ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3368/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3368/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Fondul și hotărârea instanței de fond

Prin

cererea înregistrată la data de 31 iulie 2008 reclamanții E.Y.W.; M.B. (născută

W.); K.H. (născută W.); L.A.N. (născută W.); E.A.W.; K.P./L. (născută W.); A.B.

și B.L. au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului - (fosta A.V.A.S.), solicitând să se constate că pârâta a

fost sesizată de către reclamanți prin notificare pentru a li se recunoaște

calitatea de persoane îndreptățite la despăgubiri conform art. 31 din Legea nr.

10/2001, derivate din naționalizarea de către Statul Român a fostei SC A. SA.

Reclamanții au arătat

că pârâta a fost obligată prin Decizia civilă nr. 41 din 8 februarie 2006 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, definitivă și irevocabilă prin

respingerea recursului, să emită o dispoziție motivată în temeiul Legii nr.

10/2001 privind drepturile solicitate prin notificarea formulată de reclamanți

la 24 iulie 2001. Pârâta nu a rezolvat cererile, ceea ce echivalează, potrivit

practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu un refuz de rezolvare în termen

a petițiilor. Reclamanții au arătat că atitudinea pârâtei de a nu executa

sarcina legală, la șapte ani de la notificarea pretențiilor, nici hotărârea

judecătorească la 2 ani de la pronunțare, este un refuz nejustificat de a

soluționa cererile formulate de reclamanți, ceea ce justifică interesul legitim

pentru această acțiune.

Reclamanții au

solicitat să se constate că, în condițiile imposibilității unei oferte de

restituire prin echivalent, deoarece societatea a fost vândută/privatizată,

reclamanții optează pentru a primi titluri de despăgubire și în final, acțiuni

la Fondul Proprietatea sau alte acțiuni dacă astfel se va conveni.

Reclamanții au

solicitat să se constate că sunt persoane îndreptățite, conform Legii nr.

10/2001, la despăgubiri derivate din naționalizarea de către Statul Român a

fostei SC A. SA și să se dispună recalcularea valorii actualizate a acțiunilor

aparținând autorilor lor, la data hotărârii și a executării, având în vedere

nivelul ce se va determina pe bază de expertiză, nivel pe care îl determină

provizoriu la valoarea de 83.871.000 lei la 1 iulie 2008 din care pentru

fiecare petent individual după cum urmează: reclamant E.Y. W. Val Act. Febr.

2001 - 61.639.750.000 ROL, Val Act. la data de 1 iulie 2008 (RON), 15.268.000

lei, M.B., (Ns. W.), 61.639.750.000 ROL, respectiv 15.268.000 RON, L.A.N.,

15.938.755.500 ROL, respectiv 3.948.000 RON, K.H., 15.938.755.500 ROL,

respectiv 3.948.000 RON, E.A. W., 46.228.470.000 ROL, respectiv 11.450.600 RON,

K.P./L. 46.228.470.000 ROL, respectiv 11.450.600 RON, A.B. 30.822.557.000 ROL,

respectiv 7.634.700 RON, B.L. 60.186.060.000 ROL, respectiv 14.903.100 RON,

suma totală fiind de 338.622.568.000 ROL la nivelul anului 2001, respectiv

83.871.000 RON reprezentând valoarea actualizată în iunie 2008. Reclamanții au

solicitat să fie transmisă hotărârea de stabilire a despăgubirilor Comisiei

Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, pentru atribuirea către petenți a

titlurilor de despăgubire corespunzătoare.

Prin Sentința civilă

nr. 199 din 16 februarie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă a

respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, prin Decizia nr. 48 din 8 februarie 2006,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis cererea reclamanților și

a dispus obligarea pârâtei A.V.A.S. să emită o decizie motivată ca răspuns la

notificările formulate de către aceștia. Până în prezent, pârâta nu a procedat

în acest sens, astfel că reclamanții au înțeles să promoveze o nouă acțiune

pentru rezolvarea pe fond a notificării referitoare la acțiunile ce au fost

deținute de autorii reclamanților, la fosta SC A. SA.

