ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4651/2012

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1914 din 23

noiembrie 2010 Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțiunea formulată

de reclamanții Ș.A., Ș.G., Ș.N., Ș.C., M.M. și T.A. în contradictoriu cu pârâtul

Statul Roman reprezentat prin Ministerul de Finanțe pentru a se dispune

obligarea acestuia la plata echivalentului în lei a sumei de 130.000 euro cu

titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții Ș.A., Ș.G., Ș.N., M.M.

și T.A. sunt descendenți de gradul I iar intervenienții Ș.V. și Ș.D. descendenți

de gradul II al defunctului Ș.C., care prin sentința nr. 685 din 27 decembrie 1957

a Tribunalului Militar Constanța a fost condamnat la 4 ani închisoare

corecțională pentru crima de uneltire contra ordinii sociale prevăzut de art. 209

C. pen. Potrivit deciziei nr. 372 din 20 februarie 1958 a Tribunalului Militar

al Regiunii A II-a Militara București, sentința a rămas definitivă prin

respingerea recursului.

Autorul reclamanților

a fost încarcerat la data de 24 septembrie 1957 si eliberat la 01 septembrie 1959

când pedeapsa a fost grațiata, aspect care rezulta din adresa Ministerului

Justiției - Direcția instanțelor militare (fila 62) atașată la dosar.

Instanța a apreciat

că măsurile reparatorii acordate autorului reclamanților sub forma unor

prestații bănești periodice sunt suficiente în raport cu suferința resimțită de

acesta, fără a se mai impune reparații suplimentare cu caracter pecuniar.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții Ș.A., Ș.G., Ș.N., T.A. și M.M. susținând

că în mod neîntemeiat instanța nu a acordat despăgubiri morale pentru că

autorul reclamanților nu a beneficiat de despăgubiri în temeiul Decretului-lege

nr. 118/1990 și că nu se poate susține că prin trecerea timpului a avut loc o

atenuare a prejudiciului moral produs prin condamnare.

Curtea de Apel Constanța,

prin decizia civilă nr. 299/ C din 18 mai 2011 a respins apelul ca nefundat

reținând că temeiul juridic al acțiunii a fost declarat neconstituțional prin

decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.

Instanța a conchis

că, într-un asemenea litigiu, răspunderea Statului Român pentru prejudiciul

moral suferit de persoana pretins vătămată prin asemenea măsuri de natură

politică trebuie analizată în strânsă corelare cu condițiile răspunderii

instituite prin art. 998 și 999 C. civ. și cu principiile de drept care reclamă

evitarea unei duble reparații, asigurarea proporționalității și echității în

acordarea acestor compensații și nu în ultimul rând respectarea valorii supreme

de dreptate, premise reținute de astfel prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010

a Curții Constituționale. Însă, în speță, succesorii defunctului Ș.C. nu au, în

accepțiunea prevederilor legii reparatorii, conforme Constituției, calitatea de

victimă a măsurii politice luate asupra tatălui lor și nu sunt îndreptățiți la

acordarea de daune morale pentru situația evocată.

Împotriva deciziei

instanței de apel au declarat recurs reclamanții, întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că sunt îndreptățiți la acordarea

despăgubirilor morale conform dreptului comun, respectiv art. 998, 999 C. civ.

Recursul nu este

fondat.

Verificând acțiunea

introductivă de instanță s-a constatat că aceasta a fost întemeiată doar pe

dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Acțiunea civilă este actul procedural pin care

reclamantul investește instanța cu o problemă litigioasă. După stabilirea

limitelor sesizării, instanța nu poate schimba, împotriva voinței părții,

temeiul de drept al acțiunii și, deci, calea procedurală aleasă de parte, fără

a încălca principiul disponibilității.

În speță, reclamanții

au precizat expres temeiul juridic al cererii lor înțelegând să aleagă o

anumită cale procedurală deschisă de lege, respectiv acțiunea formulată în

temeiul Legii speciale nr. 221/2009, fără a mai indica și un alt temei juridic,

astfel încât instanța de apel, în mod corect a dat eficiență caracterului

obligatoriu al deciziei Curții Constituționale. Mai mult, instanța, în

considerentele deciziei atacate, a reținut și faptul că reclamanții, în afară

de dispozițiile legii speciale, nu au mai indicat și alte temeiuri de drept

comun, respectiv art. 998, 999 C. civ., conchizând că dispozițiile invocate de

reclamanți nu mai pot fi reținute ca temei juridic al unei astfel de pretenții.

Este de menționat că

în virtutea rolului său activ, instanța poate califica cererea, doar în

situația în care reclamantul a indicat un temei de drept greșit sau neaplicabil

în cauză, iar schimbarea acelui temei trebuie pusă obligatoriu în discuția părților.

În consecință,

schimbarea temeiului juridic de către instanță, ar fi însemnat încălcarea

principiului disponibilității potrivit căruia reclamantul este acela care

stabilește cadrul procesual.

Solicitarea

recurentei, formulată pentru prima oară în fața instanței de recurs, respectiv

aceea de a se analiza acțiunea din perspectiva dreptului comun nu poate fi

primită deoarece, potrivit art. 316 coroborat cu art. 294 C. proc. civ., în

recurs nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată. Instanța de

recurs examinează legalitatea hotărârii recurate în raport de cadrul procesual

și de temeiurile de drept fixate în fazele procesuale anterioare, neputându-se

pronunța pentru prima oară în recurs asupra unui temei juridic diferit de cel

invocat prin cererea de chemare în judecată.

În consecință, față

de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanți

se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții Ș.A., Ș.G., Ș.N., M.M. și T.A. împotriva

deciziei nr. 299/ C din 18 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă,

minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 iunie 2012.