ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5153/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la

data de 8 octombrie 2007, reclamantul S.D.R. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Comuna

Feldioara, prin primar și F. SCC Feldioara, să se constate că

imobilul situat in Comuna Feldioara, jud. Brașov, înscris in C.F. a fost

preluat de Statul Român în mod abuziv si fără titlu și,

totodată, obligarea pârâtei Comuna Feldioara să lase în deplină

proprietate și posesie acest imobil.

Prin sentința civilă nr.

9995 din 22 octombrie 2008, Judecătoria Brașov a admis excepția

de necompetență materială, invocată din oficiu, și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Brașov.

Prin sentința civilă nr.

16 din 22 ianuarie 2009, Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei

calității de reprezentant a Ministerului Economiei si Finanțelor

pentru Statul Român, precum și excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor.

A respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei Comuna Feldioara și

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

A admis în parte acțiunea

formulată și completată de reclamantul S.D.R., constatând

că reclamantul este unicul moștenitor acceptant al defunctului S.M.,

decedat la data de 7 martie 1955.

A respins restul cererilor formulate

și a obligat reclamantul să plătească paratei F. SCC

Feldioara suma de 2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a constatat că imobilul în litigiu a fost

deținut în proprietate de către defunctul S.M., reclamantul fiind

unicul moștenitor acceptant, în calitate de descendent, al acestuia, motiv

pentru care a respins excepția lipsei calității procesuale

active si a admis petitul privind constatarea calității de moștenitor.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a

apreciat că aceasta nu este o veritabilă excepție, ci o

apărare de fond.

Astfel, s-a reținut că

imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Legii reformei agrare nr. 187/1945

și a Decretului nr. 86/1950 și trecut in administrarea operativă

a Sfatului popular al comunei Feldioara. Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 9 octombrie 1970, imobilul-construcție a trecut în

proprietatea Cooperativei de Consum Feldioara iar terenul în litigiu a fost

trecut fără plată în folosința acesteia.

De asemenea, instanța a mai

reținut că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de

Legea nr. 10/2001 deși, față de situația de fapt, s-a

constatat că imobilul in litigiu intră sub incidența de aplicare

a acestui act normativ.

Instanța a apreciat că

reclamantul nu a făcut dovada că ar fi persoană exceptată

de la aplicarea Legii 10/2001 sau că, din motive independente de

voința sa nu a putut, în termen legal, să utilizeze procedura

prevăzută de legea specială.

Prin urmare, prima

instanță a reținut că restituirea în natură a

imobilului în litigiu era condiționată de formularea notificării

prevăzute de Legea nr. 10/2001, calea de valorificare a dreptului de

proprietate al reclamantului nemaifiind acțiunea în revendicare, ci

procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, soluție impusă

și de prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Instanța de fond a considerat

că, în raport de data introducerii acțiunii, acțiunea în

realizarea dreptului de proprietate al reclamantului nu mai este

admisibilă în întregul său (atât in ceea ce privește cererile

prealabile în constatare, cât și restul cererilor care, în cele din

urmă, toate au aceeași finalitate), întemeiată pe prevederile

Codului civil, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

S-a mai reținut că,

potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, instanțele

judecătorești sunt competente să analizeze valabilitatea

titlului, numai că, în alineatul 2 al aceluiași articol, se prevede că

bunurile preluate de stat, fără un titlu valabil, pot fi revendicate

de foștii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul

unor legi speciale de reparație.

Întrucât legiuitorul a adoptat o

lege specială de reparație, iar obiectul acesteia îl constituie atât

imobilele preluate cu titlu valabil, cât și cele preluate fără

titlu sau cu titlu nevalabil de către stat, reclamantul nu poate deroga de

la această reglementare, iar în acest context statuarea singulară

asupra valabilității titlului statului nu poate produce nicio

consecință juridică față de reclamant, ceea ce face

să apară ca lipsită de interes.

Apelul declarat de reclamantul S.D.R.

împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Brașov,

prin decizia civilă nr. 125/Ap din 28 octombrie 2009, s-a desființat

sentința civilă nr. 16 din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului

Brașov și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Instanța de apel a reținut

în considerentele deciziei că, în mod greșit, prima

instanță nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere având

ca obiect constatarea preluării abuzive, fără titlu, a

imobilului în litigiu, cu soluționarea căruia a fost investită.

