ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2696/2010

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 710 din 3 decembrie 2009, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul R.V., fiul lui V. și M., născut în comuna M., județul Iași, cetățenie română, studii: 10 clase, agricultor, necăsătorit, fără antecedente penale, stagiul militar satisfăcut, în prezent aflat în P. Iași, la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 3 ani. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului R.V. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 28 ianuarie 2009 la zi. A constatat că partea vătămată M.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată de O.U.G. nr. 72/2007, a obligat inculpatul să achite suma de 31,99 RON către Spitalul Clinic de Urgență Sf. S. Iași și suma de 5.863,74 RON către Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr.N.O. Iași, sume ce reprezintă cheltuieli de spitalizare și suma de 354 RON către Serviciul de Ambulanță Iași, reprezentând cheltuieli de transport. În baza art. 191 C. proc.

pen., a obligat inculpatul să achite suma de 6.400 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, în care va fi inclus și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 RON, sumă ce va fi suportată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept: Inculpatul și partea vătămată M.M. erau amici, înainte de producerea incidentului. În ziua producerii conflictului dintre cei doi, respectiv în data de 30 decembrie 2008, inculpatul s-a dus acasă la partea vătămată să îl roage să îl ajute să care niște lemne, așa cum rezultă din declarația martorei B.M. Din declarațiile părții vătămate și ale inculpatului rezultă că cei doi s-au deplasat la domiciliul inculpatului, unde partea vătămată l-a ajutat pe inculpat să așeze lemnele.

După aceea cei doi au intrat în casa inculpatului, unde au consumat băuturi alcoolice, iar între cei doi a izbucnit o ceartă foarte scurtă, în urma căreia inculpatul a luat o toporișcă și a lovit partea vătămată în cap. Deși inculpatul a susținut în declarațiile date că a lovit partea vătămată cu o scândură, aceste susțineri sunt infirmate de concluziile certificatului medico-legal. Astfel, rezultă cu certitudine că leziunile produse părții vătămate au fost cauzate de un corp tăietor despicător și mijloace contondente, partea vătămată prezentând un politraumatism cu fractură închisă, hematom extradural, necesitând intervenție chirurgicală. O asemenea leziune nu putea fi astfel, produsă cu o scândură, de altfel toporișca fiind găsită și confiscată de organele de poliție.

După ce inculpatul a lovit partea vătămată, mama inculpatului s-a dus acasă la martorul R.I. și l-a rugat pe acesta să cheme poliția. Din declarația acestui martor rezultă că el a găsit partea vătămată căzută în pragul casei inculpatului și a chemat poliția și salvarea. Tot acest martor a declarat că mama inculpatului i-a spus că partea vătămată a intrat peste ei și a încercat să o lovească, însă aceste declarații ale mamei inculpatului sunt infirmate de inculpat, care a declarat la urmărirea penală că el a chemat partea vătămată acasă. Coroborat cu declarațiile acestui martor, instanța va reține și declarația martorului U., care arată că a venit martorul R.I. la el acasă împreună cu mama inculpatului, spunându-i să o țină la el acasă până vine poliția.

După ce au venit organele de poliție, s-a deplasat și acest martor la inculpat acasă, unde a observat-o pe partea vătămată, care era căzută și aproape desfigurată la față. În drept, fapta inculpatului de a lovi pe partea vătămată cu o toporișcă în zona capului, punându-i în pericol viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv atât circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor cât și cele personale ale inculpatului. Astfel, instanța va avea în vedere, pe de o parte faptul că lovitura aplicată părții vătămate a fost de o gravitate deosebită, necesitând intervenții chirurgicale, însă și faptul că incidentul dintre cei doi s-a consumat pe fondul tulburării psihice de care suferă inculpatul, fără vreun motiv anume.

Astfel, rezultă din toate actele medicale depuse la dosar că inculpatul suferă de o tulburare de personalitate, ultima internare într-o clinică de specialitate fiind recentă, din februarie 2009, așa cum rezultă din biletul de externare. De asemenea, instanța a avut în vedere și faptul că inculpatul este infractor primar, la primul contact cu legea, așa cum rezultă din fișa de cazier a acestuia, și, deși a avut o atitudine necooperantă în fața instanței, aceasta s-a datorat tocmai stării psihice în care se găsește inculpatul. De altfel, la termenul din 28 mai 2009 instanța a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 113 alin. (4) C. pen., tocmai în acest sens. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat că partea vătămată M.M.

nu s-a constituit parte civilă. Astfel, deși inițial a dat o declarație prin care se constituia parte civilă, ulterior, la termenul din 25 iunie 2009 acesta a precizat că nu înțelege să se constituie parte civilă, revenind asupra primei declarații date inițial. În ceea ce privește cheltuielile de spitalizare, instanța, având în vedere adresele de constituire de parte civilă depuse la dosar de către Spitalul Clinic de Urgențe Sf. S., Spitalul Clinic de Urgențe Prof. Dr. N. O. și Serviciul de Ambulanță Iași, a obligat inculpatul și la plata sumelor ce reprezintă cheltuielile de spitalizare și transport, în conformitate cu dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006. În termen legal, hotărârea primei instanțe a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, de partea vătămată M.M.

