ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2337/2012

Asupra

recursului de fată;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 15 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1985/114/2012 s-a

respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul Ț.I..

A

obligat inculpatul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a reținut că inculpatul Ț.I. a fost trimis

în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor prev.

de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. și art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și instanța

de fond, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, însușite în

totalitate de inculpat și a declarației acestuia de recunoaștere a faptelor

comise, a reținut vinovăția inculpatului și l-a condamnat la pedeapsa de 3 ani

și 3 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

A

mai reținut că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 30 martie 2012,

în temeiul art. 143 rap. la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., fiind

acuzat că în perioada august 2011- martie 2012, prin înțelegere cu inculpații S.Ș.G.,

S.Ș., C.Ș. și O.R., a cumpărat, în mod repetat, a vândut și a deținut cannabis

și rezină de cannabis de la inculpatul S.Ș., droguri de risc pe care le-a

vândut personal sau prin intermediul coinculpaților unor tineri din Râmnicu

Sărat și, de asemenea, în asociere cu inculpații C.Ș. și O.R. a vândut droguri

de risc potențialilor cumpărători, contactați de inculpatul O.R..

Totodată,

a reținut că inculpatul S.Ș. a vândut droguri de risc inculpatului C.Ș. ori de

câte ori acesta îi solicita.

S-a

referit că potrivit textului incriminator faptele pretins a fi comise de către

inculpat sunt sancționate cu pedeapsa închisorii ce se situează sub limita de

18 ani prevăzută de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., astfel că sub

acest aspect cererea de liberare provizorie sub control judiciar este

admisibilă în principiu, însă pe fond, se constată că nu sunt îndeplinite cerințele

de temeinicie prevăzute în aliniatul (2) al articolului sus-arătat.

Conform

art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. cererea de liberare provizorie sub

control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte

infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau distrugerea mijloacelor de probă.

Din

întregul material probator administrat în cauză rezultă că inculpatul Ț.I. a

avut un rol important în cumpărarea și vânzarea drogurilor, a inițiat asocierea

infracțională în scopul derulării traficului de droguri de risc, desfășurând

actele infracționale în mod repetat o perioadă lungă de timp, astfel că lăsarea

sa în libertate ar avea un impact profund negativ asupra opiniei publice, fiind

de natură să întrețină climatul infracțional și să încurajeze și alte persoane

să comită fapte de același gen.

Față

de natura și gravitatea infracțiunilor de care este acuzat petentul inculpat,

modalitatea în care se prefigurează săvârșirea acestora, în cadrul unei

asocieri infracționale realizată prin cooptarea de către inculpatul Ț. și a

altor persoane, recrudescența infracțiunilor de acest gen, în care sunt

implicați tot mai mulți tineri, chiar și dintre cei care au o pregătire

superioară (cum este cazul petentului), consecințele consumului de droguri

pentru viața și sănătatea persoanei, curtea de apel a considerat că punerea în

libertate a inculpatului, chiar sub control judiciar, ar avea un impact profund

negativ pentru comunitate, existând riscul ca inculpatul să repete actele

infracționale pentru asigurarea mijloacelor de existență.

Curtea

de Apel a apreciat că susținerea inculpatului, în sensul că, nu prezintă

pericol pentru ordinea publică nu poate fi acceptată, având în vedere că de la

momentul arestării preventive, 30 martie 2012 și până în prezent ecourile

publice ale faptelor comise nu s-au diminuat și lăsarea în libertate a

inculpatului ar întreține climatul infracțional.

Deși

petentul a invocat inexistența unor date sau elemente din care să rezulte că în

ipoteza punerii în libertate ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, cu

toate acestea atari posibilități nu sunt excluse în condițiile în care calea de

atac exercitată are caracter devolutiv, instanța de apel fiind înstrituită să

examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, implicit să

administreze probe, fiind lipsit de relevanță faptul că inculpatul s-a prevalat

de art. 320

1

C. proc. pen.

De

asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat patru motive

acceptabile pentru a refuza eliberarea în cursul procedurii judiciare aflată în

curs și anume: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, să împiedice

desfășurarea procesului penal, să comită alte infracțiuni ori riscul să tulbure

ordinea publică.

