Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2118/2014

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2118/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului penal de față; Prin Sentința penală nr. 110 din 12 martie 2013 a Tribunalului Galați inculpatul M.D.S. a fost condamnat la: - o pedeapsă principală de 11 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Conform dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus și s-a dispus ca inculpatul M.D.S. să execute pedeapsa principală cea mai grea, respectiv pedeapsa de 11 (unsprezece) ani închisoare, sporită la 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b, c C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale. Potrivit art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului M.D.S. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. În conformitate cu art. 14 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul M.D.S.

În solidar cu partea responsabilă civilmente SC T. SRL Galați să plătească părților civile următoarele sume cu titlu de despăgubiri civile: - SC T.P. SA Galați suma de 2.524.575,24 lei; - SC C.E. SRL Galați suma de 300.000 lei; - SC E.T.Z. SA Ungaria, cu sediul în orașul Sf. Gheorghe, jud. Covasna, suma de 38.513,25 euro; - SC M.T.I. SRL Galați suma de 683.855,35 lei; - SC V.P. SRL Hunedoara suma de 707.755, 22 lei; - SC C. SRL Galați suma de 178.485,2 lei; - O. P.M. SRL București (fostă SC O. România M. SRL București) suma de 93.615 lei; - SC W.C. SRL București suma de 13.162 lei; - SC V. SRL Galați suma de 30.506,84 lei; - SC M.C.I.E. SRL Galați suma de 506.260,41 lei. S-a constatat că partea civilă G.B.I.N.

- Sucursala România nu s-a constituit parte civilă în cauză. Conform art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea a 47 bilete la ordin și 4 facturi de stornare emise de inculpatul M.D.S. În fals și existente la d.u.p. Conform art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul M.D.S., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T. SRL Galați să plătească statului suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele: În luna octombrie 1996, inculpatul M.D.S. a înființat SC T. S.R.L, cu sediul în Galați, județul Galați, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului. Încă de la început, inculpatul a dobândit calitatea de asociat împreună cu soția sa martora T.G.

și a îndeplinit funcția de administrator. Deși în actele constitutive ale societății și martora T.G. deținea funcția de administrator, în realitate, activitatea comercială și financiar-bancară a firmei a fost coordonată exclusiv de către inculpatul M.D.S.. În perioada 1996 - 1998 SC T. SRL a avut ca principal obiect de activitate comercializarea pieselor și accesoriilor pentru autovehicule. Ulterior, obiectul de activitate a fost extins și cu privire la transportul rutier de marfă și călători, construcții metalice, comercializarea produselor metalurgice și a minereurilor metalice. Până în anul 2008 SC T. SRL și-a desfășurat activitatea în condiții normale, fără a fi implicată în incidente deosebite cu societățile comerciale partenere.

În perioada 2008 - 2009 inculpatul M.D.S. și-a schimbat comportamentul, inducând în eroare partenerii de afaceri, cu ocazia încheierii și executării unor contracte comerciale. Astfel, inculpatul a produs pagube importante mai multor societăți comerciale și unități bancare, prin emiterea fără acoperire a numeroase bilete la ordin și file CEC, dar și prin completarea, emiterea, girarea și folosirea fără drept a unor instrumente de plată aparținând altor societăți comerciale. Săvârșind numeroase acțiuni de acest gen, în mod succesiv, într-o perioadă relativ scurtă de timp, situație în care este evident că inculpatul a pus în executare hotărârea infracțională de a obține foloase materiale injuste prin inducerea în eroare a reprezentanților legali ai părților vătămate.

Chiar dacă printre părțile vătămate, se număra și societăți comerciale cu care inculpatul a încheiat și finalizat anterior mai multe tranzacții, s-a reținut că nu poate fi luată în calcul ipoteza unui "accident" produs într-un context economic nefavorabil, deoarece sunt prea multe astfel de "accidente" și de fiecare dată s-a acționat prin mijloace frauduloase de inducere în eroare, inclusiv prin falsificarea unor instrumente de plată. Dimpotrivă, inculpatul a profitat de încrederea reprezentanților părților vătămate, încredere câștigată cu ocazia derulării acelor tranzacții anterioare, astfel încât a reușit cu ușurință să pună în executare hotărârea infracțională. Cercetarea activității infracționale desfășurată de către inculpatul M.D.S.

a pornit începând cu data de 12 noiembrie 2008, când organele de politie din cadrul IPJ Galați - SIF s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul M.D.S., administrator la SC T. SRL Galați, a indus și menținut în eroare reprezentanții legali ai G.I.N. - Sucursala Galați, cu ocazia încheierii unui contract de credit, prezentând instituției bancare un număr de 10 BO pretins emise de SC C. SRL Galați, care au fost completate în fals de inculpat și girate băncii. Activitatea infracțională a inculpatului M.D.S., în raport cu fiecare parte vătămată a fost următoarea:

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1098/2014
Asupra recursului penal de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 305 din 4 iulie 2013 a Tribunalului Galați s-a dispus condamnarea inculpatului R.M. la o pedeapsă de 10 ani înch
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2001/2014
pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen., s-au contopit cele două pedepse și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare și pedeaps
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală
1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. de la 1969. În temeiul art. 10 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a stabilit pedeapsa finală de ex
ÎCCJ 2012-02-13
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 389/2012
. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului S.D. pedeapsa principală cea mai grea, de 15 ani închisoare, sporită la 16 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat pe
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2649/2014
. pen., a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 290 C. pe
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă