ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1961/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin cererea adresată Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul O.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Casa de Asigurări a Avocaților din România și Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, anularea Deciziei din 4 septembrie 2009 emisă de pârâta Casa de Asigurări a Avocaților din România, apreciată ca fiind nelegală. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 4 septembrie 2009, Consiliul Casei de Asigurări a Avocaților din România a emis o decizie privind modalitatea de calculare a majorărilor de întârziere pentru neachitarea în termen a contribuțiilor individuale la bugetul sistemului de asigurări sociale și de pensii al avocaților.

S-a susținut că actul administrativ este nelegal în condițiile în care, nici în cuprinsul Legii nr. 51/1995 și nici în cuprinsul O.U.G. nr. 221/2000, nu sunt inserate prevederi aferente plății de majorări de întârziere pentru neachitarea în termen a contribuțiilor individuale la bugetul sistemului de asigurări sociale și de pensii al avocaților. A mai arătat reclamantul că a urmat procedura prealabilă, în sensul revocării actului contestat, însă pentru demersul avut nu a primit niciun răspuns din partea pârâților. Prin întâmpinare, Casa de Asigurări a Avocaților din România a invocat excepția de necompetență materială a instanței, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, excepția lipsei de interes a reclamantului.

Prin Sentința civilă nr. 540 din 4 mai 2010 a Tribunalului Constanța s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, având în vedere că actul contestat este emis de o entitate ce aparține unei autorități publice centrale. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la 14 iunie 2010 sub nr. 807/36/2010, iar la termenul din 7 iulie 2010 reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a art. 17 lit. e), art. 23 alin. (4), art. 27 alin. (2) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților, a art. 222 alin. (5) și art. 308 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat. 2. Soluția instanței de fond.

Prin Sentința civilă nr. 257/CA din 14 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, au fost respinse ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România și a lipsei de interes. S-a respins ca nefondată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 17 lit. e), art. 23 alin. (4) și art. 27 alin. (2) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților, precum și a dispozițiilor art. 222 alin. (4) și art. 308 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat. Totodată, instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea reclamantului O.I. în contradictoriu cu pârâții Casa de Asigurări a Avocaților din România și Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România.

În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că: - în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, Curtea constată că, față de invocarea excepției de nelegalitate a unor dispoziții din Statutul profesiei de avocat, statut adoptat de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România în conformitate cu art. 81 lit. b) din Legea nr. 51/1995 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 255/2004, precum și a unor dispoziții din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților, aprobat de asemenea în ședința Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România din mai 2001 în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 221/2000, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România are legitimare procesuală pasivă, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca emitent al actelor administrative cu caracter normativ a căror nelegalitate este pusă în discuție.

De asemenea, în același context, excepția lipsei de interes a reclamantului în susținerea acțiunii este nefondată, folosul practic urmărit fiind anularea Deciziei din 4 septembrie 2009 emise de Casa de Asigurări a Avocaților din România în condițiile constatării nelegalității dispozițiilor statutare în baza cărora aceasta a fost dată. - referitor la fondul cauzei, pentru că motivele ce au vizat nelegalitatea unor texte au fost identice, au fost analizate împreună și s-a spus că chiar dacă dispozițiile Legii nr. 51/1995 a profesiei de avocat și al O.U.G.

nr. 221/2000 aprobată prin Legea nr. 452/2001 care reglementează organizarea și funcționarea Casei de Asigurări a Avocaților nu se găsește nicio dispoziție care să stabilească eventualele majorări de întârziere la plata contribuției sau eventual o dispoziție care să împuternicească vreun organ al profesiei sau al Casa de Asigurări a Avocaților din România să stabilească o asemenea sancțiune pentru asemenea situații, nu se poate reține nelegalitatea dispozițiilor invocate.

