ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2485/2012

Asupra recursului

de față,

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 iulie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie, în Dosarul nr. 1985/114/2012 a fost admisă cererea de liberare provizorie

sub control judiciar formulată de inculpatul S.Ș.C. În temeiul art. 160

2

alin. (3) și (3

1

) C. proc. pen., pe timpul liberării provizorii în sarcina

inculpatului au fost stabilite următoarele obligații:

- să nu depășească

limita teritorială a localității C.A., județul Argeș, cu excepția prezentării sale

la organele judiciare, precum și cu excepția prezentării sale în vederea susținerii

examenelor la Facultatea de îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului din cadrul

Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, B.;

- să se prezinte

la organele de urmărire penală sau la instanța de judecată, după caz, ori de câte

ori este chemat;

- să se prezinte

la Poliția Municipiului C.A., județul Argeș conform programului de supraveghere

întocmit de către aceasta sau ori de câte ori este chemat;

- să nu schimbe

locuința fără încuviințarea instanței de judecată;

- să nu dețină,

să nu folosească și să nu poate nicio categorie de arme.

- să nu intre

în legătură cu martorii și nici cu ceilalți inculpați din acest dosar și să nu comunice

cu aceștia direct sau indirect.

S-a atras atenția

inculpatului asupra disp. art. 160

2

alin. (3

2

) și asupra

art. 160

10

C. proc. pen., privind revocarea liberării provizorii, în

cazul nerespectării acestor obligații.

S-a dispus punerea

în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din

31 martie 2012 emis de Tribunalul Buzău, dacă nu este reținut sau arestat în altă

cauză.

Pentru a hotăra

astfel Curtea de Apel a reținut că cererea de lberare provizoie este admisibilă

în principiu, fiind îndeplinite condițiile de fond și formă cerute de legiuitor.

Sub aspectul temeiniciei

Curtea a reținut că inculpatul este trimis în judecată și condamnat pentru comiterea

infracțiunilor de trafic și consum de droguri de risc, reținându-se în sarcina acestuia,

prin sentința pronunțată de prima instanță, că a cumpărat și apoi a revândut cantitatea

de aproximativ 300 gr. canabis unui alt coinculpat, Ț.I., precum și cantitatea de

30 gr. canabis inculpatului C.Ș.

Inculpatul S.Ș.C.,

a recunoscut în fața primei instanțe vinovăția sa, solicitând să fie judecat în

procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., astfel că nu se mai poate

pune problema zădărnicirii aflării adevărului în cauză, atâta vreme cât, nu numai

inculpatul S., ci și ceilalți coinculpați au recunoscut vinovăția lor, neexistând

deci nici riscul de alterare ori distrugere a mijloacelor de probă.

Pe de altă parte,

nici pericolul social concret reținut cu ocazia arestării preventive a inculpatului

nu se mai poate considera că are aceeași intensitate, în contextul în care de la

momentul luării măsurii arestării preventive a trecut un interval de timp rezonabil,

de circa 4 luni, care a condus la diminuarea în rândul colectivității și deci a

percepției publice, a pericolului pe care faptele pentru care este cercetat inculpatul

intimat îl prezintă.

Circumstanțele

personale favorabile care îl caracterizează pe inculpat, lipsa antecedentelor penale

precum și stadiul desfășurării judecății, conduc la concluzia că riscul de influențare

a probelor ce se vor mai administra și deci a cursului firesc al procesului penal

sunt în mod substanțial diminuate.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Ploiești, solicitând admiterea lui, casarea

încheierii și pe fond să se respingă cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpatul S.Ș.C.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile legale,

constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:

În ceea ce privește

cererea de liberare provizorie sub control judiciar Înalta Curte constată că, în

concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

dispozițiile art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței

de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor

intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Astfel, instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecințe

ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului

de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite

și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor.

Trebuie avut în vedere și faptul că liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor

legale care permit arestarea, numai că organul judiciar apreciază că menținerea

inculpatului în stare de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă

sub rezerva respectării anumitor condiții. Întrucât starea de libertate a persoanei

este cea firească, C. proc. pen. a prevăzut, ca regulă, în cadrul procesului penal

existența unor modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și

să obțină, în cazul în care condițiile legale sunt întrunite, punerea în libertate

provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune [art. 5 alin. (5) C. proc.

pen.].

În baza examenului

propriu și aplicând regulile anterior expuse la speța de față, Înalta Curte constată

că inculpatul „are vocația" de a beneficia de liberare provizorie sub control

judiciar în raport cu dispozițiile art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.

privind maximul pedepsei prevăzute de lege, sub acest aspect instanța de apel, în

mod corect, a dispus admiterea în principiu a cererii formulate.

În ce privește

temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, se reține că din

probatoriul administrat rezultă indicii că inculpatul ar fi comis infracțiunile

prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000.

Din analiza actelor

dosarului Înalta Curte reține că nu există date din care să rezulte necesitatea

împiedicării inculpatului să comită alte infracțiuni, ori că va încerca zădărnicirea

adevărului prin influențarea unor părți, martori, ori experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, mai cu seamă că a solicitat să

fie judecat în procedura simplificată, reglementată prin dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., fiind condamnat în primă instanță.

În acord cu instanța

de apel, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, circumstanțele personale

favorabile ale inculpatului, sunt de natură a justifica aprecierea că acordarea

beneficiului liberării provizorii sub control judiciar ar fi oportună.

Totodată, Înalta

Curte constată că instituirea controlului judiciar în sarcina inculpatului S.Ș.C.,

cu atenționarea acestuia asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse,

este corectă și nu contravine scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen., nefiind

împiedicată buna desfășurare a procesului penal.

Față de cele arătate

Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

lit. b) C. proc. pen., urmează a

respinge recursul declarat de Ministerul Public.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, împotriva încheierii din 23 iulie

2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 1985/114/2012/a2.

Cheltuielile judiciare

rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial

al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 25 RON,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 27 iulie 2012.