ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 489/2012

Asupra recursului de față :

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :

Prin sentința comercială nr.110 din 24 august 2011 pronunțată în dosarul nr. 1244/2011 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a respins excepția tardivității contestației, precum și contestația la executare formulată de contestatorul B.M. împotriva intimatei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond – investită ca urmare a admiterii excepției necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Iași, prin sentința civilă nr. 1815 din 14 decembrie 2010 a reținut în esență că prin contestația la executare formulată, contestatorul B.M. a solicitat desființarea formelor de poprire înființate de către intimată prin adresa nr. 519 din 26 august 2010 asupra drepturilor sale salariale, a celor înființate de către intimată prin adresele nr. 29807 din 2 septembrie 2010 înaintată Direcției Generale a Finanțelor Publice Locale Iași, precum și suspendarea provizorie a executării silite.

Invocând dispozițiile art. 399 și urm., art. 401 pct. 1 și art. 403 C. proc. civ., contestatorul a arătat în motivarea contestației, că prin adresele menționate s-a înființat o poprire de 30% asupra drepturilor sale salariale până la concurența sumei de 70.858,41 lei, în baza sentinței comerciale nr. 284 din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Iași în procedura insolvenței debitoarei SC B.V.T. SA prin care a fost obligat în solidar cu B.N. la plata acestei sume.

Ulterior, Direcția Generală a Finanțelor Publice Locale Iași a emis o adresă de înființare a popririi, fără a se preciza procentul și suma până la concurența căreia se execută poprirea, făcându-se doar mențiunea că temeiul îl reprezintă sentințe comerciale, situație în care pentru aceeași sumă se efectuează o dublă reținere.

Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării contestației, invocată de intimată, prima instanță a respins-o ca neîntemeiată cu motivarea că se contestă formele de executare silită prin poprire, executare comunicată contestatorului prin adresele nr. 519 din 26 august 2010 și nr. 29807 din 2 septembrie 2010, iar contestația a fost înregistrată la data de 10 septembrie 2010, respectiv în termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

Cererea de suspendare provizorie a executării silite a fost respinsă în conformitate cu art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998 potrivit cărora executarea silită nu se suspendă.

În privința fondului, s-a reținut că în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința comercială nr. 284 din 13 mai 2009 a Tribunalului Iași, contestatorul a fost obligat conform art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, în solidar cu B.N., la plata pasivului rămas neacoperit al debitoarei SC B.V.T. SA, al cărui administrator a fost contestatorul.

Acest pasiv se compune din creanța A.V.A.S. în sumă de 70.858,41 lei preluată de la Banca A. SA în temeiul contractului de cesiune de creanță nr. 931000 din 2 decembrie 1999 și a actului adițional din 15 decembrie 1999 și cea datorată finanțelor locale, motiv pentru care nu se poate susține că același titlu a fost executat de două ori.

Prin urmare, în absența altor motive de nelegalitate contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul B.M. criticând-o potrivit art. 299 C. proc. civ. ca fiind netemeinică și nelegală.

În mod concret se invocă faptul că hotărârea recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. deoarece instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a executării silite și nici asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de A.V.A.S. cu privire la capătul doi din cerere.

De asemenea, arată recurentul, prima instanță în mod greșit a reținut că în temeiul aceluiași titlu executoriu, Direcția Generală a Finanțelor Publice Locale Iași a dispus înființarea popririi asupra drepturilor sale salariale datorate bugetului de stat de către debitoarea SC B.V.T. SA, pentru o creanță distinct determinată, nefiind vorba despre o dublă executare a aceluiași titlu.

Intimata A.V.A.S. și-a recuperat creanța stabilită în procedura insolvenței ca urmare a înființării popririi, în perioada iulie – septembrie 2010 asupra conturilor că debitoarei solidare B.N., însă a omis să comunice primei instanțe acest aspect, situație în care, prin respingerea contestației intimata ar putea continua executarea silită pentru întreaga sumă de 70.858,41 lei.

De asemenea, arată recurentul este eronat argumentul primei instanțe potrivit căruia Direcția Generală a Finanțelor Publice Locale Iași a dispus poprirea conturilor pentru o creanță distinctă față de aceea a intimatei A.V.A.S., întrucât somația comunicată la data de 30 aprilie 2010, privește aceeași sumă de 70.858,41 lei, care a fost deja recuperată de către intimată.

Recursul este fondat.

Astfel, din analiza înscrisurilor, inclusiv a actelor noi depuse în recurs, și a probelor administrate în cauză – examinate în conformitate cu art. 304

1

C. proc. civ., întrucât recursul vizează o hotărâre ce nu poate fi atacată cu apel – Înalta Curte, constată că prin adresa nr. 519 din 26 august 2010 intimata A.V.A.S. a solicitat O.A.R.Z. Iași aducerea la îndeplinire a Ordinului Vicepreședintelui A.V.A.S. nr. 17 din 5 februarie 2010, respectiv înființarea popririi asupra drepturilor salariale cuvenite contestatorului B.M., până la concurența sumei de 70.858,41 lei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința comercială nr.284 din 13 mai 2009 a Tribunalului Iași.

