ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3368/2014

Asupra cauzei de față constată următoarele: Fondul și hotărârea instanței de fond Prin cererea înregistrată la data de 31 iulie 2008 reclamanții E.Y.W.; M.B. (născută W.); K.H. (născută W.); L.A.N. (născută W.); E.A.W.; K.P./L. (născută W.); A.B. și B.L. au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - (fosta A.V.A.S.), solicitând să se constate că pârâta a fost sesizată de către reclamanți prin notificare pentru a li se recunoaște calitatea de persoane îndreptățite la despăgubiri conform art. 31 din Legea nr. 10/2001, derivate din naționalizarea de către Statul Român a fostei SC A. SA.

Reclamanții au arătat că pârâta a fost obligată prin Decizia civilă nr. 41 din 8 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, să emită o dispoziție motivată în temeiul Legii nr. 10/2001 privind drepturile solicitate prin notificarea formulată de reclamanți la 24 iulie 2001. Pârâta nu a rezolvat cererile, ceea ce echivalează, potrivit practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu un refuz de rezolvare în termen a petițiilor. Reclamanții au arătat că atitudinea pârâtei de a nu executa sarcina legală, la șapte ani de la notificarea pretențiilor, nici hotărârea judecătorească la 2 ani de la pronunțare, este un refuz nejustificat de a soluționa cererile formulate de reclamanți, ceea ce justifică interesul legitim pentru această acțiune.

Reclamanții au solicitat să se constate că, în condițiile imposibilității unei oferte de restituire prin echivalent, deoarece societatea a fost vândută/privatizată, reclamanții optează pentru a primi titluri de despăgubire și în final, acțiuni la Fondul Proprietatea sau alte acțiuni dacă astfel se va conveni. Reclamanții au solicitat să se constate că sunt persoane îndreptățite, conform Legii nr. 10/2001, la despăgubiri derivate din naționalizarea de către Statul Român a fostei SC A. SA și să se dispună recalcularea valorii actualizate a acțiunilor aparținând autorilor lor, la data hotărârii și a executării, având în vedere nivelul ce se va determina pe bază de expertiză, nivel pe care îl determină provizoriu la valoarea de 83.871.000 lei la 1 iulie 2008 din care pentru fiecare petent individual după cum urmează: reclamant E.Y.

W. Val Act. Febr. 2001 - 61.639.750.000 ROL, Val Act. la data de 1 iulie 2008 (RON), 15.268.000 lei, M.B., (Ns. W.), 61.639.750.000 ROL, respectiv 15.268.000 RON, L.A.N., 15.938.755.500 ROL, respectiv 3.948.000 RON, K.H., 15.938.755.500 ROL, respectiv 3.948.000 RON, E.A. W., 46.228.470.000 ROL, respectiv 11.450.600 RON, K.P./L. 46.228.470.000 ROL, respectiv 11.450.600 RON, A.B. 30.822.557.000 ROL, respectiv 7.634.700 RON, B.L. 60.186.060.000 ROL, respectiv 14.903.100 RON, suma totală fiind de 338.622.568.000 ROL la nivelul anului 2001, respectiv 83.871.000 RON reprezentând valoarea actualizată în iunie 2008. Reclamanții au solicitat să fie transmisă hotărârea de stabilire a despăgubirilor Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, pentru atribuirea către petenți a titlurilor de despăgubire corespunzătoare.

Prin Sentința civilă nr. 199 din 16 februarie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin Decizia nr. 48 din 8 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis cererea reclamanților și a dispus obligarea pârâtei A.V.A.S. să emită o decizie motivată ca răspuns la notificările formulate de către aceștia. Până în prezent, pârâta nu a procedat în acest sens, astfel că reclamanții au înțeles să promoveze o nouă acțiune pentru rezolvarea pe fond a notificării referitoare la acțiunile ce au fost deținute de autorii reclamanților, la fosta SC A. SA.

