ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2097/2011

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 473 din

17 septembrie 2010 a Tribunalului Iași a fost condamnat inculpatul B.V. în baza

art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. la 5 ani și 6

luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-au aplicat

dispozițiile art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și a

fost dedusă din pedeapsă reținerea din data de 22 mai 2009.

Inculpatul a fost

obligat la plata sumelor de 20.000 lei daune morale către partea civilă M.C.,

7998,98 lei daune materiale către Spitalul Clinic de Urgență „Prof.Dr.N.Oblu”

Iași și 490 lei daune materiale către Serviciul de Ambulanță Iași.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut în fapt, că în ziua de 17 mai 2009, în

jurul orei 10,00, inculpatul B.V. s-a deplasat cu căruța personală în vizită la

fratele său B.P.

Fratele inculpatului

locuia împreună cu soția sa B.N., cu partea vătămată M.C. și familia acestuia,

respectiv, soția M.G. - nepoata inculpatului și cei trei copii ai acestora.

Pe parcursul zilei,

în familie au avut loc mai multe discuții contradictorii referitoare la familia

M. și la șederea acesteia în casa familiei B., discuții care s-au accentuat pe

fondul consumului de alcool.

În cadrul acestor

discuții, potrivit declarațiilor martorului Z.I.R., B.P. îi solicită lui M.C.

să plece în comuna lui, Podu Iloaiei.

Inculpatul B.V.,

împreună cu fratele său B.P., cu B.N., cu partea vătămată M.C. și cu soția

acestuia M.G., au mers la bufetul „AF T.”, situat la 150 m de locuința lui B.P.,

unde au consumat băuturi alcoolice.

La un moment dat,

partea vătămată M.C. i-a cerut inculpatului B.V. să-i împrumute căruța pentru a

merge cu soția spre a cumpăra haine copiilor.

După circa două ore,

partea vătămată și soția sa M.G. au revenit cu căruța inculpatului și s-au

oprit la bufet.

La ora 19,000, după

închiderea localului s-a deplasat spre casa lui B.P., iar pe drum, discuțiile

contradictorii s-au intensificat, atât inculpatul, cât și fratele acestuia

cerându-i părții vătămate să părăsească împreună cu familia sa locuința

ocupată.

Întrucât partea

vătămată a refuzat să răspundă acestei solicitări, invocând faptul că și el a

muncit acolo, s-a iscat o altercație între M.C. și B.P. în fața locuinței

familiei T.

Inculpatul B.V. a

intrat în curtea locuinței fratelui său și s-a înarmat cu un par lung, de 2,10

m și cu o grosime de 2,5 și 3,5 cm, a mers direct la M.C., a ridicat parul și

l-a lovit cu acest obiect în cap.

Imediat partea

vătămată M.C. a căzut la pământ, începând să sângereze și pierzându-și

cunoștința.

Martorii T.V. și T.E.

au încercat să intervină pentru a-l opri pe inculpat să o lovească pe partea

vătămată. În aceste împrejurări, T.E. a fost lovită în zona capului de către

inculpat și ulterior, lovită cu pumnul de către B.P. în zona maxilarului.

În cele din urmă,

martorii T.V. și Z.A.C. au reușit dezarmarea inculpatului B.V., aruncând parul

peste gard.

Partea vătămată a

fost transportată de serviciul de ambulanță imediat la spital pentru a primi

îngrijiri medicale.

Potrivit raportului

de constatare medico-legală nr. 7335 din 23 iunie 2009, întocmit de IML Iași,

partea vătămată M.C. a reprezentat diagnosticul de: „excoriații, echimoze;

hematoame epicraniene, fractură închisă cominutivă fronto-parietală, bilaterală

cu denivelare, fractură închisă liniară fronto-sinusală mediană, hematom

extradural cu lipsă de substanță soasă”, leziuni care au necesitat 35-40 zile

de îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața. S-a mai constatat că

lipsa de substanță osoasă constituie o infirmitate permanentă.

Situația de fapt și

vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza procesului-verbal de cercetare

la fața locului, a declarațiilor părții vătămate, a raportului de constatare

medico-legală, a declarațiilor martorilor B.N., M.G., T.E., B.P., T.V., T.D., T.L.,

ș.a., probe coroborate cu declarațiile inculpatului.

În cauză s-a efectuat

o expertiză medico-legală psihiatrică, iar din raportul întocmit a rezultat că

inculpatul B.V. prezintă diagnosticul „deficiență mintală ușoară, agravată

onirofil, crize epileptice grand mal posttraumatic”, concluzionându-se că fapta

a fost comisă cu discernământ.

În favoarea

inculpatului au fost recunoscute circumstanțe atenuante conform art. 74 alin.

(1) lit. a) C. pen., avându-se în vedere conduita anterioară în general bună,

lipsa antecedentelor penale, starea de boală, cu multiple internări în spitalul

de psihiatrie, coborându-se pedeapsa sub minimul legal.