Prin această hotărâre, contestatorul a fost obligat în temeiul art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, în solidar cu B.N., la plata pasivului rămas neacoperit al debitoarei SC B.V.T. SA.

Ulterior, prin adresa nr. 29807 din 2 septembrie 2010, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Locale Iași, contestatorul este notificat cu privire la înființarea popririi pe venitul din salarii în vederea recuperării debitului restant reprezentând venituri din sentințe comerciale, fără nicio precizare în legătură cu titlul executoriu sau cuantumul creanței. Potrivit adresei emise la 30 aprilie 2010 act nou depus în recurs, rezultă că debitul în sumă de 70.858,00 lei reprezintă venituri din sentințe comerciale, cuantumul creanței fiind așadar identic cu cel pentru care intimata A.V.A.S. a demarat procedura executării silite, chiar dacă nu este indicat numărul titlului executoriu, se face referire la natura acestuia, respectiv sentința comercială.

De altfel, însăși intimata, prin întâmpinarea depusă a arătat că debitul în sumă de 70.858,41 lei a fost achitat în contul A.V.A.S. în perioada iulie-septembrie 2010, inclusiv suma de 5.549,06 lei reprezentând cuantumul actualizat cu indicele de inflație al debitului calculat potrivit art. 371

2

alin. (3) C. proc. civ. pe perioada cuprinsă între data pronunțării sentinței comerciale ce constituie titlu executoriu și până la data de 30 noiembrie 2010, sumă achitată de codebitorul solidar B.N. la data de 21 septembrie 2011.

În acest context se impune precizarea că, deși prin întâmpinare intimata susține că debitul a fost încasat în perioada iulie-septembrie 2010, din ordinele de plată rezultă că plățile au fost efectuate de ambii codebitori solidari în perioada iunie 2010 – decembrie 2011, respectiv și după încasarea sumei calculate în conformitate cu art. 371

2

alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, potrivit ordinelor de plată, contestatorul B.M. a achitat la data de 30 iunie 2010 prin poprire sumele de 561,23 lei și respectiv 552,88 lei, iar debitoarea B.N. sumele de 306 lei și respectiv 70.552,4 lei, la data de 2 septembrie 2010 și 7 septembrie 2010.

Prin urmare, la data anterior menționată, intimata a încasat în contul creanței o sumă într-un cuantum superior celui stabilit prin titlul executoriu, emis pentru 70.858,41 lei.

Este real că potrivit titlului executoriu, sentința comercială nr. 284/2005, contestatorul este obligat în solidar cu un alt debitor la plata pasivului neacoperit al SC B.V.T. SA, cu consecința că creditorul are posibilitatea de a solicita plata în întregime de la oricare debitor solidar, dar, în speță din ordinele de plată anterior menționate rezultă fără echivoc, cum s-a precizat anterior, că executarea silită i-a vizat pe ambii, fiind prin urmare întemeiată critica formulată de recurent în această privință.

De asemenea, potrivit art. 371

2

alin. (3) C. proc. civ. și art. 40 din O.U.G. nr. 51/1998 suma cuprinsă în titlul executoriu, va fi actualizată de organul de executare, la cererea creditorului pe perioada cuprinsă între data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie și data plății efective, cu consecința că ulterior acestui moment, actualizarea este lipsită de temei.

De altfel, deși invocă prevederile legale anterior evocate și susține că pentru perioada menționată cuantumul actualizat al debitului în sumă de 70.858,41 lei este de 5.549,06 lei, intimata a efectuat această actualizare până la data de 30 noiembrie 2010, adică ulterior încasării debitului principal și a unei părți din suma actualizată continuând executarea silită până în decembrie 2011.

Este întemeiată și critica referitoare la executarea silită, pentru aceeași sumă solicitată de intimată, și de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Locale Iași întrucât din adresa trimisă recurentului (fila 8) rezultă că titlul executoriu îl reprezenta sentința comercială emisă pentru suma de 70.858, debit cu care contestatorul figura în evidențele acesteia.

Se vor înlătura însă criticile referitoare la omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra cererii de suspendare provizorie a executării deoarece din considerentele sentinței recurate rezultă că această cerere a fost respinsă cu motivarea că potrivit art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/19909 executarea silită nu se suspendă.

De asemenea, motivul de recurs referitor la nepronunțarea instanței asupra excepției lipsei calității procesual pasive a intimatei cu privire la capătul doi de cerere va fi înlăturat în considerarea faptului că intimata singura care ar fi putut fi vătămată nu a exercitat calea de atac împotriva sentinței pentru acest motiv.

În concluzie, recursul va fi admis potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar sentința va fi modificată în parte în sensul admiterii contestației la executare formulate de contestator, fiind păstrată soluția în privința respingerii excepției tardivității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de contestatorul B.M. împotriva sentinței nr. 110 din 24 august 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o modifică în parte în sensul că admite contestația la executare și anulează formele de executare prin poprire instituite de A.V.A.S. prin adresele nr. 519 din 26 august

2010

și 29807 din 2 septembrie 2010 pentru suma de 70.858,41 lei.

Menține dispozițiile sentinței cu privire la respingerea excepției tardivității formulării contestației la executare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2012.