ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5165/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamantul Spitalul „Ioan Lascăr" Comănești a solicitat în contradictoriu cu Guvernul României - prin Secretariatul General al Guvernului, suspendarea executării H.G. nr. 212 din 09 martie 2011, în ceea ce-1 privește pe reclamant, respectiv art. 3 alin. (2) din Hotărâre, raportat la Anexa 2, poziția 11 din listă, până la soluționarea cererii privind anularea parțială a H.G. nr. 212/2011.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că hotărârea de guvern contestată nu constituie un act de desființare a unității spitalicești, întrucât aceasta vizează doar acele autorități ale administrației publice locale care au decis reorganizarea spitalului în cămine pentru persoane vârstnice, iar Spitalul „Ioan Lascăr" Comănești este menționat în lista anexă la hotărâre printre unitățile eligibile pentru program, însă, decizia aparține autorităților administrației publice locale cu atribuții în acest sens. S-a mai arătat în cererea de suspendare că reclamantul că beneficiază de susținerea autorităților locale, cărora le revine atributul exclusiv de a iniția procedura desființării unității spitalicești, iar față de dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 212/2011 Consiliul local Comănești a hotărât prin H.C.L. nr. 40/2011 menținerea în activitate a spitalului în actuala structură și formă juridică, neaprobând transformarea acestuia în cămin pentru persoane vârstnice. Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea acțiunii invocând excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile. Pe fondul cauzei, Guvernul României a susținut că H.G. nr. 212/2011 este temeinică și legală , fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și al art. 50 1 lit. b) și f) din O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale. Prin sentința nr. 61 din 15 aprilie 2011 Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamantul Spitalul „Ioan Lascăr" și în consecință a dispus suspendarea executării dispozițiilor art. 3 alin. (2) din H.G.

nr. 212/2011 raportat la Anexa 2 poz. 11 din listă din hotărâre, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că excepția inadmisibilității cererii de suspendare a H.G. nr. 212/2011 este nefondată, întrucât reclamantul a anexat la cererea de chemare în judecată dovada sesizării Guvernului României cu plângere prealabile, expediată prin poștă și primită de pârât, conform dovezilor de comunicare atașate. Pe fondul cererii de suspendare, prima instanță a reținut că prin H.G.

nr. 212 din 09 martie 2011 a fost aprobat Programul de interes național „Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoane vârstnice", iar potrivit art. 3 alin. (1) al hotărârii, programul se adresează autorităților administrației publice locale care prin hotărâre a consiliului local/județean decid concomitent înființarea de cămine pentru persoane vârstnice prin reorganizarea unor unități sanitare cu paturi aflate în rețeaua proprie a acestora, care se desființează în condițiile prevăzute de lege.

Referitor la condiția cazului bine justificat, instanța de fond a constatat că hotărârea contestată nu întrunește aparența de legalitate, întrucât spitalele din rețeaua autorităților administrației publice locale se înființează, și respectiv, se desființează prin hotărâre a Guvernului inițiată de instituția prefectului sau consiliului județean, însă în acest caz prin Hotărârea Consiliului Local nr. 40 din 22 martie 2011 s-a stabilit menținerea în activitate a Spitalului „Ioan Lascăr" Comănești, în actuala structură și formă juridică. Cu privire la condiția prevenirii unei pagube iminente, instanța de fond a apreciat că și această condiție este îndeplinită, întrucât prin desființarea unității sanitare se produce o perturbare gravă a funcționării serviciului sanitar, cu consecințe imediate, prin refuzul expres al Casei de Asigurări de Sănătate Bacău de a încheia un contract pentru anul 2011, cât și prin imposibilitatea continuării activității.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că, în cauză, nu este respectat nici principiul proporționalității între importanța interesului public protejat și costurile sociale pe care le implică punerea în executare a hotărârii contestate mai înainte de verificare legalității acesteia de către instanța judecătorească. 2. Calea de atac exercitată, împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul guvernul României, susținând, în esență, că prima instanță a dispus suspendarea actelor administrative fiscale, cu aplicarea greșită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, recurentul susține că în cauză, în mod greșit instanța de fond a apreciat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, Hotărârea nr. 212/2011 fiind temeinică și legală, adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și al art. 50 1 lit. b) și f) din O.G.

nr. 68/2003. Recurentul critică soluția instanței de fond și sub aspectul condiției prevenirii pagubei iminente, arătând că în mod greșit prima instanță a apreciat că este îndeplinită această condiție, întrucât reclamantul nu a făcut dovada în fapt și în drept a pagubei iminente. 3. Soluția instanței de recurs. Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurente, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. Suspendarea actelor administrative reprezintă, așa cum am arătat, o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate și de veridicitate, care determină principiul executării lor din oficiu, iar a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce, într-un stat de drept, este de neconceput.

