Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
14 octombrie 2010

Decizia nr. 4328/2010 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva deciziei nr. 753/2009 a Curții de Apel Brașov

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 753/R/2009 din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de B.L. împotriva deciziei nr. 504/R din 8 august 2009, pronunțată de aceeași instanță, prin care a fost respins recursul declarat de susnumitul împotriva sentinței nr. 349/CA/2009 a Tribunalului Brașov. Împotriva deciziei nr. 753/R/2009 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs B.L., considerând-o netemeinică și nelegală. Recursul este inadmisibil.

Astfel, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „Hotărârea pronunțată în prima instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunțare ori de la comunicare". De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Cum decizia nr. 753/R/2009 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. fisc. , fiind irevocabilă, recursul formulat în cauză urmează a fi respins ca inadmisibil.

DECIDE Respinge recursul declarat de B.L. împotriva deciziei nr.753/R/2009 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2010.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.