ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 03 martie 2021

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 200 pronunțată la data de 18 iulie 2017, Tribunalul Ilfov, secția Penală a dispus:

A constatat că legea penală mai favorabilă, în ansamblul ei, este C. pen. din 1969 și Legea nr. 241/2005 în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor.

În baza art. 386 din C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care s-a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatei S.C. A. S.R.L., din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 și art. 5 C. pen.

În baza art. 711 alin. (3) C. pen. de la 1969, a condamnat inculpata S.C. A. S.R.L. la 500.000 (cincisutemii) RON amendă penală - pentru săvârșirea, în formă continuată, a infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 și art. 5 C. pen.

În baza art. 5 C. pen., art. 531 alin. (3) lit. a), art. 532 alin. (1) și (2) cu referire la art. 712 C. pen. de la 1969, a aplicat inculpatei S.C. A. S.R.L., pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice.

În baza art. 712 alin. (3) C. pen. de la 1969, la rămânerea definitivă, o copie a dispozitivului prezentei hotărâri va fi comunicată, de îndată, instanței civile competente, care va proceda la desemnarea lichidatorului.

În baza art. 532 alin. (4) C. pen. de la 1969 executarea pedepsei complementare dispuse începe după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare.

A constatat că legea penală mai favorabilă, în ansamblul ei, este C. pen. din 1969 (C. pen. de la 1969) și Legea nr. 241/2005 în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor.

În baza art. 386 din C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care s-a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului B., din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 și art. 5 C. pen.

A condamnat inculpatul B. la 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea, în formă continuată, a infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 și art. 5 C. pen.

În baza art. 5 C. pen., art. 12 din Legea 187/2012 și art. 65 alin. (2) C. pen. de la 1969 raportat la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 a interzis inculpatului B. pe o durată de 3 ani drepturile prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a deține funcția de asociat sau administrator în cadrul unei societăți) C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 12 din Legea 187/2012 și art. 71 C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969.

A constatat că legea penală mai favorabilă, în ansamblul ei, este C. pen. din 1969 (C. pen. de la 1969) și Legea nr. 241/2005 în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor.

În baza art. 386 din C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care s-a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatei C., din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 și art. 5 C. pen.

A condamnat inculpata C. la 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea, în formă continuată, a infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. de la 1969.

În baza art. 5 C. pen., art. 12 din Legea 187/2012 și art. 65 alin. (2) C. pen. de la 1969 raportat la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 a interzis inculpatei C. pe o durată de 3 ani drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a deține funcția de asociat sau administrator în cadrul unei societăți) C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 12 din Legea 187/2012 și art. 71 C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 5 C. pen. și art. 86

1

C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatei C. pe o durată de 9 (nouă) ani care reprezintă termen de încercare stabilit în condițiile art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpata C. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: e) să se prezinte în data de 15 a primei luni a fiecărui trimestru (ianuarie, aprilie, iulie, octombrie) sau în prima zi lucrătoare care urmează acesteia, la Serviciul de Probațiune Ilfov; f) să anunțe, în prealabil, Serviciului de Probațiune Ilfov, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; g) să comunice Serviciului de Probațiune Ilfov schimbarea locului de muncă; h) să comunice Serviciului de Probațiune Ilfov informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86

3

alin. (3) lit. a) C. pen. a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpata C. să presteze 120 zile de muncă neremunerată în folosul comunității, activități ce vor fi desfășurate în cadrul S.C. D. S.A. sau E., jud. Ilfov.

