ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7118/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin contestația la titlu înregistrată la

data de 12 martie 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă,

contestatoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a solicitat

lămurirea dispozitivului Sentinței civile nr. 598 din 30 mai 2005 pronunțată de

Tribunalul București în Dosarul nr. 943/2005, conform dispozițiilor art. 399 și

urm. și art. 401 alin. (1

1

) C. proc. civ., în sensul clarificării

întinderii obligației de a face stabilită în sarcina Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului.

Prin Sentința civilă

nr. 881 din 26 mai 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins

contestația formulată de contestatoarea Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului, în contradictoriu cu intimatul P.S., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, prin Sentința civilă nr. 598 din 30 mai 2005

pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 943/2005, a fost admisă

contestația introdusă de reclamantul P.S. împotriva pârâtei Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, a fost anulată Decizia nr. 41 din 19 ianuarie

2005 emisă de pârâtă, aceasta fiind obligată să emită o nouă decizie motivată

privind restituirea în natură a imobilului (spațiu comercial) situat în orașul

Râmnicu-Sărat, județul Buzău.

Prin Decizia civilă

nr. 1509 din 10 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, a fost respins ca

nefondat apelul declarat împotriva acestei sentințe de către pârâta Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului, iar recursul declarat de aceeași

pârâtă a fost respins, ca neîntemeiat, de Înalta Curte de Casație și Justiție,

care a pronunțat în acest sens Decizia civilă nr. 7755 din 3 octombrie 2006.

Prima instanță a

constatat că nu este întemeiată contestația formulată de contestatoarea

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, întrucât dispozitivul

sentinței civile rămase definitivă și irevocabilă este clar expus, nu cuprinde

formulări contradictorii, astfel că obligația stabilită în sarcina pârâtei

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este bine conturată,

neimpunându-se ca atare lămuriri suplimentare, hotărârea pronunțată intrând în

puterea lucrului judecat.

Prin Decizia nr.

713/A din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a

fost respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței menționate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că, în Decizia civilă nr. 7755/2006

pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că

recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitatea sa

de unitate implicată în privatizare și de acționar în numele statului la SC R.

SA, are calitatea de a dispune restituirea în natură a bunului, față de

dispozițiile art. 21 din legea de reparație și că aplicarea legii de reparație

în alt mod ar conduce în mod nejustificat la aplicarea măsurilor reparatorii

față de dispozițiile Legii nr. 247/2005.

Prin urmare, s-a

reținut că dispozitivul sentinței a cărui lămurire se solicită, care a rămas

definitivă și irevocabilă, este expus în mod clar, necuprinzând aspecte

contradictorii și nefiind necesare precizări și lămuriri suplimentare, cu atât

mai mult cu cât criticile invocate pe calea prezentei contestații fuseseră

invocate și anterior, în calea apelului și recursului și înlăturate de către

instanțe, hotărârea contestată intrând în puterea de lucru judecat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, contestatoarea Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenta a arătat că soluția dată de instanța de fond și

menținută de instanța de apel este netemeinică și nelegală, fiind criticabilă

sub aspectul interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor legale, în

raport de situația de fapt existentă și dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Astfel, recurenta a

susținut că, așa cum rezultă și din conținutul contestației, bunul urmărit nu

s-a aflat niciodată în portofoliul Autorității pentru Valorificarea Activelor

Statului, ci se află în patrimoniul societății privatizate SC S. SA și, drept

urmare, contestatoarea nu a susținut că bunul se află la cumpărător.

Legat de acest

aspect, recurenta a arătat că nu poate face acte de dispoziție asupra unui bun

ce nu se află în portofoliul său iar, pe de altă parte, nu există niciun temei

legal în baza căruia Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să fie

obligat să restituie în natură un bun pe care nu-l deține.

