ÎCCJ, Decizia nr. 515/2011

Ședința publică de la 12 decembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 4072

din 15 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de

revizuentul C.V. împotriva deciziei penale nr. 3273 din 22 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală; a fost obligat revizuentul la plata

cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin sentința penală

nr. 164 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost

respinsă plângerea formulată în baza art. 278

1

alin. (1) C. proc.

pen. de petiționarul C.V. împotriva rezoluției nr. 1387/P/2009 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București, de neîncepere a urmăririi penale față de numita

V.F. avocat în Baroul București pentru infracțiunea de înșelăciune reclamată de

petiționarul C.V.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs petiționarul, care a fost respins prin decizia nr.

3273 din 22 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

dispunându-se obligarea recurentului la cheltuielile judiciare către stat.

Împotriva hotărârilor

de mai sus petiționarul C.V. a formulat cerere de revizuire, solicitând

reconstituirea lor și tragerea la răspundere penală a intimatei avocat, care

l-a înșelat cu suma de 250 lei.

Instanța a apreciat

că cererea de revizuire nu este admisibilă deoarece, față de dispozițiile art.

393 alin. (1) C. proc. pen. revizuirea se poate solicita numai în cazul când

prin hotărâri judecătorești se rezolvă fondul cauzei, or, în cazul soluțiilor

pronunțate în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,

judecătorul examinează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor

procurorului de netrimitere în judecată și în această etapă procesuală nu se

rezolvă fondul cauzei în sensul art. 345 C. proc. pen., prin pronunțarea unei

hotărâri de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, cererea de

revizuire a unei atari hotărâri fiind, deci, inadmisibilă.

Împotriva acestei

decizii recurentul revizuent a declarat recurs.

Examinând recursul cu

prioritate prin prisma admisibilității acestuia, se constată că este

inadmisibil și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind

exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a

celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea

procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru

persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții

interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii

procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control

judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit

dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II

din Codul de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiționată

de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin

care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile

de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se

poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art.

385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea

recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de

lege.

În cauză, se constată

că recurentul a declarat recurs împotriva unei decizii definitive, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în soluționarea unei

cereri de revizuire având ca obiect o decizie pronunțată de aceeași instanță în

soluționarea unui recurs anterior promovat de recurent și o sentință pronunțată

în primă instanță de Curtea de Apel București, astfel că recursul ce face

obiectul prezentei cauze nu întrunește cerințele textului de lege menționat,

încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este

admisibil.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual

penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Se constată, de

asemenea, că prin decizia a cărei revizuire, între altele, s-a solicitat,

instanța de recurs a respins, ca nefondat recursul declarat de petent împotriva

hotărârii pronunțată de prima instanță în soluționarea plângerii formulată de

petent în procedura reglementată de dispozițiile art. 278

1

C. proc.

pen., nesoluționând fondul cauzei, soluțiile

ce pot

fi adoptate în această procedură fiind prevăzute de art. 278

1

alin. (8)

C. proc. pen. și neincluzând stabilirea vinovăției și nici a existenței faptei

în accepțiunea art. 345 C. proc. pen. prin condamnarea, achitarea sau încetarea

procesului penal și, așadar, nepresupunând, soluționarea fondului unui raport

juridic de drept substanțial.

Pentru considerentele

ce preced, constatându-se excepția admisibilității întemeiată, prin efectul

admiterii acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit.

a) C. proc. pen. va fi respins, ca inadmisibil recursul declarat de revizuent.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de revizuentul C.V. împotriva deciziei nr. 4072

din 15 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 7858/1/2010.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.