În baza art. 359 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen. a atras atenția inculpatei asupra dispozițiile art. 86

4

C. pen. cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracțiuni, cu intenție, în interiorul termenului de încercare și asupra consecințelor acestei revocări.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza art. 397 alin. (1) și art. 19 din C. proc. pen. raportat la art. 998-999 și art. 1003 vechiul C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și, pe cale de consecință, a obligat în solidar inculpații S.C. A. S.R.L., B. și C. la plata sumei de 10.851.046, 5984 RON la care se adaugă accesoriile (dobânzi și penalități) până la data achitării integrale a debitului, cu titlu de daune materiale către partea civilă.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., art. 11 din Legea 241/2005, până la concurența sumei de 10.851.046, 5984, a menținut sechestrul asigurător instituit de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin Ordonanța nr. 114/P/2012 din 11.12.2014 asupra imobilului (teren intravilan și construcție) situat în București, str. x (fost nr. 31), înscris în CF nr. x Sector 1 București având o suprafața măsurată de 250 m2 și o valoare contabilă de 49.600 RON, proprietatea inculpaților S.C. A. S.R.L. și B. și asupra următoarelor imobile deținute în proprietate de S.C. A. S.R.L.: a) teren intravilan situat în comuna Afumati, Șos. București - Urziceni, județul Ilfov înscris în CF nr. x a comunei Afumați, județul Ilfov, având o suprafață măsurata de 4.103 m2 și o valoare contabilă de 41.100 RON; b) teren intravilan situat. în comuna Afumati, înscris în CF nr. x Afumați, județul Ilfov, având o suprafață măsurată de 5.000 m2 și o valoare contabilă 500.000 RON; c) teren intravilan situat în comuna Afumati, Șos. x, județul Ilfov înscris in CF nr. x a comunei Afumați, județul Ilfov, având o suprafață măsurată de 2.461 m2 și o valoare de circa 36.000 RON; d) teren intravilan situat în comuna Afumati, înscris în CF nr. x Afumați, județul Ilfov, având o suprafață măsurată de 2.980 m2 și o valoare de circa 36.000 RON; e) teren intravilan situat în comuna Afumati, înscris în CF nr. x a comunei Afumați, județul Ilfov, având o suprafață măsurată de 3.056 m2 și o valoare de circa 36.000 RON; f) teren extravilan situat în comuna Afumati, județul Ilfov înscris în CF nr. x a comunei Afumați, județul Ilfov, având o suprafață măsurată de 5.000 m2 și o valoare circa 300.000 RON; g) teren extravilan situat în comuna Afumati, înscris în CF nr. x a Afumați, județul Ilfov, având o suprafață măsurată de 7.500 m2 și o valoare contabilă 468.600 RON; h) teren extravilan situat în comuna Afumati, înscris în CF nr. x a comunei Afumați, județul Ilfov, având o suprafață măsurată de 12.500 m2 și o valoare contabilă de 2.625.597 RON; i) teren extravilan situat în comuna Afumati, înscris în CF nr. x a Afumați, județul Ilfov, având o suprafață măsurată de 16.050 m2 și o valoare contabilă de 972.994 RON; j) teren extravilan situat în comuna Afumati, înscris în CF nr. x a comunei Afumați, județul Ilfov, având o suprafață măsurată de 8.358 m2 și o valoare contabilă 450.000 de RON; k) teren extravilan situat în comuna Afumati, înscris în CF nr. x a Afumați, județul Ilfov, având o suprafață măsurată de 27.807 m2 și o valoare contabila 632.489 RON; l) teren intravilan situat în comuna Găneasa, înscris în CF nr. x a comunei Găneasa, județul Ilfov, având o suprafață măsurată de 52.527 m2 și o valoare contabila 3.716.458 RON; m) teren extravilan situat în comuna Găneasa, înscris în CF nr. x a comunei Găneasa, județul Ilfov, având o suprafață măsurată de 9.586 m2 și o valoare contabilă de 550.000 RON; n) teren extravilan situat în comuna Găneasa, înscris în CF nr. x (nr. CF vechi x, nr. cadastral vechi 1671) a comunei Găneasa, județul Ilfov, având o suprafață de 5.000 m2 și o valoare contabilă de 676.318 RON; o) teren extravilan situat în comuna Găneasa, înscris în CF nr. x (nr. CF vechi x, nr. cadastral vechi 1183) a comunei Găneasa, județul Ilfov, având o suprafață m 5.000 m2 și o valoare contabilă de circa 600.000 de RON; p) teren extravilan situat în comuna Găneasa, înscris în CF nr. x a comunei Găneasa, județul Ilfov, având o suprafață măsurată de 26.433 m2 și o valoare contabilă de 3.384.002 RON; q) teren extravilan situat în comuna Găneasa, înscris în CF nr. x a comunei Găneasa, județul Ilfov, având o suprafață măsurată de 13.508 m2 și o valoare contabilă de circa 1.200.000 RON; r) teren extravilan situat în orașul Bragadiru, înscris în CF nr. x a orașului Bragadiru, județul Ilfov, având o suprafață măsurată de 12.091 m2 și o valoare contabilă de 4.265.008 RON.

