ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4328/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4328/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 82 din

19 noiembrie 2009, Tribunalul Covasna, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. d) din același cod, a achitat pe inculpatul B.A. pentru

săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 13 și a art. 33 lit. a) C. pen.

A respins

cererile formulate de părțile civile SC P.K.F.T., P.I., V.l., SC C. SA, SC B.B.I.

SRL pentru plata despăgubirilor civile.

A obligat

părțile civile la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

În perioada

1997-1998, inculpatul era ginerele lui V.l., acesta fiind asociat unic și

administrator la SC B.B.I. SRL Sf. Gheorghe.

În luna

septembrie 1997, inculpatul B.A. i-a facilitat socrului său perfectarea a două

contracte de furnizare, pentru a intermedia prin SC B.B.I. SRL, achiziționarea

de la SC C. SA, a 3000 tone schele și structuri metalice folosite în

construcții, destinatarul fiind partea vătămată SC P.l. SRL.

Între societatea

maghiară P.l. SRL, reprezentată de P.I. și societatea română B.B.I. SRL,

reprezentată de V.l., s-a încheiat la data de 19 septembrie 1997 un contract

comercial constând în livrarea a 3000 tone fier vechi cu prețul de 200.000

lei/tonă, plata urmând a fi făcută în dolari.

Societatea

maghiară a plătit firmei românești 537.098.100 lei și, prin intermediul

inculpatului 15.000 dolar SUA, aceasta urmând a fi folosită pentru procurarea

de fier vechi de la C. SA.

Schelele

metalice au fost achiziționate către B.B.I. SRL de la SC C. SA Sf. Gheorghe de

unde potrivit situației aflate la fila 24 s-a cumpărat cantitatea de 946,8 tone

în valoare de 225.073.600 lei.

Din această

sumă s-a achitat doar 59.000.000 lei, rămânând o diferență de plată de

126.073.600 lei.

Firma maghiară

a refuzat plata mai multor facturi emise de firma română în legătură cu fierul

vechi deoarece sumele menționate nu au putut fi justificate cu documente.

Conform

situației depuse la fila 21, în perioada octombrie 1997 - martie 1998,

societatea B.B. SRL a livrat firmei maghiare cantitatea de 873,4 tone schele

metalice în valoare totală de 225.073.600 lei.

Din această

sumă s-a achitat doar 99.000.000 lei rămânând o diferență de plată de

126.073.600 lei.

Din

declarația părții civile P.I. (fila 18-20), a rezultat că din luna martie 1998

a refuzat să mai primească marfă, deoarece și SC. T.I. SRL, la rândul ei, livra

fier vechi către alți beneficiari în baza unor convenții, iar durata contractului

cu SC B.B. SRL expirase astfel că a solicitat restituirea sumei rămase precum

și echivalentul a 15.000 dolar SUA.

Cum

societatea română nu a restituit banii, P.I. s-a deplasat în România, iar în

urma verificării documentelor firmei B.B. SRL a constatat că V.l. a virat

350.000.000 lei în contul numitului T.C., la sfârșitul lunii aprilie 1997 în

contul acestuia existând 300.000.000 lei. Nici V.l. și nici T.C. nu au dat nici

o explicație cu privire la existența banilor în contul unei persoane fizice și

nici a modului în care au fost cheltuiți.

În ceea ce

privește fapta de inducere în eroare a părții civile SC B.B. SRL cu suma de

350.000.000 lei, s-a reținut că inculpatul a negat primirea sumei respective.

Cum înscrisul

aflat la fila 33 dosar urmărire penală a fost constituit pro cauza, instanța de

fond l-a înlăturat.

În afară de

acest înscris „elismerveny", s-a reținut că la dosar nu există nicio probă

din care să rezulte că inculpatul ar fi acționat fraudulos ori că ar fi indus

în eroare pe partea civilă V.l. ori pe numitul T.C. pentru a obține bani de la

acesta, în calitate de mandatar al SC B.B. SRL.

De aceea nu

s-a reținut în sarcina inculpatului nici faptul că ar fi încheiat sau executat

vreun contract prin inducerea în eroare a vreunei persoane.

Cu referire

la faptele de înșelare a SC P.l. SRL cu suma de 15.000 lei, instanța de fond a

reținut că P.I. a predat banii inculpatului, care a avut doar rolul de

intermediar și că acesta a ajuns la V.l.

Nu s-a putut

reține că inculpatul ar fi indus în vreun fel în eroare pe partea civilă P.I.,

că ar fi prezentat vreo împrejurare nereală pentru a obține suma respectivă.

Cu referire

la latura civilă, cum în sarcina inculpatului nu s-a putut reține comiterea

faptei ilicite, cererile referitoare la plata despăgubirilor, pe de o parte, au

fost respinse, ca nefondate, iar pe de altă parte, ca inadmisibilă (cererea

societății P.l. SRL de a pretinde de la inculpat plata a 35.000 dolar SUA,

cererea de constituire de parte civilă a SC C. SA).

