ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2097/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 473 din 17 septembrie 2010 a Tribunalului Iași a fost condamnat inculpatul B.V. în baza art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. la 5 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și a fost dedusă din pedeapsă reținerea din data de 22 mai 2009. Inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 20.000 lei daune morale către partea civilă M.C., 7998,98 lei daune materiale către Spitalul Clinic de Urgență „Prof.Dr.N.Oblu” Iași și 490 lei daune materiale către Serviciul de Ambulanță Iași.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în fapt, că în ziua de 17 mai 2009, în jurul orei 10,00, inculpatul B.V. s-a deplasat cu căruța personală în vizită la fratele său B.P. Fratele inculpatului locuia împreună cu soția sa B.N., cu partea vătămată M.C. și familia acestuia, respectiv, soția M.G. - nepoata inculpatului și cei trei copii ai acestora. Pe parcursul zilei, în familie au avut loc mai multe discuții contradictorii referitoare la familia M. și la șederea acesteia în casa familiei B., discuții care s-au accentuat pe fondul consumului de alcool. În cadrul acestor discuții, potrivit declarațiilor martorului Z.I.R., B.P. îi solicită lui M.C. să plece în comuna lui, Podu Iloaiei.

Inculpatul B.V., împreună cu fratele său B.P., cu B.N., cu partea vătămată M.C. și cu soția acestuia M.G., au mers la bufetul „AF T.”, situat la 150 m de locuința lui B.P., unde au consumat băuturi alcoolice. La un moment dat, partea vătămată M.C. i-a cerut inculpatului B.V. să-i împrumute căruța pentru a merge cu soția spre a cumpăra haine copiilor. După circa două ore, partea vătămată și soția sa M.G. au revenit cu căruța inculpatului și s-au oprit la bufet. La ora 19,000, după închiderea localului s-a deplasat spre casa lui B.P., iar pe drum, discuțiile contradictorii s-au intensificat, atât inculpatul, cât și fratele acestuia cerându-i părții vătămate să părăsească împreună cu familia sa locuința ocupată.

Întrucât partea vătămată a refuzat să răspundă acestei solicitări, invocând faptul că și el a muncit acolo, s-a iscat o altercație între M.C. și B.P. în fața locuinței familiei T. Inculpatul B.V. a intrat în curtea locuinței fratelui său și s-a înarmat cu un par lung, de 2,10 m și cu o grosime de 2,5 și 3,5 cm, a mers direct la M.C., a ridicat parul și l-a lovit cu acest obiect în cap. Imediat partea vătămată M.C. a căzut la pământ, începând să sângereze și pierzându-și cunoștința. Martorii T.V. și T.E. au încercat să intervină pentru a-l opri pe inculpat să o lovească pe partea vătămată. În aceste împrejurări, T.E. a fost lovită în zona capului de către inculpat și ulterior, lovită cu pumnul de către B.P.

în zona maxilarului. În cele din urmă, martorii T.V. și Z.A.C. au reușit dezarmarea inculpatului B.V., aruncând parul peste gard. Partea vătămată a fost transportată de serviciul de ambulanță imediat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 7335 din 23 iunie 2009, întocmit de IML Iași, partea vătămată M.C. a reprezentat diagnosticul de: „excoriații, echimoze; hematoame epicraniene, fractură închisă cominutivă fronto-parietală, bilaterală cu denivelare, fractură închisă liniară fronto-sinusală mediană, hematom extradural cu lipsă de substanță soasă”, leziuni care au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața.

S-a mai constatat că lipsa de substanță osoasă constituie o infirmitate permanentă. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza procesului-verbal de cercetare la fața locului, a declarațiilor părții vătămate, a raportului de constatare medico-legală, a declarațiilor martorilor B.N., M.G., T.E., B.P., T.V., T.D., T.L., ș.a., probe coroborate cu declarațiile inculpatului. În cauză s-a efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică, iar din raportul întocmit a rezultat că inculpatul B.V. prezintă diagnosticul „deficiență mintală ușoară, agravată onirofil, crize epileptice grand mal posttraumatic”, concluzionându-se că fapta a fost comisă cu discernământ.

