ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4651/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1914 din 23 noiembrie 2010 Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții Ș.A., Ș.G., Ș.N., Ș.C., M.M. și T.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman reprezentat prin Ministerul de Finanțe pentru a se dispune obligarea acestuia la plata echivalentului în lei a sumei de 130.000 euro cu titlu de despăgubiri. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții Ș.A., Ș.G., Ș.N., M.M. și T.A. sunt descendenți de gradul I iar intervenienții Ș.V. și Ș.D. descendenți de gradul II al defunctului Ș.C., care prin sentința nr. 685 din 27 decembrie 1957 a Tribunalului Militar Constanța a fost condamnat la 4 ani închisoare corecțională pentru crima de uneltire contra ordinii sociale prevăzut de art. 209 C. pen.

Potrivit deciziei nr. 372 din 20 februarie 1958 a Tribunalului Militar al Regiunii A II-a Militara București, sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului. Autorul reclamanților a fost încarcerat la data de 24 septembrie 1957 si eliberat la 01 septembrie 1959 când pedeapsa a fost grațiata, aspect care rezulta din adresa Ministerului Justiției - Direcția instanțelor militare (fila 62) atașată la dosar. Instanța a apreciat că măsurile reparatorii acordate autorului reclamanților sub forma unor prestații bănești periodice sunt suficiente în raport cu suferința resimțită de acesta, fără a se mai impune reparații suplimentare cu caracter pecuniar. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții Ș.A., Ș.G., Ș.N., T.A.

și M.M. susținând că în mod neîntemeiat instanța nu a acordat despăgubiri morale pentru că autorul reclamanților nu a beneficiat de despăgubiri în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 și că nu se poate susține că prin trecerea timpului a avut loc o atenuare a prejudiciului moral produs prin condamnare. Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 299/ C din 18 mai 2011 a respins apelul ca nefundat reținând că temeiul juridic al acțiunii a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale. Instanța a conchis că, într-un asemenea litigiu, răspunderea Statului Român pentru prejudiciul moral suferit de persoana pretins vătămată prin asemenea măsuri de natură politică trebuie analizată în strânsă corelare cu condițiile răspunderii instituite prin art. 998 și 999 C. civ.

și cu principiile de drept care reclamă evitarea unei duble reparații, asigurarea proporționalității și echității în acordarea acestor compensații și nu în ultimul rând respectarea valorii supreme de dreptate, premise reținute de astfel prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale. Însă, în speță, succesorii defunctului Ș.C. nu au, în accepțiunea prevederilor legii reparatorii, conforme Constituției, calitatea de victimă a măsurii politice luate asupra tatălui lor și nu sunt îndreptățiți la acordarea de daune morale pentru situația evocată. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că sunt îndreptățiți la acordarea despăgubirilor morale conform dreptului comun, respectiv art. 998, 999 C. civ.

Recursul nu este fondat. Verificând acțiunea introductivă de instanță s-a constatat că aceasta a fost întemeiată doar pe dispozițiile Legii nr. 221/2009. Acțiunea civilă este actul procedural pin care reclamantul investește instanța cu o problemă litigioasă. După stabilirea limitelor sesizării, instanța nu poate schimba, împotriva voinței părții, temeiul de drept al acțiunii și, deci, calea procedurală aleasă de parte, fără a încălca principiul disponibilității. În speță, reclamanții au precizat expres temeiul juridic al cererii lor înțelegând să aleagă o anumită cale procedurală deschisă de lege, respectiv acțiunea formulată în temeiul Legii speciale nr. 221/2009, fără a mai indica și un alt temei juridic, astfel încât instanța de apel, în mod corect a dat eficiență caracterului obligatoriu al deciziei Curții Constituționale.

Mai mult, instanța, în considerentele deciziei atacate, a reținut și faptul că reclamanții, în afară de dispozițiile legii speciale, nu au mai indicat și alte temeiuri de drept comun, respectiv art. 998, 999 C. civ., conchizând că dispozițiile invocate de reclamanți nu mai pot fi reținute ca temei juridic al unei astfel de pretenții. Este de menționat că în virtutea rolului său activ, instanța poate califica cererea, doar în situația în care reclamantul a indicat un temei de drept greșit sau neaplicabil în cauză, iar schimbarea acelui temei trebuie pusă obligatoriu în discuția părților. În consecință, schimbarea temeiului juridic de către instanță, ar fi însemnat încălcarea principiului disponibilității potrivit căruia reclamantul este acela care stabilește cadrul procesual.

Solicitarea recurentei, formulată pentru prima oară în fața instanței de recurs, respectiv aceea de a se analiza acțiunea din perspectiva dreptului comun nu poate fi primită deoarece, potrivit art. 316 coroborat cu art. 294 C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată. Instanța de recurs examinează legalitatea hotărârii recurate în raport de cadrul procesual și de temeiurile de drept fixate în fazele procesuale anterioare, neputându-se pronunța pentru prima oară în recurs asupra unui temei juridic diferit de cel invocat prin cererea de chemare în judecată. În consecință, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanți se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții Ș.A., Ș.G., Ș.N., M.M. și T.A. împotriva deciziei nr. 299/ C din 18 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2012.