ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 814/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții U.A.T. Comănești și C.L. Comănești au solicitat în contradictoriu cu G.R. prin S.G.G. anularea parțială a H.G. nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes național „Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoane vârstnice” în ceea ce privește art. 3 alin. (2) din hotărâre, raportat la Anexa 2, poz. 11 din listă, și suspendarea executării în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004. În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că respectiva hotărâre nu este un act de desființare a unității spitalicești, întrucât aceasta vizează doar acele autorități ale administrației publice locale care au decis reorganizarea spitalului în cămine pentru persoane vârstnice.

Deși Spitalul I.L. a fost menționat în lista anexă la hotărâre, printre unitățile eligibile pentru program, decizia aparține autorităților administrației publice locale cu atribuții în acest sens. Potrivit dispozițiilor art. 174 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 „Spitalele din rețeaua autorităților administrației publice locale se înființează și, respectiv se desființează, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de instituția prefectului sau a consiliului județean, în condițiile legii, cu avizul Ministerului Sănătății”. C.L. Comănești a hotărât prin H.C.L. nr. 40/2011 menținerea în activitate a spitalului în actuala structură și formă juridică, neaprobând transformarea acestuia în cămin pentru persoane vârstnice.

La nivel local, s-a apreciat pe baza unor rapoarte ale I.S.U. Bacău, că Spitalul I.L. Comănești este imperios a fi menținut și dezvoltat în vederea asigurării unei asistențe medicale la standarde tot mai ridicate. C.L. Comănești a susținut financiar modernizarea spitalului, a atras sponsorizări în acest scop, în prezent unitatea fiind dotată cu aparatură performantă. Spitalul nu a înregistrat restanțe privind plata furnizorilor în cursul anului 2010, iar la sfârșitul anului nu avea nicio datorie, aspecte care, însă, nu au fost avute în vedere la emiterea hotărârii contestate. Față de perturbarea previzibilă gravă a funcționării unității sanitare, precum și față de încălcarea dispozițiilor legale anterior menționate, reclamanții au susținut că se justifică necesitatea suspendării executării actului administrativ.

Prin întâmpinare, pârâtul G.R. a susținut că H.G. nr. 212/2011 este temeinică și legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și al art. 50 1 lit. b) și f) din O.G. nr. 68/2003, privind serviciile sociale. În cauză au fost formulate două cereri de intervenție, admise în principiu, în temeiul dispozițiilor art. 52 C. proc. civ., prin încheierea din 02 septembrie 2011, cu motivarea corespunzătoare, dispunându-se introducerea în cauză în calitate de intervenienți în interesul pârâtului G.R., a M.M.F.P.S. și a M.S. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 135 din 16 septembrie 2011, a admis cererea de suspendare a executării dispozițiilor art. 3 alin. (2) din H.G.

nr. 212/2011 raportat la Anexa 2 poziția 11 din listă, și a dispus suspendarea executării acestor dispoziții până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Totodată, pentru soluționarea fondului cauzei s-a acordat termen la data de 14 octombrie 2011. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că hotărârea contestată nu întrunește aparența de legalitate, existând indicii suficiente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără a necesita, analiza pe fond a actului dedus judecății. Din perspectiva dispozițiilor legale citate, văzând și conținutul H.C.L. nr. 40/2011 privind menținerea în activitate a Spitalului I.L. Comănești, în actuala structură și formă juridică, se creează o îndoială evidentă asupra faptului că actul contestat a fost emis cu respectarea competențelor de către autoritatea emitentă și în baza atribuțiunilor acesteia în ceea ce privește pe reclamantul menționat în Anexa 2 poziția 11 la H.G.

nr. 212/2011. În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, în concepția instanței această condiție legală este îndeplinită, „întrucât prin desființarea unității sanitare se produce o perturbare gravă a funcționării serviciului sanitar, cu consecințe imediate, prin refuzul expres al C.A.S. Bacău de a încheia un contract pentru anul 2011, cât și prin imposibilitatea continuării activității. Împotriva acestei sentințe considerată neegală și netemeinică au declarat recurs atât pârâtul G.R. cât și intervenienții M.S. și M.M.F.P.S. 1. Recursul declarat de G.R. Recurentul a susținut, printr-un prim motiv de casare că, în cauză nu au fost îndeplinite cele două condiții necesare pentru suspendarea executării H.G.

