ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 814/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 814/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții U.A.T. Comănești

și C.L. Comănești au solicitat în contradictoriu cu G.R. prin S.G.G. anularea

parțială a H.G. nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes național „Dezvoltarea

rețelei naționale de cămine pentru persoane vârstnice” în ceea ce privește art.

3 alin. (2) din hotărâre, raportat la Anexa 2, poz. 11 din listă, și

suspendarea executării în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii

reclamanții au susținut că respectiva hotărâre nu este un act de desființare a

unității spitalicești, întrucât aceasta vizează doar acele autorități ale

administrației publice locale care au decis reorganizarea spitalului în cămine

pentru persoane vârstnice. Deși Spitalul I.L. a fost menționat în lista anexă

la hotărâre, printre unitățile eligibile pentru program, decizia aparține

autorităților administrației publice locale cu atribuții în acest sens.

Potrivit

dispozițiilor art. 174 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 „Spitalele din rețeaua

autorităților administrației publice locale se înființează și, respectiv se

desființează, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de instituția prefectului

sau a consiliului județean, în condițiile legii, cu avizul Ministerului

Sănătății”.

C.L. Comănești a

hotărât prin H.C.L. nr. 40/2011 menținerea în activitate a spitalului în

actuala structură și formă juridică, neaprobând transformarea acestuia în cămin

pentru persoane vârstnice.

La nivel local, s-a

apreciat pe baza unor rapoarte ale I.S.U. Bacău, că Spitalul I.L. Comănești

este imperios a fi menținut și dezvoltat în vederea asigurării unei asistențe

medicale la standarde tot mai ridicate.

C.L. Comănești a

susținut financiar modernizarea spitalului, a atras sponsorizări în acest scop,

în prezent unitatea fiind dotată cu aparatură performantă.

Spitalul nu a

înregistrat restanțe privind plata furnizorilor în cursul anului 2010, iar la

sfârșitul anului nu avea nicio datorie, aspecte care, însă, nu au fost avute în

vedere la emiterea hotărârii contestate.

Față de perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unității sanitare, precum și față de

încălcarea dispozițiilor legale anterior menționate, reclamanții au susținut că

se justifică necesitatea suspendării executării actului administrativ.

Prin întâmpinare,

pârâtul G.R. a susținut că H.G. nr. 212/2011 este temeinică și legală, fiind

adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și al art. 50

1

lit. b)

și f) din O.G. nr. 68/2003, privind serviciile sociale.

În cauză au fost

formulate două cereri de intervenție, admise în principiu, în temeiul

dispozițiilor art. 52 C. proc. civ., prin încheierea din 02 septembrie 2011, cu

motivarea corespunzătoare, dispunându-se introducerea în cauză în calitate de

intervenienți în interesul pârâtului G.R., a M.M.F.P.S. și a M.S.

Curtea de Apel Bacău,

secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, prin sentința civilă nr. 135 din 16 septembrie 2011, a admis cererea de

suspendare a executării dispozițiilor art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 212/2011

raportat la Anexa 2 poziția 11 din listă, și a dispus suspendarea executării

acestor dispoziții până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Totodată, pentru soluționarea fondului cauzei s-a acordat termen la data de 14

octombrie 2011.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că  hotărârea contestată nu întrunește

aparența de legalitate, existând indicii suficiente care să răstoarne prezumția

de legalitate, fără a necesita, analiza pe fond a actului dedus judecății.

Din perspectiva

dispozițiilor legale citate, văzând și conținutul H.C.L. nr. 40/2011 privind

menținerea în activitate a Spitalului I.L. Comănești, în actuala structură și

formă juridică, se creează o îndoială evidentă asupra faptului că actul

contestat a fost emis cu respectarea competențelor de către autoritatea emitentă

și în baza atribuțiunilor acesteia în ceea ce privește pe reclamantul menționat

în Anexa 2 poziția 11 la H.G. nr. 212/2011.

În ceea ce privește

condiția prevenirii unei pagube iminente, în concepția instanței această

condiție legală este îndeplinită, „întrucât prin desființarea unității sanitare

se produce o perturbare gravă a funcționării serviciului sanitar, cu consecințe

imediate, prin refuzul expres al C.A.S. Bacău de a încheia un contract pentru

anul 2011, cât și prin imposibilitatea continuării activității.

Împotriva acestei

sentințe considerată neegală și netemeinică au declarat recurs atât pârâtul G.R.

cât și intervenienții M.S. și M.M.F.P.S.

de G.R.

Recurentul a

susținut, printr-un prim motiv de casare că, în cauză nu au fost îndeplinite

cele două condiții necesare pentru suspendarea executării H.G. nr. 212/2011,

respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel, în ceea ce

privește prima condiție, s-a reținut că considerentele primei instanțe sunt

lipsite de fundament juridic, H.G. nr. 212/2011 fiind temeinică și legală, adoptată

în temeiul art. 108 din Constituție și al art. 50

1

lit. b) și f) din

O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale.

