Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.04.2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1615/2011

HOTĂRÂRE
14.04.2011
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1615/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra constatării perimării recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2294/C din 24 noiembrie 2008 Tribunalul Brașov, secția comerciala și de contencios administrativ, a admis cererea de chemare în judecată a reclamantului CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VAMA BUZĂULUI PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâta SC L.E.I.SRL Întorsura Buzăului. A constatat reziliat de drept contractul de concesiune nr.6/6 ianuarie 2003 încheiat de părți. A obligat pârâta la plata sumei de 8.613,3 lei către reclamant. A dispus evacuarea pârâtei din imobilul menționat în contractul de concesiune de mai sus, obligând pârâta la 216,7 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr.29/Ap din 26 martie 2009 a admis apelul declarat de pârâta SC L.E.I. SRL Întorsura Buzăului împotriva sentinței instanței de fond, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată a reclamantului CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VAMA BUZĂULUI și a înlăturat din dispozitivul sentinței mențiunea privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 8.613,7 lei, păstrând restul dispozițiilor sentinței și a dispus darea în debit a reclamantului cu suma de 412,34 lei reprezentând diferență taxă de timbru la fond. A respins cererea de suspendare a executării sentinței atacate formulată de pârâtă.

A obligat intimatul-reclamant CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VAMA BUZĂULUI la plata către pârâtă la 303,02 lei cheltuieli de judecată în apel. Împotriva acestei decizii pârâta SC L.E.I.SRL Întorsura Buzăului a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 - 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul obligării reclamantului la plata a 451 lei, sumă încasată pe nedrept. Din examinarea lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că judecata recursului declarat de pârâta SC L.E.I.SRL Întorsura Buzăului a fost suspendată prin încheierea de la data de 1 iulie 2010, în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc.

civ., iar prin referatul arhivei din 2 februarie 2011, cauza a fost repusă pe rol din oficiu, în vederea constatării perimării cererii de recurs. Art. 248 C. proc. civ. prevede că orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an în materie civilă sau de șase luni în materie comercială. Constatând ca s-a împlinit termenul de 6 luni, prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la data suspendării și față de împrejurarea că de la această dată până la termenul de judecată de astăzi, cauza a stat în nelucrare din vina părților, neefectuându-se timp de peste 6 luni nici un act de procedură în vederea judecării cererii, Înalta Curte apreciază îndeplinite cerințele prevăzute de art. 248 si art. 252 C. proc.

civ. pentru a constata, din oficiu, perimarea cererii formulată de către recurentă.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâta SC L.E.I.SRL Întorsura Buzăului prin C.C. împotriva deciziei nr. 29/Ap din 26 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 14 aprilie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-04-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1190/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 577 din 12 mai 2009 Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea principală formulată de reclama
ÎCCJ 2009-11-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2846/2009
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamanta A.E.T.S.S.R. Vama Buzăului a chemat în judecată pârâta SC A. SRL solicitând instanței
ÎCCJ 2010-01-13
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 52/2010
Deliberând asupra recursului de față din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: La data de 21 martie 2008 reclamantul I.C., în contradictoriu cu pârâta SC V. SA Brașov, a solicitat să se dispună anularea hotărârii A.G.E.A. din
ÎCCJ 2003-03-19
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1662/2003
tului D.V., care l-a folosit efectiv. Prin decizia civilă nr.800 din 15 iunie 2001, Curtea de Apel Ploiești, Secția contencios administrativ și comercial a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta M. C. împotriva sentinței civile nr.11
ÎCCJ 2010-01-21
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 191/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Buzău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 52 din 28 ianuarie 2009 a admis acțiunea reclamantului T.V. î
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă