ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5342/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială Comănești și Consiliul local Comănești au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretarul General al Guvernului, anularea parțială a H.G. nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes național „Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoane vârstnice”, în ceea ce privește art. 3 alin. (2) din hotărâre, raportat la Anexa nr. 2 din listă, și suspendarea executării în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004. În cauză, au fost formulate două cereri de intervenție, admise în principiu, în temeiul dispozițiilor art. 52 C. proc.

civ., prin încheierea din 2 septembrie 2011, cu motivarea corespunzătoare, dispunându-se introducerea în cauză în calitate de intervenienți în interesul pârâtului Guvernul României, a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a Ministerului Sănătății. Prin sentința civilă nr. 169 din 21 octombrie 2011 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamanților Unitatea Administrativ Teritorială Comănești și Consiliul Local Comănești, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenienții Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a dispus anularea parțială a H.G. nr. 212/2011, cu privire la art. 3 alin. (2) raportat la Anexa nr. 2 și a respins, ca nefondate, cererile de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că H.G.nr. 212/2011 aprobă Programul de interes național „Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoane vârstnice”, finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale (autoritate finanțatoare). Programul se adresează autorităților administrației publice locale care, prin hotărâre a Consiliului județean sau al municipiului București, decid concomitent înființarea de cămine pentru persoane vârstnice prin reorganizarea unor unități sanitare cu paturi aflate în rețeaua proprie a acestora, care se desființează în condițiile prevăzute de lege. Spitalele publice din rețeaua proprie a Ministerului Sănătății se înființează și, respectiv se desființează prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Sănătății [art. 174 alin. (1) din Legea nr. 95/2006].

Confuzia s-a perpetuat și la nivelul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bacău, care a interpretat H.G. nr. 212/2011 ca fiind un act de desființare a Spitalului „I.L.” Comănești, cu consecința exprimării refuzului de încheiere a contractului privind prestarea de servicii medicale cu această unitate sanitară. Cert este că Spitalul „I.L.” Comănești a fost trecut în Anexa nr. 2 din hotărâre, fără a exista vreo propunere de reorganizare sau desființare a acestuia și de înființare concomitentă a unui cămin pentru persoane vârstnice. Astfel, deși în cauza de față nu se poate vorbi de înființarea unui cămin pentru persoane vârstnice în condițiile art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 212/2011, spitalul a fost supus unei adevărate proceduri de redistribuire a persoanelor de specialitate medico-sanitar, procedură concertată de către Ministerul Sănătății, în mod direct și nemijlocit prin cele două ordine emise, având ca scop desființarea pe o cale ocolită a unităților sanitare nominalizate în Anexa nr. 2 la hotărâre, fără o consultare prealabilă a autorităților administrației locale și spitalului. După cum se observă s-a procedat la redistribuirea personalului din cadrul unităților sanitare propuse a fi reorganizate în cămine și nu este vorba de propunerea venită din partea managementului unității sanitare, ci de lista cuprinsă în Anexa nr. 2 la hotărâre. În concluzie, Curtea de Apel a apreciat că nu toate unitățile sanitare prevăzute în anexa 2, în ipoteza în care ar fi reorganizate în cămine ar beneficia de finanțare în condițiile art. 6 din H.G.

nr. 212/2011, ci devin „eligibile” pentru finanțare, adică pot fi considerate că îndeplinesc condițiile pentru a fi finanțate și dacă îndeplinesc cerințele prevăzute la alin. (2) art. 3. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin cererea de recurs formulată de Guvernul României s-a arătat că hotărârea Curții de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii și nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind evident în opinia recurentului că HG.

nr. 212/2011 nu are ca obiect desființarea Spitalului „I.L.” din localitatea Comănești, sensul care se desprinde din art. 3 alin. (1) al acestui act normativ fiind acela de a crea oportunitatea pentru autoritățile locale de a-l transforma în cămin pentru persoane vârstnice și nicidecum de a impune desființarea sau transformarea spitalului într-un asemenea așezământ. Hotărârea de guvern contestată creează posibilitatea autorităților administrative publice locale (consilii locale/județene) de a accesa fonduri în situația în care acestea decid prin hotărâre de Consiliu Local/Județean să înființeze cămine pentru persoane vârstnice prin reorganizarea unor unități sanitare cu paturi aflate în rețeaua proprie a acestora.