Recurenta a mai

susținut că, de altfel, chiar și practica judiciară este constantă în sensul că

instituția implicată în procesul de privatizare a societăților comerciale poate

despăgubi persoana îndreptățită prin emiterea unei decizii cu propunere de

acordare de măsuri reparatorii.

În acest sens,

recurenta a invocat și dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 arătând

totodată că, în condițiile legii, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului a efectuat acte de dispoziție numai cu privire la pachetul de acțiuni

pe care l-a deținut la societate în numele statului.

În sprijinul

susținerilor sale, recurenta a mai invocat și art. 20 alin. (2) din Legea nr.

15/1990, în conformitate cu care, bunurile din patrimoniul societății

comerciale aparțin acesteia, astfel încât orice diferend ori litigiu cu privire

la drepturile și obligațiile ce se nasc în legătură cu aceste bunuri privesc

exclusiv titularul dreptului de proprietate.

În concluzie,

recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei

atacate, în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței civile apelate,

cu consecința admiterii contestației la titlu.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind

nefondat, pentru considerentele ce urmează:

În cauza de față,

prin contestația la titlu formulată, s-a solicitat lămurirea dispozitivului

Sentinței civile nr. 598 din 30 mai 2005 a Tribunalului București, în sensul

clarificării întinderii obligației de a face stabilită în sarcina Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului.

Se constată că, prin

sentința menționată, instanța a admis contestația formulată de reclamantul

P.S., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului, a fost anulată Decizia nr. 41 din 19 ianuarie 2005 emisă de

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și a fost obligată pârâta

să emită o nouă decizie motivată privind restituirea în natură a imobilului

(spațiu comercial) situat în orașul Râmnicu-Sărat, județul Buzău.

Această sentință a

rămas definitivă și irevocabilă, așa cum au reținut și instanțele anterioare,

prin respingerea, ca nefondate, atât a apelului, cât și a recursului declarate

în cauză de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Contestația la titlu,

fără a conduce la modificarea fondului titlului, poate viza numai măsurile

luate de instanță și cuprinse în dispozitivul hotărârii.

Or, în speță, deși se

invocă temeiul unei contestații la titlu, în realitate se urmărește modificarea

dispozitivului titlului executoriu, ceea ce presupune analizarea unor aspecte

care vizează fondul cauzei.

Modificarea

dispozitivului în sensul arătat de recurenta-contestatoare, și anume obligarea

Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului să emită o decizie motivată

în sensul restituirii în natură a imobilului, aflat în patrimoniul SC S. SA,

societate privatizată, sau ca Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului să emită o decizie motivată privind restituirea în natură a imobilului

prin propunere de acordare de măsuri reparatorii, conform art. 29 din Legea nr.

10/2001, republicată, și în condițiile Legii nr. 247/2005, presupune

modificarea argumentelor expuse de instanță în considerentele hotărârii ce

constituie titlu executoriu, iar acest lucru echivalează cu o reanalizare a

fondului cauzei, ceea ce nu se poate realiza pe calea contestației la titlu.

Astfel, se constată

că motivele invocate de contestatoare se referă la probleme de fond, prin care

se tinde la repunerea în discuție a hotărârii ce se execută deși, așa cum a reținut

în mod judicios instanța de apel, partea interesată a avut posibilitatea să le

valorifice în cadrul judecății, prin exercitarea căilor de atac.

În consecință, pe

calea contestației privind înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului

hotărârii ce se execută, nu se pot repune în discuție aspecte ce au fost

soluționate cu ocazia procesului de fond, printr-o hotărâre definitivă și

irevocabilă.

Prin urmare, în mod

corect instanța de apel a reținut că, prin lămurirea dispozitivului sentinței

nu se poate modifica situația reținută definitiv și irevocabil, cu putere de

lucru judecat, iar în cadrul contestației la titlu nu se pot repune în discuție

și combate aspecte care și-au primit o soluție în procesul de fond.

Pentru aceste motive,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatoarea Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 713/A din 25 noiembrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2011.