ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1469/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1469/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 4 din 12 ianuarie

2012 a Curții de Apel lași

Secția Penală și

pentru Cauze cu Minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C.

proc. pen.,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.T. împotriva

rezoluției din data de 26 octombrie 2011,

data

în dosarul nr. 263/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

lași.

A fost menținută rezoluția atacată.

A fost obligat petentul sa plătească

statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut

următoarele:

La Curtea de

Apel lași a fost înregistrată sub nr. 1131/45/2011

plângerea formulată de petentul M.T.

împotriva rezoluției din

data de 26

octombrie 2011, dată in dosarul nr. 263/P/2011 al Parchetului de pe

lângă

Curtea de Apel lași, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

magistrații procurori F.R. și B.M.W., cercetați sub aspectul infracțiunii de

„abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art. 246 C.

pen.

În motivarea plângerii petentul a

susținut că procurorul de caz și procurorul ierarhic superior nu au analizat

corect situația de fapt și au favorizat persoanele reclamate.

A solicitat

trimiterea cauzei la parchet pentru a se încape urmărirea

penala împotriva acestor persoane

cercetate, pe baza probelor de la dosar.

Prima instanță a reținut că petentul M.T.

a formulat plângere penală împotriva magistraților procurori F.R. și

B.M.W. Acesta a reclamat faptul că fostul prim

procuror al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, F.R. nu a

soluționat plângerea formulată împotriva soluției

dispuse de procuror în

dosarul penal nr. 2077/P/2003, lăsând în

nelucrare această cauză timp de opt luni, iar actualul prim procuror al

aceleiași unități de parchet,

B.M.W. l-a

obligat pe petent să semneze o „declarație" prin

care să solicite

revizuirea deciziei penale nr. 305/R/2004 a Tribunalului Vaslui.

Prin rezoluția din 26 octombrie 2011

dată în dosarul nr. 263/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași,

s-a dispus neînceperea urmăririi penale fata de aceste persoane, cu motivarea

ca nu au reieșit

elemente din care sa

rezulte cele reclamate de petent.

Procurorul de caz a motivat că, în

ceea ce-l privește pe magistratul procuror F.R., fapta reclamată nu există,

întrucât aceasta a soluționat plângerea împotriva soluției procurorului

formulată de petentul M.T. după primirea dosarului de la Tribunalul Vaslui, în

urma pronunțării deciziei penale nr. 305/R din data de 4 iunie 2004.

Cu privire la

fapta reclamata in sarcina prim procurorului Parchetului de pe lângă

Judecătoria Bârlad, B.M.W., cercetările efectuate nu au confirmat-o, în sensul

că, declarația numitului M.T. din data de 30 noiembrie 2007 este semnată de

acesta iar cu ocazia judecării ei de către instanțele de fond și de recurs

petentul nu a retras-o, ci a solicitat chiar admiterea revizuirii, indicând

textele de lege corespunzătoare.

Fiind nemulțumit de aceasta rezoluție,

petentul M.T., a formulat plângere împotriva acesteia la procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași.

Prin rezoluția din 30 noiembrie 2011

dată de procurorul general adjunct, plângerea a fost respinsa ca neîntemeiata,

cu aceeași motivare conform căreia, din ansamblul materialului probator rezultă

că faptele reclamate de petent nu se confirmă iar plângerea penală formulată nu

se coroborează cu nici un mijloc de probă de natură a înlătura prezumția de

nevinovăție de care se bucură persoanele cercetate.

Procurorul general adjunct a constatat

că prim procurorul F.R. a soluționat plângerea formulată împotriva rezoluției

procurorului în termenul prevăzut de lege și nu i se poate imputa întârzierea

faptului că tocmai petentul s-a adresat greșit instanței de judecată și nu a

respectat procedura prev. art. 278 C. proc. pen.

În ceea ce privește formularea cererii

de revizuire nu numai că petentul a semnat cererea, dar a și susținut-o în fața

instanței de fond și a exercitat și calea de atac a recursului.

Prima instanță a constat că în mod

corect a apreciat procurorul de caz că din actele premergătoare efectuate în

cauză nu s-a confirmat încălcarea atribuțiilor de serviciu de către persoanele

nominalizate în plângere.

Instanța de fond a mai reținut că

petentul M.T. a sesizat Poliția municipiului Bârlad despre faptul că martorii P.M.

și I.P. au făcut afirmații mincinoase în două cauze civile ale Judecătoriei

Bârlad.

Prin rezoluția procurorului nr. 2077/P/2003

din data de 20 ianuarie 2004 a fost confirmată propunerea de a nu se începe

urmărirea penală față de cele două persoane sus arătate, în temeiul disp. art. 10

lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei rezoluții petentul a

formulat plângere la Judecătoria Bârlad, în temeiul prev. art. 278

1

C.

proc. pen.

Prin sentința penală nr. 423 din 25

martie 2004 a Judecătoriei Bârlad a fost respinsă plângerea petentului

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror în

dosarul nr. 2077/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad cu

motivarea că petentul nu

a respectat

procedura prevăzută de art. 278-278

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

, în sensul că nu s-a adresat în prealabil cu

plângere la

prim procurorul parchetului.

