ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1961/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1961/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Sesizarea
instanței de fond.
Prin cererea adresată Tribunalului Constanța,
secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul O.I. a solicitat, în
contradictoriu cu pârâții Casa de Asigurări a Avocaților din România și
Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, anularea Deciziei din 4
septembrie 2009 emisă de pârâta Casa de Asigurări a Avocaților din România,
apreciată ca fiind nelegală.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat că la data de 4 septembrie 2009, Consiliul Casei de
Asigurări a Avocaților din România a emis o decizie privind modalitatea de
calculare a majorărilor de întârziere pentru neachitarea în termen a
contribuțiilor individuale la bugetul sistemului de asigurări sociale și de
pensii al avocaților.
S-a susținut că actul
administrativ este nelegal în condițiile în care, nici în cuprinsul Legii nr.
51/1995 și nici în cuprinsul O.U.G. nr. 221/2000, nu sunt inserate prevederi
aferente plății de majorări de întârziere pentru neachitarea în termen a
contribuțiilor individuale la bugetul sistemului de asigurări sociale și de
pensii al avocaților.
A mai arătat
reclamantul că a urmat procedura prealabilă, în sensul revocării actului
contestat, însă pentru demersul avut nu a primit niciun răspuns din partea
pârâților.
Prin întâmpinare,
Casa de Asigurări a Avocaților din România a invocat excepția de necompetență
materială a instanței, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului
Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, excepția lipsei de
interes a reclamantului.
Prin Sentința civilă
nr. 540 din 4 mai 2010 a Tribunalului Constanța s-a admis excepția
necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, având în vedere că actul
contestat este emis de o entitate ce aparține unei autorități publice centrale.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la 14 iunie 2010 sub nr.
807/36/2010, iar la termenul din 7 iulie 2010 reclamantul a invocat excepția de
nelegalitate a art. 17 lit. e), art. 23 alin. (4), art. 27 alin. (2) din
Statutul Casei de Asigurări a Avocaților, a art. 222 alin. (5) și art. 308
alin. (3) din Statutul profesiei de avocat.
Soluția instanței
de fond.
Prin Sentința civilă
nr. 257/CA din 14 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția contencios
administrativ și fiscal, au fost respinse ca nefondate excepțiile lipsei
calității procesuale pasive a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din
România și a lipsei de interes. S-a respins ca nefondată excepția de
nelegalitate a dispozițiilor art. 17 lit. e), art. 23 alin. (4) și art. 27
alin. (2) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților, precum și a
dispozițiilor art. 222 alin. (4) și art. 308 alin. (3) din Statutul profesiei
de avocat.
Totodată, instanța de
fond a respins ca nefondată acțiunea reclamantului O.I. în contradictoriu cu
pârâții Casa de Asigurări a Avocaților din România și Consiliul Uniunii
Naționale a Barourilor din România.
În motivarea
soluției, instanța de fond a reținut că:
- în ceea ce privește
calitatea procesuală pasivă a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din
România, Curtea constată că, față de invocarea excepției de nelegalitate a unor
dispoziții din Statutul profesiei de avocat, statut adoptat de Consiliul Uniunii
Naționale a Barourilor din România în conformitate cu art. 81 lit. b) din Legea
nr. 51/1995 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 255/2004, precum și a
unor dispoziții din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților, aprobat de
asemenea în ședința Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România din
mai 2001 în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr.
221/2000, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România are legitimare
procesuală pasivă, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca emitent
al actelor administrative cu caracter normativ a căror nelegalitate este pusă
în discuție.
De asemenea, în
același context, excepția lipsei de interes a reclamantului în susținerea
acțiunii este nefondată, folosul practic urmărit fiind anularea Deciziei din 4
septembrie 2009 emise de Casa de Asigurări a Avocaților din România în
condițiile constatării nelegalității dispozițiilor statutare în baza cărora
aceasta a fost dată.
- referitor la fondul
cauzei, pentru că motivele ce au vizat nelegalitatea unor texte au fost
identice, au fost analizate împreună și s-a spus că chiar dacă dispozițiile
Legii nr. 51/1995 a profesiei de avocat și al O.U.G. nr. 221/2000 aprobată prin
Legea nr. 452/2001 care reglementează organizarea și funcționarea Casei de
Asigurări a Avocaților nu se găsește nicio dispoziție care să stabilească
eventualele majorări de întârziere la plata contribuției sau eventual o
dispoziție care să împuternicească vreun organ al profesiei sau al Casa de
Asigurări a Avocaților din România să stabilească o asemenea sancțiune pentru
asemenea situații, nu se poate reține nelegalitatea dispozițiilor invocate.