În dovedirea

calității de persoane îndreptățite în sensul art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 10/2001 care beneficiază de prevederile art. 31 din Legea nr. 10/2001,

reclamanții au depus la dosar formular de revizuire privind SC "A.",

proces-verbal emis de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București -

ORC din 22 noiembrie 1947, extras din M.Of. nr. 270/19.11.1948.

Tribunalul a constatat

că, potrivit art. 31 alin. (2) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001, din 7 martie 2007, pentru dovedirea calității de asociat/acționar la

persoane juridice se vor prezenta acte eliberate de societatea însăși, din care

rezultă structura acționariatului, asociații la momentul preluării, în cazul

societăților în comandită, extras de pe registrul prevăzut la art. 142 pct. 1

C. com. împreună cu acțiunile în exemplare originale ori copii legalizate, dacă

acestea nu mai există. De asemenea, art. 31.4 din aceleași norme prevede că

recalcularea valorii acțiunilor se face în baza activului net din ultimul

bilanț contabil.

Tribunalul a

constatat, din analiza materialului probator administrat de către reclamanți,

că aceștia nu au îndeplinit cerințele textelor de lege enunțate, neprezentând

documentele prevăzute de acestea, astfel că acțiunea acestora a fost respinsă

ca atare.

Apelul și hotărârea

instanței de apel în primul ciclu procesual

Împotriva acestei

sentințe, au declarat apel reclamanții.

Prin Decizia civilă

nr. 415A din 10 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a

admis apelul reclamanților, a schimbat în tot sentința apelată, a admis

acțiunea și a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la

despăgubiri derivate din naționalizarea de către Statul Român a fostei SC A.

SA, despăgubirile pentru cele 9.000.000 de acțiuni urmând să fie calculate de

către Comisia Centrală de Stabilire a despăgubirilor, potrivit Titlului VII din

Legea nr. 247/2005.

Recursul și hotărârea

instanței de recurs în primul ciclu procesual

Prin Decizia civilă

nr. 3456 din 14 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul reclamanților împotriva

Deciziei civile nr. 415 A din 10 iunie 2010, a casat decizia recurată și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte a

reținut că soluția instanței din apel, de a admite acțiunea în fond, numai cu

referire la numărul de acțiuni, dar fără a calcula valoarea acțiunilor, stabilind

că aceasta trebuie făcută de către Comisia Centrală, conform prevederilor

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 este o soluție greșită față de prevederile

art. 31 din Legea nr. 10/2001. Dispozițiile legale indicate de instanță

(prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005) nu cuprind nimic expres în

ceea ce privește recalcularea valorii acțiunilor, astfel încât hotărârea prin

care se decide că recalcularea trebuie făcută de Comisia Centrală de Stabilire

a Despăgubirilor nu este corectă, sub aspectul că nu a determinat valoarea

recalculată a acțiunilor.

Înalta Curte a

reținut că instanța de apel a admis apelul, însă a omis să rezolve o chestiune

de fond, care era de competența sa exclusivă, în cadrul plenitudinii de

competență de a rezolva litigiul în integralitatea sa, integralitate care, în

baza art. 31 (4) din Legea nr. 10/2001, implică în mod necesar și recalcularea

valorii acțiunilor.

Apelul și hotărârea

instanței de apel în al doilea ciclu procesual.

În rejudecare, la

data de 6 octombrie 2011, reclamanții au precizat că solicită despăgubiri

pentru 8.522.100 acțiuni naționalizate de Statul Român de la SC A. SA

Prin Decizia civilă

nr. 95 A din 1 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a

respins ca nefondat apelul reclamanților.

Recursul și hotărârea

instanței de recurs în al doilea ciclu procesual.

Prin Decizia civilă

nr. 7711 din 17 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, a admis recursul reclamanților, a casat Decizia civilă nr. 95 A din 1

martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a constatat că instanța de apel a reținut ca fiind dovedit

aspectul privitor la inexistența bilanțului contabil al societății pe anul

1947, ultimul bilanț contabil fiind cel aferent anului 1946, depus de către

reclamanți la dosar. Cum acest bilanț este ultimul întocmit anterior preluării

întreprinderii de către stat, există o imposibilitate obiectivă a reclamanților

de a depune bilanțul pentru anul 1947.

