ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1469/2012

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 4 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel lași Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.T. împotriva rezoluției din data de 26 octombrie 2011, data în dosarul nr. 263/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași. A fost menținută rezoluția atacată. A fost obligat petentul sa plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: La Curtea de Apel lași a fost înregistrată sub nr. 1131/45/2011 plângerea formulată de petentul M.T.

împotriva rezoluției din data de 26 octombrie 2011, dată in dosarul nr. 263/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații procurori F.R. și B.M.W., cercetați sub aspectul infracțiunii de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art. 246 C. pen. În motivarea plângerii petentul a susținut că procurorul de caz și procurorul ierarhic superior nu au analizat corect situația de fapt și au favorizat persoanele reclamate. A solicitat trimiterea cauzei la parchet pentru a se încape urmărirea penala împotriva acestor persoane cercetate, pe baza probelor de la dosar. Prima instanță a reținut că petentul M.T.

a formulat plângere penală împotriva magistraților procurori F.R. și B.M.W. Acesta a reclamat faptul că fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, F.R. nu a soluționat plângerea formulată împotriva soluției dispuse de procuror în dosarul penal nr. 2077/P/2003, lăsând în nelucrare această cauză timp de opt luni, iar actualul prim procuror al aceleiași unități de parchet, B.M.W. l-a obligat pe petent să semneze o „declarație" prin care să solicite revizuirea deciziei penale nr. 305/R/2004 a Tribunalului Vaslui. Prin rezoluția din 26 octombrie 2011 dată în dosarul nr. 263/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, s-a dispus neînceperea urmăririi penale fata de aceste persoane, cu motivarea ca nu au reieșit elemente din care sa rezulte cele reclamate de petent.

Procurorul de caz a motivat că, în ceea ce-l privește pe magistratul procuror F.R., fapta reclamată nu există, întrucât aceasta a soluționat plângerea împotriva soluției procurorului formulată de petentul M.T. după primirea dosarului de la Tribunalul Vaslui, în urma pronunțării deciziei penale nr. 305/R din data de 4 iunie 2004. Cu privire la fapta reclamata in sarcina prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, B.M.W., cercetările efectuate nu au confirmat-o, în sensul că, declarația numitului M.T. din data de 30 noiembrie 2007 este semnată de acesta iar cu ocazia judecării ei de către instanțele de fond și de recurs petentul nu a retras-o, ci a solicitat chiar admiterea revizuirii, indicând textele de lege corespunzătoare.

Fiind nemulțumit de aceasta rezoluție, petentul M.T., a formulat plângere împotriva acesteia la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași. Prin rezoluția din 30 noiembrie 2011 dată de procurorul general adjunct, plângerea a fost respinsa ca neîntemeiata, cu aceeași motivare conform căreia, din ansamblul materialului probator rezultă că faptele reclamate de petent nu se confirmă iar plângerea penală formulată nu se coroborează cu nici un mijloc de probă de natură a înlătura prezumția de nevinovăție de care se bucură persoanele cercetate. Procurorul general adjunct a constatat că prim procurorul F.R. a soluționat plângerea formulată împotriva rezoluției procurorului în termenul prevăzut de lege și nu i se poate imputa întârzierea faptului că tocmai petentul s-a adresat greșit instanței de judecată și nu a respectat procedura prev. art. 278 C. proc.

pen. În ceea ce privește formularea cererii de revizuire nu numai că petentul a semnat cererea, dar a și susținut-o în fața instanței de fond și a exercitat și calea de atac a recursului. Prima instanță a constat că în mod corect a apreciat procurorul de caz că din actele premergătoare efectuate în cauză nu s-a confirmat încălcarea atribuțiilor de serviciu de către persoanele nominalizate în plângere. Instanța de fond a mai reținut că petentul M.T. a sesizat Poliția municipiului Bârlad despre faptul că martorii P.M. și I.P. au făcut afirmații mincinoase în două cauze civile ale Judecătoriei Bârlad. Prin rezoluția procurorului nr. 2077/P/2003 din data de 20 ianuarie 2004 a fost confirmată propunerea de a nu se începe urmărirea penală față de cele două persoane sus arătate, în temeiul disp.

