoane, specializate în infracțiuni de natură financiară și fiscală.

În considerarea modului în care a acționat inculpatul, a gravității faptelor comise, reliefată în special de prejudiciul mare produs, Curtea de Apel a considerat că nu sunt date care să justifice reținerea unei circumstanțe atenuante judiciare, în condițiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. De asemenea, inculpatul nu a contribuit nici măcar în parte la acoperirea prejudiciului cauzat, de aceea nu ar putea fi reținută circumstanța atenuantă judiciară în baza art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. Atitudinea sinceră a inculpatului se valorifică suficient în cadrul procedurii prev. de 320 C. proc. pen., prin stabilirea unei pedepse în limite speciale reduse cu o treime și aplicarea în concret a unei pedepse raportate la limitele reduse. Ca atare, conduitei sincere nu i se poate acorda un dublu caracter atenuant, pentru a constitui un argument în reținerea circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. și stabilirea unor pedepse sub minimul special.

Din examinarea circumstanțelor reale de comitere a faptelor, a urmărilor produse, precum și a persoanei inculpatului, ținând seama și de necesitatea aplicării unor pedepse care să asigure realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei, mai ales în actualul context economico-social caracterizat printr-o recrudescență a fenomenului evazionist în domeniul fiscal, Curtea de apel a apreciat că se impune menținerea pedepselor stabilite de prima instanță inculpatului M.I., al căror cuantum este de natură să asigure realizarea prevenției generale și speciale.

Stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, nu este posibilă aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, întrucât dispozițiile art. 86

1

alin. (2) C. pen. limitează aplicabilitatea acestei modalități de individualizare a executării pedepsei la pedepsele rezultante de cel mult 3 ani închisoare, iar pedeapsa rezultantă stabilită inculpatului este mai mare de 2 ani închisoare.

Sub aspectul modalității de soluționarea a acțiunii civile, Curtea de apel a constatat că debitul principal datorat de inculpat se constituie din echivalentul impozitului pe profit și al T.V.A. -ului, aferente operațiunilor comerciale efectuate de inculpat și neînregistrate în contabilitate, suma totală fiind de 3.247.801 lei, cum corect a stabilit prima instanță, pe baza raportului de inspecție fiscală și raportului de expertiză contabilă. De asemenea, s-a reținut că inculpatul datorează și dobânzile și penalitățile de întârziere aferente debitului principal, independent de vreo formalitate pe care partea civilă ar trebui să o efectueze ori de necesitatea pornirii unei executări împotriva inculpatului sau a SC L.A. SRL Castelu.

În conformitate cu art. 119 alin. (1) C. proc. fisc. „pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere" astfel că, în raport de această dispoziție legală, inculpatul nu poate invoca o condiționare a plății obligațiilor fiscale accesorii de notificarea, punerea în întârziere sau declanșarea unei executări silite. Obligațiile accesorii se datorează de drept, ca efect al neplății la termen al obligațiilor fiscale principale, iar inculpatul trebuia să plătească trimestrial impozitul pe profit și T.V.A., obligație pe care inculpatul nu a îndeplinit-o, astfel că devin incidente dispozițiile art. 119 alin. (1) C. proc. fisc.

Astfel, instanța de apel a constatat că, în ansamblu, criticile inculpatului nu sunt întemeiate și a menținut hotărârea primei instanțe.

Împotriva Deciziei penale 122/P din 08 octombrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a declarat recurs inculpatul M.I.

La data de 13 martie 2014, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul M.I., avocat M.V., a depus motivele de recurs, invocând dispozițiile art. 385 pct. 14 și 17 C. proc. pen. A arătat că prin hotărârile atacate s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale prevăzute de art. 72 C. pen. privind criteriile generale de individualizare a pedepselor. De asemenea, a solicitat aplicarea art. 5 din noul C. pen.

La data de 03 aprilie 2014, apărătorul ales al inculpatului M.I., avocat N.A.V., a depus motive de recurs, solicitând, în esență:

- trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, cu obligarea instanței să administreze probele propuse în apărare de către inculpat, respectiv experiza contabilă și acte în circumstanțiere;-

schimbarea încadrării juridice din fapta pentru care a fost trimis în judecată prin actul de acuzare, în infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005, cu înlăturarea agravantei prev. de alin. (3);

- schimbarea încadrării juridicie cu reținerea unei singure infracțiuni, respectiv cea prevăzută de art. 9 lit. b) și f) din Legea nr. 241/2005;

- reducerea cuantumului pedepsei până la limita aplicării art. 86

1

C. pen., întrucât limitele de pedeapsă în urma reținerii art. 320

1

C. proc. pen. sunt de la 3 ani și 3 luni la 7 ani și 3 luni, iar instanța de fond a aplicat o pedeapsă orientată către limita maximă, fără a valorifica și circumstanțele personale ale inculpatului: lipsa antecedentelor penale, colaborarea cu organele de cercetare penală, poziția sinceră a inculpatului, de recunoaștere și regret.

Examinând cauza în temeiul art. 385 alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată următoarele:

În cursul soluționării prezentei cauze a intrat în vigoare un nou C. pen. și un nou Cod de procedură penală.

În ceea ce privește legea aplicabilă în speță, se constată că normele tranzitorii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 stabilesc că „recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs".

Având în vedere data pronunțării deciziei recurate (8 octombrie 2013), se constată că, în speță, sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Înalta Curte subliniază că Legea nr. 2/2013 a impus restricții severe în ceea ce privește posibilitatea atacării pe calea recursului a hotărârilor pronunțate de instanța de fond și instanța de apel, limitând totodată posibilitatea instanței de recurs de a examina cauza sub aspectul situației de fapt și a chestiunilor de apreciere, așa încât caracterul devolutiv al recursului vizează doar chestiunile de drept.

Drept urmare, instanța de recurs nu este abilitată să reanalizeze situația de fapt, ci, pe baza situației de fapt stabilită de instanța de fond și de cea apel, urmează să verifice legalitatea hotărârilor atacate, din perspectiva procedurii desfășurată la prima instanță și în apel.

Examinând cauza din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 5 din noul C. pen. și având în vedere Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a statuat că aceste dispoziții sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive, în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, înalta Curte constată, după compararea prevederilor din ambele Coduri și din legile speciale în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidență în cauză și evaluarea finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, că, în speța dedusă judecății, mai favorabilă este legea penală anterioară, aceasta fiind cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul M.I.

Astfel, se observă că Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data soluționării recursului prevede limite de pedeapsă mai mari decât cele reglementate la data săvârșirii faptelor (art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3), precum și art. 9 alin. (1) lit. f) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 anterior modificării prin Legea nr. 50/2013 - pedeapsa de la 5 ani la 11 ani închisoare; art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3), precum și art. 9 alin. (1) lit. f) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificat prin Legea nr. 50/2013 - pedeapsa de la 9 ani la 15 ani închisoare), iar minimul special pentru infracțiunea prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 a fost modificat de Legea nr. 187/2012, fiind redus de la 1 an la 6 luni închisoare (maximul special a rămas același, de 3 ani închisoare). Însă, pentru concursul de infracțiuni, noul C. pen. instituie cumulul juridic cu spor fix și obligatoriu (art. 3 9 C. pen.), de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, motiv pentru care, în situația în care, în cauză, faptele inculpatului ar fi reîncadrate în noile texte de incriminare, iar pedepsele adaptate în raport cu limitele prevăzute de acestea, prin valorificar