Înalta Curte a mai

constatat că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 315 alin. (1) teza

finală C. proc. civ., cu consecința interpretării eronate a art. 31 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001, respectiv a art. 31.6.1 și art. 31.6.2. din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr.

250/2007.

Apelul și hotărârea

instanței de apel în al treilea ciclu procesual.

Analizând sentința

apelată, prin prisma motivelor de apel invocate și a îndrumărilor deciziei de

casare, instanța de apel reține următoarele:

Prin a doua decizie

de casare (nr. 7711 din 17 decembrie 2012), Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, a reținut că prin soluția pronunțată, instanța de

apel a nesocotit dispozițiile art. 315 alin. (1) teza finală C. proc. civ., cu

consecința interpretării și aplicării eronate a art. 31 alin. (4) din Legea nr.

10/2001, respectiv a art. 31.6.1 și art. 31.6.2. din Normele metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Față de

considerentele celei de-a doua decizii de casare (nr. 7711 din 17 decembrie

2012), rezultă că problema care trebuie stabilită în rejudecare este aceea a

probei activului net al societății la momentul naționalizării, instanța de

recurs stabilind că, în raport de datele speței, sintagma "ultimul bilanț

contabil" trebuie interpretată în sensul că legiuitorul a avut în vedere

ultimul bilanț contabil întocmit anterior naționalizării. Cum în speță nu a fost

întocmit un bilanț contabil în anul 1947, cel care trebuie avut în vedere în

soluționarea acțiunii este bilanțul aferent anului 1946.

De asemenea, decizia

de casare a avut în vedere faptul că, deși prin prima decizie de casare

pronunțată în cauză, nr. 3456 din 14 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și

Justiție a reținut că pentru acordarea măsurilor reparatorii, în cazul

persoanelor juridice naționalizate, se impune dovedirea faptului că patrimoniul

societății naționalizate a fost preluat de o societate în a cărei privatizare a

fost implicată A.V.A.S., această problemă nu a format obiectul analizei

instanței de trimitere.

Curtea constată că

aspectul menționat rezultă din M.O. nr. 270/19.09.1948, (Dosarului nr.

29268/3/2008), conform căruia întreprinderea A. și-a schimbat denumirea în

"V.", care a fost privatizată prin Contractul din 30 iunie 1998,

implicarea A.V.A.S. în privatizarea SC V. SA fiind recunoscută de Autoritate,

astfel cum rezultă din înscrisul emis de aceasta (Dosarul nr. 6503/1/2011 al Înaltei

Curți de Casație și Justiție).

Calitatea

antecesorilor apelanților de acționari ai societății rezultă din lista de

prezență a acționarilor societății întocmită la data de 8 mai 1947 (ultimul

document deținut în evidențele Arhivei Naționale privind acționarii

societății).

Dovada că apelanții

sunt succesorii acționarilor a fost efectuată prin actele de identitate și prin

certificatele de moștenitori, aspecte care nu formează obiect de analiză în

această fază procesuală, față de considerentele pentru care cauza a fost

trimisă spre rejudecare.

Potrivit art. 3 alin.

(1) lit. b) coroborat cu art. 31 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care dețineau imobile și alte

active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, au dreptul la

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și de

plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, fiind

dovedită calitatea apelanților contestatori de persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii în sensul textelor menționate.

Conform art. 31 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001, recalcularea valorii acțiunilor se face în baza

valorii activului net din ultimul bilanț contabil, cu utilizarea coeficientului

de actualizare stabilit de Banca Națională a României prin Ordinul nr. 3/2001

privind coeficientul de actualizare a valorii leului de la data de 11 iunie

1948 până la data de 14 februarie 2001 și a indicelui inflației stabilit de

Institutul Național de Statistică, precum și a prevederilor Legii nr. 303/1947

pentru recalcularea patrimoniului societăților pe acțiuni, în cazul în care

bilanțul este anterior acesteia. Actualizarea se face până la data de 14

februarie 2001.

