Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.11.2011
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8471/2011

HOTĂRÂRE
30.11.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8471/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin Decizia civilă nr. 23/C din 21 ianuarie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins apelul declarat de reclamanta N.E. împotriva Sentinței civile nr. 377 din 25 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă. A admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., a schimbat în tot sentința în sensul că a respins ca nefondată acțiunea. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că Legea nr. 221/2009 a reluat în cea mai mare parte prevederi deja statuate prin Decretul-lege nr. 118/1990 și Legea nr. 214/1999.

Acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă nu a avut drept scop repararea prejudiciului suferit prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior, ci producerea unei satisfacții de ordin moral prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, în acord cu recomandările normative internaționale. Răspunderea Statului Român pentru prejudiciul moral suferit de persoana pretins vătămată prin măsuri de natură politică trebuie analizată în strânsă corelare cu condițiile răspunderii instituită prin art. 998 și 999 C. civ. și cu principiile de drept care reclamă evitarea unei duble reparații, asigurarea proporționalității și echității în acordarea acestor compensații și respectarea valorii supreme de dreptate, premise reținute și prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.

Nu se poate reține de plano producerea unui prejudiciu moral în persoana reclamantei doar din perspectiva faptului că la data stabilirii domiciliului obligatoriu al familiei sale avea vârsta de 3 ani, măsura represivă luată asupra sa, ca și consecințele în plan social produse asupra familiei sale, justificând recunoașterea morală de către stat a implicațiilor de natură patrimonială și nepatrimonială produse asupra cetățenilor săi în această perioadă istorică și acordarea compensațiilor materiale stabilite prin cadrul legislativ adoptat din anul 1990. O astfel de recunoaștere a intervenit în cauză atât prin recunoașterea, în favoarea reclamantei, a calității de luptător în rezistența anticomunistă, cât și prin acordarea măsurilor compensatorii reglementate de Decretul-lege nr. 118/1990.

Nu s-ar putea reține în cauză că urmare a adoptării Legii nr. 221/2009 - cu referire la dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) - reclamanta ar fi dobândit o speranță legitimă în obținerea unei compensații suplimentare pentru acoperirea prejudiciului moral și că această speranță ar fi devenit iluzorie prin declararea neconstituționalității dispoziției legale menționate. Reclamanta a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici: Hotărârea este nelegală pentru că dezdăunarea morală reală a persoanelor ce au fost supuse măsurii administrative cu caracter politic prevăzute de art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009 nu poate fi lăsată în derizoriu de către instanța învestită cu soluționarea unei astfel de cereri.

Instanța de apel trebuia să aibă în vedere perioada îndelungată a restricției domiciliare, condițiile în care recurenta a fost evacuată din casă, modalitatea în care a călătorit, modalitatea în care a supraviețuit în Bărăgan, fiindu-i încălcate drepturile garantate constituțional. Trebuie să se aibă în vedere natura diferită a indemnizației primită de recurentă în baza Decretului-lege nr. 118/1990. Analizând recursul în limitele criticilor invocate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente: Criticile referitoare la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M. Of.

nr. 789/7.11.2011. Problema de drept care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de apel.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta N.E. împotriva Deciziei nr. 23/C din 21 ianuarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-02-03
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 621/2012
asupra victimelor opresiunii comuniste, precum și jurisprudența C.E.D.O. Prin decizia nr. 111 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a fost respins apelul d
ÎCCJ 2012-03-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1994/2012
118/1990. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta C.U. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Constanța. Prin decizia nr. 268/ C din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, s
ÎCCJ 2012-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3968/2012
/11.06.2009, în sensul neconformității sale cu dispozițiile art. 138 alin. (5), art. 111 alin. (1), art. 148 alin. (1) și art. 16 din Constituție. Prin încheierea de la aceeași dată a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale în acest s
ÎCCJ 2012-06-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5011/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Sentința civilă nr. 1541 din 4 octombrie 2010 Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.C. în contra
ÎCCJ 2012-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4453/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1845 din 16 noiembrie 2010 Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă