ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1112/2011

Asupra

recursului de față :

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :

Prin

acțiunea adresată Tribunalului Timiș, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată

pe pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar, solicitând instanței să constate

nulitatea absolută a clauzei de inalienabilitate stipulată în art. 9 din

contractul de vânzare-cumpărare nr. 422 din 27 iunie 2008 încheiat între părți

pentru lipsă de cauză; totodată să se dispună rectificarea în C.F. 143191

Timișoara, nr. cadastral 215/2/III/B, în sensul radierii interdicției de

înstrăinare a imobilului notat sub B5.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin

HCL nr. 329 din 25 iulie 2006 s-a aprobat vânzarea spațiilor cu altă destinație

decât cea de locuință, proprietatea privată a Municipiului Timișoara, printre

care și spațiul constând în SAD 3 B situat în pasajul din Piața Operei din

Timișoara, al cărui chiriaș a fost reclamanta. În vederea cumpărării

respectivului spațiu a participat la ședința de negociere a prețului, ocazie cu

care a fost stabilit prețul de 700.000 lei plus TVA, preț aprobat ulterior și

în plen. După plata integrală a prețului a fost eliberat actul de vânzare

cumpărare nr. 422 din 27 iunie 2008, care însă cuprinde o serie de clauze fără

efect juridic, inclusiv cea privind modalitatea de plată, achitată anterior.

Clauza prevăzută la art. 9 din contract este lovită de nulitate, ea

contravenind principiului liberei circulații a bunului, prevăzut de art. 1310 C.

civ.

În drept au fost invocate disp. art. 948 pct. 4 C.

civ., art. 966 C. civ. și art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.

Prin sentința nr. 208/PI din 3 martie 2009,

Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins

cererea formulată de reclamantă.

Reține instanța că, prin semnarea de către reclamantă

a contractului, clauza a cărei nulitate se solicită a dobândit forță obligatorie.

Pe de altă parte, clauza de inalienabilitate poate fi recunoscută ca fiind

valabilă, întrucât art. 1310 C. civ. are caracter imperativ numai în sensul

interzicerii înstrăinării bunurilor declarate de lege inalienabile, iar

prerogativelor proprietarului prevăzute de art. 480 C. civ. i se pot aduce

limitări, în măsura în care nu contravin dispozițiilor art. 5 C. civ.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a

declarat apel reclamanta SC ART SRL, iar Curtea de Apel Timișoara, secția comercială,

prin decizia civilă nr. 129 din 30 iunie 2009, a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat hotărârea apelată și a trimis cauza spre

competentă soluționare în primă instanță Judecătoriei Timișoara, secția civilă.

Decizia sus evocată a fost recurată de către pârâtul

MUNICIPIUL TIMIȘOARA prin PRIMAR, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, prin decizia nr. 1440 din 28 aprilie 2010 a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia recurată și a trimis cauza la aceeași

instanță spre competentă soluționare pe fond a apelului.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că în

prezenta cauză se deduce un litigiu comercial cu o valoare superioară sumei de

100.000 lei, astfel că , în raport de art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. și

art. 4 și art. 56 C. com. competența de soluționare revine Curții de Apel

Timișoara, secția comercială.

În rejudecare, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia

civilă nr. 168 din 19 octombrie 2010 a admis apelul declarat de reclamantă, a

schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul că a admis acțiunea formulată de

reclamantă și a constatat nulitatea absolută a clauzei de inalienabilitate

stipulată în art. 9 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 422 din 27 iunie 2008

încheiat între părți; a dispus rectificarea C.F. nr.143191, nr. cadastral

215/2/IIIB, în sensul radierii interdicției de înstrăinare a imobilului notată

sub B5 .

Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs

pârâtul MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR, indicând motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor sus menționate, recurentul a

susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească nelegală și

netemeinică, neținând cont de dispozițiile legale în materie și de starea de

fapt reală dovedită cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Invocă în combaterea acțiunii, dispozițiile art. 969 C.

civ., și faptul că în momentul încheierii contractului și semnării acestuia,

cumpărătorul a achiesat la toate clauzele prevăzute de acesta, obligându-se să

le respecte.

Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 137

alin. (1) raportate la art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. a luat în

examinare excepția nulității recursului pentru următoarele considerente:

Dispozițiile citate stabilesc o regulă de bază în

exercitarea acestei căi extraordinare de atac care obligă la indicarea

motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, cât și la dezvoltarea

lor. Întrucât recursul nu are caracter devolutiv, ci pe această cale se

verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea dispozițiilor legale pe care

s-a fundamentat soluția, recurentei îi revenea obligația să indice temeiurile

legale încălcate și să își dezvolte în fapt dar și în drept criticile.

În actuala reglementare, recursul este cale de atac

de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele strict

prevăzute de lege. Mai este de reținut că în prezent cauza recursului constă în

nelegalitatea deciziei din apel care se atacă pe această cale, astfel că

aceasta trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Din expunerea argumentelor evocate de recurent în

susținerea criticilor aduse deciziei în ceea ce privește fondul cauzei, rezultă

cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de

analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (1)-(9) C.

proc. civ.

Din acest punct de vedere criticile referitoare la

interpretarea corectă a probelor existente la dosarul cauzei, dezvoltate de

către recurent prin cererea de recurs, nu pot face obiect al controlului de

legalitate de către instanța de recurs. Faptul că se invocă anumite legi și

articole din legi - art. 969 C. civ., H.C.L. nr. 495 din 25 noiembrie 2008 - nu

poate să atragă nici o analiză întrucât indicarea formală a acestora nu

înseamnă dezvoltarea motivelor așa cum prevede art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ.

În consecință, pentru motivele anterior arătate care

vizează condițiile de promovare și susținere a recursului cât și în raport de

susținerile recurentei prin care se invocă netemeinicia și nu nelegalitatea

soluției anterioare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi

constatată nulitatea cererii de recurs.

Constatând culpa procesuală a recurentei în

declanșarea litigiului de față, urmează a obliga intimata la plata cheltuielilor

de judecată, astfel cum au fost solicitate și dovedite, în temeiul art. 274 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR împotriva

deciziei nr. 168 din 19 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția comercială, în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Obligă

recurentul MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR la plata sumei de 500 lei

cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A. SRL TIMIȘOARA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.