ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8688/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 3456 din 14 aprilie

2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanții W.Y.E., B.M., H.K.,

L.A.N., W.E.A., P.L.K., B.A., L.B. și pârâta Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului împotriva Deciziei civile nr. 415 A din 10 iunie 2010 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. A casat decizia recurată și a

trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

La pronunțarea

acestei hotărâri, Curtea a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 31 iulie 2008 reclamanții E.W., M.B. (născută W.), K.H.

(născută V.), L.A.N. (născută W.), E.A.P., K.P.L. (născută W.), A.B. și B.L. au

chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că

reclamanții sunt persoane îndreptățite conform Legii nr. 10/2001 pentru

despăgubiri rezultate din naționalizarea de către Statul Român a fostei SC A.

SA.

Prin Sentința civilă

nr. 199 din 16 februarie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți.

Prin Decizia civilă

nr. 415/A din 10 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat în tot sentința, a admis

acțiunea și a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite conform

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 pentru despăgubiri derivate din naționalizarea

de către Statul Român a fostei SC A. SA.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții și pârâta, apreciate de Înalta Curte ca

fondate, dispunându-se în sensul reținut mai sus.

Împotriva deciziei de

recurs au formulat contestație în anulare reclamanții, în susținerea căreia au

arătat următoarele:

Prin eroarea

materială de a considera că au achiesat la recursul declarat de pârâtă,

instanța a viciat rezultatul în legătură cu recursul Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului, cu excepția motivului pentru care l-au

considerat întemeiat, cel privind numărul de acțiuni corect (8.522.100 acțiuni

și nu 9 milioane).

Consecința a

intervenit ulterior când a procedat la judecată, astfel:

Instanța a admis în

întregime recursul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, dar

omițând examinarea completă și adecvată a motivelor de recurs ale acesteia.

Greșit, considerând

că au achiesat la recurs în întregime, apărările lor au fost complet omise de

la analiză și integral desconsiderate, neasigurându-se imparțialitatea,

proporționalitatea, contradictorialitatea și nici egalitatea de arme, după cum

nici dreptul la apărare, ceea ce înseamnă că hotărârea a fost dată cu

încălcarea art. 6 parag.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În hotărârea de

recurs s-a menționat în mod vădit eronat că "sintagma ultimul bilanț

contabil" "nu poate fi interpretata decât în sensul existentei unui

bilanț încheiat la data de 31 decembrie 1947". Aceasta interpretare este

pur și simplu inutilă față de prevederile textului menționat de instanță,

arătându-se motivele de fapt și de drept care ar susține acest lucru.

Recursul Autorității

pentru Valorificarea Activelor Statului apare a nu fi fost examinat adecvat și

că a fost admis cu desconsiderarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului, a art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a

prevederilor dreptului comunitar.

În rezolvarea

deficitară a motivelor de recurs, s-au dat instanței de trimitere soluții de

drept și indicații restrictive de probațiune, determinate pe cale de

interpretare, în condițiile în care aceasta era superfluă și inutilă.

Se critică punerea în

discuție a problemei probei referitor la implicarea Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului în naționalizare, când aceasta are

documentația de peste 10 ani și când cauza a făcut obiectul a trei reluări în

judiciar, în cadrul cărora nu a negat niciodată că antecesorul său F.P.S. a

privatizat V. SA.

Proba acționariatului

la data naționalizării trebuie considerată făcută corect și prin alte documente

anterioare, altele decât cele enumerate exemplificativ de către Norme

metodologice.

În plus, în absența

bilanțului din anul 1947, sigur că proba activelor se poate face cu ceea ce

împrejurările permit, inclusiv cu bilanțuri anterioare, fiindcă despăgubirea

deriva din naționalizare și nu din sistemul probelor corect interpretat.

În condițiile

concrete ale speței, s-a demonstrat că bilanțul aprobat și publicat, pentru

1947 nu există, nu a fost prezentat la Registrul comerțului și nici la M. Of.

S-au găsit toate celelalte bilanțuri iar cel 1947 nu, fiindcă nu a fost trimis

la publicare, de către administrația instalată de stat, fără nicio vină a

acționarilor.

Pârâta a formulat

întâmpinare, prin care a arătat că cererea este inadmisibilă, întrucât aspectul

invocat nu se circumscrie noțiunii de eroare materială, instanța s-a pronunțat

asupra motivelor de recurs, iar criticile pe fond reprezintă un recurs la

recurs.

Analizând contestația

în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

Din cerere, reținută

în esență mai sus, și susținerile de la cuvântul pe fond rezultă că aceasta

este susținută pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., care permite exercitarea

contestației în anulare împotriva hotărârilor instanțelor de recurs când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Achiesarea

recurenților reclamanți, prin avocat, la recursul declarat de pârâtă este

consemnată în practicaua deciziei de recurs și atât timp cât nu a fost

corectată în procedura legală, se bucură de valabilitate. Potrivit art. 281 C.

proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și

susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale

din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Pe de altă parte,

eroarea imputată nu a determinat modul de soluționare a cauzei, după cum

rezultă din considerentele deciziei de recurs.

Omisiunea de

soluționare a unor motive de recurs poate fi invocată numai de către recurentul

care le-a formulat, oricare altă parte neavând interes în susținerea acestui

motiv de contestație în anulare.

Întrucât numai

omisiunea de analizare a unor motive de recurs este sancționată prin

dispozițiile art. 318 C. proc. civ., o interpretare extensivă a normei

procedurale nu este permisă, dată fiind natura acestei căi de atac de a fi o

cale extraordinară - ceea ce înseamnă că nu se poate formula decât în cazurile

și în condițiile expres prevăzute de norma legală incidentă.

Astfel, omisiunea de

analizare a apărărilor formulate de către contestatori în calitate de intimați

nu poate fi cenzurată în actualul cadru procesual.

În aceeași situație

se află și motivele referitoare la modul de dispunere pe fond de instanța de

recurs.

În considerarea celor

arătate mai sus și întrucât se invocă aspecte ce nu se circumscriu

dispozițiilor procedurale invocate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art.

318 C. proc. civ. și să dispună respingerea contestației în anulare ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii W.Y.E., B.M.,

H.K., L.A.N., W.E.A., P.L.K., B.A. și L.B. împotriva Deciziei civile nr. 3456

din 14 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 09 decembrie 2011.