ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 787/2011

Ședința din Camera de Consiliu de la 22 februarie 2011 Asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul T.S., în contradictoriu cu pârâta SC S.T. SRL București, a solicitat instanței constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1377 din 29 august 2007. La termenul de judecată din data de 27 octombrie 2008 a fost introdusă în cauză în calitate de moștenitoare a reclamantului T.M. Prin sentința nr. 85 din 13 februarie 2009 Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția de necompetență materială și teritorială a tribunalului și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Târgoviște, instanța apreciind că în speță sunt aplicabile, sub raportul competenței dispozițiile art. 13 C. proc.

civ. Prin sentința civila nr. 3778 din 23 iunie 2010 pronunțata de Judecătoria Târgoviște în dosar nr. 2354/315/2009, a fost admisă excepția de necompetența teritorială invocată din oficiu și a fost declinată competenta de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei Sector 4 București. În motivarea sentinței s-a reținut că revine instanței de la domiciliul pârâtului competența de soluționare a cauzei, având în vedere faptul că nu s-a arătat în mod expres care este locul de executare a vreuneia dintre obligațiile contractuale iar dispozițiile art. 1368 C. civ. și art. 13 C. proc. civ. nu își găsesc aplicarea în cauza de fată, nefiind vorba despre o acțiune reală. Astfel învestită, Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr. 5348/4/2010, prin sentința nr. 8653 din 10 decembrie 2010, în aplicarea art. 10 și art. 12 C. proc.

civ., și-a constatat necompetența și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște, iar în temeiul art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ. a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, pentru pronunțarea regulatorului de competență. Astfel învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în pronunțarea regulatorului de competență reține următoarele aspecte: Obiectul acțiunii poartă asupra nulității unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil situat în Județul Dâmbovița. Cum părțile nu au convenit asupra instanței competente să soluționeze litigiile în legătură cu acest contract dat fiind caracterul supletiv al normelor care reglementează competența teritorială pentru acest tip de litigii, în speță sunt incidente dispozițiile art. 12 C. proc.

civ. potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente și cele ale art. 10 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. conform cărora cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract sunt de competența instanței locului prevăzut în contract pentru executarea fie chiar și în parte a obligației. La momentul introducerii acțiunii reclamantul a avut în vedere instanța de la locul executării obligației, fiind în eroare numai sub aspectul competenței materiale care ulterior a fost stabilită corect în favoarea Judecătoriei Târgoviște. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., pronunțând regulatorul de competență, stabilește competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența în favoarea Judecătoriei Târgoviște. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.