ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4453/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc.

civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1845 din 16 noiembrie 2010 Tribunalul Constanța, secția

civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta B.A. în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Constanța, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamanta, apel ce a fost respins prin decizia civilă nr. 322C din 06 iunie

2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de

muncă și asigurări sociale.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că, într-un

asemenea litigiu, răspunderea statului pentru prejudiciul moral suferit de

persoana pretins vătămată prin asemenea măsuri de natură politică trebuie

analizată în strânsă corelare cu condițiile răspunderii instituite prin art.

998 și 999 C. civ. și cu principiile de drept care reclamă evitarea unei duble

reparații, asigurarea proporționalității și echității în acordarea unor

compensații și, nu în ultimul rând, respectarea valorii supreme de dreptate, premise

reținute și prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale. Curtea de Apel a conchis că reclamanta, fiica defunctului C.S.

nu are, în accepțiunea prevederilor legii reparatorii, conforme Constituției,

calitatea de victimă a măsurii politice luate împotriva tatălui său și nu este

îndreptățită la acordarea de daune morale pentru situația evocată. Referitor la

motivul de apel ce vizează pronunțarea sentinței cu încălcarea dreptului la

apărare, s-a reținut că instanța de fond a respectat principiul

contradictorialității și celelalte reguli ale procesului civil, asigurând

cadrul unui proces echitabil.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat

recurs reclamanta, solicitând casarea deciziei atacate și rejudecarea cauzei în

fond, cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 500.000 euro reprezentând

daune morale pentru suferințele fizice și psihice suferite de tatăl său.

În motivarea recursului a susținut că hotărârile pronunțate

în fond și apel nu au analizat cauza prin prisma și în raport de dispozițiile

art. 998-999 C. civ., motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că prin condamnarea

politică suferită de tatăl său au fost încălcate și prevederile art. 9 din Convenție,

care garantează libertatea de gândire. De asemenea, a criticat decizia pronunțată

de instanța de apel, care a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare, în sensul

că soluția a fost pronunțată ca urmare a unei analize superficiale a înscrisurilor

depuse. A apreciat că hotărârile tribunalului și curții de apel sunt nemotivate,

cuprinzând doar referiri generale la lege, fără analiza situației de fapt, prin

prisma actelor depuse.

Analizând recursul, în limitele criticilor invocate, ce

pot fi circumscrise cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge pentru

considerentele ce succed:

Mai întâi, Înalta Curte observă că în cauză nu este incident

motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanța neputând

identificat în hotărârea atacată aspecte care să poată fi încadrate în textul menționat.

Decizia instanței de apel cuprinde motivele pe care se sprijină, fără ca în considerente

să se regăsească motive contradictorii ori străine de natura pricinii. De altfel,

critica pe care reclamanta o încadrează în acest motiv de recurs vizează greșita

aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 988 și 999 C. civ. De aceea, în

aplicarea prevederilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., instanța va cerceta recursul

din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C.

proc. civ.

Criticile formulate de reclamantă urmează a fi analizate

din punctul de vedere al deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în

M. Of. nr. 789/07.11.2011.

Aceasta deoarece temeiul juridic al cererii introductive,

așa cum a fost el precizat de reclamantă, îl constituie dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 221/2009. Or, în raport de principiul disponibilității,

instanța nu putea analiza pricina dedusă judecății decât în raport de temeiul de

drept invocat.

Chiar dacă reclamanta a invocat în apel necercetarea cauzei

din perspectiva dispozițiilor art. 988 și 999 C. civ., instanța nu ar fi putut face

o asemenea analiză, deoarece aceasta nu este permisă de dispozițiile art. 294

alin. (1) C. proc. civ., ce nu permit schimbarea cauzei în apel.

Așadar, menținând hotărârea atacată, Înalta Curte va substitui

motivarea curții de apel, după cum urmează:

Problema de drept care se pune în speță nu este aceea

a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege

mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia

Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României

nr. 761/15.11.2010.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile

din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele

la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval

Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii

fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

La alin. (4) al art. menționat se prevede că deciziile

Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general

obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și

în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și

legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalitătii unui text de lege

prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga

omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat

încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată

prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea

recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010

a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată

la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această

dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate

definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în

M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010

a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia

atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei

decizii.

Nu se poate spune deci, că fiind promovată acțiunea la

un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata

desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic

convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă

și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin

declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din

Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată

nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să

continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou

în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale

produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional,

acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat,

iar reclamanta nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista

o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios

constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstitutionalitate,

s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul

aposteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității

textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul

echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ

legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste considerente, în raport de dispozițiile

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința

menținerii deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.A. împotriva deciziei nr. 322C din

06 iunie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii

de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012.