nr. 212/2011, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Astfel, în ceea ce privește prima condiție, s-a reținut că considerentele primei instanțe sunt lipsite de fundament juridic, H.G. nr. 212/2011 fiind temeinică și legală, adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și al art. 50 1 lit. b) și f) din O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale. Referitor la cea de a doua condiție, privind existența pagubei iminente, s-a reținut că reclamanții nu au făcut dovada în fapt și în drept a pagubei iminente. Din interpretarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 212/2011 rezultă că programul se adresează doar autorităților locale care decid prin hotărâre de consiliu local înființarea de cămine pentru persoanele vârstnice prin reorganizarea unor instituții sanitare cu paturi aflate în rețeaua proprie a acestora.

2. Recursul declarat de M.M.F.P.S. În recursul formulat, recurentul a susținut că a avut calitatea de inițiator al H.G. nr. 212/2011, context în care consideră că cererea de intervenție care a fost formulată în interesul G.R. este îndreptățită și, că ar fi trebuit să fie admisă. A mai susținut că nu se poate reține motivarea instanței potrivit căreia s-a constatat că este întrunită condiția existenței pagubei iminente, deoarece nu au fost îndeplinite prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. III. Recursul declarat de M.S., a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurentul a susținut că prin H.G. nr. 212/2011 nu s-a dispus desființarea Spitalului Orășenesc I.L.

Comănești, ci s-a acordat liberul arbitru autorităților publice locale de a păstra unitățile sanitare sau de a le transforma în cămine de bătrâni. Cum intimatul-reclamant a înțeles să nu acceseze programul și fondurile, nu se impunea nici suspendarea executării H.G. nr. 212/2011. S-a mai susținut de către recurent că instanța de fond a dispus suspendarea executării H.G. nr. 212/2011 fără ca cele două condiții de admisibilitate (cazul bine justificat și paguba iminentă) a cererii de suspendare a executării actului administrativ să fie îndeplinite cumulativ. Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Respectarea acestei cerințe a motivării actului jurisdicțional aflat în calea de atac a recursului s-a analizat în raport de motivele prezentate în acțiunea dedusă judecății și de argumentele aduse în apărare de partea adversă. În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale. Mai precis, judecătorul fondului cauzei a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care l-au condus la concluzia necesității suspendării efectelor H.G. nr. 212/2011. Nici criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocate de recurenți nu sunt fondate deoarece: Prin cererea dedusă judecății, s-a solicitat suspendarea executării H.G. nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes național „Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoanele vârstnice. Suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004. La realizarea operațiunii de suspendare a executării trebuie asigurat un anumit echilibru în procesul executării din oficiu a actelor administrative, precum și anumite garanții de echitate pentru cetățeni, întrucât activitățile administrative nu pot fi discreționare în ceea ce privește alegerea formelor de executare.

Așadar, o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Referitor la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a U.E. Legea nr. 554/2004, prevede în art. 14 și 15, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ. Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În cauza prezentă, prin sentința nr. 169 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău s-a anulat parțial H.G. nr. 212/2011 cu privire la dispozițiile art. 3 alin. (2) raportat la Anexa 2 poziția 11 din listă. În aceste condiții, soluția pronunțată de instanță cu privire la anularea parțială a H.G. nr. 212/2011 creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa nelegalității actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel răsturnată prezumția de legalitate atașată actelor administrative. Înalta Curte precizează că, potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Ca urmare, legalitatea actului administrativ este infirmată prin soluția instanței de fond și consecința admiterii acțiunii este suspendarea prin efectul art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, a actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Având în vedere considerentele acestei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâtul G.R. și de intervenienții M.S. și M.M.F.P.S. împotriva sentinței civile nr. 135 din 16 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2012