ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1903/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.A.A., în contradictoriu cu pârâta G.M. - director al Școlii U. și chematul în garanție Inspectoratul Școlar al Municipiului București, a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea carnetului de muncă, comunicarea calificativului final pentru anul școlar 2008-2009, precum și comunicarea numărului de zile de concediu neefectuate . În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este încadrată în funcția de profesor la Școala X. București, susținând că pârâta avea obligația de a-i comunica actele solicitate, necesare la noul loc de muncă.

Pârâta G.M., prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. b) Legea nr. 554/2004. Reclamanta a formulat cerere de chemare în garanție a Inspectoratul Școlar al Municipiului București, care, prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, față de obiectul principal al cererii de chemare în judecată. Prin sentința civilă nr. 3345 din 13 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta S.A.A., în contradictoriu cu pârâta G.M. - director al Școlii U. București și chematul în garanție Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a introdus o cerere de chemare în judecată având ca obiect principal eliberarea carnetului său de muncă, eliberarea unei adeverințe privind concediul de odihnă restant, comunicarea calificativului corespunzător anului școlar 2008-2009, înscrisuri care nu reprezintă acte administrative sau acte asimilate acestora, în sensul Legii nr. 554/2004, drept pentru care competența de soluționare a| cauzei aparține Tribunalului București, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.. Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs S.A.A., invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.. Prin cererea de recurs, se arată că instanța competentă să judece cauza în fond este Curtea de Apel București, întrucât a solicitat acordarea de daune în cuantum de 1.000.000 RON, fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004. Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat, sentința atacată fiind legală și temeinică. Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, recurenta-reclamantă a solicitat prin acțiunea formulată la instanța de contencios administrativ eliberarea carnetului său de muncă, eliberarea unei adeverințe privind concediul de odihnă restant, comunicarea calificativului corespunzător anului școlar 2008-2009, precum și acordarea daunelor morale în cuatum de 1.000.000 RON.

Petitul referitor la repararea prejudiciului suferit de către recurentă are un caracter accesoriu, urmând a fi judecat de instanța competentă să soluționeze cererea principală, în temeiul art. 17 C. proc. civ.. Sentința recurată este legală întrucât actele a căror eliberare se solicită nu sunt acte administrative, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) Legea nr. 554/2004, care definește actul administrativ ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”. Încadrarea în funcția de profesor la Școala U. București a implicat derularea unor raporturi contractuale, de dreptul muncii, și, prin urmare, obiectul principal al acțiunii promovată de către reclamantă nu se circumscrie dispozițiilor art. 1 Legea nr. 554/2004, devenind aplicabile normele cuprinse în C. muncii.

Potrivit art. 281 Legea nr. 53/2003, „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de. prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”. Conform art. 284 din același act normativ „1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform C. proc. civ.; 2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul." Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., tribunalele judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. Întrucât, așa cum s-a reținut anterior, acțiunea reclamantei vizează un conflict de muncă care în situația de față nu este supus unor reglementări speciale, devin incidente dispozițiile menționate anterior C. muncii și C. proc. civ., care reglementează competența materială de soluționare a unor astfel de litigii, aceasta revenind, în cauza dedusă judecății, Tribunalului București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Față de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.A.A. împotriva sentinței civile nr. 3345 din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2011.