ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 46/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 1342 din 9 iulie 2009 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins solicitarea d-nei procuror T.C.L. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, de suplimentare a posturilor scoase la concurs, pentru promovarea pe loc, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu încă un post. Pentru a pronunța această hotărâre Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a fost scos la concurs 1 post vacant de procuror, pentru promovarea pe loc, la examen participând 2 candidați în privința cărora comisia de organizare a concursului a constatat îndeplinirea condițiilor de participare la concurs prevăzute la art. 44 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cei doi candidați, doamna T.C.L., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău și domnul M.D., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele, au obținut aceeași notă finală, respectiv, 9,75, astfel că Plenul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 29 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 09 martie 2006, modificată și completată, care prevăd că „ La medii egale au prioritate, în următoarea ordine: candidații care au titlul științific de doctor în drept, cei care au calitatea de doctorand, cei care au vechime mai mare în funcția de judecător sau de procuror, candidații care au absolvit cursuri de masterat sau care au absolvit cursuri postuniversitare ori candidații care au activitate publicistică în specialitate.

" î ntrucât din documentele atașate nu rezultă că vreunul dintre candidați ar avea calitatea de doctor sau de doctorand, Plenul a avut în vedere criteriul vechimii în funcția de procuror și/sau de judecător. Din evidențele Direcției resurse umane și organizare, a rezultat că doamna procuror T.C.L., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, are o vechime în funcție de procuror de 5 ani, 7 luni și 16 zile iar domnul procuror M.D., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele, are o vechime în funcția de judecător și procuror de 9 ani și 7 luni. Prin memoriul înregistrat sub nr. 1/21287/1154/2009, doamna procuror T.C.L. a solicitat suplimentarea cu un post pentru promovarea pe loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, susținând că vechimea în funcția de judecător sau procuror, în funcție de care urmează a se face departajarea ar putea crea o situație de inechitate.

De asemenea, doamna procuror a susținut că ordinea criteriilor de departajare este aleatorie și nu respectă criteriul de pregătire profesională, întrucât deși are o diplomă de absolvirea a unor cursuri de master, este devansată de contracandidatul său cu o vechime mai mare. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că Regulamentul nu cuprinde nicio dispoziție referitoare la posibilitatea suplimentării posturilor scoase la concurs, astfel că în lipsa unui temei legal, nu se poate da curs solicitării formulate de către doamna procuror T.C.L., în sensul suplimentării posturilor scoase la concurs pentru promovarea pe loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău. Suplimentarea posturilor ar fi posibilă numai în cazul în care, luând în considerare toate criteriile prevăzute în Regulament, nu s-ar putea proceda la o departajare a candidaților care au obținut medii egale, situație care nu se aplică la cazul de față.

Împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii , în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, doamna procuror T.C.L. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că î n urma concursului organizat a obținut nota 9,75 , însă pentru promovarea pe loc au fost 2 candidați pe 1 loc , ambii obținând aceeași notă . Recurenta în motivele de recurs menționează conținutul art. 29 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului. Recurenta mai arată că celălalt candidat avea cu circa 4 ani vechime mai mare, iar ea a absolvit în martie 2008 cursurile de masterat în specializarea Științe Penale.

î n ceea ce privește criteriile de departajare consideră că prin aplicarea criteriului de vechime în funcția de procuror se face o discriminare pe criterii de vârstă, deoarece datorită vârstei pe care o are nu putea să aibă o vechime mai mare decât celălalt candidat. Regulamentul prevede că examenul se organizează pe baza unor criterii de apreciere a performanței profesionale , iar criteriul vechimii în funcția de procuror nu constituie un criteriu obiectiv de performanță profesională. Recurenta mai arată că îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 44 din Legea nr. 303/2004 , iar art. 44 lit. a) prevede pentru promovare condiția vechimii de minim 5 ani în funcția de procuror, iar nu condiția unei vechimi mai mari față de alt candidat.

