ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7816/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7816/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj sub nr. 7996/63/2009, reclamanta I.S. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

obligarea pârâtului la plata sumei de 1.500.000 RON, echivalentul estimativ al

fondului de comerț (mașini, utilaje, materii prime, materii finite) ce a

aparținut F. - G. București.

Prin sentința civilă

nr. 202 din 17 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.

7996/63/2009, s-a respins cererea formulată de reclamanta I.S., în contradictoriu

cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe

dispozițiile art. 4 alin. (2) și art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

221/2009, însă, în speța dedusă judecății nu au aplicabilitate aceste

dispoziții legale.

Examinând probatoriul

administrat, tribunalul a constatat că preluarea bunurilor pentru care se

solicită despăgubiri - fondul industrial și fondul de comerț ce au aparținut F.

G. București - nu a avut loc în temeiul unei măsuri administrative dispuse

într-unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999,

ci s-a realizat cu ocazia punerii în executare a unei hotărâri judecătorești

pronunțată într-un litigiu civil în temeiul unei legi care, la fel ca Legea nr.

221/2009, a avut caracter reparatoriu - respectiv Legea nr. 607/1945, prin care

s-a urmărit, în esență, repararea prejudiciilor suferite de evrei în timpul

celui de-al doilea război mondial.

Examinând starea de

fapt, tribunalul a concluzionat că bunurile pentru care reclamanta solicită

despăgubiri nu au fost preluate abuziv de stat printr-o măsură administrativă

care să poată fi calificată cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009.

Cât privește fondul

de comerț, respectiv mașini și alte utilaje, ce se susține că ar fi fost

achiziționate de autorul reclamantei până la data de 27 august 1946, instanța

reține că reclamanta, cu înscrisurile depuse, nu a făcut dovada achiziționării

de către autorul său a unor astfel de utilaje și nici dovada că, cu ocazia

sentinței civile nr. 530 din 12 iulie 1947 a Tribunalului Ilfov, au fost

ridicate și preluate abuziv de către stat și alte bunuri, decât cele care

figurau în inventarele semnate de N. I. și M. G., conform dispozitivului

acestei hotărâri.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamanta I.S..

Prin decizia civilă

nr. 367 din 3 noiembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins apelul reclamantei, cu următoarea

motivare:

Prin prezentul demers

judiciar inițiat de reclamanta I.S., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român

prin M.F.P., aceasta a solicitat despăgubiri în cuantum de 1.500.000 RON ce

reprezintă echivalentul estimativ al fondului de comerț ce a aparținut F. - G.

București, soluția adoptată de tribunal, de respingere a acțiunii, fiind

corectă și justificată de probatoriul administrat în cauză.

Astfel, preluarea

bunurilor pentru care se solicită despăgubiri - fondul industrial și fondul de

comerț ce au aparținut F. G. București, nu a avut loc în temeiul unei măsuri

administrative dispuse într-unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1)

din O.U.G. nr. 214/1999, ci s-a realizat cu prilejul punerii în executare a

unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un litigiu civil care, la fel ca

Legea nr. 221/2009, a avut caracter reparatoriu, respectiv Legea nr. 607/1945,

prin care s-a urmărit repararea prejudiciilor suferite de evrei în timpul celui

de-al doilea război mondial.

Autorul reclamantei

E.D., a cumpărat în anul 1943 de la N. I.C. și S.G., F. din București, str. V..

În același an, E.D. a închiriat întregul fond numitului G. I. G., care a

formulat cerere de înmatriculare în registrul de comerț al Camerei de Comerț și

Industrie București la 18 noiembrie 1943, specificând la rubrica "sediul

principal al așezământului" - București, str. V.

La data de 27 august

1946, fondul industrial al fabricii, constând în mașini, utilaje, semnate de N.

I. la "data înstrăinării bunului", au fost predate numitului A.P., în

calitate de sechestru judiciar, conform deciziei civile nr. 128/1946 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a II-a.

Prin sentința civilă

nr. 530 din 12 iulie 1947 a Tribunalului Ilfov, actele de dispoziție prin care

M.G. a transmis fondul său industrial către pârâții N. I.C., S.V. și S.G., au

fost declarate nule în conformitate cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 607/1945.

Hotărârea a fot declarată cu totul opozabilă și pârâților accesorii din proces

- D.E., autorul reclamantei și G.G..

