ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 402/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 269 din 18 februarie 2010 a Tribunalului Constanța s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții C.M., C.E. și C.A.M., în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Constanța, pârâtul fiind obligat la plata către reclamanți a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a tatălui lor, C.L., în sumă de 150.000 euro în echivalent în lei la data efectuării plății și a fost respinse ca nefondate celelalte pretenții.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a avut în vedere că prin sentința penală nr. 7 din 5 ianuarie 1953 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București în Dosarul penal nr. 609/1952, definitivă prin Decizia nr. 1085/1953, autorul reclamanților a fost condamnat la 12 ani temniță grea și 10 ani degradare civică, cu confiscarea totală a averii, pentru infracțiunea de favorizare a infractorului la crima de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută și pedepsită de art. 284 comb. cu art. 209 partea a IlI-a C. pen. Tatăl reclamanților a fost arestat la data de 20 iunie 1952, decedând în închisoare la 6 iunie 1960, după 8 ani de executare a pedepsei.

S-a stabilit că este vorba de o condamnare politică, efectele sentinței penale fiind înlăturate de drept conform legii, reclamanții fiind descendenți de gradul I - fii ai condamnatului C.L., fiind așadar îndeplinite și condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind persoanele ce pot solicita instanței de judecată obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. S-a apreciat de către instanța de fond că recunoașterea prin lege a posibilității de reparare a prejudiciului moral nu trebuie însă interpretată în sensul obținerii unor sume exorbitante, Iară corespondent cu ceea ce ar trebui să se acopere prin daunele morale, cum este suma de 800.000 euro solicitată de reclamanți prin acțiune.

De principiu, suma de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop nu atât de a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată și ținând seama de criteriile aplicabile în speță și de particularitățile speței a fost acordată suma de 150.000 euro, în echivalent în lei la data plății efective, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Constanța, și reclamanții, iar la termenul din 10 mai 2010 a fost evocată de către pârât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în M. Of.

al României nr. 396 din 11 iunie 2009, în sensul neconformității sale cu dispozițiile art. 138 alin. (5), art. 111 alin. (1), art. 148 alin. (1) și art. 16 din Constituție. Prin încheierea din 14 iunie 2010 a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale în acest sens, pe temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992 r., cauza - suspendată potrivit art. 29 alin. (5) din lege - fiind repusă pe rol după comunicarea Deciziei nr. 1462 din 9 noiembrie 2010 a Curții Constituționale. În apelul formulat de reclamanți s-a criticat soluția prin prisma cuantumului redus al daunelor morale acordate, în contrast cu suferințele suportate de autorul lor pe durata condamnării politice. Statul român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P.

Constanța a criticat în apelul formulat sentința pentru acordarea unei sume cu titlu de daune morale arătând că nu s-a făcut dovada că numitul C.L. a suferit o condamnare cu caracter politic, în condițiile arătate de art. 1 din Legea nr. 221/2009, infracțiunea de favorizare a infractorului putând să se refere la orice faptă penală, Iară ca din aceasta să rezulte natura politică a condamnării. Apelantul pârât a mai susținut că în speță nu se justifică acordarea unei sume atât de mari, pentru că inexistența unor criterii de cuantificare a daunelor morale în textul Legii nr. 221/2009 nu poate fi interpretat ca un cec în alb acordat persoanelor care se consideră îndreptățite; oricât de subiectiv ar fi, prejudiciul moral implică limite ale reparației lui, pentru ca răspunderea statului să nu se transforme într-un izvor de îmbogățire fără just temei.

Prin Decizia nr. 106/ C din 14 februarie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelul formulat de pârât, a schimbat în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată. A respins apelul reclamanților. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că apelanții au criticat legalitatea hotărârii sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, fiind puse în discuție și consecințele declarării pe parcursul procesului neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și a analizat apelurile împreună, soluționându-le printr-un considerent comun. S-a reținut că adoptarea Decretului-lege nr. 118/1990, Ordonanței de urgență nr. 214/1999, H.G.

nr. 1724 din 21 decembrie 2005 (abrogată ulterior prin H.G. nr. 1372 din 18 noiembrie 2009) și Legii nr. 221/2009 au avut ca scop să ducă la repararea ori diminuarea prejudiciilor de ordin moral și material produse în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Legea nr. 221/2009 se înscrie în sfera de interes a legiuitorului român de condamnare a fostului regim nu doar într-o manieră declarativă, ci ca pe o realitate juridică cu efecte clare în planul social, scopul legiuitorului fiind acela de a asigura despăgubiri pentru acele situații în care fie nu au putut fî conferite despăgubiri, fie măsurile reparatorii deja acordate în temeiul normelor sus-citate nu configurau o suficientă satisfacție pentru prejudiciul moral deosebit suferit prin condamnare ori prin măsurile administrative cu caracter politic, fundamentul juridic fiind art. 998 și 999 C. civ.

S-a mai reținut că s-a declarat neconstitutionalitatea textului art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, precum și a modificărilor aduse prin art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 62/2010 prin Deciziile nr. 1358/2010 și 1354/2010 ale Curții Constituționale. Lipsa temeiului legal nu poate fi apreciată la momentul judecării cauzei, ci la data sesizării instanței, or, în speță, litigiul s-a născut sub imperiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Eliminarea unei norme prin controlul constituționalității nu echivalează cu modificarea textului legal prin intervenția legiuitorului, răspunderea statului român pentru prejudiciul moral suferit de persoana pretins vătămată prin măsuri de natură politică trebuie analizată în strânsă corelare cu condițiile răspunderii instituite prin art. 998 și 999 C. civ.