În baza art. 13 din Legea 241/2005, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia se va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.

În baza art. 2 și art. 6 din O.G. nr. 39/2015, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia se va comunica Direcției Generale a Finanțelor Publice Ilfov în vederea înscrierii în cazierul fiscal.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de câte 8.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către Stat.

Instanța de fond a reținut că faptele fiecăruia dintre inculpații persoane fizice B. și C. care, în calitate de asociați și administratori de fapt ai S.C. A. S.R.L., de a evidenția în documente contabile date nereale privind cheltuielile și taxa pe valoare adăugată deductibile, stornări de facturi care nu au la bază operațiuni reale, precum și de a omite, în parte, a evidenția operațiunile desfășurate și veniturile realizate, comise în perioada 2009-2011, cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, care au provocat bugetului de stat, un prejudiciu de 10.851.046, 5984 RON întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii unice de evaziune fiscală, prev de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005.

De asemenea, fapta inculpatei persoană juridică S.C. A. S.R.L. de a evidenția în documente contabile date nereale privind cheltuielile și taxa pe valoare adăugată deductibile, stornări de facturi care nu au la bază operațiuni reale, precum și de a omite, în parte, a evidenția operațiunile desfășurate și veniturile realizate, comisă în perioada 2009-2011, cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, care a provocat bugetului de stat, un prejudiciu de 10.851.046, 5984 RON întrunește elementele constitutive ale infracțiunii unice de evaziune fiscală, prev de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea 241/2005.

B. Prin decizia penală nr. 698/A din data de 17.07.2020, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală a dispus:

În baza art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații S.C. A. S.R.L. și B. împotriva sentinței penale nr. 200/F din 18 iulie 2017 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Penală în dosarul nr. x/2014.

În baza art. 421 pct. (2) lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpata C. împotriva sentinței penale nr. 200/F din 18 iulie 2017 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Penală în dosarul nr. x/2014.

A desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând cauza doar sub aspectul obligațiilor stabilite ca urmare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatei C.:

A înlăturat obligația stabilită în temeiul art. 86

3

alin. (3) lit. a) C. pen. privind prestarea a 120 zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul S.C. D. S.A. sau E., jud. Ilfov, pe durata termenului de încercare, de către inculpata C..

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu contravin deciziei.

C. Recursul în casație

1) A fost depus raportul de către magistratul asistent care a arătat că cererile de recurs în casație îndeplinesc în mod cumulativ cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen., iar aspectele invocate se circumscriu cazului de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

2) Prin încheierea din 20 ianuarie 2021, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpații S.C. A. S.R.L., B. și C. împotriva deciziei penale nr. 698/A din 17 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a trimis cauza la Completul 3 în vederea soluționării și a acordat termen la data de 03.03.2021, cu citarea inculpaților și asigurarea apărării.

A respins cererea de suspendare a executării pedepsei formulate de recurentul inculpat B..

Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate în cererea de recurs în casație vizează elementele de tipicitate ale infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea, iar acestea pot fi valorificate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casație formulat de inculpații S.C. A. S.R.L., B. și C. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Inculpații S.C. A. S.R.L., B. și C. au înțeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În susținerea cererii de recurs în casație inculpații au invocat, în esență, că fapta săvârșită nu are caracter penal.