și de inculpatul R.V. și criticată ca nelegală și netemeinică. Criticile formulate de parchet au vizat nelegalitatea soluției primei instanțe ce a omis aplicarea măsurii de siguranță prevăzută de art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., privind confiscarea toporului folosit de către inculpat la lovirea victimei și nu a aplicat inculpatului măsura de siguranță a obligării la tratament medical prevăzută de art. 113 C. pen. Prin apelul promovat, partea vătămată M.M. a invocat greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului sub aspectul cuantumului prea blând al pedepsei, considerând că, în raport de circumstanțele comiterii faptei și de urmările produse prin acțiunea violentă a inculpatului, se impune majorarea pedepsei.

Inculpatul R.V. a solicitat, în raport de condițiile concrete în care a săvârșit fapta, pe fondul afecțiunii sale psihice, de lipsa antecedentelor penale și de atitudinea procesuală caracterizată prin sinceritate, reducerea cuantumului pedepsei aplicate. În faza apelului, în raport de critica formulată de procuror sub aspectul măsurii de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen., instanța a solicitat I.M.L. Iași să comunice dacă, în raport de diagnosticul stabilit și de concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în cauză, se impune luarea față de inculpat a măsurii de siguranță a obligării la tratament medical. Prin adresa din 26 februarie 2010 I.M.L. Iași a comunicat instanței că inculpatul prezintă diagnosticul "tulburare organică a personalității de tip mixt" (toxică și posttraumatică), fapta a fost comisă cu discernământ și nu se impune luarea față de inculpat a măsurii prevăzută de art. 113 C. pen.

Răspunsul înaintat de către I.M.L. Iași a fost supus avizării Comisiei de Avizare și Control al actelor medicale din cadrul I.M.L. Iași, având în vedere actele medico-legale întocmite în cauză și relațiile primite de la Cabinetul medical din cadrul Penitenciarului Iași din care rezultă că inculpatul are recomandare de tratament psihiatric. Prin raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de I.M.L. Iași s-a concluzionat că inculpatul R.V. prezintă diagnosticul "tulburare schizotipată - schizofrenie pseudopsihopatică" și se recomandă obligarea lui la tratament și supraveghere de specialitate conform art. 113 C. pen., în vederea evitării reiterării tulburărilor de comportament.

Verificând hotărârea apelată și sub aspectul tratamentului sancționator aplicat inculpatului, criticat de partea vătămată și de inculpat prin apelurile promovate, Curtea a constatat următoarele: În operațiunea de individualizare a pedepsei, instanța, potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen. analizează complexitatea pericolului social al faptei deduse judecății, elementele subiective și obiective ce au condus la săvârșirea infracțiunii, personalitatea făptuitorului și necesitățile procesului de reeducare și resocializare. Fiind antrenată răspunderea penală a inculpatului, prima instanță a dat eficiență corespunzătoare tuturor împrejurărilor care să conducă la realizarea unei juste individualizări a pedepsei aplicate, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare.

În conformitate cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., dar și al condițiilor concrete în care s-a comis fapta și al împrejurărilor legate de persoana inculpatului, prima instanță a apreciat în mod just că aplicarea unei pedepse privative de libertate în cuantum orientat peste minimul special prevăzut de textul sancționator înfăptuiește în concret atribuțiile sancțiunii penale ca mijloc de reeducare, de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni și de reinserție socială a inculpatului, păstrându-se totodată o proporție între gravitatea activității infracționale și durata în timp necesară procesului educațional de resocializare.

La individualizarea pedepsei instanța de fond a ținut seama de gravitatea faptei săvârșite, de modalitatea în care a fost comisă, de urmările produse, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă (de la 5 ani la 10 ani închisoare), dar și de elementele ce caracterizează persoana inculpatului - lipsa antecedentelor penale, afecțiunea psihică pe care o prezintă și conduita procesuală adoptată. Toate aceste aspecte au fost avute în vedere de instanța fondului la cuantificarea pedepsei ce nu trebuie să constituie doar o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârșirea infracțiunii, ci este și un mijloc de reeducare a condamnatului, astfel că, în cauză, Curtea a considerat că pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului R.V.