În raport de probele

administrate și de decizia pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Curtea reține că ultimul bilanț care trebuie luat în considerare este

cel din 1946, în raport de care trebuie determinat activul net și valoarea netă

a acțiunilor.

În ceea ce privește

modul concret în care vor fi stabilite și acordate despăgubirile, Curtea

constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 22 și următoarele din

Legea nr. 165/2013. Astfel, dreptul apelanților reclamanți la măsuri

reparatorii este recunoscut și urmează a fi realizat în procedura menționată.

Prin Hotărârea din 12

octombrie 2010 pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut lipsa de eficiență a sistemului

de restituire a proprietăților în România, statul român urmând să adopte măsuri

"capabile să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de

legile de reparație". Ca urmare a pronunțării acestei hotărâri, prin

angajarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului, în temeiul art. 114 din

Constituție, a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru

finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a

imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Această lege este destinată să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor

afectate de legile de reparație, nefiind permisă eludarea sa în cauzele aflate

pe rolul instanțelor.

Procedura respectivă

are scopul de a asigura, în mod nediscriminatoriu, accesul tuturor persoanelor

îndreptățite la măsurile reparatorii cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001,

egalitatea de tratament pentru toate persoanele îndreptățite putând fi

asigurată numai cu respectarea procedurii prevăzute de lege. Parcurgerea unei

proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de

Curtea Europeană a Drepturilor Omului ale dreptului de acces la o instanță,

aspect reamintit în Hotărârea-pilot pronunțată în recenta Cauză Maria Atanasiu

și alții împotriva României

În Decizia nr.

27/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în

interesul legii s-a stabilit că exigențele coerenței și certitudinii statuate

de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa în ceea ce

privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv

impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile

adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de

măsuri reparatorii.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse mai sus, nu poate fi admisă cererea de obligare

a pârâtei la plata despăgubirilor, potrivit cuantumului stabilit de instanță.

Întârzierea în

soluționarea notificării și ineficiența sistemului reparator instituit prin

Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 a fost sancționată în mod constant în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, însă Curtea constată că

judecătorul național nu poate înlătura o lege sub pretextul că nu corespunde

Convenției europene, ci este obligat să aplice legea existentă în lumina

principiilor degajate din blocul de convenționalitate. Este important de

subliniat că și în hotărârea-pilot Maria Atanasiu, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a reamintit că "statului pârât trebuie să i se lase o

marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze

respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de

proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare" și că

"punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și

pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a

economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o

dificultate deosebită, presupunând intervenția diverselor autorități

interne". Cauza care a antrenat constatarea numeroaselor violări ale dreptului

garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, anterior

Hotărârii-pilot pronunțate în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României,

rezidă din faptul că statul român nu a pus la punct un mecanism apt să asigure

despăgubirea persoanelor îndreptățite într-un termen rezonabil, deoarece Curtea

Europeană a Drepturilor Omului nu a constatat că soluțiile legislative adoptate

sunt inadecvate, ci doar faptul că Fondul "Proprietatea", instituit

prin Legea nr. 247/2005, nu este funcțional. Cu atât mai mult nu se poate vorbi

de o încălcare a jurisprudenței Curtea Europeană a Drepturilor Omului după

pronunțarea Hotărârii-pilot în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva

României, din moment ce statul român a fost obligat, ca în termen de 18 luni de

la data rămânerii definitive a hotărârii instanței europene, să ia măsurile

care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 parag. 1

din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, Legea nr.

165/2013 fiind adoptată tocmai în acest scop.

Având în vedere

considerentele expuse mai sus, văzând prevederile art. 296 C. proc. civ.,

instanța de apel a admis apelul declarat de apelanții reclamanți împotriva

Sentinței civile nr. 199 din 16 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul

București, secția a III-a civilă, a schimbat în tot sentința apelată în sensul

că a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la despăgubiri pentru

8.522.100 acțiuni naționalizate de Statul Român de la SC A. SA, conform

precizării de acțiune depusă la 6 octombrie 2011, în cuantumul ce urmează a fi

stabilit conform Legii nr. 165/2013, în raport de bilanțul contabil aferent

anului 1946.

Recursul și hotărârea

instanței de recurs în al treilea ciclu procesual

Împotriva Deciziei

civile nr. 250/A din 10 iunie 2014 au formulat recurs reclamanții și pârâta.

Reclamanții, invocă

următoarele motive de nelegalitate:

Indicând motivul de

casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții invocă faptul că,

deși se admite acțiunea în fond, nu se determină valoarea recalculată a

acțiunilor, operație care este lăsata de instanță a fi realizată într-un viitor

nedefinit, de cineva ce nu e precizat, ceea ce constituie o nerezolvare a

acțiunii în fond. Susține că aceasta constituie o omisiune esențială în soluționarea

cauzei în fond (nerezolvarea capătului de cerere), întrucât, pe de o parte,

recalcularea era obligatorie potrivit îndrumărilor date în prima decizie de

casare, iar pe de altă parte, s-a produs o încălcare a dispozițiilor art. 21

alin. (2) din Constituție, art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a

fost modificat prin Legea nr. 165/2013 și art. 6 parag. 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, se impunea ca

recalcularea valorii acțiunilor să se realizeze de către însăși instanța de

judecată, cu atât mai mult cu cât s-a administrat proba cu expertiză având un

astfel de scop iar proba putea fi valorificată ca atare sau prin actualizarea

ei.

Indicând motivul de

casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamanții invocă faptul că

hotărârea nu este motivată, sub aspectul că, aferent părții de dispozitiv

vizând stabilirea într-un viitor nedeterminat a cuantumului despăgubirii,

motivarea din hotărâre care trimite la prevederi neprecizate din Legea nr.

165/2013, este contrară reglementării de excepție statuată prin art. 20 și art.

49 din Legea nr. 165/2013, singurele din acest act normativ care se ocupă de

problema acțiunilor naționalizate dar și dispozițiilor și art. 31 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001, care stabilește cine trebuie în principiu să facă

recalcularea.

Starea de fapt sub

aspectul recalculării, fiind deja constatată de instanțe anterior, prin

expertiza complet administrată, putea să facă cel mult obiectul unei

actualizări, cerere ce a fost respinsă de către instanță prin încheierea din 2

septembrie 2013.

Indicând motivul de

casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții invocă faptul că

instanța nu obligă pârâta A.A.A.S. la sesizarea Comisiei Naționale pentru

Compensarea Imobilelor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților pentru a urma procedura prevăzută de art. 22 din Legea nr.

165/2013 obligație necesară punerii în executare a hotărârii, aspect care

trebuia să fie stabilit în dispozitiv, pentru a putea face posibilă executarea

hotărârii.

În consecință,

solicită casarea hotărârii în parte și trimiterea cauzei pentru a judeca

aspectele omise în conformitate cu prevederile legale și convenționale

aplicabile.

Împotriva Deciziei

civile nr. 250A din 10 iunie 2014 a formulat recurs și Autoritatea pentru

Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fosta A.V.A.S) solicitând, în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului și modificarea

deciziei în sensul respingerii apelului și menținerii în tot a sentinței instanței

de fond.

În conformitate cu

art. 304

1

C. proc. civ., a solicitat examinarea cauzei sub toate

aspectele.

Recurenta pârâtă

susține că, în mod nelegal, instanța de apel, interpretând și aplicând greșit

dispozițiile legale în materie, a constatat ca îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 31 din Legea nr. 10/2001/Rep. privind calitatea de persoana

îndreptățită a intimaților.

Arată că reclamanții

nu au depus la dosar, în ciuda notificărilor primite, actele de stare civilă în

conformitate cu art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată și ultimul bilanț

contabil al societății naționalizate, la momentul naționalizării - anul 1947.

Astfel, în mod nelegal, instanța de apel a constatat ca intimații reclamanți

sunt persoane îndreptățite la despăgubiri pentru 8.522.100 acțiuni

naționalizate de Statul Român de la SC A. SA, în cuantumul ce urmează a fi

stabilit conform Legii nr. 165/2013, în raport de bilanțul contabil aferent

anului 1946.

Astfel, este nelegal

și greșit să se calculeze măsurile reparatorii pe baza altui bilanț contabil

decât cel aferent exercițiului financiar al anului 1947, având în vedere ca

prin Legea nr. 287 din 16 august 1947 a intervenit reforma monetară, iar prin

Legea nr. 303 din 27 august 1947 s-a recalculat patrimoniul societăților pe

acțiuni. În cadrul acestui exercițiu financiar contabil se reflectau

prevederile Legii nr. 287/1947 privind reforma monetară, act normativ în urma

căruia s-a pus capăt fluctuației monedei naționale, cât și ale Legii nr.

303/1947 pentru recalcularea patrimoniului societăților comerciale. Diferența

dintre un capital social și activul net contabil este general recunoscută.

Astfel, dacă capitalul social în general nu suferă modificări, activul net

contabil al unei societăți comerciale reprezintă diferența dintre total active

și total datorii. De asemenea, Ordinul nr. 3 din 27 aprilie 2001 privind

coeficientul de actualizare a valorii leului prevede perioada de actualizare -

de la 11 iunie 1948 până la data de 14 februarie 2001, termen care nu poate fi

depășit fără un temei legal.

De asemenea, arată că

pentru acordarea măsurilor reparatorii, în cazul persoanelor juridice

naționalizate, se impunea dovedirea faptului ca patrimoniul societății

naționalizate a fost preluat de o societate în a cărei privatizare a fost

implicată Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, dovedirea că

petenții ori autorii lor erau la momentul naționalizării (1948) asociat sau

acționar al societății naționalizate și nu în ultimul rând, dovedirea activului

net al societății la momentul naționalizării, prin depunerea bilanțului la 31

decembrie 1947, dovada fiind, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr.

10/2001 coroborat cu art. 1169 C. civ., în sarcina celui ce afirma un drept

(actori incubit probatio). Toate aceste aspecte nu au fost dovedite iar

emiterea unor decizii în lipsa actelor doveditoare prevăzute de art. 23

constituie infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

Mai susține că

A.A.A.S. nu are obligația legală de a acorda măsuri reparatorii în

echivalent/despăgubiri, ci numai de a emite decizia motivată prin care propune

acordarea despăgubirilor dacă sunt îndeplinite condițiile art. 29 din Legea nr.

10/2001/Rep., în condițiile legii speciale, Legea nr. 165 din 16 mai 2013.

Recurenții reclamanți

au depus concluzii scrise iar A.A.A.S. a depus întâmpinare.

Recursurile sunt

fondate pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Prima critică,

referitoare la omisiunea instanței de apel de a stabili valoarea

despăgubirilor, ca valoare recalculată a acțiunilor, constituie o nerezolvare a

tuturor capetelor de cerere cu care instanța a fost sesizată, prin

interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 31 din Legea nr.

10/2001 în coroborare cu dispozițiile Legii nr. 165/2013. Deși instanța

stabilește îndreptățirea reclamanților la despăgubiri pentru 8.522.100 acțiuni

naționalizate de Statul Român de la SC A. SA, nu stabilește în concret această

despăgubire, încălcând dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

făcând doar trimitere la procedura Legii nr. 165/2013. Potrivit Legii nr.

10/2001 (art. 31) valoarea despăgubirii se stabilește și se propune a fi

acordată de A.A.A.S. (Fosta A.V.A.S.), prin decizie motivată. Cum în cazul de

față se reține refuzul autorității implicate în privatizare de a emite decizia de

stabilire a despăgubirii conținând și propunerea de acordare a acesteia,

invocând anumite impedimente, revine instanței judecătorești obligația de a

stabili cuantumul acestei despăgubiri, pe baza criteriilor legale și de a

propune acordarea acestei despăgubiri. În acest caz își găsesc aplicarea

rațiunile stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin recursul în

interesul legii soluționat prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 care, deși se

referă la aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001, justifică aceleași rațiuni