S-a arătat că, este fără relevanță juridică raportarea instanței de apel la decizia instanței supreme nr. 272/2013 prin care se realizează o definire generică a "activității" operațiunilor comerciale, în contextul în care legislația permitea interpunerea în scopuri comerciale fără a atrage caracterul penal al acesteia, iar jurisprudența națională în materia evaziunii fiscale nu a verificat ori valorificat acest tip de mecanism în contextul art. 9 lit. b) Legea nr. 241/2005.

S-a mai arătat că Legea nr. 241/2005, art. 9 lit. c) și art. 2 lit. f) și jurisprudența în materie penală cu privire la această infracțiune nu a atestat până în prezent ca o situație precum cea reținută în sarcina inculpaților să intre în noțiunea de "operațiune fictivă" în sensul urmărit a fi sancționat de infracțiunea de evaziune fiscală. S-a susținut că societățile comerciale existau și nu aveau caracter de societăți fantomă, aceste societăți au realizat importuri, iar tranzacțiile au fost efectuate. S-a apreciat că fictivitatea operațiunilor realizate prin interpunerea unor alte societăți nu atrage existența unei fapte penale.

De asemenea, s-a menționat că raporturile comerciale sunt probate și recunoscute de organele judiciare. S-a susținut că organele fiscale nu au fost în măsură să asigure colectarea impozitelor si taxelor de la cele 3 societăți, dar nici nu au înțeles să aplice art. 27 Codul de procedură fiscală și să colecteze aceste sume direct de la A. S.R.L., dar au valorificat autoritățile calea penală.

În egală măsură, s-a arătat că, în raport de dispozițiile art. 27 Codul de procedură fiscală, de la data săvârșirii faptelor este mai mult decât evident că la momentul tranzacțiilor (2009-2011), chiar dacă ar fi existat o "interpunere", aceasta nu are caracter penal, ci extrapenal sau fiscal.

În subsidiar, inculpații au invocat neprevederea faptei în legea penală datorită inexistenței prejudiciului cauzat bugetului de stat. S-a arătat că pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului B. este obligatoriu ca prejudiciul cauzat bugetului general consolidat să fie cert și lichid. Din înscrisurile existente, atât în dosarul de urmărire penală, cât și în dosarul de fond, respectiv din raportul de constatare întocmit de specialist DNA, nu se poate reține un prejudiciu cert și lichid, iar din procesele-verbale întocmite de Inspectorii Gărzii Financiare, precum și din raportul judiciar de expertiză contabilă nu rezultă existența vreunui prejudiciu în sarcina societăți A. S.R.L.

De asemenea, inculpații au susținut nelegalitatea raportul de constatare al specialiștilor DNA.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte reține că, "infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale."

Soluția reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în vigoare intervine atunci când "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".

Așadar, față de soluția reglementată prin dispozițiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conținută în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - care reglementează unul din cazurile de casare, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la vinovăția prevăzută de lege (ICCJ, SP, încheierea nr. 366/RC din data de 08 octombrie 2019).

În egală măsură, instanța supremă a reținut în jurisprudența sa faptul că, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) din C. pen., doar neprevederea în legea penală, se subsumează situațiilor în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penalăl. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii (ICCJ, SP, încheierea nr. 100/RC din 12 martie 2020).

Evoluția jurisprudenței în materia recursului în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a condus la analiza, în cadrul acestui text, și a vinovăției, respectiv a laturii subiective cu toate cerințele prevăzute de lege. Ca urmare, acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune (ICCJ, SP, încheierea nr. 29/RC din 28 ianuarie 2020, ICCJ, SP, încheierea nr. 186/RC din 23 iunie 2020).