Prima instanță avea obligația să analizeze dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

Referindu-se la noțiunile susmenționate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 definește „paguba iminentă" ca fiind - „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" [lit. ș)] iar „cazuri bine justificate" - „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" [lit. t)]. Cele două condiții, prin modul restrictiv-imperativ în care sunt reglementate, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența „unui caz bine justificat" și a „iminenței producerii pagubei". Or, aprecierea instanței de judecată, potrivit căreia criticile aduse de reclamant actelor contestate constituie caz bine justificat, este greșită, întrucât acestea nu pot, prin ele însele, fără alte dovezi să conducă la concluzia că este îndeplinită condiția referitoare la „cazul bine justificat". Motivele de nelegalitate a actelor contestate, invocate de intimatul-reclamant, nu creează pentru actele administrativ-fiscale a căror executare se cere a fi suspendată o îndoială serioasă în privința legalității,

în sensul definiției date de legiuitor acestei noțiuni în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Intimatul-reclamant nu a prezentat indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actelor contestate, iar aspectele invocate necesită o analiză pe fond a legalității acestora, or în cazul procedurii suspendării executării unui act administrativ, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului. Prin urmare, în mod greșit a reținut prima instanță că în speță ar fi îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat.

In altă ordine, cele reținute de prima instanță, în sensul că prin desființarea unității sanitare se produce o perturbare gravă a funcționării serviciului sanitar, cu consecințe imediate, prin refuzul expres al Casei de Asigurări de Sănătate Bacău de a încheia un contract pentru anul 2011, nu sunt de natură a conduce la concluzia potrivit căreia această situație se încadrează în definiția noțiunii de „pagubă iminentă" , întrucât acest refuz nu este justificat de emiterea H.G. nr. 212/2011, ci se datorează emiterii H.G. nr. 345/2011, prin care această unitate spitalicească a fost exclusă din lista celor care pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate. Mai mult, neîndeplinirea condiției „ cazului bine justificat" nu poate conduce la altă soluție decât cea a respingerii cererii de suspendare formulată, întrucât condițiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite cumulativ.

Față de cele arătate, cum din actele și lucrările dosarului nu rezultă că sunt îndeplinite condițiile referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă a cărei prevenire se urmărește prin suspendarea executării actelor administrative contestate, Înalta Curte apreciază că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. In temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., va fi admis recursul, casată sentința atacată și, pe fond, respinsă cererea de suspendare formulată de reclamantul Spitalul „Ioan Lascăr" Comănești, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 61 din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată. Cu opinia separată a doamnei judecător în sensul respingerii recursului, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2011. Urmează opinia separată a doamnei judecător

OPINIA SEPARATĂ

Redactată de judecător, în temeiul art. 258 și art. 264 alin. (2) C. proc. civ. Contrar celor reținute de completul majoritar, consider că motivele de recurs invocate de recurentul-pârât Guvernul României nu sunt întrunite, soluția legală fiind aceea de respingere a recursului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Condiția cazului bine justificat impusă de dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ este îndeplinită în speță, prin existența Anexei 2 poz. 11 din H.G. nr. 212/2011 care include Spitalul „Ioan Lascăr" din Comănești, județul Bacău în lista unităților spitalicești ce se reorganizează în cămine persoane vârstnice.

Deși actul administrativ normativ prevede obligativitatea adoptării unei hotărâri a consiliului județean, în sensul deciziei concomitente de înființare a căminelor pentru vârstnici prin reorganizarea unor unități sanitare cu posturi aflate în rețeaua proprie, în speță nu există o asemenea hotărâre administrativă. Inexistența acestui act reprezintă o împrejurare legată de starea de fapt și de drept care este de natură că creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui anulare s-a cerut, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată. Apreciez că și cea de-a doua condiție impusă de lege pentru suspendarea actului administrativ este îndeplinită.

Paguba iminentă este certă și dovedită și nu rezultă, astfel cum recunoaște și recurentul din însăși executarea actului administrativ, ci din emiterea unor acte normative subsecvente, ce au ca temei legal însăși existența H.G. nr. 212/2011, anexa 2, poz. 11 a cărei anulare pentru nelegalitate s-a solicitat.