Se mai invocă Ordonanța nr. 137/2000 republicată privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare care în art.1 alin. (2) menționează că principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea dreptului la educație și la pregătire profesională . Examinând cauza și hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Recurenta este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău și în această calitate, ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale prevăzute de art. 44 din Legea nr. 303/2004, republicată, a participat la concursul de promovare în funcții de execuție vacante, la instanțele și parchetele de pe lângă acestea, organizat de către Consiliul Superior al Magistraturii la data de 31 mai 2009, opțiunea în scris fiind de promovare, pe loc, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a fost scos la concurs un singur post, pentru promovarea pe loc, la examen participând doi candidați . Cei doi candidați au obținut aceeași medie finală și anume 9.75, situație în care s-a dat eficiență dispozițiilor art. 29 din Regulamentul de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție vacante la instanțele superioare și parchetele de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea nr. 621 din 21 septembrie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările aduse prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 684/2008, aplicându-se pentru departajare, prin eliminare și în ordinea stabilită de acest text, criteriul vechimii în funcție, ceea ce a condus la validarea rezultatului obținut la concurs de contracandidatul recurentei, cu consecința promovării acestuia, pe loc, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

p otrivit dispoziției regulamentare anterior menționate, „la medii egale au prioritate, în următoarea ordine: candidații care au titlul științific de doctor în drept, cei care au calitatea de doctorand, care au vechime mai mare în funcția de judecător sau procuror, candidații care au absolvit cursuri de masterat sau care au absolvit cursuri postuniversitare ori candidații care au activitate publicistică în specialitate". Pretinsa discriminare a recurentei referitoare la criteriul „vârstă", prin raportare la candidatul care, având aceeași medie, însă o vechime mai mare, a ocupat locul scos la concurs pentru promovare pe loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, nu poate fi reținută, întrucât, pe de o parte, s-a procedat doar la aplicarea unor criterii, în ordinea stabilită, iar pe de altă parte, în orice situație de acest fel, criteriile au fost aplicate strict în ordinea prevăzută de regulament.

Or, aplicarea cu strictețe, în ordinea prevăzută, a criteriilor stabilite de regulament, în situații identice sau similare, înlătura noțiunea de discriminare. Înalta Curte consideră că este nefondată critica recurentei în sensul că, prin această soluție, a fost discriminată. Principiul egalității sau nediscriminării constă în aceea că persoanele care se găsesc într-o situație identică au dreptul la un tratament identic, fără ca egalitatea să însemne uniformitate. Funcția sa este aceea de a preveni formularea de distincții arbitrare și de a evita diferențele de tratament juridic fără motive obiective. Principiul nediscriminării este înscris în toate tratatele și documentele internaționale de protecție a drepturilor omului.

Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor, care sunt egali în drepturi. Conceput astfel, principiul nediscriminării apare ca o formă modernă și perfecționată a principiului egalității tuturor în fața legii. De altfel, art. 7 din Declarația Universală proclamă că toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul, fără deosebire, la protecția egală a legii. Ca natură juridică, dreptul la nediscriminare, prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este un drept subiectiv substanțial. Textul în discuție enumeră un număr de 13 motive de nediscriminare, însă această listă nu este limitativă. Cu alte cuvinte, este interzisă orice formă de discriminare, indiferent de criteriul care stă la baza ei.

În plus, Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune interdicția generală a oricărei forme de discriminare. Curtea de la Strasbourg reține două criterii cumulative de definire a discriminării: o inegalitate de tratament în exercitarea sau beneficierea de un drept recunoscut (Curtea EDO, 23 noiembrie 1983, Van der Mussele, Seria A nr. 70, p. 46; Curtea EDO, 18 februarie 1991, Fredin, Seria A nr. 192, p. 60) și lipsa unei justificări obiective și rezonabile (Curtea EDO, 23 iulie 1968, Affaire linguistique belge c/Belgique, Seria A nr. 6, p. 9). Mai precis, în opinia Curții Europene a Drepturilor Omului, „a distinge nu înseamnă a discrimina”, iar diferența de tratament devine discriminare atunci când autoritățile naționale introduc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

În sistemul nostru juridic, principiul analizat se găsește reglementat în art. 16 alin. (1) din Constituție și în O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată. Conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, discriminarea reprezintă orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”.

În opinia Înaltei Curți, în cauza de față, nu poate fi vorba de aplicarea unui tratament privilegiat sau discriminatoriu, de constatarea unei inegalități, contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea nr. 1342 din 9 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este temeinică și legală motiv pentru care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.C.L., împotriva Hotărârii nr. 1342 din 9 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2010.