Analiza în această cale extraordinară de atac este cantonată exclusiv asupra problemelor de drept. Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau a încadrării juridice sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt, ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată, neputând fi cenzurate. Acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între conduita imputată (fapta săvârșită) și configurarea legală a infracțiunii, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate, obiectivă ori subiectivă, prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau numai a unor elemente ale conținutului constitutiv).

Aplicând aceste considerații teoretice la cauza de față, Înalta Curte reține că aspectele invocate de inculpați nu sunt întemeiate.

Inculpații au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, constituie infracțiunea de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi, omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate și evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive.

Potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.

Infracțiunea de evaziune fiscală în varianta omisiunii, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, constă în neînregistrarea în aceste documente a unor surse impozabile ori taxabile realizate de către contribuabil.

Elementul material al infracțiunii de evaziune fiscală, în forma ce este reglementată prin textul legal menționat anterior, se poate realiza doar printr-o acțiune de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale, cu caracter de document justificativ (facturi și chitanțe), a unor cheltuieli care nu au o reflectare în realitatea obiectivă, nu au fost determinate de operațiuni reale ori au la bază operațiuni fictive. Astfel, prin acțiunea sa, făptuitorul alterează conținutul evidențelor contabile, documentelor legale, cu relevanță, facturi fiscale ori chitanțe, atestând cheltuieli nereale ori operațiuni fictive.

Înregistrarea operațiunilor fictive constituie infracțiune dacă a avut ca scop sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, scopul fiind atașat laturii obiective a infracțiunii.

În jurisprudența instanței supreme s-a reținut că prin înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale se înțelege întocmirea unor acte justificative false pentru cheltuieli care nu au fost făcute ori au fost mai mici decât cele consemnate în documentele justificative, iar pe baza acestor acte justificative false se operează și în celelalte documente contabile cheltuieli nereale, cu consecința diminuării venitului net și, implicit, a obligației fiscale către stat (ICCJ, SP, decizia nr. 1113 din 15 februarie 2005).

Înalta Curte constată că poate fi subiect al infracțiunii menționate orice persoană fizică sau juridică care acționează în numele sau în interesul contribuabilului ori în realizarea obiectului de activitate al acestuia. Prin urmare, subiect activ poate fi administratorul de drept al societății, precum și administratorul de fapt sau orice altă persoană din cadrul societății - director, contabil, vânzător - în măsura în care prin acțiunile și/sau inacțiunile lor urmăresc ca societatea să se sustragă de la plata taxelor și impozitelor datorate (ICCJ, SP, decizia nr. 272 din 28 ianuarie 2013).

Înalta Curte reține că inculpații au avut calitatea de subiecți activi ai infracțiunii de evaziune fiscală. În cauză, inculpații B. și C., în calitate de administratori de fapt și inculpata S.C. A. S.R.L., în realizarea obiectului său de activitate, aveau obligația de a conduce evidențele financiar-contabile. Aceștia aveau calitatea de giranți de drept ai societății, iar infracțiunea le este imputabilă deoarece erau singurele persoane care aveau atribuții de gestionare a patrimoniului persoanei juridice, având controlul asupra tuturor aspectelor relevante fiscal.

De astfel și instanța de apel a reținut acest aspect, în pofida faptului că inculpații persoane fizice, B. și C. nu au deținut în mod oficial calitatea de administrator statutar în cadrul societății comerciale inculpate A. S.R.L. implicate în mod direct în activitatea evazionistă, în fapt, este dovedit dincolo de orice dubiu că și în perioada august 2008 - februarie 2011 conducerea activității contabile a societății le-a aparținut (...) este dovedit dincolo de orice dubiu că numitul F. a acționat ca agent pentru inculpații B. și C., persoane care au predat doar fictiv administrarea de facto a inculpatei S.C. A. S.R.L. în luna august 2008, contrar îndeplinirii condițiilor de publicitate prevăzute de Legea nr. 31/1990, în vigoare la momentul transmiterii calității de administratori de drept ai societății.