Din considerentele

acestei hotărâri rezultă reaua credință a terțului subdobânditor D.E., atunci

când a dobândit fondul industrial de la dobânditorii principali, prezumție

instituită de art. 3 din Legea nr. 607/1943 și de probatoriul administrat în

cauză.

Tribunalul a reținut

o stare de fapt corectă și a apreciat că bunurile pentru care s-au solicitat

despăgubiri nu au fost preluate abuziv de stat printr-o măsură administrativă

cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009. Instanța a interpretat

judicios înscrisurile depuse la dosar și a apreciat că, în speță, nu sunt

incidente dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 și art. 5 alin.

(1) lit. b) din aceeași lege, pronunțând o sentință legală și temeinică, așa

încât critica ce vizează interpretarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 221/2009, este neîntemeiată.

Nu poate fi primită

nici critica ce se referă la lipsa de rol activ a instanței, reglementată de

art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Rolul activ al

judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situației de

fapt, este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății.

Instanța nu poate

iniția cereri pe seama părților din litigiu, fiind obligată să se pronunțe în

limitele învestirii, ceea ce tribunalul a și făcut, apelanta nedovedind în ce a

constat lipsa de rol activ a judecătorului fondului.

Neîntemeiată este și

critica ce privește respingerea cererii reclamantei de administrare a probei

testimoniale, întrucât admisibilitatea probelor este apreciată de instanță cu

respectarea condițiilor ca proba să fie utilă, concludentă și pertinentă, or,

în cauză, instanța a apreciat inutilitatea probei solicitate de reclamantă,

astfel cum s-a consemnat în practicaua sentinței.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta I.S., invocând următoarele aspecte:

Prin decizia civilă

nr. 367 din 3 noiembrie 2010 instanța de apel a menținut soluția pronunțată în

cauză de Tribunalul Dolj, cu motivarea că s-a reținut o stare de fapt corectă,

în sensul că bunurile pentru care s-au solicitat despăgubiri nu au fost

preluate abuziv de stat printr-o măsură administrativă cu caracter politic, în

sensul Legii nr. 221/2009.

Soluția instanțelor

are la bază interpretarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea

nr. 221/2009, având în vedere datele speței desprinse din probele administrate

în cauză.

Astfel, din

înscrisurile depuse rezultă ca autorul E.M.D. a fost deposedat abuziv de fondul

industrial și fondul de comerț printr-o măsura administrativă - "altele

decât cele prevăzute la art. 3." din Legea nr. 221/2009.

Deposedarea nu este

rezultatul punerii în executare a sentinței civile nr. 530 din 12 iulie 1947.

În cadrul Dosarului nr. 3566/1945 al Tribunalului Ilfov, D.E., autorul

reclamantei a avut calitatea de pârât accesoriu pentru opozabilitate. Obligația

de restituire accesorie acțiunii principale, având ca obiect constatarea

nulității actelor de dispoziție, stabilită prin dispozitivul sentinței civile

menționate, privea numai fondul industrial nu și fondul de comerț.

De asemenea, fondul

industrial inventariat la 27 august 1946 a fost dat în posesia unui sechestru

judiciar, dar această măsură trebuia limitată numai la tot ce este menționat în

inventarele semnate de pârâtul N. G. I. la data înstrăinării bunului.

F. G. a fost cumpărată

în anul 1943 de către E.D. de la N.I. și S.G..

Ca efect al hotărârii

judecătorești din 1947, au fost desființate de drept - art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 607/1945, actele de dispoziție din anul 1941 și 1942 perfectate între

M.G., în calitate de vânzător și N.I., S.G. în calitate de cumpărători.

De la data dobândirii

F. G. (1943) până la data preluării abuzive (1946) fondul industrial, fondul de

comerț a fost mărit substanțial prin procurarea de utilaje și instalații ce nu

fuseseră preluate din patrimoniul vânzătorilor I.N. și S.G..

Pentru deposedarea de

aceste bunuri (fond de comerț, fond industrial dobândit de autorul D.E. după

anul 1943) nu există hotărâre judecătorească, forma de preluare îmbrăcând forma

unei măsuri abuzive cu caracter politic, având în vedere conjunctura politică

în care s-a dispus măsura. Legea nr. 607/1945 pentru anularea și revocarea unor

acte de dispoziție încheiate în împrejurări excepționale avea caracter politic.

