ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3558/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3558/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamanta SC G. SA Vădeni a chemat în judecată pe pârâta Agenția de

Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună suspendarea procesului-verbal de

constatare nr. 23806 din 1 noiembrie 2010, a deciziei nr. 28586 din 23

decembrie 2010 și a notei nr. 1011 din 17 ianuarie 2011 încheiate de pârâtă.

Curtea de Apel Galați,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 123 din 18

aprilie 2011, a admis acțiunea reclamantei SC G. SA Vădeni și a dispus

suspendarea executării actelor administrative anterior individualizate, pe o

perioadă limitată, respectiv până la soluționarea pe fond a cauzei în dosarul

nr. 202/44/2011.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

În speță, sunt

întrunite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată,

pentru a putea dispune suspendarea executării actului administrativ anterior

individualizat.

În concepția curții

de apel, argumentul juridic aparent valabil, care justifică îndeplinirea

condiției cazului bine justificat, rezidă în împrejurările de fapt expuse de

reclamantă.

În opinia primei

instanțe, reclamanta a făcut dovada pagubei iminente prin actele prezentate la

dosar și ansamblul circumstanțelor speței.

În plus, curtea de

apel a luat în apreciere faptul că cererea de finanțare a societății a fost

admisă și s-a materializat prin încheierea contractului de finanțare la data de

6 octombrie 2005, contract care era în curs de finalizare, iar oprirea

finanțării pentru construcția fabricii de preparate din carne ar produce pagube

greu de acoperit.

După cum rezultă din

procesul-verbal de constatare nr. 23806 din 1 noiembrie 2010, încetarea

finanțării s-a făcut motivat de faptul că firma germană M. susține că forma și

fontul folosite în oferta presupusă a fi înaintată reclamantei nu îi aparține,

însă, nu se face o referire la semnătura și ștampila aplicată pe ofertă.

Mai mult decât atât,

reclamanta a susținut că avea obligația de a prezenta trei oferte pentru

utilajul în oferte, însă ofertele prezentate au fost în număr de patru.

De asemenea, valoarea

utilajului a cărui ofertă se susține că ar fi fost falsificată este de 7.000 Euro,

iar valoarea integrală a proiectului este de 2.000.000 Euro.

Curtea de apel a

apreciat că toate susținerile reclamantei urmează să fie analizate de către

instanța de fond, însă, ele conduc la concluzia că oprirea finanțării ar

produce societății pagube importante și iminente, greu de acoperit ulterior.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și

Pescuit, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii cererii de

suspendare ca neîntemeiată.

În primul motiv de

recurs, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că hotărârea instanței de fond nu respectă cerințele

impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât se bazează doar pe

susținerile părții reclamante, fără a analiza și apărările sale.

În plus, recurenta a

menționat faptul că prima instanță nu a motivat condiția cazului bine

justificat, impusă în mod imperativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată.

În cel de-al doilea

motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta a

precizat că soluția atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a

prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele

critici de nelegalitate:

Intimata-reclamantă

nu a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată nicio împrejurare de

natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ

atacat.

În opinia recurentei, în cazul de

față, este evident faptul că aparența dreptului este în favoarea sa, iar

emiterea actelor administrativ fiscale atacate reprezintă consecința

nerespectării dispozițiilor legale și contractuale asumate.

În ceea ce privește paguba

iminentă, recurenta a arătat că, din materialul probator existent la dosar, nu

rezultă pericolul care ar conduce la necesitatea admiterii cererii de

suspendare.

Mai precis, în conținutul

acțiunii, reclamanta nu a indicat niciun element care ar determina o pagubă

iminentă și nu a probat o astfel de pagubă.

Executarea unei obligații

bugetare, stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumția de

legalitate, nu poate constitui prin ea însuși o pagubă , în sensul art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea contenciosului administrativ.

Într-adevăr, din punct de vedere

economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, însă,

din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare

ilicită a patrimoniului.

Intimata SC G. SA

Vădeni a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat (filele 22-38 dosar).

Analizând sentința

atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de Agenția de Plăți

pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit este nefondat pentru considerentele care

vor fi expuse în continuare.

I. În speță, este

nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină

sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În dreptul intern,

nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la

obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept

consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform

jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil

presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa,

să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse

și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Pe de altă parte,

dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a

prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenția Europeană

a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau

iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate

fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real

„ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art.

6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales

în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al

mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel

puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte

apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al

termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe

judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Respectarea acestei

cerințe a motivării actului jurisdicțional aflat în calea extraordinară de atac

a recursului s-a analizat în raport de motivele prezentate în acțiunea dedusă

judecății și de argumentele aduse în apărare de partea adversă.

În speța de față,

instanța de control judiciar consideră că, într-adevăr, hotărârea recurată nu

îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanță nu a expus în mod corespunzător argumentele care au

determinat formarea convingerii sale, cu privire la condiția cazului bine

justificat, impus de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Însă, instanța de control

judiciar va proceda la suplinirea motivării primei instanțe în legătură cu

această condiție de admisibilitate a cererii de suspendare a actului

administrativ.

II. Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat pentru argumentele care

vor fi expuse în continuare.

Prin cererea dedusă

judecății, s-a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare

nr. 23806 din 1 noiembrie 2010, a deciziei nr. 28586 din 23 decembrie 2010 și a

notei nr. 1011 din 17 ianuarie 2011 încheiate de recurentă.

Prin acest act

administrativ fiscal, Comisia Europeană a stabilit că intimata are un debit în

sumă totală de 7.041.329,58 lei, din care creanța principală este defalcată

după cum urmează:

- bugetul Uniunii Europene

– 75%, reprezentând 5.280.997, 19 lei;

- buget public

național – 25%, reprezentând 1.760.332,39 lei.