În dovedirea calității de persoane îndreptățite în sensul art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 care beneficiază de prevederile art. 31 din Legea nr. 10/2001, reclamanții au depus la dosar formular de revizuire privind SC "A.", proces-verbal emis de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București - ORC din 22 noiembrie 1947, extras din M.Of. nr. 270/19.11.1948. Tribunalul a constatat că, potrivit art. 31 alin. (2) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, din 7 martie 2007, pentru dovedirea calității de asociat/acționar la persoane juridice se vor prezenta acte eliberate de societatea însăși, din care rezultă structura acționariatului, asociații la momentul preluării, în cazul societăților în comandită, extras de pe registrul prevăzut la art. 142 pct. 1 C. com.

împreună cu acțiunile în exemplare originale ori copii legalizate, dacă acestea nu mai există. De asemenea, art. 31.4 din aceleași norme prevede că recalcularea valorii acțiunilor se face în baza activului net din ultimul bilanț contabil. Tribunalul a constatat, din analiza materialului probator administrat de către reclamanți, că aceștia nu au îndeplinit cerințele textelor de lege enunțate, neprezentând documentele prevăzute de acestea, astfel că acțiunea acestora a fost respinsă ca atare. Apelul și hotărârea instanței de apel în primul ciclu procesual Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții.

Prin Decizia civilă nr. 415A din 10 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul reclamanților, a schimbat în tot sentința apelată, a admis acțiunea și a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la despăgubiri derivate din naționalizarea de către Statul Român a fostei SC A. SA, despăgubirile pentru cele 9.000.000 de acțiuni urmând să fie calculate de către Comisia Centrală de Stabilire a despăgubirilor, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Recursul și hotărârea instanței de recurs în primul ciclu procesual Prin Decizia civilă nr. 3456 din 14 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul reclamanților împotriva Deciziei civile nr. 415 A din 10 iunie 2010, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte a reținut că soluția instanței din apel, de a admite acțiunea în fond, numai cu referire la numărul de acțiuni, dar fără a calcula valoarea acțiunilor, stabilind că aceasta trebuie făcută de către Comisia Centrală, conform prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 este o soluție greșită față de prevederile art. 31 din Legea nr. 10/2001. Dispozițiile legale indicate de instanță (prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005) nu cuprind nimic expres în ceea ce privește recalcularea valorii acțiunilor, astfel încât hotărârea prin care se decide că recalcularea trebuie făcută de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor nu este corectă, sub aspectul că nu a determinat valoarea recalculată a acțiunilor.

Înalta Curte a reținut că instanța de apel a admis apelul, însă a omis să rezolve o chestiune de fond, care era de competența sa exclusivă, în cadrul plenitudinii de competență de a rezolva litigiul în integralitatea sa, integralitate care, în baza art. 31 (4) din Legea nr. 10/2001, implică în mod necesar și recalcularea valorii acțiunilor. Apelul și hotărârea instanței de apel în al doilea ciclu procesual. În rejudecare, la data de 6 octombrie 2011, reclamanții au precizat că solicită despăgubiri pentru 8.522.100 acțiuni naționalizate de Statul Român de la SC A. SA Prin Decizia civilă nr. 95 A din 1 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamanților.

Recursul și hotărârea instanței de recurs în al doilea ciclu procesual. Prin Decizia civilă nr. 7711 din 17 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul reclamanților, a casat Decizia civilă nr. 95 A din 1 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanța de apel a reținut ca fiind dovedit aspectul privitor la inexistența bilanțului contabil al societății pe anul 1947, ultimul bilanț contabil fiind cel aferent anului 1946, depus de către reclamanți la dosar. Cum acest bilanț este ultimul întocmit anterior preluării întreprinderii de către stat, există o imposibilitate obiectivă a reclamanților de a depune bilanțul pentru anul 1947. Înalta Curte a mai constatat că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 315 alin. (1) teza finală C. proc.

civ., cu consecința interpretării eronate a art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, respectiv a art. 31.6.1 și art. 31.6.2. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007. Apelul și hotărârea instanței de apel în al treilea ciclu procesual. Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate și a îndrumărilor deciziei de casare, instanța de apel reține următoarele: Prin a doua decizie de casare (nr. 7711 din 17 decembrie 2012), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a reținut că prin soluția pronunțată, instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 315 alin. (1) teza finală C. proc. civ., cu consecința interpretării și aplicării eronate a art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, respectiv a art. 31.6.1 și art. 31.6.2.

din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007. Față de considerentele celei de-a doua decizii de casare (nr. 7711 din 17 decembrie 2012), rezultă că problema care trebuie stabilită în rejudecare este aceea a probei activului net al societății la momentul naționalizării, instanța de recurs stabilind că, în raport de datele speței, sintagma "ultimul bilanț contabil" trebuie interpretată în sensul că legiuitorul a avut în vedere ultimul bilanț contabil întocmit anterior naționalizării.