Autoritățile menționate au liberul arbitru de a decide sau nu în direcția arătată. Recurentul a apreciat că instanța fondului a ignorat aspectele esențiale punctate, pronunțând o soluție nelegală atât în privința anulării parțiale a H.G. nr. 212/2011 cât și a suspendării executării acesteia câtă vreme prin actul administrativ nu se stabilește nicio obligație în sarcina Consiliului Local Comănești. Recurentul-intervenient Ministerul Sănătății a subsumat criticile sale motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și 9 C. proc. civ., subliniind la rândul său că legiuitorul a lăsat la latitudinea autorităților administrației publice locale accesarea Programului de interes național aprobat prin acest act normativ în condițiile art. 3 alin. (1), acestea fiind cele care decid păstrarea unităților sanitare sau transformarea lor în cămine de bătrâni.

Cum prin hotărârea nr. 30 din 221 martie 2011 Consiliul Local a aprobat menținerea în activitate a Spitalului, nu se impunea anularea parțială a hotărârii de guvern, ci admiterea cererii de intervenție a acestui organ de specialitate al administrației publice centrale, aflat în subordinea Guvernului, și pe cale de consecință, respingerea acțiunii în anulare formulată de unitatea administrativ teritorială Comănești și de Consiliul Local Comănești. Și intervenientul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., detaliind aceleași critici expuse și de ceilalți recurenți; s-a insistat pe lipsa unui temei legal care să susțină soluția de anulare parțială a H.G.

nr. 212/2011. Prin întâmpinare, intimații-reclamanți au apreciat că sentința este temeinică și legală, fiind cert că Spitalul Orășenesc „I.L.” Comănești a fost trecut în Anexa nr. 2 a H.G. nr. 212/2011 fără a exista vreo propunere de reorganizare sau desființare a acestuia și de înființare concomitentă a unui cămin pentru persoane vârstnice. S-a reamintit că prin hotărârea Consiliului Local din 22 martie 2011 s-a aprobat menținerea în activitate a Spitalului în discuție, în actuala structură și formă juridică, însă hotărârea de guvern a creat confuzie la nivelul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bacău, confuzie materializată în refuzul de a încheia contractul privind prestarea de servicii medicale cu această unitate sanitară, ceea ce conduce la riscul ca acest spital să nu mai poată asigura serviciile medicale populației din zonă.

Examinând cauza prin prisma obiectului său, a probatoriului existent la dosar și a normelor legale incidente, Înalta Curte reține că sunt întemeiate criticile recurenților, astfel că va admite recursurile pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și admiterii cererilor de intervenție accesorii formulate de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Acțiunea în contencios administrativ formulată de unitatea administrativ teritorială Comănești și Consiliul Local Comănești a vizat anularea parțială a H.G. nr. 212 din 9 martie 2011 pentru aprobarea Programului de interes național „Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoane vârstnice”, mai exact în privința art. 3 alin. (2) raportat la Anexa nr. 2 din listă, precum și suspendarea executării în baza art. 15 din Legea contenciosului administrativ.

Cererea de suspendare a fost soluționată, fiind admisă, printr-o sentință separată (nr. 135 din 16 septembrie 2011) care nu face însă obiectul controlului judiciar de față. Art.3 din H.G. nr. 212/2011 stipulează: „(1) Programul se adresează autorităților administrației publice locale care, prin hotărâre a consiliului local/județean sau al municipiului București, decid concomitent înființarea de cămine pentru persoane vârstnice prin reorganizarea unor unități sanitare cu paturi aflate în rețeaua proprie a acestora, care se desființează în condițiile prevăzute de lege. (2) Sunt eligibile pentru finanțare căminele pentru persoane vârstnice înființate în condițiile alin. (1) prin desființarea unităților sanitare cu paturi prevăzute în anexa nr. 2 și care respectă următoarele cerințe principale, lit. a) -d)”.

