ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6483/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6483/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Reclamantul

S.M. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

acțiunea introdusă la 2 decembrie 2009 pe rolul Tribunalului Hunedoara.

Reclamantul a solicitat constatarea că cele două condamnări suferite de el

pentru infracțiunea de uneltire prevăzute de art. 209 C. pen., la 2 ani

închisoare și respectiv 15 ani muncă silnică, pronunțate prin sentințele penale

nr. 449/1949 a fostului Tribunal Militar Sibiu și respectiv nr. 325/1959 a

fostului Tribunal Militar Brașov, constituie de drept condamnări, cu un

caracter politic conform art. 1 din Legea nr. 221/2009.

Pentru perioada de timp petrecută în

detenție - în executarea pedepsei penale - de 7 ani, 10 luni și 10 zile a

solicitat despăgubiri morale de 1.400.000 euro.

Tribunalul Hunedoara prin sentința

aulă nr. 156 din 26 mai 2010 a admis acțiunea civilă și a obligat pe pârât la

plata sumei de 50.000 euro sau contravaloarea în lei la data plății cu titlu de

daune morale, către reclamant precum și la 500 lei cheltuieli de judecată.

In motivarea acestei soluții

Tribunalul a reținut că în materia daunelor morale jurisprudența și doctrina au

stabilit câteva criterii în raport de care se stabilesc despăgubirile.

Pe de o parte s-a observat necesitatea

ca despăgubirea să fie totală astfel încât să acopere atât prejudiciul efectiv

- dominum emergens - cât și folosul nerealizat - lucrum cessans.

Pe de altă parte s-a reținut că

stabilirea cuantumului trebuie să se facă pe baza unor criterii care să asigure

o reparație echitabilă în raport de datele concrete de fapt astfel încât să nu

se ajungă pe această cale la o îmbogățire fără justă cauză.

Pornind de la aceste criterii, și

având în vedere situația de fapt și de drept dedusă judecății s-a apreciat că

reclamantul a suferit condamnări pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 pct.

2 lit. a) și b) C. pen., considerate de Legea nr. 221/2009 prin art. 1 de drept

condamnări cu caracter politic.

S-a reținut că pe parcursul executării

pedepselor reclamantul a suferit un regim drastic de detenție pe parcursul

căruia a fost supus la tratamente brutale asimilate torturii (bătaie, înjosire,

umilire).

Având în vedere circumstanțele

speciale ale cazului s-a concluzionat că efectele condamnării politice suferite

de reclamant au fost cu atât mai dramatice într-o epocă politică puternic

agresivă, când regimul comunist la putere tindea la eradicarea exemplară și

definitivă a tot ce era proprietate privată, intelectualitate, opoziție,

rezistență și creștinism iar în arsenalul metodelor de reeducare a deținuților

politici se evidențiau brutalitatea extremă, șantajul și frica.

S-a constatat că prin condamnarea

reclamantului i-au fost atinse nu numai drepturile fundamentale la libertate,

sănătate, integritate fizică și psihică, dar și reputația și prestigiul pentru

el și pentru familie, evoluția socială a acesteia având din plin de suferit.

S-a reținut în concluzie că

reclamantul este îndreptățit la repararea daunelor morale ce i-au fost cauzate

ca urmare a condamnărilor.

Raportat la valorile specifice umane

ce i-au fost lezate, la natura dreptului patrimonial încălcat la intensitatea

emoțiilor și suferințelor, la vârsta și statutul social la momentul condamnării

s-a apreciat că suma de 50.000 euro este îndestulătoare pentru acoperirea

integrală și echilibrată a tuturor prejudiciilor suferite de acesta.

Curtea de Apel Alba Mia prin decizia

civilă nr. 139/ A din 1 octombrie 2010 a admis apelul pârâtului Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice și a schimbat în parte sentința în sensul că

a diminuat cuantumul despăgubirilor acordate la suma de 6.000 euro sau

contravaloarea în lei la data plății.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței.

In motivarea acestei decizii Curtea de

Apel a reținut că Legea nr. 221/2009 pe care s-a întemeiat acțiunea a suferit

modificări prin O.U.G. nr. 62/2010, act normativ care se aplică și proceselor

și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre

judecătorească definitivă până la intrarea lui în vigoare.