În ambele variante, infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, modalitățile faptice de săvârșire au același scop, respectiv sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Contrar susținerii inculpaților, Înalta Curte constată că faptele reținute în sarcina acestora îndeplinesc elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală pentru care s-a dispus condamnarea.

Instanța de apel a reținut faptul că în nici un moment pe parcursul procesului penal nu s-a reținut faptul că mărfurile nu au existat în materialitatea lor, ci împrejurarea că aceste mărfuri, provenite din achiziții extracomunitare, au figurat pe un circuit scriptic care implica trei societăți naționale G. S.R.L., H. S.R.L. și I. S.R.L., dovedite cu un comportament de tip fantomă, ceea ce a permis ca în final apelanta - inculpată S.C. A. S.R.L. să realizeze deducerea în scopuri de TVA sau pentru impozitul pe profit, taxe care în realitate nu au ajuns niciodată la bugetul de stat.

Din probele dosarului rezultă indubitabil faptul că relația comercială existentă între apelanta - inculpată S.C. A. S.R.L. și cele trei societăți G. S.R.L., H. S.R.L. și I. S.R.L. a fost doar una scriptică, produsele comercializate de către furnizorii din China nefiind în niciun moment, din momentul intrării lor pe teritoriul național, în posesia societăților intermediare, bunurile circulând direct pe relația furnizori din China - S.C. A. S.R.L..

În acest context, contrar susținerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că faptele inculpaților, astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub, aspect obiectiv și subiectiv, infracțiunea de evaziune fiscală.

S-a mai reținut de către instanța de apel că pe măsură ce inculpata S.C. A. S.R.L. folosea societățile G. S.R.L., H. S.R.L. și I. S.R.L. drept "vehicule" prin intermediul cărora se efectua importuri de către inculpații B., în principal, și C., în subsidiar, revânzându-le ulterior la un preț, în multe cazuri identic, practicat la vânzare de societățile "vehicul", au fost luate măsurile necesare pentru diminuarea patrimoniului și mutarea activelor către societăți aflate în sfera de influență a inculpaților.

Astfel, acțiunile concrete ale inculpaților evocă conduita ilicită adoptată de aceștia, conduită ce se înscrie în configurarea legală a infracțiunii de evaziune fiscală.

Acest aspect a fost reținut de instanța de control judiciar care a arătat: chiar dacă facturile emise de cele trei societăți naționale G. S.R.L., H. S.R.L. și I. S.R.L. conțin în mod formal toate câmpurile completate, ele atestă operațiuni fictive în planul realității, întrucât adevăratul importator al bunurilor din China era inculpata S.C. A. S.R.L..

În scopul diminuării taxelor ce urmau să fie plătite către stat de către inculpata S.C. A. S.R.L., inculpații B., în principal, și C., în subsidiar, au ales să disimuleze realitatea și au creat un lanț de tranzacții fictive în care cele trei societăți care au acționat ca interpuse. Pe cale de consecință operațiunile economice desfășurate prin intermediul acestor societăți creează existența unor operațiuni care, în fapt, nu ar fi trebuit să existe.

Acționând în această manieră, prin interpunerea în realitatea economică a S.C. A. S.R.L. a unor societăți fantomă, inculpații au dispus întocmirea de facturi fiscale și documente de plată care atestau acte de comerț care nu s-au petrecut (vânzarea bunurilor prin intermediul interpuselor către S.C. A. S.R.L., deși inculpata era beneficiara reală a importurilor din China). În al doilea rând, erau evidențiate în contabilitatea inculpatei S.C. A. S.R.L. operațiunile respective (înregistrarea facturilor, a documentelor de plată și reflectarea lor în declarațiile fiscale de plată) pentru că doar astfel era obținut rezultatul urmărit.