și în cazul aplicării art. 31. Astfel, în virtutea dreptului său de plenitudine

de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege, instanța judecătorească, cenzurând

refuzul autorității competente de a emite decizia, ce echivalează cu refuzul acordării

de despăgubiri, în măsura în care constată că acesta corespunde cerințelor

legii, este competentă să soluționeze pe fond contestația, stabilind ea însăși,

în mod direct valoarea despăgubirii, propunând totodată acordarea acestora de

către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, din cadrul Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Neprocedând în acest fel, instanța

a încălcat și dispozițiile art. 21 din Constituție care prevede că nici o lege

nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa

justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor sale dar și art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Neprocedând la stabilirea cuantumului

despăgubirii instanța de apel a încălcat și dispozițiile obligatorii ale

Deciziei de casare nr. 3456 din 14 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, încălcând prevederile art. 315 alin. (1) teza finală C.

proc. civ.

În ceea ce privește

motivarea hotărârii, se reține că hotărârea este motivată dar, prin trimiterea

la dispozițiile Legii nr. 165/2013 în ce privește modul concret în care vor fi

stabilite și acordate despăgubirile, arătând că dreptul apelanților reclamanți

la măsuri reparatorii este recunoscut și urmează a fi realizat în procedura menționată

de această lege, instanța de apel a dat o soluție întemeiată pe interpretarea

greșită a legii. Dispozițiile Legii nr. 165/2013 trebuie corelate cu

dispozițiile Legii nr. 10/2001, Comisia Națională având doar competența de a

verifica și valida decizia A.A.A.S. de stabilire și propunere a despăgubirii și

de a acorda despăgubirea propusă prin puncte în compensare dacă decizia

îndeplinește cerințele legii (art. 22). Cum reclamanții se află doar în etapa

prevăzută de Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile dispozițiile art. 31 din acest

act normativ încât instanța, în locul autorității competente care refuză

emiterea deciziei, era obligată să stabilească ea cuantumul despăgubirii și să

propună acordarea acesteia. Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor,

din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților are doar

rolul de a emite decizia de compensare și asigură coordonarea procesului de

lichidare/atribuire a imobilelor din fondul național.

Astfel, în temeiul

art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. de la 1865, recursul reclamanților este

fondat, impunându-se casarea cu trimitere a cauzei pentru rejudecare instanței

de apel pentru soluționarea în totalitate a acțiunii pe fond, în baza art. 313

C. proc. civ.

Recursul A.A.A.S.

(fosta A.V.A.S.) este de asemenea fondat.

El urmează a fi

analizat numai prin prisma încadrării motivelor invocate în dispozițiile art.

304 C. proc. civ. de la 1865, neputând fi examinată cauza sub toate aspectele,

prin prisma dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., așa cum a invocat

recurenta. Potrivit acestui din urmă text, instanța de recurs poate să

examineze cauza sub toate aspectele fără a fi limitată la motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 numai dacă recursul este declarat împotriva

unei hotărâri neatacabile cu apel. Ori, în situația de față, recursul este

exercitat împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de apel, numai apelul

fiind devolutiv.

Motivul invocat de

recurenta A.V.A.S., potrivit căruia în mod greșit s-a stabilit calitatea

reclamanților de persoane îndreptățite la despăgubiri în temeiul art. 31 din

Legea nr. 10/2001/Rep. întrucât aceștia nu au depus la dosar, în ciuda

notificărilor primite, actele de stare civilă în conformitate cu art. 23 din

Legea nr. 10/2001 nu reprezintă motive de nelegalitate care să poată fi

încadrate în vreunul din motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.

Acesta este o chestiune de fapt, stabilită de instanța de apel pe baza probelor

administrate: "Calitatea antecesorilor apelanților de acționari ai societății

rezultă din lista de prezență a acționarilor societății întocmită la data de 8

mai 1947 (ultimul document deținut în evidențele Arhivei Naționale privind

acționarii societății). Dovada că apelanții sunt succesorii acționarilor a fost

efectuată prin actele de identitate și prin certificatele de moștenitori".