Cum în speță nu a fost întocmit un bilanț contabil în anul 1947, cel care trebuie avut în vedere în soluționarea acțiunii este bilanțul aferent anului 1946. De asemenea, decizia de casare a avut în vedere faptul că, deși prin prima decizie de casare pronunțată în cauză, nr. 3456 din 14 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că pentru acordarea măsurilor reparatorii, în cazul persoanelor juridice naționalizate, se impune dovedirea faptului că patrimoniul societății naționalizate a fost preluat de o societate în a cărei privatizare a fost implicată A.V.A.S., această problemă nu a format obiectul analizei instanței de trimitere. Curtea constată că aspectul menționat rezultă din M.O.

nr. 270/19.09.1948, (Dosarului nr. 29268/3/2008), conform căruia întreprinderea A. și-a schimbat denumirea în "V.", care a fost privatizată prin Contractul din 30 iunie 1998, implicarea A.V.A.S. în privatizarea SC V. SA fiind recunoscută de Autoritate, astfel cum rezultă din înscrisul emis de aceasta (Dosarul nr. 6503/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție). Calitatea antecesorilor apelanților de acționari ai societății rezultă din lista de prezență a acționarilor societății întocmită la data de 8 mai 1947 (ultimul document deținut în evidențele Arhivei Naționale privind acționarii societății). Dovada că apelanții sunt succesorii acționarilor a fost efectuată prin actele de identitate și prin certificatele de moștenitori, aspecte care nu formează obiect de analiză în această fază procesuală, față de considerentele pentru care cauza a fost trimisă spre rejudecare.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 31 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 10/2001, persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care dețineau imobile și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, fiind dovedită calitatea apelanților contestatori de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în sensul textelor menționate.

Conform art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, recalcularea valorii acțiunilor se face în baza valorii activului net din ultimul bilanț contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca Națională a României prin Ordinul nr. 3/2001 privind coeficientul de actualizare a valorii leului de la data de 11 iunie 1948 până la data de 14 februarie 2001 și a indicelui inflației stabilit de Institutul Național de Statistică, precum și a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea patrimoniului societăților pe acțiuni, în cazul în care bilanțul este anterior acesteia. Actualizarea se face până la data de 14 februarie 2001. În raport de probele administrate și de decizia pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea reține că ultimul bilanț care trebuie luat în considerare este cel din 1946, în raport de care trebuie determinat activul net și valoarea netă a acțiunilor.

În ceea ce privește modul concret în care vor fi stabilite și acordate despăgubirile, Curtea constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 22 și următoarele din Legea nr. 165/2013. Astfel, dreptul apelanților reclamanți la măsuri reparatorii este recunoscut și urmează a fi realizat în procedura menționată.

Prin Hotărârea din 12 octombrie 2010 pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut lipsa de eficiență a sistemului de restituire a proprietăților în România, statul român urmând să adopte măsuri "capabile să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație". Ca urmare a pronunțării acestei hotărâri, prin angajarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului, în temeiul art. 114 din Constituție, a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Această lege este destinată să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație, nefiind permisă eludarea sa în cauzele aflate pe rolul instanțelor.

Procedura respectivă are scopul de a asigura, în mod nediscriminatoriu, accesul tuturor persoanelor îndreptățite la măsurile reparatorii cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001, egalitatea de tratament pentru toate persoanele îndreptățite putând fi asigurată numai cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în Hotărârea-pilot pronunțată în recenta Cauză Maria Atanasiu și alții împotriva României În Decizia nr. 27/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii s-a stabilit că exigențele coerenței și certitudinii statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.

