ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 740/2012

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel lași petentul B.E. a solicitat desființarea Rezoluției nr. 229/P/2011 din 31 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași , prin care s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror B.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Rezoluția mai sus-arătă fost menținută prin rezoluția Procurorului General nr. 699/11/2/2011 din 1 iulie 2011. Nemulțumit petentul s-a adresat cu plângere instanței de judecată.

La termenul de judecată din 3 noiembrie 2011 petentul a invocat excepții de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 51, art. 52 alin. ( 2) și (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 183, art. 244 C. proc. pen. și art. 278 1 C. proc. pen., în raport de prevederile art. 21 alin. (3) și art. 6 din Constituția României, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu privire la soluționarea acestor excepții. În motivarea excepțiilor s-a susținut că prevederile articolelor sus menționate încalcă dispozițiile referitoare la un proces echitabil. Prin sentința penală nr. 154 din 3 noiembrie 2011 Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul B.E.

Totodată a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul B.E. împotriva Rezoluției nr. 229/P/2010 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași. Petentul a fost obligat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se hotărî astfel instanța a reținut următoarele: Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale s-a reținut că admisibilitatea acesteia este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Lege nr. 47/1992 republicată și modificată, care reglementează o formă a controlului de neconstituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanței de judecată.

S-a arătat că o condiție de bază pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este că dispozițiile a căror neconstituționalitate este invocată - în speță, dispozițiile art. 51, art. 52 alin. ( 2) și (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 183 și art. 224 C. proc. pen. și art. 287 1 C. proc. pen. - să aibă un rol determinant în judecarea și soluționarea cauzei. Se reține că excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea ei impunând justificarea unui interes, cât și stabilirea existenței acestui interes pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit.

Astfel, soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii în procesul penal principal, mai exact asupra soluției ce se va dezlega în cauză - plângerea formulată. În aceste condiții, examinând relevanța și pertinența cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de petent, instanța a constat că textele criticate ca fiind neconstituționale nu au legătură cu soluționarea cauzei în contextul în care se invocă neconstituționalitatea procedurii de soluționare a recuzării magistraților, a modului de sesizare a Curții Constituționale, a lipsei din Codul de procedură penală a unor texte similare din Codul de procedură civilă privind suspendarea judecății, a prevederilor Legii nr. 51/1995 ce permit unui fost magistrat să activeze ca avocat, ori a dispozițiilor ce reglementează caracterul definitiv al hotărârii pronunțate de judecător în baza art. 278 1 alin. (8) C. proc.

pen., norme legale ce nu sunt esențiale pentru soluționarea cauzei, neavând legătură cu fondul ei. Pe fondul cauzei, Curtea, verificând rezoluțiile atacate prin prisma criticilor formulate, pe baza actelor și lucrărilor dosarului nr. 229/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, a constat că soluția neîncepere a urmăririi penale dată de procuror este legală și temeinică, bazându-se pe o corectă analiză și o justă evaluare a actelor și lucrărilor dosarului. S-a arătat că aspectele sesizate de petent nu pot fi reținute drept indicii privind săvârșirea faptei reclamate în sarcina magistratului procuror. Singurul temei al răspunderii penale îl constituie săvârșirea unei infracțiuni, iar existența infracțiunii implică, în mod necesar, existența unei fapte care prezintă anumite trăsături caracteristice.

Petentul B.E. a invocat în susținerea plângerii sale motive subiective de nemulțumire față de soluția pronunțată de procuror în dosarul penal nr. 722/P/2010, respectiv neînceperea urmăririi penale față de magistrații procurori și judecători reclamați dar și în ce privește disjungerea și declinarea competenței pentru o serie de magistrați în favoarea Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât gradul profesional atrăgea competența acestei instanțe. S-a constat din analiza întregului material probator că prin activitatea desfășurată intimata și-a îndeplinit în mod legal atribuțiile de serviciu, fără a acționa intenționat sau din neglijență într-o manieră de natură a încălca sau îngrădi drepturile petentului și fără a manifesta părtinire în soluția și măsurile dispuse, din situația de fapt expusă de petent neconturându-se elementele unei infracțiuni.

Împotriva acestei din urmă sentințe, petiționarul a formulat recursul de față, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel lași la 8 noiembrie 2011. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluție de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, persoana vătămată, precum și orice alte persoane pot face plângere la judecătorul de la instanță căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Potrivit art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluționând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentință, ca în speță, iar potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunțate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentința pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data pronunțării.

Cu privire la aceea dispoziție din sentință prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale Înalta Curte constată că împotriva aceste dispoziții petentul avea posibilitatea să formuleze recurs în termen de 48 de ore pronunțare conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, iar acesta a formulat recurs abia la 8 noiembrie 2011, cu mult peste termenul prevăzut de textul de lege mai sus-menționat. Așa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul B.E. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul B.E. împotriva sentinței penale nr. 154 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2012.