Deci, acest motiv nu poate face obiectul cenzurii în instanța de recurs, fiind

o chestiune de apreciere a probelor.

Pentru aceleași

considerente, fiind o chestiune de apreciere a probelor iar nu de aplicare

greșită a legii, nu poate face obiectul cenzurii în instanța de recurs nici

critica referitoare la împrejurarea că se impunea dovedirea faptului că

patrimoniul societății naționalizate a fost preluat de o societate în a cărei

privatizare a fost implicată Autoritatea pentru Administrarea Activelor

Statului. Acesta este o chestiune de fapt, stabilită de instanța de apel pe

baza probelor administrate: "curtea constată că aspectul menționat rezultă

din M.O. nr. 270/19.09.1948, (Dosarului nr. 29268/3/2008), conform căruia

întreprinderea A. și-a schimbat denumirea în "V.", care a fost

privatizată prin contractul din 30 iunie 1998, implicarea A.V.A.S. în

privatizarea SC V. SA fiind recunoscută de Autoritate, astfel cum rezultă din

înscrisul emis de aceasta (Dosarul nr. 6503/1/2011 al Înaltei Curți de Casație

și Justiție)."

Curtea apreciază că

nu poate fi primită nici critica referitoare la stabilirea dreptului la

despăgubiri în raport de bilanțul aferent anului 1947. Față de considerentele

celei de-a doua decizii de casare (nr. 7711 din 17 decembrie 2012 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție), rezultă că problema a fost deja tranșată și este

obligatorie pentru instanța de rejudecare, care a stabilit că despăgubirea va

fi stabilită potrivit bilanțului aferent anului 1946, sintagma "ultimul

bilanț contabil" fiind interpretată de instanța de casare în sensul că

legiuitorul a avut în vedere ultimul bilanț contabil întocmit anterior

naționalizării. Cum în speță nu a fost întocmit un bilanț contabil în anul

1947, cel care trebuie avut în vedere în soluționarea acțiunii este bilanțul

aferent anului 1946.

Este însă fondată

susținerea (prin trimiterea la Legea nr. 287 din 16 august 1947, Legea nr. 303

din 27 august 1947 și Ordinul nr. 3 din 27 aprilie 2001) potrivit căreia

instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 31 alin. (4) din Legea nr.

10/2001, inclusiv normele de aplicare a acestor dispoziții prevăzute prin art.

3.6.1 - 3.6.10 din Normele Metodologice nr. 250/2007. Instanța de apel a dispus

ca stabilirea despăgubirilor să se facă conform Legii nr. 165/2013. Ori,

stabilirea despăgubirii trebuie făcută conform art. 31 din Legea nr. 10/2001

(astfel cum a fost modificat) și în conformitate cu normele de aplicare a

acestor dispoziții prevăzute la art. 3.6.1 - 3.6.10 din Normele Metodologice

nr. 250/2007).

Întrucât această

critică se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recursul A.A.A.S. urmează a fi admis și, aplicând dispozițiile art. 312

alin. (3) și art. 313 C. proc. civ., Curtea va admite, pentru considerentele

expuse, ambele recursuri și casând hotărârea recurată va trimite cauza pentru

rejudecare instanței de apel.

Rejudecând cauza,

instanța de apel va soluționa capetele de cerere rămase nesoluționate, având ca

obiect stabilirea valorii recalculate a acțiunilor și înaintarea propunerii de

plată a despăgubirii către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, din

cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, pentru emiterea

deciziei de compensare în condițiile Legii nr. 165 din 16 mai 2013 (art. 4,

art. 17 alin. (1) lit. b) și art. 22 și următoarele).

La stabilirea valorii

recalculate a acțiunilor, instanța va dispune efectuarea unei expertize, care

să țină seama de dispozițiile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și de

dispozițiile art. 31.5 - 31.10 din Normele Metodologice nr. 250/2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanții W.Y.E., B.M., H.K., L.A.N., P.L.K., B.A., W.E.A.,

J.B., D.M.S. și de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului

(fosta A.V.A.S.) împotriva Deciziei nr. 250A din 10 iunie 2014 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 28 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - CL