Dispozițiilor
invocate stabilesc următoarele:
art. 17 lit. e)
din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților din România „Structura veniturilor
sistemului cuprinde: e) majorări pentru plata cu întârziere a contribuțiilor
lunare obligatorii”;
art. 23 alin. (4)
„Depășirea cu cel mult 5 zile a termenului de plată prevăzut la alineatul
precedent atrage obligația de plată a majorărilor de întârziere în favoarea
Casei de Asigurări a Avocaților din România aplicate la suma datorată, în
cuantumul prevăzut în Statutul Profesiei.”
art. 27 alin. (2)
„Depășirea termenului de plată atrage obligația de plată a majorărilor de întârziere,
aplicată la suma datorată, în cuantumul prevăzut în statutul profesiei de
avocat.”
art. 222 alin. (4)
din Statutul profesiei de avocat “Depășirea termenului de plată a
contribuțiilor prevăzute de prezentul articol atrage obligația de plată a majorărilor
de întârziere, în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, aplicat la suma
datorată.”
art. 308 alin. (3)
“Depășirea cu cel mult 5 zile a termenului de plată prevăzut la alineatul
precedent atrage obligația de plată a majorărilor de întârziere în favoarea
Casei de Asigurări a Avocaților din România”.
Chiar dacă
dispozițiile Legii nr. 51/1995 și ale O.U.G. nr. 221/2000 aprobată prin Legea
nr. 452/2001 nu cuprind dispoziții exprese cu privire la instituirea unor
majorări de întârziere pentru neplata la termen a contribuțiilor de asigurări
sociale, nu se poate reține nelegalitatea dispozițiilor mai sus citate.
Potrivit art. 32 din
Legea nr. 51/1995 „(1) Avocații au propriul sistem de asigurări sociale.
(2) Sistemul de
asigurări sociale al avocaților este reglementat prin lege și se bazează pe
contribuția acestora, precum și pe alte surse prevăzute de lege ori de Statutul
Casei de Asigurări a Avocaților.”
De asemenea, art. 42
din aceeași lege prevede că “(1) Avocatul este obligat să țină evidențele
cerute de lege și de statut cu privire la cauzele în care s-a angajat și să
achite cu regularitate și la timp taxele și contribuțiile stabilite pentru
formarea bugetului baroului și a fondurilor Casei de Asigurări a Avocaților din
România și ale filialelor.”
Față de dispozițiile
menționate, Curtea a apreciat că stabilirea unor majorări de întârziere ca
sancțiune pentru întârzierea la plata contribuțiilor la Casa de Asigurări a
Avocaților din România respectă dispozițiile legale arătate, sumele astfel
colectate fiind incluse în structura veniturilor sistemului de asigurări
sociale al avocaților.
Mai mult, o astfel de
sancțiune se impune potrivit principiilor generale ale răspunderii juridice,
având nu numai o funcție punitivă ci și una educativă, de disciplinare a comportamentului
destinatarilor acestor dispoziții normative. Inexistența unor astfel de
dispoziții ar determina, pe lângă producerea unor prejudicii Casei prin
neîncasarea la termen a contribuțiilor, și o insecuritate în ceea ce privește
formarea bugetului și, implicit, în ceea ce privește acordarea drepturilor
corespunzătoare avocaților.
Ori, având în vedere
că art. 75 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 dă în competența Congresului
avocaților să stabilească organizarea și funcționarea Casei de Asigurări a Avocaților,
prin statutul acesteia, Curtea apreciază că acesta are dreptul de a stabili în
sarcina membrilor Uniunii Naționale a Barourilor din România obligația de plată
a majorărilor de întârziere.
Calea de atac
exercitată.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs reclamantul O.I. considerând că hotărârea atacată
este nelegală și netemeinică.
În motivele de recurs
se arată că instanța de fond nu a analizat nelegalitatea articolelor din
Statutul Casei de Asigurări a Asociaților și din Statutul profesiei de avocat
prin prisma dispozițiilor Legii nr. 24/2000 în concordanță cu dispozițiile
Legii nr. 51/1995 și ale O.U.G. nr. 221/2000, modificată prin Legea nr. 452 din
18 iulie 2001.
Se susține că prin
dispozițiile statutare s-a adăugat la lege deoarece se impune plata majorărilor
de întârziere deși în lege nu se prevede acest lucru, iar faptul că Statutul
Casei de Asigurări de Sănătate a Avocaților se aprobă de către Congresul
Avocaților nu presupune că acesta are dreptul să emită un statut care să adauge
la legea de organizare a acesteia.
