ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8471/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 23/C din 21 ianuarie

2011, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de

muncă și asigurări sociale, a respins apelul declarat de reclamanta N.E.

împotriva Sentinței civile nr. 377 din 25 februarie 2010 pronunțată de

Tribunalul Constanța, secția civilă. A admis apelul declarat de pârâtul Statul

Român, prin M.F.P., a schimbat în tot sentința în sensul că a respins ca

nefondată acțiunea.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că Legea nr. 221/2009 a reluat în cea mai

mare parte prevederi deja statuate prin Decretul-lege nr. 118/1990 și Legea nr.

214/1999. Acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele

persecutate în perioada comunistă nu a avut drept scop repararea prejudiciului

suferit prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea

avută anterior, ci producerea unei satisfacții de ordin moral prin însăși

recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, în acord cu

recomandările normative internaționale.

Răspunderea Statului

Român pentru prejudiciul moral suferit de persoana pretins vătămată prin măsuri

de natură politică trebuie analizată în strânsă corelare cu condițiile

răspunderii instituită prin art. 998 și 999 C. civ. și cu principiile de drept

care reclamă evitarea unei duble reparații, asigurarea proporționalității și

echității în acordarea acestor compensații și respectarea valorii supreme de

dreptate, premise reținute și prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale.

Nu se poate reține de

plano producerea unui prejudiciu moral în persoana reclamantei doar din

perspectiva faptului că la data stabilirii domiciliului obligatoriu al familiei

sale avea vârsta de 3 ani, măsura represivă luată asupra sa, ca și consecințele

în plan social produse asupra familiei sale, justificând recunoașterea morală

de către stat a implicațiilor de natură patrimonială și nepatrimonială produse

asupra cetățenilor săi în această perioadă istorică și acordarea compensațiilor

materiale stabilite prin cadrul legislativ adoptat din anul 1990.

O astfel de

recunoaștere a intervenit în cauză atât prin recunoașterea, în favoarea

reclamantei, a calității de luptător în rezistența anticomunistă, cât și prin

acordarea măsurilor compensatorii reglementate de Decretul-lege nr. 118/1990.

Nu s-ar putea reține

în cauză că urmare a adoptării Legii nr. 221/2009 - cu referire la dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) - reclamanta ar fi dobândit o speranță legitimă în

obținerea unei compensații suplimentare pentru acoperirea prejudiciului moral

și că această speranță ar fi devenit iluzorie prin declararea

neconstituționalității dispoziției legale menționate.

Reclamanta a declarat

recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin

care a formulat următoarele critici:

Hotărârea este

nelegală pentru că dezdăunarea morală reală a persoanelor ce au fost supuse

măsurii administrative cu caracter politic prevăzute de art. 3 lit. e) din

Legea nr. 221/2009 nu poate fi lăsată în derizoriu de către instanța învestită

cu soluționarea unei astfel de cereri.

Instanța de apel

trebuia să aibă în vedere perioada îndelungată a restricției domiciliare,

condițiile în care recurenta a fost evacuată din casă, modalitatea în care a

călătorit, modalitatea în care a supraviețuit în Bărăgan, fiindu-i încălcate

drepturile garantate constituțional.

Trebuie să se aibă în

vedere natura diferită a indemnizației primită de recurentă în baza

Decretului-lege nr. 118/1990.

Analizând recursul în

limitele criticilor invocate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l

respinge, pentru următoarele considerente:

Criticile referitoare

la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare

a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 urmează a fi analizate

din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M. Of.

nr. 789/7.11.2011.

Problema de drept

care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantului la

acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei

supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional,

printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României

nr. 761/15.11.2010.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la

art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011,

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data

publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată

era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr.

1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată

definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune,

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele

textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale

cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii

deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta N.E. împotriva Deciziei nr. 23/C din

21 ianuarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 noiembrie 2011.