Totodată, a mai arătat

că, prima instanță a reținut în considerentele

sentinței lipsa de interes a reclamantului în formularea acestui

capăt de cerere, pe care l-a respins în consecință,

fără a pune în discuția părților această

excepție, încălcând astfel principiul contradictorialității.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov în

calitate de reprezentantă a Statului Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea deciziei recurate,

în sensul respingerii apelului declarat de reclamant și menținerii

sentinței pronunțate de instanța de fond.

În motivarea recursului se

arată că, în mod greșit, instanța de apel a reținut

că în cauză a fost invocată excepția lipsei de interes,

fiind vorba doar de o apreciere făcută de instanța de fond în

considerentele hotărârii apelate și nicidecum de o excepție

invocată din oficiu de tribunal.

Pe fondul cauzei, a susținut

că în mod corect prima instanță a reținut că

reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001,

deși imobilul în litigiu intră sub incidența de aplicare a

acestui act normativ, reclamantul nefăcând dovada că ar fi

persoană exceptată de la aplicarea Legii 10/2001 sau că, din motive

independente de voința sa nu a putut, în termen legal, să utilizeze

procedura prevăzută de legea specială.

Intimata-pârâtă F. SCC

Feldioara a formulat întâmpinare, solicitând admiterea recursului declarat de

D.G.F.P. Brașov astfel cum a fost formulat.

Analizând recursul prin prisma

criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Prin cererea de chemare în

judecată, reclamantul S.D.R. a solicitat să se constate că imobilul

situat in Comuna Feldioara, jud. Brașov, înscris in C.F. Feldioara a fost

preluat de Statul Român în mod abuziv si fără titlu și,

totodată, obligarea pârâtei Comuna Feldioara să lase în deplină

proprietate și posesie acest imobil.

Instanța de fond a reținut

că, „întrucât legiuitorul a adoptat o lege specială de

reparație, iar obiectul acesteia îl constituie atât imobilele preluate cu

titlu valabil, cât și cele preluate fără titlu sau cu titlu

nevalabil de către stat, reclamantul nu poate deroga de la această

reglementare, iar în acest context statuarea singulară asupra

valabilității titlului statului nu poate produce nicio

consecință juridică față de reclamant, ceea ce face

să apară ca lipsită de interes”.

Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr.

213/1998, instanțele judecătorești sunt competente să se

pronunțe asupra valabilității titlului statului iar prima

instanță nu a aplicat acest text de lege, neanalizând acest

capăt de cerere.

Instanța de fond a apreciat în

mod greșit că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 nu

își mai găsesc aplicarea în cauză, întrucât a intrat în vigoare

Legea nr. 10/2001, lege specială de reparație.

Chiar dispozițiile Legii nr. 10/2001

fac referire la imobilele preluate cu „titlu valabil” sau „fără titlu

valabil”, sintagme pentru a căror definire fac trimitere expresă la art.

6 din Legea nr. 213/1998, pe care instanța de fond îl apreciază ca

inaplicabil în speță, lăsând practic nesoluționat

capătul de cerere referitor la constatarea nevalabilității

titlului statului asupra imobilului în litigiu.

Ca atare, soluția pronunțată

de instanța de apel, care a desființat hotărârea primei

instanțe și a trimit cauza spre rejudecare instanței de fond,

este corectă și legală întrucât, practic, s-a săvârșit

o denegare de dreptate atunci când tribunalul nu s-a pronunțat asupra valabilității

titlului statului, limitându-se doar la constatarea că reclamantul este

unicul moștenitor acceptant al defunctului S.M., proprietarul tabular al

imobilului în litigiu.

Corectă este și

constatarea instanței de apel în sensul că prima instanță a

reținut în considerentele sentinței lipsa de interes a reclamantului

în formularea acestui capătul de cerere, pe care l-a respins în

consecință, fără a pune în discuția părților

această excepție, încălcând astfel principiul

contradictorialității.

Este evident că instanța

de fond a constatat această lipsă de interes în promovarea

capătului de cerere privind constatarea preluării abuzive,

fără titlu, a imobilului în litigiu, din oficiu, fără a fi

fost invocată o astfel de excepție de către una din

părți, situație în care, fie trebuia pusă în discuția

părților, în respectarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C.

proc. civ., fie, dacă s-a făcut această constatare în cursul

deliberărilor, să se repună cauza pe rol pentru a se pune în

discuția contradictorie a părților.

Având în vedere aceste considerente

și ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

se va respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Brașov în calitate de reprezentantă a

Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 125/Ap

din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de

muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov

în calitate de reprezentantă a Statului Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 125/Ap din 28 octombrie 2009 a

Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 12 octombrie 2010.