ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6483/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele: 1. Instanța de fond Reclamantul S.M. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin acțiunea introdusă la 2 decembrie 2009 pe rolul Tribunalului Hunedoara. Reclamantul a solicitat constatarea că cele două condamnări suferite de el pentru infracțiunea de uneltire prevăzute de art. 209 C. pen., la 2 ani închisoare și respectiv 15 ani muncă silnică, pronunțate prin sentințele penale nr. 449/1949 a fostului Tribunal Militar Sibiu și respectiv nr. 325/1959 a fostului Tribunal Militar Brașov, constituie de drept condamnări, cu un caracter politic conform art. 1 din Legea nr. 221/2009.

Pentru perioada de timp petrecută în detenție - în executarea pedepsei penale - de 7 ani, 10 luni și 10 zile a solicitat despăgubiri morale de 1.400.000 euro. Tribunalul Hunedoara prin sentința aulă nr. 156 din 26 mai 2010 a admis acțiunea civilă și a obligat pe pârât la plata sumei de 50.000 euro sau contravaloarea în lei la data plății cu titlu de daune morale, către reclamant precum și la 500 lei cheltuieli de judecată. In motivarea acestei soluții Tribunalul a reținut că în materia daunelor morale jurisprudența și doctrina au stabilit câteva criterii în raport de care se stabilesc despăgubirile. Pe de o parte s-a observat necesitatea ca despăgubirea să fie totală astfel încât să acopere atât prejudiciul efectiv - dominum emergens - cât și folosul nerealizat - lucrum cessans.

Pe de altă parte s-a reținut că stabilirea cuantumului trebuie să se facă pe baza unor criterii care să asigure o reparație echitabilă în raport de datele concrete de fapt astfel încât să nu se ajungă pe această cale la o îmbogățire fără justă cauză. Pornind de la aceste criterii, și având în vedere situația de fapt și de drept dedusă judecății s-a apreciat că reclamantul a suferit condamnări pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) și b) C. pen., considerate de Legea nr. 221/2009 prin art. 1 de drept condamnări cu caracter politic. S-a reținut că pe parcursul executării pedepselor reclamantul a suferit un regim drastic de detenție pe parcursul căruia a fost supus la tratamente brutale asimilate torturii (bătaie, înjosire, umilire).

Având în vedere circumstanțele speciale ale cazului s-a concluzionat că efectele condamnării politice suferite de reclamant au fost cu atât mai dramatice într-o epocă politică puternic agresivă, când regimul comunist la putere tindea la eradicarea exemplară și definitivă a tot ce era proprietate privată, intelectualitate, opoziție, rezistență și creștinism iar în arsenalul metodelor de reeducare a deținuților politici se evidențiau brutalitatea extremă, șantajul și frica. S-a constatat că prin condamnarea reclamantului i-au fost atinse nu numai drepturile fundamentale la libertate, sănătate, integritate fizică și psihică, dar și reputația și prestigiul pentru el și pentru familie, evoluția socială a acesteia având din plin de suferit.

S-a reținut în concluzie că reclamantul este îndreptățit la repararea daunelor morale ce i-au fost cauzate ca urmare a condamnărilor. Raportat la valorile specifice umane ce i-au fost lezate, la natura dreptului patrimonial încălcat la intensitatea emoțiilor și suferințelor, la vârsta și statutul social la momentul condamnării s-a apreciat că suma de 50.000 euro este îndestulătoare pentru acoperirea integrală și echilibrată a tuturor prejudiciilor suferite de acesta. 2. Instanța de apel Curtea de Apel Alba Mia prin decizia civilă nr. 139/ A din 1 octombrie 2010 a admis apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a schimbat în parte sentința în sensul că a diminuat cuantumul despăgubirilor acordate la suma de 6.000 euro sau contravaloarea în lei la data plății.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. In motivarea acestei decizii Curtea de Apel a reținut că Legea nr. 221/2009 pe care s-a întemeiat acțiunea a suferit modificări prin O.U.G. nr. 62/2010, act normativ care se aplică și proceselor și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă până la intrarea lui în vigoare. Ca urmare, reținându-se că art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 s-a modificat în sensul că s-a stabilit o limită maximă de 10.000 euro pentru daunele morale care pot fi acordate în temeiul acestei legi, s-a apreciat că suma acordată de instanța de fond, de 50.000 euro, nu-și mai găsește justificarea. S-au găsit așadar întemeiate criticile formulate de pârâți în legătură cu cuantumul despăgubirilor și observând că situația de fapt nu este contestată, având în vedere și noile reglementări, s-a apreciat că reclamantul este îndreptățit la plata sumei de 6.000 euro.

3. Recursurile împotriva deciziei Curții de Apel Alba Iulia au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara. Recursul condamnatului a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9. În fapt criticile au vizat împrejurarea că prin decizia civilă nr. 1354 din 20 octombrie 2010 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate constatându-se că sunt neconstituționale dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 prin care se plafonează despăgubirea prevăzută de art. 5 al. 1 din Legea nr. 221/2009. S-a mai arătat că prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional textul art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâia din Legea nr. 211/2009.