este suficientă pentru reeducarea acestuia și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. În ce privește apelul declarat de parchet, Curtea a constatat că sunt întemeiate criticile formulate. Din probatoriul administrat rezultă că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu un topor în zona capului, corp delict ce a fost ridicat de către organele de poliție conform procesului-verbal de conducere în teren întocmit la data de 28 ianuarie 2009. Cum, potrivit dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., sunt supuse confiscării speciale bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni, dacă sunt ale infractorului, Curtea va complini omisiunea primei instanțe și, în temeiul dispozițiilor legale invocate, va confisca de la inculpatul R.V.

toporul folosit la comiterea infracțiunii. Având în vedere concluziile noului raport de expertiză medico-legală psihică prin care se recomandă obligarea inculpatului la tratament și supraveghere de specialitate, conform art. 113 C. pen., în vederea evitării reiterării tulburărilor de comportament, instanța de apel va aplica inculpatului R.V. măsura de siguranță a obligării la tratament medical, fără ca această măsură să constituie o încălcare a principiului "non reformatio in pejus" instituit de dispozițiile art. 372 C. proc. pen., în cauză fiind promovate apeluri și de către procuror și partea vătămată. În baza considerentelor expuse, Curtea a constatat că motivele de apel invocate de parchet sunt fondate, iar, criticile apelanților - parte vătămată și inculpat - sunt neîntemeiate.

Pentru motivele expuse, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 87 din 13 mai 2010 a dispus următoarele: A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva Sentinței penale nr. 710 din 3 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o a desființat-o, în parte, în latură penală. Rejudecând cauza, în baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpatul R.V. bunul folosit la comiterea infracțiunii - respectiv un topor, aflat la camera de corpuri delicte. În baza art. 113 C. pen., a aplicat inculpatului R.V., fiul lui V. și M., deținut în P. Iași, măsura de siguranță a obligării la tratament medical. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A respins ca nefondate apelurile declarate de partea vătămată M.M. și de inculpatul R.V. împotriva aceleiași sentințe penale. A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada arestării preventive după data de 3 decembrie 2009. A obligat partea vătămată-apelantă să plătească statului suma de 50 RON, cheltuieli judiciare, iar pe inculpatul-apelant la plata sumei de 400 RON, cu același titlu, în care s-a inclus și onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în cuantum de 200 RON, ce va fi avansat din fondurile statului. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului declarat de procuror au rămas în sarcina statului, în care s-a inclus și suma de 252 RON, reprezentând contravaloarea expertizei medico-legale psihiatrice efectuată inculpatului ce va fi avansată prin Serviciul Contabilitate al Curții de Apel Iași.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul R.V. Prin motivele de recurs, inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, solicitând să se rețină că a comis fapta ca urmare a provocării părții vătămate și să se acorde o mai mare eficiență circumstanțelor sale personale, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. În drept, recursul inculpatului a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate. Examinând hotărârile atacate sub aspectele invocate de inculpat, cât și prin prisma cazului de casare menționat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluțiile pronunțate în cauză fiind legale și temeinice.

Astfel, pe baza probelor administrate, în cauză a fost stabilită corect situația de fapt expusă anterior, care a fost încadrată corespunzător și în drept. Astfel, fapta inculpatului R.V., care în data de 30 decembrie 2008, pe fondul consumului de alcool, a lovit pe partea vătămată M.M. cu o toporișcă în zona capului, producându-i un politraumatism cu fractură închisă, leziuni care i-au pus în pericol viața, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată recurentului inculpat a fost corect individualizată în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, s-a avut în vedere natura și gradul de pericol social concret al infracțiunii comise, împrejurările săvârșirii și modul de acționare (anterior descrise), urmările socialmente periculoase (de subliniat este faptul că rezultatul letal, ireversibil, nu s-a produs datorită intervenției medicale de specialitate, prompte), precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care este infractor primar și prezintă diagnosticul "tulburare schizotipată - schizofrenie pseudopsihopatică" și a avut discernământul păstrat la comiterea faptei. Înalta Curte constată că, în raport de circumstanțele reale și personale reținute, nu există motive pentru reducerea pedepsei aplicate, pedeapsă care corespunde, atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, dublului său scop, educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.

De asemenea, nici solicitarea inculpatului de a se reține circumstanța atenuantă a scuzei provocării nu este fondată. Această circumstanță atenuantă există, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., atunci când infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. După cum s-a menționat anterior, din probele administrate în cauză nu a rezultat împrejurarea că o faptă provocatoare a părții vătămate a fost cauza infracțiunii. Astfel, nu se poate reține că partea vătămată, prin atitudinea sa, ar fi produs inculpatului vreo stare de tulburare sau emoție, cu consecința determinării ripostei violente a recurentului.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează să constate că recursul formulat de inculpat este nefondat, motiv pentru care conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.V. împotriva Deciziei penale nr. 87 din 13 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 28 ianuarie 2009 la 14 iulie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iulie 2010.