În ceea ce privește lipsa prejudiciului, Înalta Curte constată că instanța de fond a înlăturat din ansamblul probator rapoartele de expertiză efectuate în cursul cercetării judecătorești întrucât acestea nu se coroborau cu niciunul din mijloacele de probă administrate în cauză, omologând raportul de constatare efectuat în faza urmăririi penale prin care s-a stabilit că prejudiciul adus bugetului consolidat al statului de către A. S.R.L. în relația comercială cu firmele interpuse S.C. G. S.R.L. și S.C. H. S.R.L. este în valoare totală de 7.480.659 RON.

De asemenea, instanța de recurs reține, contrar susținerilor apărării, că societățile comerciale interpuse S.C. G. S.R.L. și S.C. H. S.R.L. erau firme fantomă. Faptul că aceste firme au existat și au fost înregistrate la ORC nu exclude caracterul de firmă fantomă cât timp societățile erau utiilzate în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către stat, iar operațiunile efectuate de acestea nu reflectă operațiuni reale.

De altfel, prima instanță a reținut că toate firmele trebuie înregistrate la ORC, iar cele trei societăți menționate au fost declarate inactive tocmai pentru comportamentul lor fiscal cât timp au fost active (…) În vederea stabilirii realității relațiilor comerciale derulate de S.C. A. S.R.L. cu societățile comerciale interpuse, în cursul procesului penal, Tribunalul a pus în discuție din oficiu și a procedat și la audierea martorilor J., K., L. și M., ale căror nume apar pe facturile de vânzări emise de S.C. H. S.R.L. către S.C. A. S.R.L. cu date de identificare civilă și mijloace de transport, aceștia arătând, în principiu, că nu recunosc facturile ori nu au desfășurat activități pentru această firmă pe care nu o recunosc dar, în mod cert, au desfășurat activități doar în anul 2008 pentru S.C. A. S.R.L., în acest sens fiind declarația martorului J., șofer la firma N., care a arătat că a efectuat transporturi către O. și în țară pentru S.C. A. S.R.L., acesta declarând că a recunoscut facturile prezentate de organele de urmărire penală și care au fost emise în septembrie 2010 de către S.C. H. S.R.L. și care a susținut că nu a efectuat transporturi pentru respectiva societate; de asemenea, declarația martorului K. din 27.06.2011 care a arătat că a fost, într-adevăr, conducător auto la S.C. A. S.R.L. în 2005, dar în anul 2010 nu mai lucra și nu a efectuat transporturi pentru S.C. H. S.R.L. cu care nu a avut nicio relație și cunoaște acea firmă, arătând că este posibil ca datele sale să fi fost luate de un angajat al firmei unde a desfășurat activitate anterior. În mod similar, martorul M. care, prin declarațiile date pe parcursul procesului penal, nu a confirmat realitatea livrărilor de bunuri de la S.C. H. S.R.L. ori alte facturi fiscale completate cu numele său. În acest context, Tribunalul reține că toate aceste relatări conduc la concluzia fictivității relațiilor comerciale desfășurate de S.C. A. S.R.L. cu S.C. H. S.R.L., aspecte care se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că în susținerea recursului în casație inculpații au făcut trimiteri la materialul probator administrat și la prejudiciul stabilit în urma rapoartelor de expertiză. Instanța de recurs amintește că în procedura pendinte nu se poate evalua conținutul ori forța probantă a mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, calea extraordinară a recursului în casație fiind una numai de reformare sub aspect legal, de drept, nu și faptic. Evaluarea probatoriului a condus instanța de apel la constatarea existenței și întrunirii condițiilor angajării răspunderii penale, iar cazul de casare invocat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt.

Astfel, critica inculpaților referitoare la nelegalitatea raportului de constatare al specialiștilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție nu poate fi analizată în procedura pendinte.

Față de aceste considerente, se constată că acțiunile inculpaților întrunesc elementele de tipicitate atât subiectivă, cât și obiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, drept pentru care, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpații S.C. A. S.R.L., B. și C. împotriva deciziei penale nr. 698/A din 17 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpații S.C. A. S.R.L., B. și C. împotriva deciziei penale nr. 698/A din 17 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 martie 2021.