În consecință, având în vedere considerentele expuse mai sus, nu poate fi admisă cererea de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor, potrivit cuantumului stabilit de instanță. Întârzierea în soluționarea notificării și ineficiența sistemului reparator instituit prin Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 a fost sancționată în mod constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, însă Curtea constată că judecătorul național nu poate înlătura o lege sub pretextul că nu corespunde Convenției europene, ci este obligat să aplice legea existentă în lumina principiilor degajate din blocul de convenționalitate.

Este important de subliniat că și în hotărârea-pilot Maria Atanasiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că "statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare" și că "punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită, presupunând intervenția diverselor autorități interne". Cauza care a antrenat constatarea numeroaselor violări ale dreptului garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, anterior Hotărârii-pilot pronunțate în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, rezidă din faptul că statul român nu a pus la punct un mecanism apt să asigure despăgubirea persoanelor îndreptățite într-un termen rezonabil, deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a constatat că soluțiile legislative adoptate sunt inadecvate, ci doar faptul că Fondul "Proprietatea", instituit prin Legea nr. 247/2005, nu este funcțional.

Cu atât mai mult nu se poate vorbi de o încălcare a jurisprudenței Curtea Europeană a Drepturilor Omului după pronunțarea Hotărârii-pilot în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, din moment ce statul român a fost obligat, ca în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței europene, să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 parag. 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, Legea nr. 165/2013 fiind adoptată tocmai în acest scop. Având în vedere considerentele expuse mai sus, văzând prevederile art. 296 C. proc.

civ., instanța de apel a admis apelul declarat de apelanții reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 199 din 16 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la despăgubiri pentru 8.522.100 acțiuni naționalizate de Statul Român de la SC A. SA, conform precizării de acțiune depusă la 6 octombrie 2011, în cuantumul ce urmează a fi stabilit conform Legii nr. 165/2013, în raport de bilanțul contabil aferent anului 1946. Recursul și hotărârea instanței de recurs în al treilea ciclu procesual Împotriva Deciziei civile nr. 250/A din 10 iunie 2014 au formulat recurs reclamanții și pârâta.

Reclamanții, invocă următoarele motive de nelegalitate: Indicând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții invocă faptul că, deși se admite acțiunea în fond, nu se determină valoarea recalculată a acțiunilor, operație care este lăsata de instanță a fi realizată într-un viitor nedefinit, de cineva ce nu e precizat, ceea ce constituie o nerezolvare a acțiunii în fond. Susține că aceasta constituie o omisiune esențială în soluționarea cauzei în fond (nerezolvarea capătului de cerere), întrucât, pe de o parte, recalcularea era obligatorie potrivit îndrumărilor date în prima decizie de casare, iar pe de altă parte, s-a produs o încălcare a dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Constituție, art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 165/2013 și art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, se impunea ca recalcularea valorii acțiunilor să se realizeze de către însăși instanța de judecată, cu atât mai mult cu cât s-a administrat proba cu expertiză având un astfel de scop iar proba putea fi valorificată ca atare sau prin actualizarea ei. Indicând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamanții invocă faptul că hotărârea nu este motivată, sub aspectul că, aferent părții de dispozitiv vizând stabilirea într-un viitor nedeterminat a cuantumului despăgubirii, motivarea din hotărâre care trimite la prevederi neprecizate din Legea nr. 165/2013, este contrară reglementării de excepție statuată prin art. 20 și art. 49 din Legea nr. 165/2013, singurele din acest act normativ care se ocupă de problema acțiunilor naționalizate dar și dispozițiilor și art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care stabilește cine trebuie în principiu să facă recalcularea.

Starea de fapt sub aspectul recalculării, fiind deja constatată de instanțe anterior, prin expertiza complet administrată, putea să facă cel mult obiectul unei actualizări, cerere ce a fost respinsă de către instanță prin încheierea din 2 septembrie 2013. Indicând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții invocă faptul că instanța nu obligă pârâta A.A.A.S. la sesizarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pentru a urma procedura prevăzută de art. 22 din Legea nr. 165/2013 obligație necesară punerii în executare a hotărârii, aspect care trebuia să fie stabilit în dispozitiv, pentru a putea face posibilă executarea hotărârii.

În consecință, solicită casarea hotărârii în parte și trimiterea cauzei pentru a judeca aspectele omise în conformitate cu prevederile legale și convenționale aplicabile. Împotriva Deciziei civile nr. 250A din 10 iunie 2014 a formulat recurs și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fosta A.V.A.S) solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul respingerii apelului și menținerii în tot a sentinței instanței de fond. În conformitate cu art. 304 1 C. proc. civ., a solicitat examinarea cauzei sub toate aspectele. Recurenta pârâtă susține că, în mod nelegal, instanța de apel, interpretând și aplicând greșit dispozițiile legale în materie, a constatat ca îndeplinite condițiile prevăzute de art. 31 din Legea nr. 10/2001/Rep.

privind calitatea de persoana îndreptățită a intimaților. Arată că reclamanții nu au depus la dosar, în ciuda notificărilor primite, actele de stare civilă în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată și ultimul bilanț contabil al societății naționalizate, la momentul naționalizării - anul 1947. Astfel, în mod nelegal, instanța de apel a constatat ca intimații reclamanți sunt persoane îndreptățite la despăgubiri pentru 8.522.100 acțiuni naționalizate de Statul Român de la SC A. SA, în cuantumul ce urmează a fi stabilit conform Legii nr. 165/2013, în raport de bilanțul contabil aferent anului 1946. Astfel, este nelegal și greșit să se calculeze măsurile reparatorii pe baza altui bilanț contabil decât cel aferent exercițiului financiar al anului 1947, având în vedere ca prin Legea nr. 287 din 16 august 1947 a intervenit reforma monetară, iar prin Legea nr. 303 din 27 august 1947 s-a recalculat patrimoniul societăților pe acțiuni.

În cadrul acestui exercițiu financiar contabil se reflectau prevederile Legii nr. 287/1947 privind reforma monetară, act normativ în urma căruia s-a pus capăt fluctuației monedei naționale, cât și ale Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea patrimoniului societăților comerciale. Diferența dintre un capital social și activul net contabil este general recunoscută. Astfel, dacă capitalul social în general nu suferă modificări, activul net contabil al unei societăți comerciale reprezintă diferența dintre total active și total datorii. De asemenea, Ordinul nr. 3 din 27 aprilie 2001 privind coeficientul de actualizare a valorii leului prevede perioada de actualizare - de la 11 iunie 1948 până la data de 14 februarie 2001, termen care nu poate fi depășit fără un temei legal.

De asemenea, arată că pentru acordarea măsurilor reparatorii, în cazul persoanelor juridice naționalizate, se impunea dovedirea faptului ca patrimoniul societății naționalizate a fost preluat de o societate în a cărei privatizare a fost implicată Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, dovedirea că petenții ori autorii lor erau la momentul naționalizării (1948) asociat sau acționar al societății naționalizate și nu în ultimul rând, dovedirea activului net al societății la momentul naționalizării, prin depunerea bilanțului la 31 decembrie 1947, dovada fiind, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 1169 C. civ., în sarcina celui ce afirma un drept (actori incubit probatio).

Toate aceste aspecte nu au fost dovedite iar emiterea unor decizii în lipsa actelor doveditoare prevăzute de art. 23 constituie infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 Mai susține că A.A.A.S. nu are obligația legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent/despăgubiri, ci numai de a emite decizia motivată prin care propune acordarea despăgubirilor dacă sunt îndeplinite condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001/Rep., în condițiile legii speciale, Legea nr. 165 din 16 mai 2013. Recurenții reclamanți au depus concluzii scrise iar A.A.A.S. a depus întâmpinare.

Recursurile sunt fondate pentru cele ce se vor arăta în continuare: Prima critică, referitoare la omisiunea instanței de apel de a stabili valoarea despăgubirilor, ca valoare recalculată a acțiunilor, constituie o nerezolvare a tuturor capetelor de cerere cu care instanța a fost sesizată, prin interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 10/2001 în coroborare cu dispozițiile Legii nr. 165/2013. Deși instanța stabilește îndreptățirea reclamanților la despăgubiri pentru 8.522.100 acțiuni naționalizate de Statul Român de la SC A. SA, nu stabilește în concret această despăgubire, încălcând dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, făcând doar trimitere la procedura Legii nr. 165/2013.

