ÎCCJ, Decizia nr. 64/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 16 octombrie 2009, petenta O.C. a înregistrat pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție o cerere privind: a) „anularea actelor conținând element dolosiv intențional, efectuate în frauda legii, cu cauza ilicită și imorală de instituțiile statului român, în conformitate cu actele probatorii și reglementărilor legale în materie aferente” și b) „cerere de restituire și despăgubire materială și morală înaintată în temeiul legii, însumând suma de 3.000.000 de euro în echivalența cu moneda românească în RON la cursul BNR indicând ca „responsabil civilmente material în temeiul legii constituționale și legale” Statul Român prin Ministerul de Finanțe.

Petenta a mai depus completări, concluzii și înscrisuri. La termenul din data de 23 martie 2010, Înalta Curte, constatând că cererea formulată nu cuprinde obiectul, arătarea motivelor de drept și de fapt, arătarea dovezilor și semnătura dovezilor și semnătura petentei, în temeiul art. 155 1 alin. (1) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei. La data de 31 martie 2010, petenta O.C. a formulat o cerere de repunere pe rol, cerere pe care a însoțit-o de precizări ale cererii inițiale și de un set de înscrisuri. La termenul din data de 1 iunie 2010, constatând stăruința petentei în judecată, Înalta Curte a admis cererea de repunere pe rol astfel formulată și a reținut cauza spre soluționare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2884 din 1 iunie 2010, pronunțată în dosarul nr. 8126/1/2009, a respins acțiunea, formulată de O.C., ca inadmisibilă. În motivarea acestei soluții, instanța a reținut că, urmare analizării petițiilor formulate în cauză, nu pot fi identificate elemente care să permită calificarea cererii petentei drept „cerere de chemare în judecată”, în sensul prevederilor art. 112 C. proc. civ., astfel încât aceasta nu este de competența instanțelor judecătorești. La data de 11 octombrie 2006, împotriva sus-menționatei decizii, a declarat recurs O.C. în nume propriu și în numele lui C.O., în calitate de reclamanți.

Prin memoriul depus ulterior la dosar, în data de 20 octombrie 2010, recurenții au formulat „motive de recurs”, fără a indica, însă, vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc.civ. Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, soluționarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susțineri. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin art. 129 din Constituția României, a fost statuat principiul potrivit căruia, părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului civil.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legi. Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 129 (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. În cauză, completul de 9 judecători a fost investit cu recursul declarat împotriva unei hotărâri prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, o cerere, care nu este de competența instanțelor judecătorești. Legea procesual civilă nu stabilește posibilitatea atacării cu recurs a unei decizii, în cazul când aceasta este pronunțată de instanța supremă. Drept urmare, în atare situație, admisibilitatea recursului este examinată în raport cu dispozițiile de drept comun, respectiv ale art. 299 C. proc.

civ. Din dispozițiile art. 299 C. proc. civ., rezultă că una din condițiile ce se impun a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea recursului, privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă de reformare pe această cale. În speță, însă, această condiție se constată a nu fi îndeplinită. Pe de altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată, prin art. 21 din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost stabilită competența secțiilor de a judeca recursurile, în cauzele determinate de C. proc.

civ., iar prin art. 22 din același act normativ a fost reglementată competența secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, între altele, de a judeca în primă instanță procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei. Din coroborarea textelor legale menționate rezultă, pe de o parte, că secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții de altfel, cu excepția secției penale în cazurile arătate, pronunță hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs. În speță, completul de 9 judecători nu are nici atributul și nici caracterul conferit instanței superioare secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar, cum recursul privește o decizie a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care pronunță hotărâri irevocabile, este evident, că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 24 din Legea nr. 304/2004. Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora. Or, în cauză aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta O.C. în nume propriu și ca reprezentant al reclamantului C.O. împotriva Deciziei nr. 2884 din 1 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 8126/1/2009. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.