art. 10 lit. a) C. proc. pen. Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere la Judecătoria Bârlad, în temeiul prev. art. 278 1 C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 423 din 25 martie 2004 a Judecătoriei Bârlad a fost respinsă plângerea petentului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror în dosarul nr. 2077/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad cu motivarea că petentul nu a respectat procedura prevăzută de art. 278-278 1 alin. (1) și (2) C. proc. pen. , în sensul că nu s-a adresat în prealabil cu plângere la prim procurorul parchetului. Petentul a formulat recurs împotriva acestei sentințe, astfel încât, prin decizia penală nr. 305/R din 4 iunie - 2004 a Tribunalului Vaslui acesta a fost admis iar cauza a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru soluționarea plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale de către prim procurorul acestei unități de parchet.

Prin rezoluția prim procurorului F.R. nr. 303/ll/2 din data de 26 iulie 2004 s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de petentul M.T. împotriva rezoluției nr. 2077/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad. Din analiza actelor dosarului penal nr. 2077/P/2003 prim procurorul F.R. a ajuns la concluzia că numitul P.M., în calitate de martor, a declarat că nu cunoaște aspecte legate de obiectul cauzei în care a fost citat, numita l.P. a avut calitatea de inculpat în cauza indicată de petent iar în cauzele civile dintre părți, persoanele reclamate au fost reclamați și pârâți astfel încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infr. prev. de art. 260 C. pen. Ulterior, plângerea formulată de către același petent împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 20 ianuarie 2004 a fost respinsă de instanța de judecată.

La data de 30 noiembrie 2007, susnumitul a declarat în fața prim procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, B.M.W. că „dorește să se facă revizuirea dosarului nr. 1553/2004 în care s-a pronunțat o decizie penală a Tribunalului Vaslui nr. 305/R/2004". Atât instanța de fond cât și cea de recurs au respins cererea de revizuire formulată de petent pe considerentul că motivele invocate de acesta nu se înscriu în sfera cazurilor de revizuire enumerate de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a), e) C. proc. pen. iar pe de altă parte, potrivit jurisprudenței înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a), b) C. proc.

pen. este inadmisibilă. În urma cercetărilor s-a demonstrat că faptele reclamate nu există iar magistrații procurori reclamați și-au îndeplinit în mod legal atribuțiile specifice funcțiilor deținute. Prima instanță a apreciat că nu se poate începe urmărirea penală împotriva persoanelor reclamate doar pe baza supozițiilor petentului, care este nemulțumit de unele soluții dispuse de organele judiciare. Neputându-se stabili vinovăția acestor persoane cercetate, instanța de fond a constatat că în mod temeinic și legal procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale, soluție care a fost menținută și de procurorul ierarhic superior. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul M.T., cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, sub nr. 1131/45/2011.

La termenul fixat pentru judecarea recursului, respectiv 8 mai 2012, înalta Curte, din oficiu, conform dispozițiilor art. 302 alin. (2), rap. la art. 385 1 art. 385 15 lit. a) teza a II a și la art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., a pus în discuție excepția de inadmisibilitate a recursului declarat de petentul M.T. împotriva sentinței penale nr. 4 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel lași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori. Excepția pusă în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută de Codul de procedură penală și în legi speciale. Corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii, legea procesual penală a reglementa cadrul căilor de atac, precum și cazurile de casare. Raportat la cauza dedusă judecății, se constată că dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 publicată în M. Of. Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010, au modificat prevederile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) al aceluiași text de lege, este definitivă. Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura prevăzută de 278 1 C. proc.

pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 385 1 C. proc. pen. În aceste condiții, se constată că sentința penală nr. 4 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel lași, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, pronunțată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu poate face obiectul controlului jurisdicțional, astfel încât recursul declarat de petentul M.T. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare. Ca urmare, pentru considerentele expuse, înalta Curte, în temeiul art. 385 15 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.,respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul M.T.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul M.T. împotriva sentinței penale nr. 4 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel lași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 08 mai 2012.