Potrivit Legii nr. 10/2001 (art. 31) valoarea despăgubirii se stabilește și se propune a fi acordată de A.A.A.S. (Fosta A.V.A.S.), prin decizie motivată. Cum în cazul de față se reține refuzul autorității implicate în privatizare de a emite decizia de stabilire a despăgubirii conținând și propunerea de acordare a acesteia, invocând anumite impedimente, revine instanței judecătorești obligația de a stabili cuantumul acestei despăgubiri, pe baza criteriilor legale și de a propune acordarea acestei despăgubiri.

În acest caz își găsesc aplicarea rațiunile stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 care, deși se referă la aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001, justifică aceleași rațiuni și în cazul aplicării art. 31. Astfel, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege, instanța judecătorească, cenzurând refuzul autorității competente de a emite decizia, ce echivalează cu refuzul acordării de despăgubiri, în măsura în care constată că acesta corespunde cerințelor legii, este competentă să soluționeze pe fond contestația, stabilind ea însăși, în mod direct valoarea despăgubirii, propunând totodată acordarea acestora de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Neprocedând în acest fel, instanța a încălcat și dispozițiile art. 21 din Constituție care prevede că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor sale dar și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Neprocedând la stabilirea cuantumului despăgubirii instanța de apel a încălcat și dispozițiile obligatorii ale Deciziei de casare nr. 3456 din 14 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, încălcând prevederile art. 315 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

În ceea ce privește motivarea hotărârii, se reține că hotărârea este motivată dar, prin trimiterea la dispozițiile Legii nr. 165/2013 în ce privește modul concret în care vor fi stabilite și acordate despăgubirile, arătând că dreptul apelanților reclamanți la măsuri reparatorii este recunoscut și urmează a fi realizat în procedura menționată de această lege, instanța de apel a dat o soluție întemeiată pe interpretarea greșită a legii. Dispozițiile Legii nr. 165/2013 trebuie corelate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, Comisia Națională având doar competența de a verifica și valida decizia A.A.A.S.

de stabilire și propunere a despăgubirii și de a acorda despăgubirea propusă prin puncte în compensare dacă decizia îndeplinește cerințele legii (art. 22). Cum reclamanții se află doar în etapa prevăzută de Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile dispozițiile art. 31 din acest act normativ încât instanța, în locul autorității competente care refuză emiterea deciziei, era obligată să stabilească ea cuantumul despăgubirii și să propună acordarea acesteia. Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților are doar rolul de a emite decizia de compensare și asigură coordonarea procesului de lichidare/atribuire a imobilelor din fondul național.

Astfel, în temeiul art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. de la 1865, recursul reclamanților este fondat, impunându-se casarea cu trimitere a cauzei pentru rejudecare instanței de apel pentru soluționarea în totalitate a acțiunii pe fond, în baza art. 313 C. proc. civ. Recursul A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.) este de asemenea fondat. El urmează a fi analizat numai prin prisma încadrării motivelor invocate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. de la 1865, neputând fi examinată cauza sub toate aspectele, prin prisma dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., așa cum a invocat recurenta. Potrivit acestui din urmă text, instanța de recurs poate să examineze cauza sub toate aspectele fără a fi limitată la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 numai dacă recursul este declarat împotriva unei hotărâri neatacabile cu apel.

Ori, în situația de față, recursul este exercitat împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de apel, numai apelul fiind devolutiv. Motivul invocat de recurenta A.V.A.S., potrivit căruia în mod greșit s-a stabilit calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la despăgubiri în temeiul art. 31 din Legea nr. 10/2001/Rep. întrucât aceștia nu au depus la dosar, în ciuda notificărilor primite, actele de stare civilă în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 10/2001 nu reprezintă motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în vreunul din motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. Acesta este o chestiune de fapt, stabilită de instanța de apel pe baza probelor administrate: "Calitatea antecesorilor apelanților de acționari ai societății rezultă din lista de prezență a acționarilor societății întocmită la data de 8 mai 1947 (ultimul document deținut în evidențele Arhivei Naționale privind acționarii societății).