Împotriva

hotărârii sus menționate a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Covasna, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând achitarea

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen, cu

consecința lăsării nesolutionate a laturii civile.

Instanța de

apel a constatat că apelul este nefondat, reținând următoarele:

Ceea ce este

esențial pentru existența infracțiunii de înșelăciune în forma incriminată prin

art. 215 alin. (1) C. pen. este împrejurarea că inducerea în eroare a unei

persoane să se realizeze prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase

sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.

În speță,

pornind de la latura obiectivă specifică infracțiunii tip de înșelăciune, s-a

constatat că nu există o acțiune în inducerea în eroare, așa cum cere legea

penală.

Cu referire

la infracțiunea de înșelăciune în care parte vătămată este V.l., s-a reținut că

la dosar nu există nici o probă care să dovedească primirea de către inculpat a

unei sume de bani prin inducerea acesteia în eroare.

Astfel,

conform contractului încheiat cu firma maghiară, V.l. a primit ca și avans suma

de 71.000 dolar SUA pentru 1.000 tone structuri metalice, sumă ce a fost

schimbată la B. SA Sucursala Sf. Gheorghe, obținându-se 537.098.100 lei.

Aceeași

firmă, prin intermediul inculpatului, a mai plătit 15.000 dolari pentru a fi

achiziționat fier vechi de la SC C. SA. La un moment dat firma maghiară a

refuzat plata facturilor și din verificările efectuate în România s-a constatat

că V.l. a virat 350.000.000 lei în contul lui T.C.

În declarația

olografă dată la 5 februarie 1999 aflată la fila 110 dosar urmărire penală,

partea vătămată V.l. a arătat că nu și-a putut onora obligațiile contractuale

pentru întreaga sumă 71.000 dolar SUA față de firma maghiară; din cei 60.000

dolar SUA schimbați în monedă națională a plătit clienți (fără a primi

chitanțe) sau persoane, fără a evidenția în contabilitate cheltuielile însă

nici nu a făcut referire la inducerea în eroare pentru vreo sumă de bani de

către inculpatul B.A.

Mai mult,

contractul de livrare a fierului vechi încheiat între firma română și cea

maghiară a fost semnat la 18 septembrie 1997, iar înscrisul intitulat

„elisvermeny" și care se referă la recunoașterea faptului de a fi primit o

sumă de bani (350.000.000 lei) este datat 8 septembrie 1997.

Deși acest

înscris era semnat de către inculpatul B.A. (raport de expertiză criminalistă din

31 iulie 2001 - f. 124-128, Dosar nr. 1517/1999) s-a constatat că acesta a fost

întocmit pro cauza.

S-a mai

reținut poziția lui T.C., în raport de declarațiile părții civile V.l. (f.

123-124): „la data de 6 octombrie 1997 V.l. a transferat în contul meu personal

350.000.000 lei și mi-a spus să merg a doua zi și să ridic toată suma și să i-o

dau lui".

De

altminteri, pe parcursul cercetării judecătorești poziția părții civile a fost

oscilantă, în ședința publică din 25 mai 2005 (fila 65), prezentă fiind, a

declarat că „erau bani personali dați inculpatului cu titlu de împrumut ca de

la socru la ginere".

Prin urmare,

chiar dacă inculpatul a primit suma de bani, aceasta nu s-a realizat prin

acțiunea de inducere în eroare a părții vătămate, astfel că în mod legal și

temeinic instanța de fond a dispus achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Nu pot fi

reținute prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât, în speță, nu s-a

făcut dovada existenței unui contract de împrumut de consumație a sumei de bani

ceea ce ar fi determinat în cazul refuzului restituirii la scadență a

împrumutului, nașterea unui litigiu civil.

De asemenea

inculpatului B.A. nu i-a fost atribuită nicio calitate în cadrul firmei

socrului său V.l. (f. 262 - Dosar nr. 750/2004) și nici nu a avut vreo

împuternicire în cadrul raporturilor juridice născute între această parte și

societatea ungară P.K.F.T. sau SC C. SA, pe de altă parte (fila 149).

Ca atare,

primirea sumei de 15.000 dolar SUA de la P.I., împrejurare dovedită cu acele

chitanțe, nu atestă inducerea în eroare a acestuia ori că primirea sumei ar fi

fost condiționată de folosirea ei într-un anumit scop, astfel că nu se poate

reține vreo faptă de natură penală.

Mai mult,

dacă partea civilă P.I. nu a făcut vorbire despre o acțiune de inducere în

eroare săvârșită de inculpat, cu atât mai puțin SC C. SA avea astfel de

informații.

Conform

sentinței civile nr. 300 din 20 octombrie 1999 a Tribunalului Covasna

pronunțată în Dosar nr. 912/1999 s-a admis cererea de chemare în judecată

formulată de SC C. SA și a fost obligată SC B.B.I. SRL - administrator V.l., la

plata prețului pentru fierul vechi livrat și cheltuieli de judecată (f. 55-58 -

Dosar nr. 750/2004).

