ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2371/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 25 iunie 2012 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 11985/114/2012, în baza art. 300

2

rap. la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților Ț.I.  și S.Ș.C.

Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că inculpatul Ț.I. a fost trimis în judecată și condamnat prin Sentința penală nr. 86 din 11 mai 2012 a Tribunalului Buzău la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

Prin aceeași sentință s-a constatat că inculpatul Ț.I. a comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză în termenul de încercare al suspendării condiționate pentru pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 369 din 22 decembrie 2012, pronunțată de către Judecătoria Râmnicu Sărat, definitivă prin Decizia penală nr. 72 din 19 ianuarie 2012, pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești și în baza disp. art. 83 C. pen. a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 369 din 22 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, pedeapsă ce se execută alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, în total 3 ani și 3 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestul preventiv de la 30 martie 2012, la zi.

S-a reținut că examinând actele și lucrările dosarului în raport de aceste dispoziții legale, arestarea preventivă a inculpatului Ț.I. s-a dispus prin încheierea din Camera de Consiliu de la 31 martie 2012 a Tribunalului Buzău, cu respectarea disp. art. 143 rap. la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatându-se că în cauză există indicii temeinice și probe verosimile în sensul cerut de art. 68

1

C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că acesta ar putea fi autorul infracțiunilor pentru care a fost cercetat, că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile imputate este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Totodată, s-a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a arestării subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului conform art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., atât în privința cuantumului pedepselor prevăzute de lege cât și al pericolului pentru ordinea publică.

Referitor la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului acesta este determinat de gravitatea sporită a faptelor, amploarea activității infracționale ce s-a desfășurat într-o perioadă mare de timp, prin antrenarea mai multor persoane și consecințele vânzării de cantități importante de droguri de risc către un număr important de tineri.

De asemenea, se apreciază că inculpatul Ț.I., a comis infracțiunile pentru care a fost condamnat de prima instanță în termenul de încercare stabilit prin Sentința penală nr. 369 din 22 decembrie 2012, definitivă prin Decizia penală nr. 72 din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, astfel că în cauză au devenit incidente disp. art. 83 C. pen., cu consecința executării pedepsei anterioare alături de pedeapsa rezultantă aplicată în cauză, în regim privativ de libertate, așa încât, având în vedere și timpul relativ scurt ce a trecut de la luarea acestei măsuri de numai două luni și jumătate, se concluzionează că menținerea stării de arest preventiv este pe deplin justificată.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul Ț.I. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea recursului, arătând că termenul rezonabil a fost depășit, iar la acest moment instanța de control judiciar poate constata că pericolul pentru ordinea publică, s-a estompat fiind justificată punerea inculpatului în stare de libertate.

Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. impun în continuare privare de libertate a acestuia.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune ca a fost săvârșită fapta, pentru care a și fost condamnat de instanța de fond.

În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecății, faptele imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de insecuritate în rândul societății. Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acțiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.

Așa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului Ț.I.

Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ț.I. împotriva încheierii de ședință din 25 iunie 2012 a Curții de Apel PLOIEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie pronunțată în Dosarul 1985/114/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 4 iulie 2012.

Procesat de GGC - AA