În Anexa 2 la hotărârea de guvern, din lista unităților sanitare figurează Spitalul Orășenesc „I.L.” Comănești. Această unitate sanitară a fost transferată către autoritatea administrației publice locale în virtutea art. 16 lit. c) din O.U.G. nr. 162/2008 (privind transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății Publice către autoritățile publice locale). Din textele legale precitate, dar și din economia întregului act normativ în discuție rezultă, fără echivoc, că legiuitorul nu a dispus reorganizarea unor unități sanitare, în concret a Spitalului Orășenesc „I.L.” Comănești, prin transformarea acestora în cămine pentru persoane vârstnice, acest lucru fiind posibil doar cu acordul și la propunerea autorității administrației publice locale prin acte administrative, hotărâre a Consiliului local/județean.

H.G. nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes național „Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoane vârstnice” a creat posibilitatea consiliilor locale/județene de a accesa fonduri în situația în care acestea decid prin hotărârea a Consiliului Local/Județean să înființeze cămine pentru persoane vârstnice prin reorganizarea unor unități sanitare cu paturi aflate în rețeaua proprie a acestora. Or, în speță, prin hotărârea Consiliului Local nr. 30 din 22 martie 2011 Consiliul Local Comănești a aprobat menținerea în activitate a Spitalului în discuție, în structura și forma juridică existente la acel moment (art. 1), neaprobând transformarea acestei unități sanitare în cămin pentru persoane vârstnice în condițiile art. 3 din H.G.

nr. 212/2011 (art. 2). Așadar, Consiliul Local Comănești a decis în conformitate cu art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 212/2011, motiv pentru care demersul său judiciar în anularea art. 3 alin. (2) coroborat cu Anexa nr. 2 la hotărârea de guvern nu este justificat, fiind evident că în lista cuprinsă în Anexa nr. 2 sunt enumerate unitățile sanitare cu paturi care prin desființare devin eligibile pentru finanțare de cămine pentru persoane vârstnice, dacă, desigur, sunt îndeplinite cerințele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) lit. a)–d) din H.G. nr. 212/2011. Textele legale analizate lămuresc explicit faptul că trecerea Spitalului Orășenesc „I.L.” Comănești în Anexa nr. 2 nu poate fi asimilată desființării sau transformării lui într-un așezământ pentru persoane vârstnice.

Înalta Curte constată, în contextul celor deja arătate că este greșită interpretarea dată de judecătorul fondului în sensul că, practic, ar fi avut loc o desființare disimulată deoarece Spitalul a fost supus unei adevărate proceduri de redistribuire a personalului medico-sanitar, concertată de Ministerul Sănătății. Această interpretare nu are suport legal și nici suport probator. Actele trimise de la Ministerul Sănătății către Spital reprezintă o simplă corespondență din moment ce Consiliul Local nu a decis transformarea unității sanitare în cămin pentru persoane vârstnice. Totodată nu poate fi reținut ca argument valabil în sprijinul soluției adoptate însușirea tezei avansate de reclamanți, anume că textul cerut a fi anulat este imprecis și că această confuzie s-a perpetuat și la nivelul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bacău care și-a motivat refuzul încheierii contractului privind prestare de servicii medicale cu Spitalul Orășenesc „I.L.” Comănești pe H.G.

nr. 212/2011 considerat a fi un act de desființare a Spitalului. Și această interpretare este în afara cadrului legal pentru rațiunile prezentate în considerentele de față. În acest context, Înalta Curte reține că prima instanță a făcut o greșită aplicare a art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 anulând parțial H.G. nr. 212/2011, în realitate acțiunea în anulare fiind neîntemeiată. Pentru aceleași motive se observă că cererile de intervenție în interesul Guvernului României sunt întemeiate ceea ce impune admiterea lor în temeiul art. 52 și urm. C. proc. civ. Având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Guvernul României, de Ministerul Sănătății și de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, împotriva sentinței nr. 169/2011 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamanților Unitatea Administrativ Teritorială Comănești prin Primar și Consiliul Local Comănești, ca neîntemeiată. Admite cererile de intervenție în interesul Guvernului României formulate de Ministerul Sănătății și de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2012.