Ca urmare, reținându-se că art. 5 lit.

a) din Legea nr. 221/2009 s-a modificat în sensul că s-a stabilit o limită

maximă de 10.000 euro pentru daunele morale care pot fi acordate în temeiul

acestei legi, s-a apreciat că suma acordată de instanța de fond, de 50.000 euro,

nu-și mai găsește justificarea.

S-au găsit așadar întemeiate criticile

formulate de pârâți în legătură cu cuantumul despăgubirilor și observând că

situația de fapt nu este contestată, având în vedere și noile reglementări, s-a

apreciat că reclamantul este îndreptățit la plata sumei de 6.000 euro.

împotriva deciziei Curții de Apel Alba

Iulia au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Județului Hunedoara.

Recursul condamnatului a fost

întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9. În fapt criticile au vizat

împrejurarea că prin decizia civilă nr. 1354 din 20 octombrie 2010 Curtea

Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate constatându-se că

sunt neconstituționale dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 prin care se

plafonează despăgubirea prevăzută de art. 5 al. 1 din Legea nr. 221/2009.

S-a mai arătat că prin decizia nr. 1358

din 21 octombrie 2010, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional

textul art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâia din Legea nr. 211/2009.

Recurentul reclamanta a susținut că în

cauză primează dispozițiile de drept comunitar, principiu consacrat de art. 148

alin. (2) din Constituție și sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale și anume

dreptul reclamantului la un proces echitabil, într-un termen rezonabil și

principiul securității raporturilor juridice.

Reclamantul recurent a invocat faptul

că situația sa dedusă judecății îndeplinește condițiile impuse de Legea nr. 221/2009

de acordare a despăgubirilor morale pentru prejudiciul ce i-a fost creat prin

condamnarea sa, despre care legea prevede expres că are caracter politic. I s-a

recunoscut calitatea de deținut politic, fiindu-i acordate drepturile bănești

prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, precum și calitatea de luptător în

rezistența anticomunistă în condițiile O.U.G. nr. 214/1999.

Recursul pârâtului, întemeiat în drept

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a referit la caracterul nelegal

al deciziei Curții de Apel în raport de declararea neconstituționalității

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în raport de

care obligarea Statului Român la plata unor despăgubiri morale nu își mai

regăsește temeiul de drept.

In subsidiar s-a solicitat diminuarea

cuantumului acordat.

Criticile în fapt au vizat

împrejurarea că prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 Curtea

Constituțională a declarat neconstituțional textul art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009 iar în conformitate cu dispozițiile art. 147 alin. (1) din

Constituție acest text își încetează efectele juridice la 45 de zile de la

publicarea deciziei în M. Of., iar pe durata acestui termen, dispozițiile

constatate a fi neconstituționale sunt suspendate de drept.

In raport de această situație s-a

arătat că obligația de plată nu mai poate fi îndeplinită câtă vreme norma în temeiul

căreia a fost instituită este lipsită de efectul ei juridic.

Subsidiarul - referitor la necesitatea

diminuării sumei stabilite în sarcina statului - a fost motivat de împrejurarea

că la stabilirea despăgubirilor datorate reclamantului este necesar să se

observe, după examinarea circumstanțelor cauzei, că reparația obținută prin efectul

Decretului-lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 247/1999, nu este suficientă sau

dacă drepturile prevăzute de aceste acte normative nu au fost acordate.

Or, în cauză s-a criticat faptul că

instanța nu a făcut o asemenea analiză, care ar fi impus constatarea că s-au

acordat deja o serie de drepturi și deci se impune reducerea cuantumului stabilit.

Examinând decizia atacată prin prisma

motivelor de recurs formulate se constată întemeiate criticile formulate de

reclamant și respectiv nefondate criticile formulate de pârât astfel că s-a

admis recursul reclamantului și s-a respins recursul pârâtului pentru

considerentele ce urmează:

Curtea de Apel a dispus reducerea

cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamantului, în raport de

intervenția O.U.G. nr. 62/2010 (în vigoare la 1 iulie 2010) prin care s-au

plafonat sumele ce se pot acorda potrivit Legii nr. 221/2009 art. 5 lit. a)

persoanelor a căror situație se înscrie în condițiile acestei reglementări,

având în vedere dispozițiile exprese tranzitorii ale O.U.G. nr. 62/2010 (art. II).

