ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3851/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3851/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
în baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 208 din data de 18
februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul
nr. 6180/3/2011 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată
de condamnatul C.V. motivat de faptul că nu a invocat niciunul din cazurile de
expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. ci a solicitat o
reanalizare a fondului cauzei în ceea ce privește stabilirea nevinovăției sale.
Susținerile
revizuentului că în cauză nu există o expertiză evaluatoare a prejudiciului
creat, așa încât nu se poate susține că sunt întrunite elementele constitutive
ale infracțiunii, precum și audierea unor martori, nu pot face obiectul unei
cereri de revizuire, ele excedând cazurilor strict reglementate de lege pentru
această instituție, care fiind o cale extraordinară de atac, trebuie să
constituie un remediu procesual îndreptat împotriva erorilor judiciare grave
cuprinse în hotărâri definitive.
Împotriva acestei
soluții a declarat apel revizuentul C.V., iar prin Decizia nr. 106 din 04
aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca
nefondat apelul declarat de condamnatul C.V. împotriva Sentinței penale nr. 208
din 18 februarie 2011 a Tribunalului București, secția I penală.
A obligat condamnatul
la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Examinând apelul prin
prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 371 C. proc. pen., Curtea
a constatat că soluția primei instanțe este legală și temeinică sub toate
aspectele.
În ceea ce privește
primul motiv de apel, judecarea unei cereri de revizuire formulate în temeiul
art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în sensul că s-au descoperit fapte sau
împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei este
condiționată de împrejurarea ca aceste probe noi să aibă aptitudinea de a
dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare. De asemenea, conform art. 403 C.
proc. pen., admisibilitatea în principiu a unei astfel de cereri este
condiționată de strângerea unor dovezi în sensul arătat, cu ocazia efectuării
cercetărilor de către procuror, în temeiul art. 399 C. proc. pen.
Conform Referatului
întocmit de procuror sub nr. 4470/2010, înaintat Tribunalului București la data
de 25 ianuarie 2011, rezultă că titularul cererii de revizuire nu a indicat
care sunt faptele sau împrejurările noi, necunoscute de instanță și care pot
avea o înrâurire hotărâtoare asupra cauzei. Din cercetările prealabile
întreprinse de procuror a rezultat că revizuentul a indicat numele a trei
martori fără însă a preciza de ce declarațiile acestora ar fi hotărâtoare, ar
putea să conducă la o altă soluție în cauză și de ce nu au putut fi cunoscute
de instanță la soluționarea cauzei. De asemenea, în ceea ce privește pe martora
cu identitate protejată F.V. s-a evidențiat că prin cererea sa revizuentul
tinde la prelungirea probatoriului administrat cu ocazia judecării fondului
pricinii.
Toate aceste
împrejurări au fost analizate de instanță care în mod temeinic a apreciat că,
în aceste condiții, cererea formulată de condamnatul C.V., de revizuire a
hotărârii de condamnare, este inadmisibilă.
Referitor la al
doilea motiv de apel vizând cheltuielile judiciare la care a fost obligat
apelantul, Curtea a apreciat că și acesta este nefondat având în vedere că,
deși instanța nu a motivat detaliat asupra acestui aspect, fiind indicat numai
temeiul de drept, respectiv art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost avute în
vedere la stabilirea cuantumului cheltuielilor atât cheltuielile ocazionate de
soluționarea cererii în fond în fața tribunalului cât și cele ocazionate de efectuarea
actelor de cercetare de către procuror conform art. 399 C. proc. pen.
În raport de aceste
considerente, constatând că legal și temeinic instanța de prim grad a respins
cererea de revizuire, nefiind îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu
a acesteia, Curtea a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul
revizuent C.V.
Împotriva deciziei
menționate a formulat recurs revizuentul C.V., criticând-o sub aspectul
nelegalității și netemeiniciei.
În fața instanței de
recurs, revizuentul a susținut, în esență, că în mod eronat, cele două instanțe
nu au apreciat necesar audierea martorilor C.C., B.C. și R.D. care ar fi dus la
o altă situație de fapt, chiar dacă aceste probe ar fi fost în favoarea sau
defavoarea recurentului, ele se impuneau a fi administrate pentru a se evita
comiterea unei erori judiciare, în condițiile în care martorul cu identitate
protejată F.V. în fața instanței de apel și-a schimbat depoziția.
Examinând decizia
atacată prin prisma motivelor invocate de către revizuent, dar și din oficiu,
conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, constată că
recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Înalta Curte reține
că în mod judicios și motivat instanța de apel și-a însușit, la rândul ei,
argumentele primei instanțe, constatând că, revizuirea are rolul de a conduce
la anularea unei hotărâri definitive care conține erori esențiale de fapt,
evidențiate de descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute instanței,
inexistente în materialul probator de la dosar, pe baza cărora să poată fi
dovedită netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori
condamnare.
Împrejurarea că
revizuentul a solicitat în dovedirea nevinovăției sale, față de soluția de
condamnare rămasă definitivă, prin Decizia penală nr. 3970 din 09 noiembrie
2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Dosar nr. 23630/3/2008), audierea
în calitatea de martori a numiților C.C., B.C. și R.D. precum și reaudierea
martorului cu identitate protejată F.V., o parte din declarațiile acestora
regăsindu-se la dosarul instanței de fond (denunțul formulat de C.C.,
declarația martorului B.C. și a martorului cu identitate protejată F.V.), fără
a indica care sunt elementele noi care ar rezulta din aceste declarații în
raport de situația de fapt reținută de instanțele care au soluționat cauza pe
fond, nu poate determina admiterea cererii de revizuire.
Potrivit
dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen. se cere ca faptele și
împrejurările învederate, deci faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele
de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se
realizeze o prelungire a probațiunii pentru fapte și împrejurări cunoscute și
verificate de către instanțele care au soluționat cauza pe fond.
De altfel, cele două instanțe
corect au reținut că nici titularul cererii de revizuire nu a arătat care sunt
împrejurările noi care ar rezulta din depozițiile martorilor propuși a fi
audiați și care ar fi necunoscute de instanțele care au soluționat cauza pe
fond.
Înalta Curte reține
că, în realitate, prin solicitarea de a fi audiați martori C.C., B.C. și R.D.
și reaudiat martorul cu identitate protejată F.V., în dovedirea nevinovăției
sale, revizuentul urmărește prelungirea probațiuni, cu efecte juridice asupra
reinterpretării ansamblului probator existent la momentul pronunțării
hotărârilor, ceea ce este contrar scopului urmărit de legiuitor prin
reglementarea instituită de art. 394 C. proc. pen. și principiului autorității
de lucru judecat.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte constată că hotărârile pronunțate de instanța de
fond și cea de apel sunt legale și temeinice și, în temeiul dispozițiilor art.
385
15
, pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca
nefondat, recursul declarat de revizuentul C.V.
În temeiul art. 192
alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuent la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de revizuentul C.V. împotriva Deciziei penale nr.
106/A din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă recurentul
revizuent la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului
desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 31 octombrie 2011.