ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5165/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

instanței de fond.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Bacău, reclamantul Spitalul „Ioan Lascăr" Comănești a

solicitat în contradictoriu cu Guvernul României - prin Secretariatul General

al Guvernului, suspendarea executării H.G. nr. 212 din 09 martie 2011, în ceea

ce-1 privește pe reclamant, respectiv art. 3 alin. (2) din Hotărâre, raportat

la Anexa 2, poziția 11 din listă, până la soluționarea cererii privind anularea

parțială a H.G. nr. 212/2011.

In motivarea cererii, reclamantul a

arătat că hotărârea de guvern contestată nu constituie un act de desființare a

unității spitalicești, întrucât aceasta vizează doar acele autorități ale

administrației publice locale care au decis reorganizarea spitalului în cămine

pentru persoane vârstnice, iar Spitalul „Ioan Lascăr" Comănești este

menționat în lista anexă la hotărâre printre unitățile eligibile pentru

program, însă, decizia aparține autorităților administrației publice locale cu

atribuții în acest sens.

S-a mai arătat în cererea de

suspendare că reclamantul că beneficiază de susținerea autorităților locale,

cărora le revine atributul exclusiv de a iniția procedura desființării unității

spitalicești, iar față de dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 212/2011

Consiliul local Comănești a hotărât prin H.C.L. nr. 40/2011 menținerea în

activitate a spitalului în actuala structură și formă juridică, neaprobând

transformarea acestuia în cămin pentru persoane vârstnice.

Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul

României a solicitat respingerea acțiunii invocând excepția inadmisibilității

pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile.

Pe fondul cauzei, Guvernul României a

susținut că H.G. nr. 212/2011 este temeinică și legală , fiind adoptată în

temeiul art. 108 din Constituție și al art. 50

1

lit. b) și f) din

O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale.

Prin sentința nr. 61 din 15 aprilie

2011 Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondată excepția inadmisibilității

acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamantul Spitalul „Ioan Lascăr"

și în consecință a dispus suspendarea executării dispozițiilor art. 3 alin. (2)

din H.G. nr. 212/2011 raportat la Anexa 2 poz. 11 din listă din hotărâre, până

la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut în esență că excepția inadmisibilității cererii de

suspendare a H.G. nr. 212/2011 este nefondată, întrucât reclamantul a anexat la

cererea de chemare în judecată dovada sesizării Guvernului României cu plângere

prealabile, expediată prin poștă și primită de pârât, conform dovezilor de

comunicare atașate.

Pe fondul cererii de suspendare, prima

instanță a reținut că prin H.G. nr. 212 din 09 martie 2011 a fost aprobat

Programul de interes național „Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoane

vârstnice", iar potrivit art. 3 alin. (1) al hotărârii, programul se

adresează autorităților administrației publice locale care prin hotărâre a

consiliului local/județean decid concomitent înființarea de cămine pentru

persoane vârstnice prin reorganizarea unor unități sanitare cu paturi aflate în

rețeaua proprie a acestora, care se desființează în condițiile prevăzute de

lege.

Referitor la condiția cazului bine

justificat, instanța de fond a constatat că hotărârea contestată nu întrunește

aparența de legalitate, întrucât spitalele din rețeaua autorităților

administrației publice locale se înființează, și respectiv, se desființează

prin hotărâre a Guvernului inițiată de instituția prefectului sau consiliului

județean, însă în acest caz prin Hotărârea Consiliului Local nr. 40 din 22

martie 2011 s-a stabilit menținerea în activitate a Spitalului „Ioan

Lascăr" Comănești, în actuala structură și formă juridică.

Cu privire la condiția prevenirii unei

pagube iminente, instanța de fond a apreciat că și această condiție este

îndeplinită, întrucât prin desființarea unității sanitare se produce o

perturbare gravă a funcționării serviciului sanitar, cu consecințe imediate,

prin refuzul expres al Casei de Asigurări de Sănătate Bacău de a încheia un

contract pentru anul 2011, cât și prin imposibilitatea continuării activității.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că, în cauză, nu este respectat nici principiul

proporționalității între importanța interesului public protejat și costurile

sociale pe care le implică punerea în executare a hotărârii contestate mai

înainte de verificare legalității acesteia de către instanța judecătorească.

2.

Calea

de atac exercitată,

împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică

și nelegală, a declarat recurs pârâtul guvernul României, susținând, în esență,

că prima instanță a dispus suspendarea actelor administrative fiscale, cu

aplicarea greșită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, recurentul susține că în

cauză, în mod greșit instanța de fond a apreciat că este îndeplinită condiția

cazului bine justificat, Hotărârea nr. 212/2011 fiind temeinică și legală,

adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și al art. 50

1

lit. b)

și f) din O.G. nr. 68/2003.

Recurentul critică soluția instanței

de fond și sub aspectul condiției prevenirii pagubei iminente, arătând că în

mod greșit prima instanță a apreciat că este îndeplinită această condiție,

întrucât reclamantul nu a făcut dovada în fapt și în drept a pagubei iminente.

3.

Soluția instanței de recurs.

Examinând hotărârea atacată, în raport

cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurente, precum și

cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în

continuare.