La data de 15 noiembrie 2010 a fost

publicată în M. Of. nr. 761 decizia nr. 1354/2010 a Curții Constituționale prin

care s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. I și II ale O.U.G. nr. 62/2010,

împrejurare care, în raport de prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

impune cu caracter obligatoriu această decizie din momentul publicării în M.

Of., cu consecințele prevăzute de art. 31 alin. (3) din aceeași lege.

Cm la data judecării prezentului

recurs, 27 septembrie 2011, dispozițiile din O.U.G. își încetaseră

aplicabilitatea, se constată că soluția primei instanțe este legală, pronunțată

în conformitate cu dispozițiile art. 5 lit. a) fără limitare valorică, în forma

în vigoare la momentul soluționării litigiului.

La stabilirea cuantumului

despăgubirilor, instanța a făcut aprecierea potrivit criteriilor generale în

acest tip de despăgubiri precum și particularităților bine individualizate în

cazul dedus judecății.

Nu s-au primit criticile formulate de

recurentul parat referitoare la declararea ulterioară a neconstituționalității

dispozițiilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Decizia nr. 1358/2010 pronunțată de

Curtea Constituțională la 21 octombrie 2010 nu se aplică cauzei întrucât, atât

la momentul pronunțării deciziei Curții Constituționale cât și la momentul

publicării ei în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 fusese pronunțată în

cauză o soluție definitivă, la 1 octombrie 2010.

Se constată că nu sunt fondate nici

criticile aduse deciziei în susținerea diminuării cuantumului despăgubirilor.

Despăgubirile instituie în temeiul

Legii nr. 221/2009 nu sunt condiționate de caracterul îndestulător sau nu al

despăgubirilor instituite prin Decretul-lege nr. 118/1990 și prin O.U.G. nr. 214/1999.

Legea nr. 221/2009 - privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 în art. 5 alin. (1)

prevede în mod expres că: „la stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute

la alin. (1), instanța judecătorească va lua în considerare, fura a se limita

la acestea, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de

la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social,

precum și masurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de

dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, cât i celor deportate în

străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, și al O.U.G. nr. 214/1999

privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor

condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor

împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative

abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu

arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările

și completările ulterioare".

Ca urmare măsurile reparatorii deja

acordate în temeiul celor două acte normative se înscriu printre criteriile de

apreciere la îndemâna judecătorului, iar în cauză, din considerentele deciziei

atacate rezultă criteriile avute în vedere la stabilirea cuantumului

despăgubirilor morale acordate. Sub acest aspect se observă că instanța de apel

a ținut cont de faptul că petentul a primit reparații și în temeiul

Decretului-lege nr. 118/1990 și respectiv deciziei nr. 214/1999.

Individualizarea masurilor reparatorii

acordată sub imperiul acestor dispozitive nu este necesară în raport de

condițiile expres prevăzute de aceste acte normative, altele decât cele

prevăzute de Legea nr. 221/2009.

Cum în recursul său recurentul pârât

nu a evidențiat un motiv de nelegalitate în sensul nerespectării dispozițiilor

legale aplicate sau greșite interpretări a acestora, se constată că motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în critica mai sus enunțată nu

este dovedit, astfel că s-a respins ca nefondat.

Pentru considerentele arătat ca urmare

a primirii criticilor formulate în recursul reclamantului, se va modifica

decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul Statul Român

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, împotriva sentinței nr. 156

din 26 mai 2010 a Tribunalului Hunedoara, cu consecința păstrării acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul S.M. împotriva deciziei nr. 139/ A din 1 octombrie 2010 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția civilă.

Modifică decizia recurată, în sensul

că, respinge apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara

împotriva sentinței nr. 156 din 26 mai 2010 a Tribunalului Hunedoara, secția

civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara împotriva deciziei

nr. 139/ A din 1 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

27 septembrie 2011.