ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 422/2012

Asupra recursului penal de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 113 din 08 iunie 2011 a Tribunalului Iași a fost condamnat inculpatul B.D., fiul lui C. și M., la pedeapsa de 19 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. Pe durata executării pedepsei, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat pe inculpatul B.D. să achite părților civile Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui suma de 1.139,85 lei și Spitalului Clinic de Urgență „Prof.

Dr. N.O.” Iași suma de 2.983,84 lei cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul B.D. o bâtă, corp delict, folosită la comiterea infracțiunii. A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată acestuia, perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului începând cu data de 13 mai 2010, la zi. Inculpatul a fost obligat la 2.737 lei cheltuieli judiciare făcute la urmărirea penală și 640 lei, cheltuieli judiciare, la judecata cauzei. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în data de 10 mai 2010 inculpatul, pe fondul consumului de alcool, după o altercație verbală cu fratele săi, B.M., care, de altfel, locuia în casa părintească, i-a aplicat fratelui o lovitură în cap, cu un par, cauzându-i leziuni în urma cărora, acesta a decedat, a doua zi.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. x/2010 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași, moartea numitului B.M. a fost violentă și s-a datorat comei cerebrale, contuziei de corp calos, contuziei de trunchi cerebral, hematomului extradural, produse în cadrul unui traumatism cranio-cerebral acut închis cu fractură de calotă craniană iradiată la baza craniului și fractură occipitoatlandoidiană. Aspectul și topografia leziunilor pledează pentru posibilitatea producerii lor prin lovire urmată de cădere. Inițial, inculpatul B.D. nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că victima ar fi căzut peste lemne. Ulterior, în prezența apărătorului din oficiu, a recunoscut săvârșirea faptei, dar a pretins că victima l-a lovit prima cu parul în cap, după care el a ripostat.

Expertiza medico-legală ce i s-a făcut pentru a se vedea dacă prezintă leziuni, nu i-a confirmat apărarea, precizând că inculpatul B.D. nu prezintă leziuni traumatice. În alte declarații inculpatul a revenit asupra recunoașterii, susținând că s-ar fi exercitat presiuni de către procuror, asupra sa. Înainte de revenire asupra recunoașterii, inculpatul apucase, însă să recunoască fapta, în fața instanței, cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă. Recunoașterea inculpatului se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză și cu raportul medico-legal, privind necropsia victimei. Nici o probă din dosar nu confirmă susținerea inculpatului referitoare la modalitatea accidentală a victimei, care din cauza bolii și a consumului de alcool, ar fi căzut singur, peste o stivă de lemne.

Instanța a reținut că stabilirea vinovăției sau nevinovăției inculpatului se face pe baza efectuării cercetării judecătorești, probațiunea administrată în cauză, inclusiv cea de la urmărirea penală, punând în evidență existența infracțiunii reținute în sarcina inculpatului B.D., precum și legătura de cauzalitate dintre lovitura primită de partea vătămată B.M. și decesul acestuia. În jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului (cauza din 28 octombrie 1994, Murray c Royaume Uni) se apreciază că faptele ce au dat naștere la bănuielile în legătură cu săvârșirea unei fapte incriminate de normele interne nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru justificarea unei condamnări sau pentru a fundamenta anumite ocupații.

Pentru infracțiunea săvârșită, inculpatului i s-a stabilit o pedeapsă la individualizarea căreia în cadrul general prevăzut de art. 52 și 72 C. pen., au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privitoare la persoana inculpatului și atitudinea acestuia în timpul procesului. S-a avut în vedere faptul că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, suferind anterior un număr de 3 infracțiuni pentru care a intervenit reabilitarea. Astfel, instanța i-a aplicat pedeapsa de 19 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că numita S.F. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Instanța a dispus și cu privire la celelalte măsuri deja enunțate la expunerea conținutului acestei hotărâri. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, s-a declarat apel de către inculpat. În apel, la solicitarea inculpatului, au fost audiați martorii C.M., S.C., persoane care l-au văzut pe inculpat imediat după comiterea faptei, precum și martora N.M., care a relatat că ar fi aflat, ulterior, de la săteni, că inculpatul nu și-ar fi omorât fratele. Examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticii formulate, dar și din oficiu, în limitele procedurale, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 174 din 8 noiembrie 2011 a respins apelul formulat de inculpatul B.D.

împotriva sentinței penale nr. 113 din 08 iunie 2011, ca nefondat, menținând astfel hotărârea atacată. A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive. Apelantul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, reiterând critica din apel, în sensul că nu este autorul infracțiunii imputate, cauza morții victimei nefiind lovirea acesteia de către inculpat, cu un par în cap, ci căderea accidentală a victimei și lovirea acesteia de o stivă de lemne. Examinând recursul inculpatului, susținerile acestuia, în raport de actele și probele dosarului, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Contrar, apărărilor inculpatului, în sensul necomiterii faptei de lovire a părții vătămate, ansamblul probator din dosarul cauzei, demonstrează, prin coroborarea raportului de necropsie nr. x/2010 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași cu procesul verbal de cercetare la fața locului și cu declarațiile martorilor, că inculpatul l-a lovit în cap, cu un par, corp delict al cauzei, pe fratele său, victima B.M., acesta din urmă, decedând a doua zi, la spital, ca urmare a leziunilor grave, cauzate de lovitură.

Raportul de cauzalitate este cert stabilit de expertiza medico-legală, care a conchis în sensul că moartea victimei a fost violentă, cauzată de coma cerebrală, contuzia de corp calos, contuzia de trunchi cerebral, hematomului extradural, produse în cadrul unui traumatism cranio-cerebral acut închis cu fractură de calotă craniană iradiată la baza craniului și fractură occipitoatlandoidiană, aspectul și topografia leziunilor pledează pentru posibilitatea producerii prin lovire urmată de cădere. Inițial, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, a încercat să acrediteze o provocare din partea victimei care l-ar fi lovit mai întâi cu un par în cap, pentru ca, ulterior, să nu mai recunoască săvârșirea faptei.

Verificate, apărările inculpatului nu se confirmă, expertizat medico-legal, stabilindu-se că inculpatul nu prezintă vreo leziune traumatică. Relevantă sub aspect probator, declarația martorului H.C.G. care a relatat că l-a văzut pe inculpat lovind victima cu un băț în cap, imediat după aceea auzind pe inculpat strigând că și-a omorât fratele. În dosar, se află și declarațiile martorilor din lucrări C.S. și C.M. care l-au văzut pe inculpat imediat după comiterea faptei și au relatat că acesta era murdar de sânge și speriat, a recunoscut că și-a lovit fratele, după care, l-a așezat peste o stivă de lemne. Din aceste probe rezultă, fără dubiu, că inculpatul care era și sub influența alcoolului a comis fapta pentru care în mod corect a fost condamnat.

În raport de cele arătate, părerile inculpatului fiind judicios înlăturate de instanță, ca necorespunzând adevărului, Curtea va trebui să privească recursul inculpatului B.D. împotriva deciziei penale nr. 174 din 08 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, ca nefondat și să-l respingă ca atare, menținând astfel, decizia atacată. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat de către inculpatul condamnat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 174 din 8 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 13 mai 2010, la 15 februarie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2012.