Suspendarea actelor administrative

reprezintă, așa cum am arătat, o situație de excepție, întrucât acestea se

bucură de prezumția de legalitate și de veridicitate, care determină principiul

executării lor din oficiu, iar a nu executa actele administrative, care sunt

emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce, într-un stat

de drept, este de neconceput.

Prima instanță avea obligația să

analizeze dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea

producerii unei pagube iminente.

Referindu-se la noțiunile

susmenționate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 definește „paguba

iminentă" ca fiind - „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după

caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a

unui serviciu public" [lit. ș)] iar „cazuri bine justificate" -

„împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" [lit.

t)].

Cele două condiții, prin modul

restrictiv-imperativ în care sunt reglementate, denotă caracterul de excepție

al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar,

dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil

actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența „unui caz bine

justificat" și a „iminenței producerii pagubei".

Or, aprecierea instanței de judecată,

potrivit căreia criticile aduse de reclamant actelor contestate constituie caz

bine justificat, este greșită, întrucât acestea nu pot, prin ele însele, fără

alte dovezi să conducă la concluzia că este îndeplinită condiția referitoare la

„cazul bine justificat".

Motivele de nelegalitate a actelor

contestate, invocate de intimatul-reclamant, nu creează pentru actele

administrativ-fiscale a căror executare se cere a fi suspendată o îndoială

serioasă în privința legalității, în sensul definiției date de legiuitor

acestei noțiuni în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Intimatul-reclamant nu a prezentat

indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actelor

contestate, iar aspectele invocate necesită o analiză pe fond a legalității

acestora, or în cazul procedurii suspendării executării unui act administrativ,

pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă

prejudecarea fondului.

Prin urmare, în mod greșit a reținut

prima instanță că în speță ar fi îndeplinită condiția referitoare la cazul bine

justificat.

In altă ordine, cele reținute de prima

instanță, în sensul că prin desființarea unității sanitare se produce o

perturbare gravă a funcționării serviciului sanitar, cu consecințe imediate,

prin refuzul expres al Casei de Asigurări de Sănătate Bacău de a încheia un

contract pentru anul 2011, nu sunt de natură a conduce la concluzia potrivit

căreia această situație se încadrează în definiția noțiunii de „pagubă

iminentă" , întrucât acest refuz nu este justificat de emiterea H.G. nr. 212/2011,

ci se datorează emiterii H.G. nr. 345/2011, prin care această unitate

spitalicească a fost exclusă din lista celor care pot încheia contracte cu

casele de asigurări de sănătate.

Mai mult, neîndeplinirea condiției „

cazului bine justificat" nu poate conduce la altă soluție decât cea a

respingerii cererii de suspendare formulată, întrucât condițiile impuse de art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite cumulativ.

Față de cele arătate, cum din actele

și lucrările dosarului nu rezultă că sunt îndeplinite condițiile referitoare la

cazul bine justificat și paguba iminentă a cărei prevenire se urmărește prin

suspendarea executării actelor administrative contestate, Înalta Curte

apreciază că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

In temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004

și art. 312 alin. (1) teza

I

C. proc. civ., va fi

admis recursul, casată sentința atacată și, pe fond, respinsă cererea de

suspendare formulată de reclamantul Spitalul „Ioan Lascăr" Comănești, ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Guvernul

României împotriva sentinței nr. 61 din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel Bacău,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și respinge

cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Cu opinia separată a doamnei judecător

în sensul respingerii recursului, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

3 noiembrie 2011.

Urmează opinia separată a doamnei

judecător

OPINIA SEPARATĂ

Redactată de judecător, în temeiul

art. 258 și art. 264 alin. (2) C. proc. civ.

Contrar celor reținute de completul

majoritar, consider că motivele de recurs invocate de recurentul-pârât Guvernul

României nu sunt întrunite, soluția legală fiind aceea de respingere a

recursului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) lit. f) teza a II-a C.

proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

Condiția cazului bine justificat

impusă de dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ este

îndeplinită în speță, prin existența Anexei 2 poz. 11 din H.G. nr. 212/2011

care include Spitalul „Ioan Lascăr" din Comănești, județul Bacău în lista

unităților spitalicești ce se reorganizează în cămine persoane vârstnice.

Deși actul administrativ normativ

prevede obligativitatea adoptării unei hotărâri a consiliului județean, în

sensul deciziei concomitente de înființare a căminelor pentru vârstnici prin

reorganizarea unor unități sanitare cu posturi aflate în rețeaua proprie, în

speță nu există o asemenea hotărâre administrativă.

Inexistența acestui act reprezintă o

împrejurare legată de starea de fapt și de drept care este de natură că creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui

anulare s-a cerut, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată

și completată.

Apreciez că și cea de-a doua condiție

impusă de lege pentru suspendarea actului administrativ este îndeplinită.

Paguba iminentă este certă și dovedită

și nu rezultă, astfel cum recunoaște și recurentul din însăși executarea

actului administrativ, ci din emiterea unor acte normative subsecvente, ce au

ca temei legal însăși existența H.G. nr. 212/2011, anexa 2, poz. 11 a cărei

anulare pentru nelegalitate s-a solicitat.