S-a

mai apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului nu este oportună întrucât

există riscul ca inculpatul să împiedice desfășurarea normală a procesului

penal și chiar să comită și alte fapte penale pentru a obține mijloace

financiare necesare întreținerii proprii și a bunicii sale.

Aspectele

socio-familiale invocate de petent referitoare la desăvârșirea pregătirii

profesionale și susținerea examenului de mașter precum și faptul că este unicul

întreținător al bunicii sale, Curtea de Apel a apreciat că nu sunt argumente

suficiente pentru admiterea cererii formulate, întrucât acestea au preexistat momentului

arestării preventive și nici nu au constituit un obstacol în comiterea

infracțiunilor, inculpatul asumându-și riscul privării de libertate.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul Ț.I. prin care a solicitat,

admiterea recursului cu consecința admiterii cererii de liberare provizorie sub

control judiciar și cercetarea în stare de libertate.

Recursul

declarat nu este fondat.

Potrivit

art. 23 alin. (10) din Constituție și art. 5 alin. (5) C. proc. pen., liberarea

provizorie reprezintă o formă de garantare a libertății persoanei pe tot

parcursul desfășurării activității judiciare de natură penală.

Potrivit

art. 160

1

C. proc. pen. în tot cursul procesului penal, învinuitul

sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie

sub control judiciar sau pe cauțiune.

Analizând

recursul inculpatei, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de

liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță

a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în

principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege

pentru cele infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat nu depășește

limita maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit

art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control

judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte.

În

ce privește această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la

temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea

admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana

inculpatului, stadiul procesului și complexitatea cauzei, Înalta Curte constată

următoarele:

Analizând

temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C.

proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de

pericol social al infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat, starea de

sănătate, vârsta, precum și alte situații privind persoana inculpatului, se

constată că din actele și lucrările dosarului se relevă indicii pe care să se

întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși sau ar

întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză.

Existența

și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform

jurisprudenței C.E.D.O. „factori pertinenți care legitimează o detenție

provizorie" măsura arestării preventive și prelungirea acesteia fiind

conformă scopului constituit prin art. 5 al C.E.D.O.

Drept

urmare, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de

lege care ar conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, în cursul procesului penal, în condițiile art. 160

2

alin.

(1) și (2) C. proc. pen., și nici sub aspectul oportunității cererea nu este

întemeiată, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.

Înalta

Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele presupus comise de

inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor),

cât și la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în concret

dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie a

acestuia.

Examinarea

gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea

publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi

ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în

acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor

Omului.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura și

gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptelor reținute în

sarcina inculpatului, reflectat de modalitatea în care se presupune că a

săvârșit-o, lăsarea acestuia în libertate nu se impune în acest moment

procesual. În acest sens, se constată că pericolul concret pentru ordinea

publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate nu s-a diminuat.

Privarea

de libertate în continuare a inculpatului apare ca necesară și prin prisma

scopului bunei desfășurări a anchetei penale și realizarea eficientă a scopului

procesului penal acestea fiind garantate numai prin menținerea inculpatului în

stare de arest preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept.

Liberarea

provizorie sub control judiciar este o vocație pentru inculpat, instanța este

cea care apreciază dacă se impune sau nu cercetarea inculpatului în stare de

libertate în raport de temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive.

În

consecință, criticile din recurs și solicitarea de admitere a cererii de

liberare provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.

Față

de circumstanțele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul Ț.I. împotriva încheierii din 15 iunie 2012 a

Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 1985/114/2012.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ț.I. împotriva încheierii din 15

iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1985/114/2012.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 29 iunie 2012.