ÎCCJ, Decizia nr. 515/2011

Ședința publică de la 12 decembrie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 4072 din 15 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C.V. împotriva deciziei penale nr. 3273 din 22 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală; a fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 164 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă plângerea formulată în baza art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen. de petiționarul C.V. împotriva rezoluției nr. 1387/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, de neîncepere a urmăririi penale față de numita V.F. avocat în Baroul București pentru infracțiunea de înșelăciune reclamată de petiționarul C.V. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul, care a fost respins prin decizia nr. 3273 din 22 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispunându-se obligarea recurentului la cheltuielile judiciare către stat. Împotriva hotărârilor de mai sus petiționarul C.V. a formulat cerere de revizuire, solicitând reconstituirea lor și tragerea la răspundere penală a intimatei avocat, care l-a înșelat cu suma de 250 lei.

Instanța a apreciat că cererea de revizuire nu este admisibilă deoarece, față de dispozițiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen. revizuirea se poate solicita numai în cazul când prin hotărâri judecătorești se rezolvă fondul cauzei, or, în cazul soluțiilor pronunțate în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., judecătorul examinează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată și în această etapă procesuală nu se rezolvă fondul cauzei în sensul art. 345 C. proc. pen., prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, cererea de revizuire a unei atari hotărâri fiind, deci, inadmisibilă. Împotriva acestei decizii recurentul revizuent a declarat recurs.

Examinând recursul cu prioritate prin prisma admisibilității acestuia, se constată că este inadmisibil și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice. Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II din Codul de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Astfel, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

În cauză, se constată că recurentul a declarat recurs împotriva unei decizii definitive, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în soluționarea unei cereri de revizuire având ca obiect o decizie pronunțată de aceeași instanță în soluționarea unui recurs anterior promovat de recurent și o sentință pronunțată în primă instanță de Curtea de Apel București, astfel că recursul ce face obiectul prezentei cauze nu întrunește cerințele textului de lege menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Se constată, de asemenea, că prin decizia a cărei revizuire, între altele, s-a solicitat, instanța de recurs a respins, ca nefondat recursul declarat de petent împotriva hotărârii pronunțată de prima instanță în soluționarea plângerii formulată de petent în procedura reglementată de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., nesoluționând fondul cauzei, soluțiile ce pot fi adoptate în această procedură fiind prevăzute de art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen. și neincluzând stabilirea vinovăției și nici a existenței faptei în accepțiunea art. 345 C. proc. pen. prin condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal și, așadar, nepresupunând, soluționarea fondului unui raport juridic de drept substanțial.

Pentru considerentele ce preced, constatându-se excepția admisibilității întemeiată, prin efectul admiterii acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va fi respins, ca inadmisibil recursul declarat de revizuent. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul C.V. împotriva deciziei nr. 4072 din 15 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7858/1/2010. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.