Ca atare, prin

procesul-verbal de constatare aflat în discuție s-a considerat că acest debit

se datorează faptului că intimata ar fi săvârșit nereguli în ceea ce privește

licitația organizată, mai precis, oferta Ritscher, depusă de beneficiar în

cadrul dosarelor de achiziție, s-a demonstrat a fi falsificată, faptă

considerată ca fiind intenționată, prin care s-a urmărit fraudarea bugetului

Comunității Europene.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

După cum se cunoaște,

suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a

efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși,

formal-juridic, el există.

Mai este de observat

că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument

procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de

judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât

autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din

punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca

acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În plus, instituția

juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva

arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată.

Pe de altă parte, se

impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumția de

legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul

emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul

exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici, rezultă

principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este

el însuși titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu

executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a

nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică,

într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv,

suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție,

la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când

sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

În altă ordine de

idei, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată,

rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie

îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ,

parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine

justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Așadar, o primă

cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a

efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea

act.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act

administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ

emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În speța de față, în

mod indiscutabil, procesul-verbal de constatare nr. 23806 din 1 noiembrie 2010,

decizia nr. 28586 din 23 decembrie 2010 și nota nr. 1011 din 17 ianuarie 2011

încheiate de pârâtă sunt acte administrativ-fiscale.

De asemenea, în

speță, a fost îndeplinită condiția procedurală a recursului administrativ

prealabil, impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, aspect

necontestat în prezenta cale extraordinară de atac.

Conform art. 2 alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile

bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept,

care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ.

În speța de față,

Înalta Curte constată că suntem în prezența unui caz bine justificat.

Aspectele care fundamentează

ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor

administrativ-fiscale solicitate a fi suspendate sunt legate de aparenta

încălcare a dispozițiilor legale aplicabile în materie, astfel cum au fost

prezentate în cererea de chemare în judecată și în concluziile scrise depuse la

dosarul de fond, aflate la filele 284-296.

Mai precis, există o

îndoială serioasă cu privire la faptul că suma nominalizată în actul

administrativ-fiscal dedus judecății constituie o creanță rezultată din nereguli,

în sensul prevederilor O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea

fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente,

utilizate necorespunzător.

Astfel, conform art.

2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, „neregulă”, în sensul acestui act normativ,

reprezintă „orice abatere de Ia legalitate, regularitate și conformitate, în

raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, precum și cu

prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza

acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul general al Comunității Europene

și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele

din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită.”

Sub acest aspect,

art. 1 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003,

aprobate prin H.G. nr. 1306/2007, prevede în mod expres că termenii de

„legalitate, regularitate și conformitate” vor avea sensul definit în O.G. nr.

119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, cu

modificările ulterioare.

În același sens, art.

3 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 prevede că „Obiectul constatării existenței

creanțelor bugetare îl constituie stabilirea neregulilor, prejudiciilor și/sau

a persoanelor juridice ori fizice debitoare, ca urmare a nerespectării

legalității, conformității și regularității utilizării și administrării

fondurilor comunitare și a fondurilor de cofinanțare aferente.”

Ca atare, din

interpretarea prevederilor normative anterior citate rezultă că, în măsura în

care se constată existența unei nereguli, cu alte cuvinte a unei încălcări a

legalității, regularității sau conformității, organul de control va stabili

prejudiciul care rezultă din respectiva neregulă și va dispune recuperarea

sumelor necesare acoperirii acestui prejudiciu, sume care vor reprezenta o

creanță bugetară născută din nereguli, în sensul acestui act normativ.

Or, în speță, există

o îndoială în sensul că, în utilizarea și administrarea de către intimată a

fondurilor Europene ar fi survenit nereguli, în sensul avut în vedere de O.G.

nr. 79/2003.

Legalitatea

procesului-verbal de constatare contestat este discutabilă, în condițiile în

care valoarea utilajului a cărui ofertă este susceptibilă de a fi falsificată

este doar de 70.000 Euro, iar valoarea proiectului, a cărui rambursare

integrală s-a dispus de recurentă, este de 2.000.000 Euro.

De asemenea, în

cauză, este îndeplinită și condiția prevenirii pagubei iminente, impusă de art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată.

Astfel, conform art.

2 alin. (1) lit. ș) din legea în discuție, paguba iminentă reprezintă

prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public. Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera

suspendarea efectelor unui act administrativ.

Putem aprecia că

există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere

gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor

pe care acesta înțelege să le apere.

În opinia Înaltei

Curți, în mod corect prima instanță a reținut faptul că plata debitului imputat

intimatei este de natură să determine consecințe imediate asupra derulării

contractelor pe care aceasta le-a încheiat și asupra salariaților.

În altă ordine de

idei, cuantumul creanței fiscale, raportat la situația financiară a societății

intimate ar conduce la imposibilitatea continuării activității sale, urmare a

neachitării drepturilor salariale pentru 200 de salariați și a lipsei

fondurilor bănești necesare aprovizionării cu materii prime (a se vedea, în

acest sens, balanța de verificare pe luna decembrie 2010, aflată la filele

269-273 dosar fond).

Pe de altă parte,

trebuie avut în vedere faptul că a fost emisă somația nr. 684575 din 14 martie 2011

prin care s-a început executarea silită (a se vedea fila 190 dosar fond).

În consecință, din

cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar, în speță, nu există motive de ordine publică

care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea

contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul declarat de

pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, împotriva sentinței nr. 123

din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 iunie 2011.