Petentul a formulat recurs împotriva

acestei sentințe, astfel încât, prin decizia penală nr. 305/R din 4 iunie - 2004

a Tribunalului Vaslui acesta a

fost admis

iar cauza a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Bârlad pentru soluționarea plângerii împotriva

rezoluției de neîncepere a

urmăririi

penale de către prim procurorul acestei unități de parchet.

Prin rezoluția

prim procurorului F.R. nr. 303/ll/2 din data

de 26 iulie 2004 s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a

plângerii formulate de petentul M.T. împotriva rezoluției nr. 2077/P/2003 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.

Din analiza

actelor dosarului penal nr. 2077/P/2003 prim procurorul

F.R. a ajuns la

concluzia că numitul P.M., în

calitate

de martor, a declarat că nu cunoaște aspecte legate de obiectul cauzei în care

a fost citat, numita l.P. a avut calitatea de inculpat în cauza indicată de

petent iar în cauzele civile dintre părți, persoanele reclamate au fost

reclamați și pârâți astfel încât nu sunt

întrunite

elementele constitutive ale infr. prev. de art. 260 C. pen.

Ulterior, plângerea formulată de către

același petent împotriva

rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale din data de 20 ianuarie 2004 a fost

respinsă

de instanța de judecată.

La data de 30 noiembrie 2007,

susnumitul a declarat în fața prim procurorului adjunct al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Bârlad, B.M.W. că „dorește să se facă revizuirea dosarului nr.

1553/2004 în care s-a pronunțat o decizie penală a Tribunalului Vaslui nr. 305/R/2004".

Atât instanța de fond cât și cea de

recurs au respins cererea de revizuire formulată de petent pe considerentul că

motivele invocate de acesta nu se înscriu în sfera cazurilor de revizuire

enumerate de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a), e) C. proc. pen. iar pe

de altă

parte, potrivit jurisprudenței

înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea de

revizuire îndreptată

împotriva unei hotărâri judecătorești definitive

pronunțată în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a), b) C. proc.

pen. este

inadmisibilă.

În urma cercetărilor s-a demonstrat că

faptele reclamate nu există iar magistrații procurori reclamați și-au

îndeplinit în mod legal atribuțiile specifice funcțiilor deținute.

Prima instanță a apreciat că nu se

poate începe urmărirea penală împotriva persoanelor reclamate doar pe baza

supozițiilor petentului, care este nemulțumit de unele soluții dispuse de

organele judiciare.

Neputându-se

stabili vinovăția acestor persoane cercetate, instanța

de fond a constatat că în mod temeinic

și legal procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale, soluție care

a fost menținută și de procurorul ierarhic superior.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs petentul M.T.,

cauza

fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția

Penală, sub nr. 1131/45/2011.

La termenul fixat pentru judecarea

recursului, respectiv 8 mai 2012, înalta Curte, din oficiu, conform

dispozițiilor art. 302 alin. (2), rap. la art. 385

1

art. 385

15

lit. a) teza a II a și la art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., a pus

în discuție excepția de inadmisibilitate a recursului declarat de petentul M.T.

împotriva sentinței penale nr. 4 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel lași -

Secția Penală și pentru Cauze cu Minori.

Excepția pusă

în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Legea procesual penală a stabilit un

cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României revizuită,

cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecției judiciare

a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 14

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

În consecință, revine părții

interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea

procesuală prevăzută de Codul de procedură penală și în legi speciale.

Corespunzător principiului

constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii, legea

procesual penală a reglementa cadrul căilor de atac, precum și cazurile de

casare.

Raportat la

cauza dedusă judecății, se constată că dispozițiile art. XVIII pct. 39 din

Legea nr. 202/2010 publicată în M. Of. Partea I

nr. 714 din 26 octombrie 2010, au modificat prevederile art.

278

1

alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului

pronunțată potrivit alin. (8) al aceluiași text de lege, este definitivă.

Prin urmare, prin această modificare

legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura prevăzută de 278

1

C. proc. pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi

atacate

cu recurs, prevăzute de art. 385

1

C. proc. pen.

În aceste condiții, se constată că

sentința penală nr. 4 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel lași, Secția Penală

și pentru Cauze cu Minori, pronunțată sub imperiul modificărilor legislative

instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu poate face obiectul

controlului jurisdicțional, astfel încât recursul declarat de petentul M.T.

împotriva acestei hotărâri este inadmisibil,

urmând a fi respins ca atare.

Ca urmare,

pentru considerentele expuse, înalta Curte, în temeiul

art. 385

15

lit. a) teza a

II-a C. proc. pen.,respinge, ca

inadmisibil,

recursul declarat de petentul M.T.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurentul petent va fi

obligat la plata sumei de 200 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petentul M.T. împotriva sentinței penale nr. 4 din 12 ianuarie 2012

a Curții de Apel lași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori.

Obligă recurentul petent la plata

sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 08

mai 2012.