ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 422/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 422/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului penal de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată
următoarele:
Prin sentința penală nr. 113 din 08 iunie 2011 a
Tribunalului Iași a fost condamnat inculpatul B.D., fiul lui C. și M., la
pedeapsa de 19 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.
64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de
omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, s-au
interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.
b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006
a obligat pe inculpatul B.D. să achite părților civile Serviciul de Ambulanță
Județean Vaslui suma de 1.139,85 lei și Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr.
N.O.” Iași suma de 2.983,84 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. a
dispus confiscarea de la inculpatul B.D. o bâtă, corp delict, folosită la
comiterea infracțiunii.
A menținut starea de arest a
inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată acestuia, perioada reținerii și
arestării preventive a inculpatului începând cu data de 13 mai 2010, la zi.
Inculpatul a fost obligat la 2.737
lei cheltuieli judiciare făcute la urmărirea penală și 640 lei, cheltuieli
judiciare, la judecata cauzei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a
reținut că în data de 10 mai 2010 inculpatul, pe fondul consumului de alcool,
după o altercație verbală cu fratele săi, B.M., care, de altfel, locuia în casa
părintească, i-a aplicat fratelui o lovitură în cap, cu un par, cauzându-i
leziuni în urma cărora, acesta a decedat, a doua zi.
Potrivit raportului de expertiză
medico-legală nr. x/2010 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași,
moartea numitului B.M. a fost violentă și s-a datorat comei cerebrale,
contuziei de corp calos, contuziei de trunchi cerebral, hematomului extradural,
produse în cadrul unui traumatism cranio-cerebral acut închis cu fractură de
calotă craniană iradiată la baza craniului și fractură occipitoatlandoidiană.
Aspectul și topografia leziunilor
pledează pentru posibilitatea producerii lor prin lovire urmată de cădere.
Inițial, inculpatul B.D. nu a
recunoscut săvârșirea faptei, susținând că victima ar fi căzut peste lemne.
Ulterior, în prezența apărătorului din oficiu, a recunoscut săvârșirea faptei,
dar a pretins că victima l-a lovit prima cu parul în cap, după care el a
ripostat. Expertiza medico-legală ce i s-a făcut pentru a se vedea dacă
prezintă leziuni, nu i-a confirmat apărarea, precizând că inculpatul B.D. nu
prezintă leziuni traumatice.
În alte declarații inculpatul a
revenit asupra recunoașterii, susținând că s-ar fi exercitat presiuni de către
procuror, asupra sa.
Înainte de revenire asupra
recunoașterii, inculpatul apucase, însă să recunoască fapta, în fața instanței,
cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă.
Recunoașterea inculpatului se
coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză și cu raportul
medico-legal, privind necropsia victimei.
Nici o probă din dosar nu confirmă
susținerea inculpatului referitoare la modalitatea accidentală a victimei, care
din cauza bolii și a consumului de alcool, ar fi căzut singur, peste o stivă de
lemne.
Instanța a reținut că stabilirea
vinovăției sau nevinovăției inculpatului se face pe baza efectuării cercetării
judecătorești, probațiunea administrată în cauză, inclusiv cea de la urmărirea
penală, punând în evidență existența infracțiunii reținute în sarcina
inculpatului B.D., precum și legătura de cauzalitate dintre lovitura primită de
partea vătămată B.M. și decesul acestuia.
În jurisprudența Curții Europene
pentru Drepturile Omului (cauza din 28 octombrie 1994, Murray c Royaume Uni) se
apreciază că faptele ce au dat naștere la bănuielile în legătură cu săvârșirea
unei fapte incriminate de normele interne nu trebuie să fie de același nivel cu
cele necesare pentru justificarea unei condamnări sau pentru a fundamenta
anumite ocupații.
Pentru infracțiunea săvârșită,
inculpatului i s-a stabilit o pedeapsă la individualizarea căreia în cadrul
general prevăzut de art. 52 și 72 C. pen., au fost avute în vedere gradul de
pericol social concret al faptei comise, datele privitoare la persoana
inculpatului și atitudinea acestuia în timpul procesului. S-a avut în vedere
faptul că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, suferind
anterior un număr de 3 infracțiuni pentru care a intervenit reabilitarea.
Astfel, instanța i-a aplicat pedeapsa de 19 ani închisoare și 8 ani
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.
pen.
