ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1112/2011

Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin acțiunea adresată Tribunalului Timiș, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a clauzei de inalienabilitate stipulată în art. 9 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 422 din 27 iunie 2008 încheiat între părți pentru lipsă de cauză; totodată să se dispună rectificarea în C.F. 143191 Timișoara, nr. cadastral 215/2/III/B, în sensul radierii interdicției de înstrăinare a imobilului notat sub B5. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin HCL nr. 329 din 25 iulie 2006 s-a aprobat vânzarea spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință, proprietatea privată a Municipiului Timișoara, printre care și spațiul constând în SAD 3 B situat în pasajul din Piața Operei din Timișoara, al cărui chiriaș a fost reclamanta.

În vederea cumpărării respectivului spațiu a participat la ședința de negociere a prețului, ocazie cu care a fost stabilit prețul de 700.000 lei plus TVA, preț aprobat ulterior și în plen. După plata integrală a prețului a fost eliberat actul de vânzare cumpărare nr. 422 din 27 iunie 2008, care însă cuprinde o serie de clauze fără efect juridic, inclusiv cea privind modalitatea de plată, achitată anterior. Clauza prevăzută la art. 9 din contract este lovită de nulitate, ea contravenind principiului liberei circulații a bunului, prevăzut de art. 1310 C. civ. În drept au fost invocate disp. art. 948 pct. 4 C. civ., art. 966 C. civ. și art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996. Prin sentința nr. 208/PI din 3 martie 2009, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins cererea formulată de reclamantă.

Reține instanța că, prin semnarea de către reclamantă a contractului, clauza a cărei nulitate se solicită a dobândit forță obligatorie. Pe de altă parte, clauza de inalienabilitate poate fi recunoscută ca fiind valabilă, întrucât art. 1310 C. civ. are caracter imperativ numai în sensul interzicerii înstrăinării bunurilor declarate de lege inalienabile, iar prerogativelor proprietarului prevăzute de art. 480 C. civ. i se pot aduce limitări, în măsura în care nu contravin dispozițiilor art. 5 C. civ. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel reclamanta SC ART SRL, iar Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 129 din 30 iunie 2009, a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat hotărârea apelată și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță Judecătoriei Timișoara, secția civilă.

Decizia sus evocată a fost recurată de către pârâtul MUNICIPIUL TIMIȘOARA prin PRIMAR, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 1440 din 28 aprilie 2010 a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia recurată și a trimis cauza la aceeași instanță spre competentă soluționare pe fond a apelului. Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că în prezenta cauză se deduce un litigiu comercial cu o valoare superioară sumei de 100.000 lei, astfel că , în raport de art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. și art. 4 și art. 56 C. com. competența de soluționare revine Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

În rejudecare, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 168 din 19 octombrie 2010 a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantă și a constatat nulitatea absolută a clauzei de inalienabilitate stipulată în art. 9 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 422 din 27 iunie 2008 încheiat între părți; a dispus rectificarea C.F. nr.143191, nr. cadastral 215/2/IIIB, în sensul radierii interdicției de înstrăinare a imobilului notată sub B5 . Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs pârâtul MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În temeiul dispozițiilor sus menționate, recurentul a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească nelegală și netemeinică, neținând cont de dispozițiile legale în materie și de starea de fapt reală dovedită cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Invocă în combaterea acțiunii, dispozițiile art. 969 C. civ., și faptul că în momentul încheierii contractului și semnării acestuia, cumpărătorul a achiesat la toate clauzele prevăzute de acesta, obligându-se să le respecte. Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) raportate la art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului pentru următoarele considerente: Dispozițiile citate stabilesc o regulă de bază în exercitarea acestei căi extraordinare de atac care obligă la indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, cât și la dezvoltarea lor.

Întrucât recursul nu are caracter devolutiv, ci pe această cale se verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea dispozițiilor legale pe care s-a fundamentat soluția, recurentei îi revenea obligația să indice temeiurile legale încălcate și să își dezvolte în fapt dar și în drept criticile. În actuala reglementare, recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele strict prevăzute de lege. Mai este de reținut că în prezent cauza recursului constă în nelegalitatea deciziei din apel care se atacă pe această cale, astfel că aceasta trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Din expunerea argumentelor evocate de recurent în susținerea criticilor aduse deciziei în ceea ce privește fondul cauzei, rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (1)-(9) C. proc.

civ. Din acest punct de vedere criticile referitoare la interpretarea corectă a probelor existente la dosarul cauzei, dezvoltate de către recurent prin cererea de recurs, nu pot face obiect al controlului de legalitate de către instanța de recurs. Faptul că se invocă anumite legi și articole din legi - art. 969 C. civ., H.C.L. nr. 495 din 25 noiembrie 2008 - nu poate să atragă nici o analiză întrucât indicarea formală a acestora nu înseamnă dezvoltarea motivelor așa cum prevede art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. În consecință, pentru motivele anterior arătate care vizează condițiile de promovare și susținere a recursului cât și în raport de susținerile recurentei prin care se invocă netemeinicia și nu nelegalitatea soluției anterioare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi constatată nulitatea cererii de recurs. Constatând culpa procesuală a recurentei în declanșarea litigiului de față, urmează a obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost solicitate și dovedite, în temeiul art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 168 din 19 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Obligă recurentul MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A. SRL TIMIȘOARA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.