Dispozițiilor invocate stabilesc următoarele: 1. art. 17 lit. e) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților din România „Structura veniturilor sistemului cuprinde: e) majorări pentru plata cu întârziere a contribuțiilor lunare obligatorii”; 2. art. 23 alin. (4) „Depășirea cu cel mult 5 zile a termenului de plată prevăzut la alineatul precedent atrage obligația de plată a majorărilor de întârziere în favoarea Casei de Asigurări a Avocaților din România aplicate la suma datorată, în cuantumul prevăzut în Statutul Profesiei.” 3. art. 27 alin. (2) „Depășirea termenului de plată atrage obligația de plată a majorărilor de întârziere, aplicată la suma datorată, în cuantumul prevăzut în statutul profesiei de avocat.” 4. art. 222 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat “Depășirea termenului de plată a contribuțiilor prevăzute de prezentul articol atrage obligația de plată a majorărilor de întârziere, în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, aplicat la suma datorată.” 5. art. 308 alin. (3) “Depășirea cu cel mult 5 zile a termenului de plată prevăzut la alineatul precedent atrage obligația de plată a majorărilor de întârziere în favoarea Casei de Asigurări a Avocaților din România”.

Chiar dacă dispozițiile Legii nr. 51/1995 și ale O.U.G. nr. 221/2000 aprobată prin Legea nr. 452/2001 nu cuprind dispoziții exprese cu privire la instituirea unor majorări de întârziere pentru neplata la termen a contribuțiilor de asigurări sociale, nu se poate reține nelegalitatea dispozițiilor mai sus citate. Potrivit art. 32 din Legea nr. 51/1995 „(1) Avocații au propriul sistem de asigurări sociale.

(2) Sistemul de asigurări sociale al avocaților este reglementat prin lege și se bazează pe contribuția acestora, precum și pe alte surse prevăzute de lege ori de Statutul Casei de Asigurări a Avocaților.” De asemenea, art. 42 din aceeași lege prevede că “(1) Avocatul este obligat să țină evidențele cerute de lege și de statut cu privire la cauzele în care s-a angajat și să achite cu regularitate și la timp taxele și contribuțiile stabilite pentru formarea bugetului baroului și a fondurilor Casei de Asigurări a Avocaților din România și ale filialelor.” Față de dispozițiile menționate, Curtea a apreciat că stabilirea unor majorări de întârziere ca sancțiune pentru întârzierea la plata contribuțiilor la Casa de Asigurări a Avocaților din România respectă dispozițiile legale arătate, sumele astfel colectate fiind incluse în structura veniturilor sistemului de asigurări sociale al avocaților.

Mai mult, o astfel de sancțiune se impune potrivit principiilor generale ale răspunderii juridice, având nu numai o funcție punitivă ci și una educativă, de disciplinare a comportamentului destinatarilor acestor dispoziții normative. Inexistența unor astfel de dispoziții ar determina, pe lângă producerea unor prejudicii Casei prin neîncasarea la termen a contribuțiilor, și o insecuritate în ceea ce privește formarea bugetului și, implicit, în ceea ce privește acordarea drepturilor corespunzătoare avocaților. Ori, având în vedere că art. 75 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 dă în competența Congresului avocaților să stabilească organizarea și funcționarea Casei de Asigurări a Avocaților, prin statutul acesteia, Curtea apreciază că acesta are dreptul de a stabili în sarcina membrilor Uniunii Naționale a Barourilor din România obligația de plată a majorărilor de întârziere.

3. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul O.I. considerând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică. În motivele de recurs se arată că instanța de fond nu a analizat nelegalitatea articolelor din Statutul Casei de Asigurări a Asociaților și din Statutul profesiei de avocat prin prisma dispozițiilor Legii nr. 24/2000 în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 51/1995 și ale O.U.G. nr. 221/2000, modificată prin Legea nr. 452 din 18 iulie 2001. Se susține că prin dispozițiile statutare s-a adăugat la lege deoarece se impune plata majorărilor de întârziere deși în lege nu se prevede acest lucru, iar faptul că Statutul Casei de Asigurări de Sănătate a Avocaților se aprobă de către Congresul Avocaților nu presupune că acesta are dreptul să emită un statut care să adauge la legea de organizare a acesteia.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, să fie admisă acțiunea așa cum a fost formulată. Uniunea Națională a Barourilor din România și Casa de Asigurări a Avocaților din România au formulat întâmpinări și au solicitat respingerea recursului ca nefondat. 4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: În fața instanței de fond, reclamantul a solicitat anularea unei decizii prin care a fost stabilit modul de calculare al „majorărilor de întârziere” ca urmare a neachitării la termen a contribuțiilor individuale la bugetul asigurărilor sociale și de pensii a avocaților cu motivarea că în Legea nr. 51/1995 și O.U.G.

