ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2415/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

3596 din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale

invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei (capetele

de cerere disjunse din dosarul nr. 9284/2/2009), privind pe reclamanta I.L., în

contradictoriu cu pârâții M.J.L.C., C.S.M. și C.A. Constanța și chemații în

garanție U.E., reprezentată prin C.E., P.E., B.I.P.E.R., P.R., G.R. și M.F.P.,

în favoarea Tribunalului Tulcea.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin sentința civilă nr.

3586 din 28 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 9284/2/2009 al Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au fost

disjunse capetele de cerere din acțiunea reclamantei înregistrată la data de 7

decembrie 2009, referitoare la anularea contractului de muncă și acordarea

drepturilor salariale cuvenite, obligarea pârâților la efectuarea încadrării

corespunzătoare și completarea carnetului de muncă cu privire la funcția și

salariul cuvenit pentru funcția de consilier juridic - personal de specialitate

juridică asimilat magistraților și nulitatea absolută a raportului de evaluare,

constituindu-se dosarul nr. 8631/2/2010.

La termenul din 28

septembrie 2010 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale

cu privire la capetele de cerere disjunse și, examinând-o cu prioritate, potrivit

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a reținut următoarele:

Reclamanta este

încadrată ca funcționar public la Tribunalul Tulcea, B.I.P., fiind desemnată

pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la

informațiile de interes public, iar postul ocupat de reclamantă în cadrul

Biroului de informare și relații publice este de expert-funcționar public,

raportul de serviciu al acesteia fiind încheiat cu Tribunalul Tulcea.

Instanța a reținut

că, în temeiul art. 91

1

din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost

modificat și completat prin Legea nr. 261/2006, litigiul având ca obiect

raportul de serviciu și plata unor drepturi salariale solicitate în baza

raportului de serviciu este de competența instanței de contencios

administrativ, iar, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din

Legea nr. 554/2004, respectiv în raport de rangul autorității cu care s-a

încheiat raportul de serviciu, competența aparține Secției contencios

administrativ și fiscal a Tribunalului Tulcea.

În consecință, instanța

a admis excepția necompetenței materiale și, în temeiul art. 10 alin. (1) teza

I din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 158 alin. (1) și art. 159 alin. (1) pct.

2 C. proc. civ., a fost declinată competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Tulcea, secția contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei

hotărâri, reclamanta I.L. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, verificând data la care a

fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul

prevăzut de art. 158 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum era în vigoare la data

pronunțării hotărârii.

Astfel, potrivit art.

158 alin. (3) C. proc. civ., în varianta în vigoare la data pronunțării

sentinței recurate: „Dacă instanța se declară necompetentă, împotriva hotărârii

se poate exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare”.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că hotărârea atacată a

fost pronunțată la data de 28 septembrie 2010, iar recursul trebuia declarat în

termen de 5 zile de la pronunțare, respectiv până la data de 4 octombrie 2010.

În cauză, reclamanta

I.L. a declarat recurs la data de 22 februarie 2011, potrivit datei existente

pe ștampila aplicată pe plicul de dosar, depășindu-se, așadar, termenul legal

de 5 zile prevăzut de textul legal sus citat.

Deoarece recursul nu

a fost declarat în termenul prevăzut de art. 158 alin. (3), deci în 5 zile de

la pronunțarea hotărârii atacate, în cauză a intervenit sancțiunea decăderii

prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia: „neexercitarea

oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul

legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când

partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voința

ei”.

Cum în cauză recurenta-reclamantă

nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a

căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, se va constata că

recursul este tardiv formulat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de I.L. împotriva Sentinței civile nr. 3596 din 28 septembrie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2011.