ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5011/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Sentința civilă nr. 1541 din 4 octombrie 2010 Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâtul să plătească reclamantului 5000 euro echivalent în lei cu titlu de despăgubiri și 785 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtul. Prin Decizia civilă nr. 329 C din 15 iunie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins apelul declarat de reclamant, a admis apelul pârâtului și a schimbat sentința atacată în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că răspunderea Statului Român pentru prejudiciul moral suferit de persoana pretins vătămată prin măsuri de natură politică trebuie analizată în strânsă corelare cu condițiile răspunderii instituită prin art. 998 și 999 C. civ. și cu principiile de drept care reclamă evitarea unei duble reparații, asigurarea proporționalității și echității în acordarea unor compensații și, nu în ultimul rând, respectarea valorii supreme de dreptate, premise reținute și prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale.

Curtea de apel a conchis că în cauză nu se poate reține de plano producerea unui prejudiciu moral în persoana reclamantului doar din perspectiva condamnării autorului său, că recunoașterea de către stat a dreptului celor condamnați politic de a beneficia de compensații materiale nu înseamnă că neacordarea despăgubirilor pretinse de succesorii acestora, deci de o altă persoană care a suferit în mod direct consecințele măsurii, echivalează cu nesocotirea prevederilor art. 3 și ale art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, a reținut că în cauza dedusă judecății nu poate fi invocată nici dobândirea de către reclamant a unei speranțe legitime în obținerea unor compensații pentru acoperirea prejudiciului moral și că această speranță ar fi devenit iluzorie prin declararea neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, neputându-se invoca o procedură neechitabilă prin schimbarea normelor legale în timpul desfășurării procesului, atâta timp cât încetarea efectelor normei de drept s-a datorat unei proceduri normale de exercitare a controlului de constituționalitate. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea deciziei atacate, admiterea apelului său, schimbarea în parte a sentinței instanței de fond cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral, ce trebuie majorat la 500.000 euro.

A invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, că instanța nu a verificat apelul reclamantului în limitele cererii formulate care viza cuantificarea despăgubirilor și nu probleme de fond pe care curtea de apel și-a fundamentat soluția, reținând motive care nu au fost puse în dezbaterea părților, cu cuprinderea în considerente a unor motive contradictorii și străine de natura pricinii. Astfel, motivarea instanței este străină de natura cauzei, este contrară dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, ca temei legal care se apreciază la momentul introducerii acțiunii și excede apelurilor declarate de părți.

De asemenea, a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, deoarece Statul Român nu a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 sau a OUG nr. 62/2010, iar hotărârea instanței de fond și apelurile sunt formulate anterior Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și 1360 din 21 octombrie 2010. Analizând recursul, în limitele criticilor invocate, ce pot fi circumscrise cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge pentru considerentele ce succed: Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reținut ca fiind incident în cauza de față.

Criticile formulate de reclamant vizează, mai degrabă, acordarea a ceea ce nu s-a cerut, atunci când apreciază că instanța de apel a reținut motive ce nu au fost puse în dezbaterea părților. Or, din practicaua deciziei recurate se poate observa că apărătorul reclamantului, în concluziile sale, a analizat efectele pe care Deciziile nr. 1358 și 1354/2010 ale Curții Constituționale le au asupra cauzei deduse judecății. Apelul este o cale devolutivă de atac, în sensul că readuce în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept dezbătute în primă instanță, provocând o nouă judecată asupra fondului. Așadar, instanța de apel verifică atât legalitatea sentinței (în ce măsură prima instanță a aplicat și interpretat corect legea), cât și temeinicia acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 295 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu. În cauza de față acest motiv de ordine publică a fost dezbătut cu ocazia acordării cuvântului în fond, astfel încât nu se poate concluziona că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra pricinii în limitele cererii de apel. Criticile formulate de reclamant urmează a fi analizate din punctul de vedere al Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011. Aceasta deoarece temeiul juridic al cererii introductive, așa cum a fost el precizat de reclamant, îl constituie dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Or, în raport de principiul disponibilității, instanța nu putea analiza pricina dedusă judecății decât în raport de temeiul de drept invocat. Așadar, menținând hotărârea atacată, Înalta Curte va substitui motivarea curții de apel, după cum urmează: Problema de drept care se pune în speță nu este aceea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

nr. 761/15.11.2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru toate aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.C. împotriva Deciziei nr. 329 C din 15 iunie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2012. Procesat de GGC - GV