Referitor la cea de a

doua condiție, privind existența pagubei iminente, s-a reținut că reclamanții

nu au făcut dovada în fapt și în drept a pagubei iminente.

Din interpretarea

dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 212/2011 rezultă că programul se

adresează doar autorităților locale care decid prin hotărâre de consiliu local

înființarea de cămine pentru persoanele vârstnice prin reorganizarea unor

instituții sanitare cu paturi aflate în rețeaua proprie a acestora.

de M.M.F.P.S.

În recursul formulat,

recurentul a susținut că a avut calitatea de inițiator al H.G. nr. 212/2011,

context în care consideră că cererea de intervenție care a fost formulată în

interesul G.R. este îndreptățită și, că ar fi trebuit să fie admisă.

A mai susținut că nu

se poate reține motivarea instanței potrivit căreia s-a constatat că este

întrunită condiția existenței pagubei iminente, deoarece nu au fost îndeplinite

prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ.

III. Recursul

declarat de M.S., a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut

că prin H.G. nr. 212/2011 nu s-a dispus desființarea Spitalului Orășenesc I.L. Comănești,

ci s-a acordat liberul arbitru autorităților publice locale de a păstra

unitățile sanitare sau de a le transforma în cămine de bătrâni. Cum

intimatul-reclamant a înțeles să nu acceseze programul și fondurile, nu se

impunea nici suspendarea executării H.G. nr. 212/2011.

S-a mai susținut de

către recurent că instanța de fond a dispus suspendarea executării H.G. nr. 212/2011

fără ca cele două condiții de admisibilitate (cazul bine justificat și paguba

iminentă) a cererii de suspendare a executării actului administrativ să fie

îndeplinite cumulativ.

Recursurile sunt

nefondate și vor fi respinse pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce

urmează:

Înalta Curte

apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al

termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe

judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Respectarea acestei

cerințe a motivării actului jurisdicțional aflat în calea de atac a recursului

s-a analizat în raport de motivele prezentate în acțiunea dedusă judecății și

de argumentele aduse în apărare de partea adversă.

În speța de față, instanța

de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele

impuse de art. 261 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanță a

expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii

sale.

Mai precis, judecătorul

fondului cauzei a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care l-au

condus la concluzia necesității suspendării efectelor H.G. nr. 212/2011.

Nici criticile

subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

invocate de recurenți nu sunt fondate deoarece:

Prin cererea dedusă

judecății, s-a solicitat suspendarea executării H.G. nr. 212/2011 pentru

aprobarea Programului de interes național „Dezvoltarea rețelei naționale de

cămine pentru persoanele vârstnice.

Suspendarea efectelor

actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul

de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite

condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

La realizarea

operațiunii de suspendare a executării trebuie asigurat un anumit echilibru în

procesul executării din oficiu a actelor administrative, precum și anumite

garanții de echitate pentru cetățeni, întrucât activitățile administrative nu

pot fi discreționare în ceea ce privește alegerea formelor de executare.

Așadar, o primă

cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a

efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea

act.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act

administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ

emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Referitor la

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004

Măsura suspendării

actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a

drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța

competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe

instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în

cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a U.E.

Legea nr. 554/2004,

prevede în art. 14 și 15, atribuția instanței de contencios administrativ de a

ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ,

atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse

unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a

prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor

discreționare.

Art. 14 din Legea nr.

554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței

unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor

legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete

ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate

efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de

fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru

rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să

îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care

pot fi afectate.

În cauza prezentă, prin

sentința nr. 169 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău s-a anulat parțial

H.G. nr. 212/2011 cu privire la dispozițiile art. 3 alin. (2) raportat la Anexa

2 poziția 11 din listă.

În aceste condiții,

soluția pronunțată de instanță cu privire la anularea parțială a H.G. nr. 212/2011

creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa nelegalității actului a

cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel răsturnată prezumția de legalitate

atașată actelor administrative.

Înalta Curte

precizează că, potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în ipoteza

admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării dispusă în condițiile art. 14,

se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei.

Ca urmare,

legalitatea actului administrativ este infirmată prin soluția instanței de fond

și consecința admiterii acțiunii este suspendarea prin efectul art. 15 alin.

(4) din Legea nr. 554/2004, a actului administrativ până la soluționarea

irevocabilă a cauzei.

Având în vedere

considerentele acestei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile vor

fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de pârâtul G.R. și de intervenienții M.S. și M.M.F.P.S. împotriva

sentinței civile nr. 135 din 16 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2012