Apărarea formulată de

inculpat, în sensul că ar fi acționat sub imperiul provocării victimei care

l-ar fi amenințat cu un cuțit, nu a fost primită, nefiind dovedită.

Curtea de Apel Iași, secția

penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 207 din 14 decembrie

2010 a respins apelul declarat de inculpatul B.V. împotriva sentinței primei

instanțe, considerând neîntemeiate criticile formulate, în sensul că ar fi

acționat în legitimă apărare ori în condițiile provocării din partea victimei

care l-a amenințat cu cuțitul și în subsidiar, că pedeapsa este prea severă.

Astfel, s-a constatat

că victima nu l-a atacat pe inculpat și nu a fost înarmată cu cuțitul și că

aceasta a fost lovită cu parul în cap de către inculpatul-apelant, fără nicio

provocare.

Referitor la

pedeapsă, s-a reținut că aceasta a fost individualizată sub minimul legal prin

recunoașterea circumstanțelor atenuante conform art. 74 lit. a) C. pen. și că

nu există motive de reducere a pedepsei.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs în termen legal, inculpatul B.V. care, invocând

dispozițiile art. 385/9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., a susținut în

principal, că fapta, în absența intenției de ucidere, trebuia încadrată în

dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen., cu consecința aplicării unei pedepse

neprivative de libertate și în subsidiar, că pedeapsa aplicată este prea

severă, impunându-se reducerea ei prin reținerea circumstanței atenuante a

provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

S-a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și rejudecarea cauzei.

Recursul declarat nu

este întemeiat.

1.Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului B.V. în săvârșirea

infracțiunii de omor calificat rămasă în faza de tentativă prevăzută de art. 20

raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Probele administrate

în cauză , evocate anterior, au confirmat că la data de 17 mai 2009, în loc

public, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul i-a aplicat

victimei M.C. o lovitură puternică în cap cu o bâtă lungă de 2,10 m și groasă

de 2,5 și 3,5 cm, cu cioturi, cauzându-i leziuni grave craniene care i-au pus

în primejdie viața, salvată ca urmare a îngrijirilor medicale prompt acordate.

Având în vedere

obiectul contondent folosit, apt a produce moartea, zona vitală vizată – capul,

intensitatea loviturii aplicate, care a produs o fractură cu înfundarea, cu

hematoame extradurale, cu consecința punerii în primejdie a vieții și cauzarea

unei infirmități permanente, prin lipsa de substanță osoasă, în mod justificat,

instanțele au concluzionat că inculpatul a acționat cu intenția directă de

ucidere a victimei, ceea ce caracterizează infracțiunea de omor, rezultat care

însă nu s-a produs datorită asistenței medicale de urgență acordate.

Prin urmare, fiind

dovedită intenția de suprimare a vieții victimei, nu poate fi primită apărarea

din recurs, în sensul că inculpatul ar fi urmărit numai producerea unei

vătămări corporale și că astfel fapta trebuia încadrată în dispozițiile art. 182

alin. (2) C. pen.

În consecință,

critica din recurs întemeiată pe dispozițiile art. 385/9 alin. (1) pct. 17 C.

proc. pen. nu este întemeiată.

susținerea din recurs, în sensul că inculpatul ar fi acționat ca urmare a

provocării victimei, se constată că aceasta nu poate fi primită.

Astfel, din

materialul probator al cauzei nu rezultă că premergător lovirii victimei,

aceasta ar fi comis un act ori gest, prin violență, printr-o atingere gravă a

demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, care să determine în

cugetul inculpatului o puternică tulburare sau emoție și care să explice

declanșarea atacului inculpatului.

Dimpotrivă, a reieșit

că agresiunea este imputabilă inculpatului și că astfel, în mod justificat

instanțele nu au reținut circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73

lit. b) C. pen.

pedeapsa aplicată de 5 ani și 6 luni închisoare, se constată că aceasta a fost

individualizată sub minimul prevăzut de lege, prin recunoașterea în favoarea

inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.,

avându-se totodată în vedere, conform art. 72 din același cod, pericolul social

grav al faptei, împrejurările săvârșirii ei și consecințele la care a fost

expusă victima, rămasă cu o infirmitate permanentă în urma agresiunii comise.

Se mai constată că

pedeapsa aplicată este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., constrângerea

și reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și

reintegrarea lui în comunitate.

Întrucât la

individualizarea pedepsei principale au fost respectate dispozițiile legale

menționate și nu există temeiuri de reducere a pedepsei, critica formulată în

baza art. 385/9 alin. (1) pct. 14 nu este întemeiată.

considerentele ce preced, constatând nefondate criticile formulate de

inculpatul recurent și nerezultând existența unor cazuri de casare din cele

prevăzute de art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen. care pot fi luate în

considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) și a art. 192

alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul B.V., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Se va stabili ca

onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales, să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei penale nr. 207

din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 mai 2011.