În favoarea inculpatului au fost recunoscute circumstanțe atenuante conform art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., avându-se în vedere conduita anterioară în general bună, lipsa antecedentelor penale, starea de boală, cu multiple internări în spitalul de psihiatrie, coborându-se pedeapsa sub minimul legal. Apărarea formulată de inculpat, în sensul că ar fi acționat sub imperiul provocării victimei care l-ar fi amenințat cu un cuțit, nu a fost primită, nefiind dovedită. Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 207 din 14 decembrie 2010 a respins apelul declarat de inculpatul B.V. împotriva sentinței primei instanțe, considerând neîntemeiate criticile formulate, în sensul că ar fi acționat în legitimă apărare ori în condițiile provocării din partea victimei care l-a amenințat cu cuțitul și în subsidiar, că pedeapsa este prea severă.

Astfel, s-a constatat că victima nu l-a atacat pe inculpat și nu a fost înarmată cu cuțitul și că aceasta a fost lovită cu parul în cap de către inculpatul-apelant, fără nicio provocare. Referitor la pedeapsă, s-a reținut că aceasta a fost individualizată sub minimul legal prin recunoașterea circumstanțelor atenuante conform art. 74 lit. a) C. pen. și că nu există motive de reducere a pedepsei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal, inculpatul B.V. care, invocând dispozițiile art. 385/9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., a susținut în principal, că fapta, în absența intenției de ucidere, trebuia încadrată în dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen., cu consecința aplicării unei pedepse neprivative de libertate și în subsidiar, că pedeapsa aplicată este prea severă, impunându-se reducerea ei prin reținerea circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și rejudecarea cauzei. Recursul declarat nu este întemeiat. 1.Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului B.V. în săvârșirea infracțiunii de omor calificat rămasă în faza de tentativă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Probele administrate în cauză , evocate anterior, au confirmat că la data de 17 mai 2009, în loc public, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul i-a aplicat victimei M.C. o lovitură puternică în cap cu o bâtă lungă de 2,10 m și groasă de 2,5 și 3,5 cm, cu cioturi, cauzându-i leziuni grave craniene care i-au pus în primejdie viața, salvată ca urmare a îngrijirilor medicale prompt acordate.

Având în vedere obiectul contondent folosit, apt a produce moartea, zona vitală vizată – capul, intensitatea loviturii aplicate, care a produs o fractură cu înfundarea, cu hematoame extradurale, cu consecința punerii în primejdie a vieții și cauzarea unei infirmități permanente, prin lipsa de substanță osoasă, în mod justificat, instanțele au concluzionat că inculpatul a acționat cu intenția directă de ucidere a victimei, ceea ce caracterizează infracțiunea de omor, rezultat care însă nu s-a produs datorită asistenței medicale de urgență acordate. Prin urmare, fiind dovedită intenția de suprimare a vieții victimei, nu poate fi primită apărarea din recurs, în sensul că inculpatul ar fi urmărit numai producerea unei vătămări corporale și că astfel fapta trebuia încadrată în dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen.

În consecință, critica din recurs întemeiată pe dispozițiile art. 385/9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. nu este întemeiată. 2. Referitor la susținerea din recurs, în sensul că inculpatul ar fi acționat ca urmare a provocării victimei, se constată că aceasta nu poate fi primită. Astfel, din materialul probator al cauzei nu rezultă că premergător lovirii victimei, aceasta ar fi comis un act ori gest, prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, care să determine în cugetul inculpatului o puternică tulburare sau emoție și care să explice declanșarea atacului inculpatului. Dimpotrivă, a reieșit că agresiunea este imputabilă inculpatului și că astfel, în mod justificat instanțele nu au reținut circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

3. Referitor la pedeapsa aplicată de 5 ani și 6 luni închisoare, se constată că aceasta a fost individualizată sub minimul prevăzut de lege, prin recunoașterea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., avându-se totodată în vedere, conform art. 72 din același cod, pericolul social grav al faptei, împrejurările săvârșirii ei și consecințele la care a fost expusă victima, rămasă cu o infirmitate permanentă în urma agresiunii comise. Se mai constată că pedeapsa aplicată este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., constrângerea și reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea lui în comunitate. Întrucât la individualizarea pedepsei principale au fost respectate dispozițiile legale menționate și nu există temeiuri de reducere a pedepsei, critica formulată în baza art. 385/9 alin. (1) pct. 14 nu este întemeiată.

4. Față de considerentele ce preced, constatând nefondate criticile formulate de inculpatul recurent și nerezultând existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen. care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat. Se va stabili ca onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei penale nr. 207 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2011.