ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8688/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 3456 din 14 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanții W.Y.E., B.M., H.K., L.A.N., W.E.A., P.L.K., B.A., L.B. și pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei civile nr. 415 A din 10 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. A casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. La pronunțarea acestei hotărâri, Curtea a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 31 iulie 2008 reclamanții E.W., M.B. (născută W.), K.H. (născută V.), L.A.N. (născută W.), E.A.P., K.P.L.

(născută W.), A.B. și B.L. au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că reclamanții sunt persoane îndreptățite conform Legii nr. 10/2001 pentru despăgubiri rezultate din naționalizarea de către Statul Român a fostei SC A. SA. Prin Sentința civilă nr. 199 din 16 februarie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți. Prin Decizia civilă nr. 415/A din 10 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat în tot sentința, a admis acțiunea și a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001 pentru despăgubiri derivate din naționalizarea de către Statul Român a fostei SC A. SA.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și pârâta, apreciate de Înalta Curte ca fondate, dispunându-se în sensul reținut mai sus. Împotriva deciziei de recurs au formulat contestație în anulare reclamanții, în susținerea căreia au arătat următoarele: Prin eroarea materială de a considera că au achiesat la recursul declarat de pârâtă, instanța a viciat rezultatul în legătură cu recursul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, cu excepția motivului pentru care l-au considerat întemeiat, cel privind numărul de acțiuni corect (8.522.100 acțiuni și nu 9 milioane). Consecința a intervenit ulterior când a procedat la judecată, astfel: Instanța a admis în întregime recursul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, dar omițând examinarea completă și adecvată a motivelor de recurs ale acesteia.

Greșit, considerând că au achiesat la recurs în întregime, apărările lor au fost complet omise de la analiză și integral desconsiderate, neasigurându-se imparțialitatea, proporționalitatea, contradictorialitatea și nici egalitatea de arme, după cum nici dreptul la apărare, ceea ce înseamnă că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 6 parag.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În hotărârea de recurs s-a menționat în mod vădit eronat că "sintagma ultimul bilanț contabil" "nu poate fi interpretata decât în sensul existentei unui bilanț încheiat la data de 31 decembrie 1947". Aceasta interpretare este pur și simplu inutilă față de prevederile textului menționat de instanță, arătându-se motivele de fapt și de drept care ar susține acest lucru.

Recursul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului apare a nu fi fost examinat adecvat și că a fost admis cu desconsiderarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, a art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a prevederilor dreptului comunitar. În rezolvarea deficitară a motivelor de recurs, s-au dat instanței de trimitere soluții de drept și indicații restrictive de probațiune, determinate pe cale de interpretare, în condițiile în care aceasta era superfluă și inutilă. Se critică punerea în discuție a problemei probei referitor la implicarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului în naționalizare, când aceasta are documentația de peste 10 ani și când cauza a făcut obiectul a trei reluări în judiciar, în cadrul cărora nu a negat niciodată că antecesorul său F.P.S.

a privatizat V. SA. Proba acționariatului la data naționalizării trebuie considerată făcută corect și prin alte documente anterioare, altele decât cele enumerate exemplificativ de către Norme metodologice. În plus, în absența bilanțului din anul 1947, sigur că proba activelor se poate face cu ceea ce împrejurările permit, inclusiv cu bilanțuri anterioare, fiindcă despăgubirea deriva din naționalizare și nu din sistemul probelor corect interpretat. În condițiile concrete ale speței, s-a demonstrat că bilanțul aprobat și publicat, pentru 1947 nu există, nu a fost prezentat la Registrul comerțului și nici la M. Of. S-au găsit toate celelalte bilanțuri iar cel 1947 nu, fiindcă nu a fost trimis la publicare, de către administrația instalată de stat, fără nicio vină a acționarilor.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a arătat că cererea este inadmisibilă, întrucât aspectul invocat nu se circumscrie noțiunii de eroare materială, instanța s-a pronunțat asupra motivelor de recurs, iar criticile pe fond reprezintă un recurs la recurs. Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată următoarele: Din cerere, reținută în esență mai sus, și susținerile de la cuvântul pe fond rezultă că aceasta este susținută pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., care permite exercitarea contestației în anulare împotriva hotărârilor instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Achiesarea recurenților reclamanți, prin avocat, la recursul declarat de pârâtă este consemnată în practicaua deciziei de recurs și atât timp cât nu a fost corectată în procedura legală, se bucură de valabilitate. Potrivit art. 281 C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere. Pe de altă parte, eroarea imputată nu a determinat modul de soluționare a cauzei, după cum rezultă din considerentele deciziei de recurs. Omisiunea de soluționare a unor motive de recurs poate fi invocată numai de către recurentul care le-a formulat, oricare altă parte neavând interes în susținerea acestui motiv de contestație în anulare.

Întrucât numai omisiunea de analizare a unor motive de recurs este sancționată prin dispozițiile art. 318 C. proc. civ., o interpretare extensivă a normei procedurale nu este permisă, dată fiind natura acestei căi de atac de a fi o cale extraordinară - ceea ce înseamnă că nu se poate formula decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de norma legală incidentă. Astfel, omisiunea de analizare a apărărilor formulate de către contestatori în calitate de intimați nu poate fi cenzurată în actualul cadru procesual. În aceeași situație se află și motivele referitoare la modul de dispunere pe fond de instanța de recurs. În considerarea celor arătate mai sus și întrucât se invocă aspecte ce nu se circumscriu dispozițiilor procedurale invocate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 318 C. proc.

civ. și să dispună respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii W.Y.E., B.M., H.K., L.A.N., W.E.A., P.L.K., B.A. și L.B. împotriva Deciziei civile nr. 3456 din 14 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 decembrie 2011.