Prin urmare

este inadmisibilă cererea de constituire de parte civilă a acestei societăți în

acest dosar în care inculpat este B.A.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Prin recursul

susținut oral de reprezentantul M.P., acesta a solicitat să se ia act de

concluziile susținute, în conformitate cu dispozițiile art. 316 alin. (1) teza

a ll-a și alin. (3) C. proc. pen., apreciind recursul scris al parchetului ca

întemeiat pentru următoarele motive: instanța a evaluat greșit semnificația

penală a faptelor, reținând temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

în loc de art. 10 lit. b) din același cod, întrucât fapta inculpatului nu este

prevăzută ca infracțiune de vreo normă incriminatoare.

Drept urmare,

a solicitat casarea hotărârilor sub acest aspect și, corespunzător, potrivit art.

346 C. proc. pen., lăsarea nesolutionată a acțiunii civile.

Recursul

parchetului, astfel cum a fost precizat oral, este fondat.

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată că decizia instanței de

apel și sentința instanței de fond sunt nelegale și netemeinice, sub aspectul

temeiului în baza căruia s-a dispus soluția de achitare a inculpatului pentru

săvârșirea celor două infracțiuni de înșelăciune reținute în sarcina sa prin

actul de sesizare.

Pentru ca o

faptă să fie infracțiune este necesar să se constate cele trei trăsături

esențiale prevăzute de art. 17 C. pen.: să prezinte pericol social, să fie

săvârșită cu vinovăție și să fie prevăzută de legea penală.

Lipsa

oricăreia dintre aceste trăsături esențiale exclude existența caracterului

penal al faptei, exclude existența infracțiunii și, în consecință, răspunderea

penală.

Existența

acestor trei caracteristici esențiale se constată prin verificarea în ordine

inversă față de cea prevăzută în textul enunțat, adică prioritar se cercetează

dacă fapta concretă este prevăzută de lege și apoi dacă a fost săvârșită cu

vinovăție, prezența pericolului social rezultând implicit din existența acestor

două trăsături esențiale.

În

verificarea acestei prime trăsături esențiale pentru ca o faptă să constituie

infracțiune, trebuie să se constate că fapta concretă de înșelăciune are un

corespondent în descrierea conținută în norma de incriminare, adică dacă se

suprapune acestui model legal creat de legiuitor.

În cauză, din

materialul probator a rezultat că nu a existat o acțiune de inducere în eroare

a unei persoane, în sensul textului art. 215 alin. (1) C. pen., prin

prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte

adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau altul un folos material injust

și nici producerea unei pagube.

În acest

sens, ambele instanțe au reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de înșelăciune, motivând că la dosar nu există nici o probă

din care să rezulte că inculpatul B.A. ar fi acționat fraudulos ori că ar fi

indus în eroare pe partea civilă V.l. ori pe numitul T.C. pentru a obține bani

de la acesta, în calitate de mandatar al SC B.B. SRL.

De asemenea,

nu s-a reținut în sarcina inculpatului nici faptul că ar fi încheiat sau

executat vreun contract prin inducerea în eroare a vreunei persoane.

Cu referire

la faptele de inducere în eroare a SC P.l. SRL cu suma de 15.000 lei, instanța

de fond a reținut că P.I. a predat banii inculpatului, care a avut doar rolul

de intermediar și că acesta i-a remis lui V.l., neputându-se reține că

inculpatul ar fi indus în vreun fel în eroare pe partea civilă P.I. sau că ar

fi prezentat vreo împrejurare nereală pentru a obține suma respectivă. Or, față

de aceste constatări, pe baza probelor, din care nu a rezultat vreo conduită

din partea inculpatului în sensul normei penale incriminatoare, se impunea

achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Pentru aceste

considerente, urmează să fie admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Brașov împotriva Deciziei penale nr. 50/ AP din 28 iunie 2010 a

Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe

intimatul inculpat B.A.

Va fi casată

în totalitate decizia atacată și în parte sentința penală nr. 82/ S din 19

noiembrie 2009 a Tribunalului Covasna și, rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. va fi achitat inculpatul B.A. sub

aspectul săvârșirii a două infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 13 și art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 346

alin. (4) C. proc. pen., va fi lăsată nesolutionată acțiunea civilă.

Vor fi

menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei,

se va suporta din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva Deciziei

penale nr. 50/ AP din 28 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat B.A.

Casează în

totalitate decizia atacată și în parte sentința penală nr. 82/ S din 19

noiembrie 2009 a Tribunalului Covasna și, rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. achită pe inculpatul B.A. sub

aspectul săvârșirii a două infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 13 și art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 346

alin. (4) C. proc. pen., lasă nesolutionată acțiunea civilă.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei,

se va suporta din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 2 decembrie 2010.