Recurentul reclamanta a susținut că în cauză primează dispozițiile de drept comunitar, principiu consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituție și sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale și anume dreptul reclamantului la un proces echitabil, într-un termen rezonabil și principiul securității raporturilor juridice. Reclamantul recurent a invocat faptul că situația sa dedusă judecății îndeplinește condițiile impuse de Legea nr. 221/2009 de acordare a despăgubirilor morale pentru prejudiciul ce i-a fost creat prin condamnarea sa, despre care legea prevede expres că are caracter politic. I s-a recunoscut calitatea de deținut politic, fiindu-i acordate drepturile bănești prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, precum și calitatea de luptător în rezistența anticomunistă în condițiile O.U.G.

nr. 214/1999. Recursul pârâtului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a referit la caracterul nelegal al deciziei Curții de Apel în raport de declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în raport de care obligarea Statului Român la plata unor despăgubiri morale nu își mai regăsește temeiul de drept. In subsidiar s-a solicitat diminuarea cuantumului acordat. Criticile în fapt au vizat împrejurarea că prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 Curtea Constituțională a declarat neconstituțional textul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 iar în conformitate cu dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție acest text își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of., iar pe durata acestui termen, dispozițiile constatate a fi neconstituționale sunt suspendate de drept.

In raport de această situație s-a arătat că obligația de plată nu mai poate fi îndeplinită câtă vreme norma în temeiul căreia a fost instituită este lipsită de efectul ei juridic. Subsidiarul - referitor la necesitatea diminuării sumei stabilite în sarcina statului - a fost motivat de împrejurarea că la stabilirea despăgubirilor datorate reclamantului este necesar să se observe, după examinarea circumstanțelor cauzei, că reparația obținută prin efectul Decretului-lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 247/1999, nu este suficientă sau dacă drepturile prevăzute de aceste acte normative nu au fost acordate. Or, în cauză s-a criticat faptul că instanța nu a făcut o asemenea analiză, care ar fi impus constatarea că s-au acordat deja o serie de drepturi și deci se impune reducerea cuantumului stabilit.

4. Analiza instanței de recurs Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate se constată întemeiate criticile formulate de reclamant și respectiv nefondate criticile formulate de pârât astfel că s-a admis recursul reclamantului și s-a respins recursul pârâtului pentru considerentele ce urmează: Curtea de Apel a dispus reducerea cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamantului, în raport de intervenția O.U.G. nr. 62/2010 (în vigoare la 1 iulie 2010) prin care s-au plafonat sumele ce se pot acorda potrivit Legii nr. 221/2009 art. 5 lit. a) persoanelor a căror situație se înscrie în condițiile acestei reglementări, având în vedere dispozițiile exprese tranzitorii ale O.U.G.

nr. 62/2010 (art. II). La data de 15 noiembrie 2010 a fost publicată în M. Of. nr. 761 decizia nr. 1354/2010 a Curții Constituționale prin care s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. I și II ale O.U.G. nr. 62/2010, împrejurare care, în raport de prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 impune cu caracter obligatoriu această decizie din momentul publicării în M. Of., cu consecințele prevăzute de art. 31 alin. (3) din aceeași lege. Cm la data judecării prezentului recurs, 27 septembrie 2011, dispozițiile din O.U.G. își încetaseră aplicabilitatea, se constată că soluția primei instanțe este legală, pronunțată în conformitate cu dispozițiile art. 5 lit. a) fără limitare valorică, în forma în vigoare la momentul soluționării litigiului.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța a făcut aprecierea potrivit criteriilor generale în acest tip de despăgubiri precum și particularităților bine individualizate în cazul dedus judecății. Nu s-au primit criticile formulate de recurentul parat referitoare la declararea ulterioară a neconstituționalității dispozițiilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009. Decizia nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională la 21 octombrie 2010 nu se aplică cauzei întrucât, atât la momentul pronunțării deciziei Curții Constituționale cât și la momentul publicării ei în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 fusese pronunțată în cauză o soluție definitivă, la 1 octombrie 2010. Se constată că nu sunt fondate nici criticile aduse deciziei în susținerea diminuării cuantumului despăgubirilor.

Despăgubirile instituie în temeiul Legii nr. 221/2009 nu sunt condiționate de caracterul îndestulător sau nu al despăgubirilor instituite prin Decretul-lege nr. 118/1990 și prin O.U.G. nr. 214/1999.

Legea nr. 221/2009 - privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 în art. 5 alin. (1) prevede în mod expres că: „la stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute la alin. (1), instanța judecătorească va lua în considerare, fura a se limita la acestea, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și masurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, cât i celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, și al O.U.G.

nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare". Ca urmare măsurile reparatorii deja acordate în temeiul celor două acte normative se înscriu printre criteriile de apreciere la îndemâna judecătorului, iar în cauză, din considerentele deciziei atacate rezultă criteriile avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale acordate.

Sub acest aspect se observă că instanța de apel a ținut cont de faptul că petentul a primit reparații și în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 și respectiv deciziei nr. 214/1999. Individualizarea masurilor reparatorii acordată sub imperiul acestor dispozitive nu este necesară în raport de condițiile expres prevăzute de aceste acte normative, altele decât cele prevăzute de Legea nr. 221/2009. Cum în recursul său recurentul pârât nu a evidențiat un motiv de nelegalitate în sensul nerespectării dispozițiilor legale aplicate sau greșite interpretări a acestora, se constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în critica mai sus enunțată nu este dovedit, astfel că s-a respins ca nefondat.

Pentru considerentele arătat ca urmare a primirii criticilor formulate în recursul reclamantului, se va modifica decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, împotriva sentinței nr. 156 din 26 mai 2010 a Tribunalului Hunedoara, cu consecința păstrării acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul S.M. împotriva deciziei nr. 139/ A din 1 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Modifică decizia recurată, în sensul că, respinge apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara împotriva sentinței nr. 156 din 26 mai 2010 a Tribunalului Hunedoara, secția civilă. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara împotriva deciziei nr. 139/ A din 1 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2011.