În drept, au fost
invocate dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. și art. 304
1
C.
proc. civ.
S-a solicitat
admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, să fie
admisă acțiunea așa cum a fost formulată.
Uniunea Națională a
Barourilor din România și Casa de Asigurări a Avocaților din România au
formulat întâmpinări și au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Soluția instanței
de recurs.
După examinarea
motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va
respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
În fața instanței de
fond, reclamantul a solicitat anularea unei decizii prin care a fost stabilit
modul de calculare al „majorărilor de întârziere” ca urmare a neachitării la
termen a contribuțiilor individuale la bugetul asigurărilor sociale și de
pensii a avocaților cu motivarea că în Legea nr. 51/1995 și O.U.G. nr. 22/2000
nu există o prevedere legală care să statueze obligația acestor majorări de întârziere.
Ulterior, reclamantul
a invocat și excepția de nelegalitate a unor dispoziții din Statutul Casei de
Asigurări de Sănătate a Avocaților și Statutul profesiei de avocat, dispoziții
care prevăd tocmai plata acestor majorări de întârziere.
Instanța de fond a
analizat susținerile reclamantului și a respins acțiunea și excepția de
nelegalitate ca nefondate.
În motivele de recurs
se reiau criticile inițiale și se invocă încălcarea art. 56 alin. (2) din Legea
nr. 24/2009, iar ca temei de drept al recursului se invocă art. 304 pct. 4 C.
proc. civ. și art. 304
1
C. proc. civ.
Raportat la primul
temei de drept, cel al art. 304 pct. 4 C. proc. civ., se constată că în
motivele de recurs nu se precizează în ce mod instanța de fond a depășit
atribuțiile puterii judecătorești pentru a fi incident acest motiv având în
vedere că atât acțiunea cât și excepția de nelegalitate invocată puteau fi
soluționate de instanța de contencios administrativ.
În ceea ce privește
aplicarea art. 304
1
C. proc. civ., analizând cauza sub toate
aspectele, se constată că nu există motive de casare sau modificare a hotărârii
instanței de fond.
Problema majorărilor
de întârziere pentru neplata contribuțiilor la asigurările de sănătate sau de
pensie este reglementată în mai multe articole din Statutul Casei de Asigurări
de Sănătate a Avocaților [art. 23 alin. (4), art. 27 alin. (2)] și din Statutul
profesiei de avocat [art. 222 alin. (4), art. 308 alin. (3)].
Recurentul susține că
aceste majorări ar fi nelegale deoarece nu există o prevedere legală care să
instituie obligația plății acestor majorări de întârziere prevăzute în statute
care nu sunt legi.
Însă, chiar dacă nu
există o prevedere legală expresă, există dispoziții în Legea nr. 51/1995 care
dau posibilitatea instituirii acestor majorări chiar și prin statut.
Astfel, potrivit art.
32 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 „Avocații au propriul sistem de asigurări
sociale”, iar în alin. (2) se prevede că „Sistemul de asigurări sociale al
avocaților este reglementat prin lege și se bazează pe contribuția acestora,
precum și pe alte sume prevăzute de lege ori de Statutul Casei de Asigurări a
Avocaților”.
În același timp, art.
41 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 prevede că „Avocatul este obligat să țină
evidențele cerute de lege și de statut cu privire la cauzele în care s-a
angajat și să achite cu regularitate și la timp taxele și contribuțiile
stabilite pentru formarea bugetului baroului și a fondurilor Casei de Asigurări
a Avocaților din România și ale filialelor”.
În raport de aceste
dispoziții, dar și având în vedere că, potrivit art. 75 alin. (2) din Legea nr.
51/1995, Congresul Avocaților are competența de a adopta Statutul Casei de
Asigurări a Avocaților, se poate aprecia că stabilirea majorărilor de
întârziere pentru neplata contribuțiilor cu regularitate și la timp prin
prevederi statutare nu este nelegală.
Nu se poate aprecia
că prin stabilirea obligației de plată a acestor contribuții, a cuantumului
acestora prin statut s-ar adăuga sau ar fi modificată legea, deoarece chiar
prevederile legale se referă la obligația de plată în termen a contribuțiilor
iar majorărilor apar ca o sancțiune a neplății acestora în termen.
O asemenea
interpretare este în litera și spiritul legii având în vedere că fondurile în
cadrul sistemului de asigurări sociale ale avocaților se constituie, în
principal, din aceste contribuții ale avocaților.
Apreciind că soluția
instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.
raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de O.I. împotriva Sentinței nr. 257 din 14 iulie 2010 a Curții de Apel
Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 1 aprilie 2011.