și cu principiile de drept care reclamă evitarea unei duble reparații, asigurarea proporționalității și echității în acordarea acestor compensații și respectarea valorii supreme de dreptate, premise reținute de astfel prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale. În speță, a mai reținut instanța că reclamanții au invocat producerea unui prejudiciu de ordin moral ca urmare a condamnării politice a tatălui lor, C.L.

Susținerile apelantului pârât legate de inexistența caracterului politic al condamnării au fost înlăturate din perspectiva temeiului de drept pentru care s-a pronunțat sentința penală 7 din 5 ianuarie 1953 a fostului Tribunal Militar Teritorial București, care a încadrat fapta reținută în sarcina condamnatului în sfera de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 221/2009, cât și din conferirea post mortem a calității de luptător în rezistența anticomunistă conform Deciziei nr. 2864 din 29 noiembrie 2007. Acest fapt nu deschide de plano, din perspectiva dreptului comun, succesorilor legali dreptul de a pretinde daune morale pentru suferințele tatălui lor, pentru că în acord cu principiile de proporționalitate, echitate și rezonabilitate care trebuie să guverneze răspunderea civilă delictuală și la care s-a referit și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, acordarea posibilității moștenitorilor de gradul I și II de a beneficia de despăgubiri pentru prejudiciul moral suportat de antecesorii săi prin persecuțiile regimului comunist reprezintă o îndepărtare a legiuitorului de la principiul echității, întrucât aceste persoane reclamante nu pot invoca aceeași îndrituire la astfel de despăgubiri ca și cei supuși măsurilor represive.

Acordarea daunelor morale este indisolubil legată de vătămarea personală adusă valorilor nepatrimoniale în perioada regimului comunist, faptul că defunctul nu a putut beneficia de despăgubiri în timpul vieții (decesul intervenind anterior anului 1989) nu conferă fiilor calea solicitării unor sume după decesul autorului. În concluzie, recunoașterea morală de către stat a implicațiilor de ordin patrimonial și nepatrimonial asupra cetățenilor săi în această perioadă istorică a fost justificată de necesitatea înlăturării efectelor acestor abuzuri și a fost materializată prin măsurile dispuse pentru acordarea compensațiilor stabilite prin cadrul legislativ adoptat încă din anul 1990, însă în speță, copiii defunctului C.L.

nu au, în accepțiunea prevederilor legii reparatorii, conforme Constituției, calitatea de victime ale măsurii politice luate asupra tatălui lor și nu sunt îndreptățiți la acordarea de daune morale pentru situația evocată. Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că instanța de apel trebuia să analizeze cererea în raport de temeiul de drept în vigoare la data sesizării instanței, care permite descendenților de gradul I să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare de către autorul lor. Instanța de apel, trebuia să se raporteze și la suferințele îndurate de apelanți în nume propriu urmare a condamnării politice a autorului lor și confiscării averii, privațiunile de ordin material și moral, limitarea dreptului la muncă, la studii.

Recurenții-reclamanți nu au mai avut posibilitatea de a-și vedea tatăl după arestare, pierzând-ul în penitenciarul Aiud, tară a ști ce s-a întâmplat cu trupul său și crescând și trăind cu amintirea tatălui, prejudiciu moral nereparat până în acest moment. Recursul nu este fondat. Prin Deciziile Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 s-a constatat neconstitutionalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În consecință, aceste dispoziții nu mai produc efecte juridice, ceea ce determină inexistența temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat cât și în art. 31 se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Fața de aceste dispoziții, în funcție de care declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, produce efecte pentru viitor și erga omnes s-a pus problema dacă ele se aplică și acțiunilor în curs.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, care a statuat că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. În speță, la data publicării în M. Of. Partea I nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu se pronunțase decizia din faza procesuală a apelului, cauza fiind soluționată definitiv de Curtea de Apel Constanta la data 14 februarie 2011. Prin intervenția instanței de contencios constituțional, ca urmare a sesizării sale cu o excepție de neconstituționalitate, s-a realizat un control de constituționalitate a posteriori, dându-se eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic.

Nu se poate spune că acțiunea, fiind promovată la un moment când era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 s-ar presupune că efectele acestui text de lege se întind pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, deoarece nu suntem în prezența unui act juridic convențional, ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. În speță, înainte de definitivarea litigiului, s-a creat un nou cadru normativ prin declararea neconstituționalității textului de lege invocat în cererea de chemare în judecată. În acest context urmează a se constata că ne aflăm într-o situație juridică de natură legală, căreia i se aplică legea nouă și nu într-o situație juridică voluntară, care rămâne supusă, în ceea ce privește validitatea condițiilor de fond și formă legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naștere, dar și în acest caz numai dacă situațiile juridice voluntare sunt supuse unor norme supletive.

Așa fiind, față de caracterul imperativ, de ordine publică al dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, aplicarea generală și obligatorie a deciziei Curții Constituționale nu poate fi tăgăduită, deoarece ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ceea ce nu este posibil față de dispozițiile Constituției României. Concluzionând, la momentul la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând în absența unor dispoziții legale exprese. Împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite, ceea ce nu este cazul în situația dată.

Neexistând o soluție definitivă, reclamanții nu au un drept definitiv câștigat, motiv pentru care nu sunt titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. l adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Constatarea neconstituționalității textului de lege pe care reclamanții și-au întemeiat cererea de chemare în judecată nu aduce atingere unui proces echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate cu respectarea preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Așadar, față de cele reținute se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C.M., C.E.

și C.A.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții C.M., C.E. și C.A.M. împotriva Deciziei civile nr. 106/ C din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2012.