ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 740/2012

Asupra recursului de față

În baza

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Curtea

de Apel lași petentul B.E.

a solicitat

desființarea Rezoluției nr. 229/P/2011 din 31 mai 2011 a

Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel lași , prin care s-a dispus, în

temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc.

pen.

neînceperea urmăririi penale

față de magistratul procuror B.M. din

cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen.

Rezoluția mai

sus-arătă fost menținută prin rezoluția Procurorului

General nr. 699/11/2/2011 din 1 iulie

2011.

Nemulțumit

petentul s-a adresat cu plângere instanței de judecată.

La termenul de judecată din 3

noiembrie 2011 petentul a invocat

excepții

de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 51, art. 52 alin. (

2) și (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (4) din

Legea nr. 51/1995, art. 23

alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 183,

art. 244 C. proc. pen. și art. 278

1

C. proc. pen., în raport de

prevederile art. 21 alin. (3) și art. 6 din Constituția României, solicitând sesizarea

Curții Constituționale cu privire la soluționarea acestor excepții.

În motivarea

excepțiilor s-a susținut că prevederile articolelor sus menționate încalcă

dispozițiile referitoare la un proces echitabil.

Prin sentința penală nr. 154 din 3

noiembrie 2011 Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a

respins cererea de

sesizare a Curții

Constituționale formulată de petentul B.E.

Totodată a fost respinsă ca nefondată

plângerea formulată de petentul B.E. împotriva Rezoluției nr. 229/P/2010

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași.

Petentul a fost

obligat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a se

hotărî astfel instanța a reținut următoarele:

Cu privire la cererea de sesizare a

Curții Constituționale s-a reținut

că

admisibilitatea acesteia este condiționată de îndeplinirea cumulativă a

cerințelor prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Lege nr. 47/1992

republicată și

modificată, care reglementează o formă a controlului de

neconstituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de

neconstituționalitate ridicate în fața instanței

de judecată.

S-a arătat că o condiție de bază

pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este că

dispozițiile a căror

neconstituționalitate este

invocată - în speță, dispozițiile art. 51, art. 52 alin. (

2) și (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (4) din

Legea nr. 51/1995, art. 23

alin. (4)

din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 183

și

art. 224 C. proc. pen. și art. 287

1

C. proc. pen. - să

aibă un rol determinant în judecarea și

soluționarea cauzei.

Se reține că

excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui

litigiu, invocarea ei impunând justificarea unui interes, cât și

stabilirea

existenței acestui interes pe calea verificării pertinenței excepției

în raport cu procesul în care a

intervenit.

Astfel,

soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret

asupra conținutului hotărârii în procesul penal principal, mai exact asupra

soluției ce se va dezlega în cauză - plângerea formulată.

În aceste condiții, examinând

relevanța și pertinența cererii de

sesizare

a Curții Constituționale formulată de petent, instanța a constat că

textele criticate ca fiind neconstituționale nu

au legătură cu soluționarea cauzei în contextul în care se invocă

neconstituționalitatea procedurii de

soluționare a recuzării

magistraților, a modului de sesizare a Curții Constituționale, a lipsei din

Codul de procedură penală a unor texte

similare

din Codul de procedură civilă privind suspendarea judecății, a prevederilor

Legii nr. 51/1995 ce permit unui fost magistrat să activeze ca avocat, ori a

dispozițiilor ce reglementează caracterul definitiv al hotărârii pronunțate de

judecător în baza art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., norme legale ce

nu sunt esențiale pentru soluționarea cauzei, neavând

legătură cu fondul

ei.

Pe fondul cauzei,

Curtea, verificând rezoluțiile atacate prin prisma

criticilor

formulate, pe baza actelor și lucrărilor dosarului nr. 229/P/2011 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

lași, a constat că soluția

neîncepere a

urmăririi penale dată de procuror este legală și temeinică, bazându-se pe o

corectă analiză și o justă evaluare a actelor și lucrărilor

dosarului.

S-a arătat că aspectele sesizate de

petent nu pot fi reținute drept

indicii

privind săvârșirea faptei reclamate în sarcina magistratului procuror.

Singurul temei

al răspunderii penale îl constituie săvârșirea unei

infracțiuni, iar

existența infracțiunii implică, în mod necesar, existența unei

fapte care prezintă anumite trăsături

caracteristice.

Petentul B.E. a

invocat în susținerea plângerii sale motive

subiective de nemulțumire față de

soluția pronunțată de procuror în dosarul

penal

nr. 722/P/2010, respectiv neînceperea urmăririi penale față de

magistrații procurori și judecători reclamați dar

și în ce privește disjungerea

și declinarea competenței pentru o serie

de magistrați în favoarea

Parchetului

General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât

gradul profesional atrăgea competența acestei

instanțe.

S-a constat din

analiza întregului material probator că prin activitatea

desfășurată

intimata și-a îndeplinit în mod legal atribuțiile de serviciu, fără a acționa

intenționat sau din neglijență într-o manieră de natură a încălca sau

îngrădi drepturile petentului și fără

a manifesta părtinire în soluția și

măsurile

dispuse, din situația de fapt expusă de petent neconturându-se

elementele

unei infracțiuni.

Împotriva acestei din urmă sentințe,

petiționarul a formulat recursul

de față,

recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel lași la 8 noiembrie 2011.

Recursul este

inadmisibil.

Potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluție de

neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, persoana

vătămată, precum și orice alte persoane pot face plângere la judecătorul de la

instanță căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță.

Potrivit art. 278

1

alin.

(8) C. proc. pen., judecătorul,

soluționând

plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentință, ca în

speță, iar potrivit art. 278

1

alin.

(10) C. proc. pen., astfel cum acesta

a fost modificat prin art. XVIII

pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunțate de

judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac,

astfel că sentința pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data

pronunțării.

Cu privire la aceea dispoziție din

sentință prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale

Înalta Curte constată că împotriva aceste dispoziții petentul avea

posibilitatea să formuleze recurs

în termen

de 48 de ore pronunțare conform art. 29 alin. (5) din Legea nr.

47/1992,

iar acesta a formulat recurs abia la 8 noiembrie 2011, cu mult

peste termenul prevăzut de textul de lege mai

sus-menționat.

Așa fiind, Înalta

Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul

declarat de petiționarul B.E.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul

petiționar va fi obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit

dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul B.E. împotriva sentinței penale nr. 154 din 3 noiembrie

2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14

martie 2012.