La termenul de

judecată din 3 noiembrie 2011, în aplicarea dispozițiilor art. 137 C. proc.

civ., Înalta Curte pus în discuție excepția nulității recursului, în raport de

prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Luând în examinare,

chestiunea nulității recursului, Înalta Curte a constatat că prin motivele de recurs,

formulate în termenul legal, recurenta reclamantă nu a arătat, în concret, în

ce constau greșelile săvârșite de către instanța de apel, pentru a putea fi,

astfel, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., precizat ca temei de drept al recursului declarat. Din dezvoltarea

acestora, însă, Înalta Curte constată că se află în strânsă legătură cu

hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică totală a acesteia și tinzând

la a afirma nelegalitatea ei, de unde rezultă că permit încadrarea lor în

motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civilă.

Examinând recursul în

limitele criticilor invocate, Înalta Curte constată că nu este fondat, urmând

a-l respinge, pentru considerentele ce succed:

Se critică soluția

instanțelor anterioare, de respingere a acțiunii reclamantei, pentru

interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea

nr. 221/2009, potrivit cărora, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri

administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 pot de asemenea, solicita

instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, coroborat cu

art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.

Potrivit art. 5 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, pot fi acordate despăgubiri reprezentând

echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca

efect al măsurii administrative. Condiția acordării acestor despăgubiri este ca

bunurile respective să nu fi fost restituite ori să nu fi fost obținute despăgubiri

prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005 .

Din datele dosarului

reiese că autorul reclamantei E.D. a cumpărat în anul 1943 de la vânzătorii N.

I.C. și S.G., F. G. din București, str. V.

La data de 27 august

1946, fondul industrial al fabricii, constând în mașini, utilaje, semnate de

N.I. la "data înstrăinării bunului", au fost predate numitului A.P.,

în calitate de sechestru judiciar, conform deciziei civile nr. 128/1946

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a.

Prin sentința civilă

nr. 530 din 12 iulie 1947 a Tribunalului Ilfov, actele de dispoziție prin care

reclamantul M.G. a transmis fondul său industrial către pârâții N. I.C., S.V.

și S.G., au fost declarate nule în conformitate cu art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 607/1945. Hotărârea a fost declarată cu totul opozabilă și pârâților

accesorii din proces - D.E., autorul reclamantei și G.G..

Față de situația de

fapt reținută de instanțele fondului, Înalta Curte constată că în mod judicios

s-a apreciat asupra faptului că bunurile pentru care s-au solicitat despăgubiri

estimative în prezenta cauză, nu intră sub incidența art. 5 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 221/2009, în sensul că nu au fost confiscate prin hotărâre de

condamnare sau ca efect al unei măsuri administrative.

Preluarea bunurilor

pentru care se solicită despăgubiri - fondul de comerț ce a aparținut F. G.

București, nu a avut loc în temeiul unei măsuri administrative, al cărei

caracter politic să fi fost constatat în condițiile Legii nr. 221/2009.

Susținerile

recurentei reclamante în sensul că, de la data dobândirii F. G., în anul 1943,

până la data preluării abuzive, în anul 1946, fondul industrial și de comerț a

fost mărit substanțial prin procurarea de utilaje și instalații ce nu fuseseră

preluate din patrimoniul vânzătorilor I. N. și S.G. și că, pentru deposedarea

de aceste bunuri nu există hotărâre judecătorească, forma de preluare îmbrăcând

forma unei măsuri abuzive cu caracter politic, având în vedere conjunctura

politică în care s-a dispus măsura (Legea nr. 607/1945 pentru anularea și

revocarea unor acte de dispoziție încheiate în împrejurări excepționale având

caracter politic), nu pot fi primite, fiind vorba despre simple supoziții ale

părții, lipsite de orice suport probator în cauză.

Mai mult, reclamanta

nu a solicitat, în mod distinct, să se constate caracterul politic al

presupusei măsuri administrative al cărei obiect a fost autorul său - E.D. și

nici nu a dovedit că bunurile ar fi fost confiscate de statul comunist, tocmai

ca efect al măsurii administrative luate față de acesta.

Concluzia care se

impune este aceea că, nefiind dovedită măsura administrativă abuzivă, nefiind

constatat caracterul politic al acesteia și nefiind dovedită legătura de

cauzalitate dintre măsura administrativă și confiscarea bunurilor, care să fi

aparținut persoanei ce a făcut obiectul măsurii administrative, nu sunt

incidente dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 și art. 5 alin.

(1) lit. b) din aceeași lege.

În consecință, în

raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate de

reclamanta I.S. sunt nefondate, urmând a se respinge recursul în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta I.S. împotriva deciziei nr. 367 din 03

noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2011.