nr. 22/2000 nu există o prevedere legală care să statueze obligația acestor majorări de întârziere. Ulterior, reclamantul a invocat și excepția de nelegalitate a unor dispoziții din Statutul Casei de Asigurări de Sănătate a Avocaților și Statutul profesiei de avocat, dispoziții care prevăd tocmai plata acestor majorări de întârziere. Instanța de fond a analizat susținerile reclamantului și a respins acțiunea și excepția de nelegalitate ca nefondate. În motivele de recurs se reiau criticile inițiale și se invocă încălcarea art. 56 alin. (2) din Legea nr. 24/2009, iar ca temei de drept al recursului se invocă art. 304 pct. 4 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. Raportat la primul temei de drept, cel al art. 304 pct. 4 C. proc.

civ., se constată că în motivele de recurs nu se precizează în ce mod instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești pentru a fi incident acest motiv având în vedere că atât acțiunea cât și excepția de nelegalitate invocată puteau fi soluționate de instanța de contencios administrativ. În ceea ce privește aplicarea art. 304 1 C. proc. civ., analizând cauza sub toate aspectele, se constată că nu există motive de casare sau modificare a hotărârii instanței de fond.

Problema majorărilor de întârziere pentru neplata contribuțiilor la asigurările de sănătate sau de pensie este reglementată în mai multe articole din Statutul Casei de Asigurări de Sănătate a Avocaților [art. 23 alin. (4), art. 27 alin. (2)] și din Statutul profesiei de avocat [art. 222 alin. (4), art. 308 alin. (3)]. Recurentul susține că aceste majorări ar fi nelegale deoarece nu există o prevedere legală care să instituie obligația plății acestor majorări de întârziere prevăzute în statute care nu sunt legi. Însă, chiar dacă nu există o prevedere legală expresă, există dispoziții în Legea nr. 51/1995 care dau posibilitatea instituirii acestor majorări chiar și prin statut.

Astfel, potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 „Avocații au propriul sistem de asigurări sociale”, iar în alin. (2) se prevede că „Sistemul de asigurări sociale al avocaților este reglementat prin lege și se bazează pe contribuția acestora, precum și pe alte sume prevăzute de lege ori de Statutul Casei de Asigurări a Avocaților”. În același timp, art. 41 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 prevede că „Avocatul este obligat să țină evidențele cerute de lege și de statut cu privire la cauzele în care s-a angajat și să achite cu regularitate și la timp taxele și contribuțiile stabilite pentru formarea bugetului baroului și a fondurilor Casei de Asigurări a Avocaților din România și ale filialelor”.

În raport de aceste dispoziții, dar și având în vedere că, potrivit art. 75 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, Congresul Avocaților are competența de a adopta Statutul Casei de Asigurări a Avocaților, se poate aprecia că stabilirea majorărilor de întârziere pentru neplata contribuțiilor cu regularitate și la timp prin prevederi statutare nu este nelegală. Nu se poate aprecia că prin stabilirea obligației de plată a acestor contribuții, a cuantumului acestora prin statut s-ar adăuga sau ar fi modificată legea, deoarece chiar prevederile legale se referă la obligația de plată în termen a contribuțiilor iar majorărilor apar ca o sancțiune a neplății acestora în termen. O asemenea interpretare este în litera și spiritul legii având în vedere că fondurile în cadrul sistemului de asigurări sociale ale avocaților se constituie, în principal, din aceste contribuții ale avocaților.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de O.I. împotriva Sentinței nr. 257 din 14 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2011.