Pe durata prevăzută de art. 71 C.
pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a
II-a și lit. b) C. pen.
Sub aspectul laturii civile, s-a
constatat că numita S.F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Instanța a dispus și cu privire la
celelalte măsuri deja enunțate la expunerea conținutului acestei hotărâri.
Împotriva acestei sentințe, în
termen legal, s-a declarat apel de către inculpat.
În apel, la solicitarea
inculpatului, au fost audiați martorii C.M., S.C., persoane care l-au văzut pe
inculpat imediat după comiterea faptei, precum și martora N.M., care a relatat
că ar fi aflat, ulterior, de la săteni, că inculpatul nu și-ar fi omorât
fratele.
Examinând actele și lucrările
dosarului din perspectiva criticii formulate, dar și din oficiu, în limitele
procedurale, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, prin
decizia penală nr. 174 din 8 noiembrie 2011 a respins apelul formulat de
inculpatul B.D. împotriva sentinței penale nr. 113 din 08 iunie 2011, ca
nefondat, menținând astfel hotărârea atacată.
A menținut starea de arest a
inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive.
Apelantul a fost obligat la
cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen
legal, inculpatul a declarat recurs, reiterând critica din apel, în sensul că
nu este autorul infracțiunii imputate, cauza morții victimei nefiind lovirea
acesteia de către inculpat, cu un par în cap, ci căderea accidentală a victimei
și lovirea acesteia de o stivă de lemne.
Examinând recursul inculpatului,
susținerile acestuia, în raport de actele și probele dosarului, Curtea constată
că recursul nu este fondat. Contrar, apărărilor inculpatului, în sensul
necomiterii faptei de lovire a părții vătămate, ansamblul probator din dosarul
cauzei, demonstrează, prin coroborarea raportului de necropsie nr. x/2010
întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași cu procesul verbal de cercetare
la fața locului și cu declarațiile martorilor, că inculpatul l-a lovit în cap,
cu un par, corp delict al cauzei, pe fratele său, victima B.M., acesta din
urmă, decedând a doua zi, la spital, ca urmare a leziunilor grave, cauzate de
lovitură.
Raportul de cauzalitate este cert
stabilit de expertiza medico-legală, care a conchis în sensul că moartea
victimei a fost violentă, cauzată de coma cerebrală, contuzia de corp calos,
contuzia de trunchi cerebral, hematomului extradural, produse în cadrul unui
traumatism cranio-cerebral acut închis cu fractură de calotă craniană iradiată
la baza craniului și fractură occipitoatlandoidiană, aspectul și topografia
leziunilor pledează pentru posibilitatea producerii prin lovire urmată de
cădere.
Inițial, inculpatul a recunoscut
săvârșirea faptei, a încercat să acrediteze o provocare din partea victimei
care l-ar fi lovit mai întâi cu un par în cap, pentru ca, ulterior, să nu mai
recunoască săvârșirea faptei. Verificate, apărările inculpatului nu se
confirmă, expertizat medico-legal, stabilindu-se că inculpatul nu prezintă vreo
leziune traumatică.
Relevantă sub aspect probator,
declarația martorului H.C.G. care a relatat că l-a văzut pe inculpat lovind
victima cu un băț în cap, imediat după aceea auzind pe inculpat strigând că
și-a omorât fratele. În dosar, se află și declarațiile martorilor din lucrări C.S.
și C.M. care l-au văzut pe inculpat imediat după comiterea faptei și au relatat
că acesta era murdar de sânge și speriat, a recunoscut că și-a lovit fratele,
după care, l-a așezat peste o stivă de lemne.
Din aceste probe rezultă, fără
dubiu, că inculpatul care era și sub influența alcoolului a comis fapta pentru
care în mod corect a fost condamnat.
În raport de cele arătate, părerile
inculpatului fiind judicios înlăturate de instanță, ca necorespunzând
adevărului, Curtea va trebui să privească recursul inculpatului B.D. împotriva
deciziei penale nr. 174 din 08 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția
penală și pentru cauze cu minori, ca nefondat și să-l respingă ca atare,
menținând astfel, decizia atacată.
Se va deduce din pedeapsa aplicată
inculpatului durata reținerii și arestării preventive.
Văzând și reglementarea plății
cheltuielilor judiciare către stat de către inculpatul condamnat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 174 din 8 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată
inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 13 mai 2010, la 15
februarie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata
sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa
din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
15 februarie 2012.