Dovada că apelanții sunt succesorii acționarilor a fost efectuată prin actele de identitate și prin certificatele de moștenitori". Deci, acest motiv nu poate face obiectul cenzurii în instanța de recurs, fiind o chestiune de apreciere a probelor. Pentru aceleași considerente, fiind o chestiune de apreciere a probelor iar nu de aplicare greșită a legii, nu poate face obiectul cenzurii în instanța de recurs nici critica referitoare la împrejurarea că se impunea dovedirea faptului că patrimoniul societății naționalizate a fost preluat de o societate în a cărei privatizare a fost implicată Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. Acesta este o chestiune de fapt, stabilită de instanța de apel pe baza probelor administrate: "curtea constată că aspectul menționat rezultă din M.O.

nr. 270/19.09.1948, (Dosarului nr. 29268/3/2008), conform căruia întreprinderea A. și-a schimbat denumirea în "V.", care a fost privatizată prin contractul din 30 iunie 1998, implicarea A.V.A.S.

în privatizarea SC V. SA fiind recunoscută de Autoritate, astfel cum rezultă din înscrisul emis de aceasta (Dosarul nr. 6503/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție)." Curtea apreciază că nu poate fi primită nici critica referitoare la stabilirea dreptului la despăgubiri în raport de bilanțul aferent anului 1947. Față de considerentele celei de-a doua decizii de casare (nr. 7711 din 17 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), rezultă că problema a fost deja tranșată și este obligatorie pentru instanța de rejudecare, care a stabilit că despăgubirea va fi stabilită potrivit bilanțului aferent anului 1946, sintagma "ultimul bilanț contabil" fiind interpretată de instanța de casare în sensul că legiuitorul a avut în vedere ultimul bilanț contabil întocmit anterior naționalizării.

Cum în speță nu a fost întocmit un bilanț contabil în anul 1947, cel care trebuie avut în vedere în soluționarea acțiunii este bilanțul aferent anului 1946. Este însă fondată susținerea (prin trimiterea la Legea nr. 287 din 16 august 1947, Legea nr. 303 din 27 august 1947 și Ordinul nr. 3 din 27 aprilie 2001) potrivit căreia instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, inclusiv normele de aplicare a acestor dispoziții prevăzute prin art. 3.6.1 - 3.6.10 din Normele Metodologice nr. 250/2007. Instanța de apel a dispus ca stabilirea despăgubirilor să se facă conform Legii nr. 165/2013. Ori, stabilirea despăgubirii trebuie făcută conform art. 31 din Legea nr. 10/2001 (astfel cum a fost modificat) și în conformitate cu normele de aplicare a acestor dispoziții prevăzute la art. 3.6.1 - 3.6.10 din Normele Metodologice nr. 250/2007).

Întrucât această critică se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul A.A.A.S. urmează a fi admis și, aplicând dispozițiile art. 312 alin. (3) și art. 313 C. proc. civ., Curtea va admite, pentru considerentele expuse, ambele recursuri și casând hotărârea recurată va trimite cauza pentru rejudecare instanței de apel. Rejudecând cauza, instanța de apel va soluționa capetele de cerere rămase nesoluționate, având ca obiect stabilirea valorii recalculate a acțiunilor și înaintarea propunerii de plată a despăgubirii către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, pentru emiterea deciziei de compensare în condițiile Legii nr. 165 din 16 mai 2013 (art. 4, art. 17 alin. (1) lit. b) și art. 22 și următoarele).

La stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, instanța va dispune efectuarea unei expertize, care să țină seama de dispozițiile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și de dispozițiile art. 31.5 - 31.10 din Normele Metodologice nr. 250/2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții W.Y.E., B.M., H.K., L.A.N., P.L.K., B.A., W.E.A., J.B., D.M.S. și de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta A.V.A.S.) împotriva Deciziei nr. 250A din 10 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 noiembrie 2014. Procesat de GGC - CL