ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6674/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6674/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1304 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție s-a respins recursul declarat împotriva Deciziei civile nr.
290 din 17 martie 2011 a Curții de Apel București.
Pentru a hotărî
astfel, s-a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
București, secția a V-a civilă, reclamantul S.T., a formulat contestație
împotriva Deciziei nr. 205 din 22 iunie 2009 emisă de pârâta Autoritatea pentru
Valorificarea Activelor Statului și a solicitat anularea deciziei menționată,
comunicată la data de 29 iunie 2009, prin care s-a respins Notificarea nr. 110
din 28 ianuarie 2002, depusă în termen legal în temeiul Legii nr. 10/2001, așa
cum a fost modificată și completată prin Legea 247/2005, ca fiind nelegală și
netemeinică. Totodată a solicitat soluționarea pe fond și a cererii sale pentru
restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii, în condițiile Legii nr.
10/2001, așa cum a fost modificată și completată prin Legea 247/2005, a
imobilului teren și construcții din București, asupra căruia reclamantul
revendică existența unui drept real imobiliar.
Prin Sentința civilă
nr. 985 din 9 iulie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins
ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat apel reclamantul S.T. iar prin Decizia civilă nr. 290 din
17 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca
nefondat apelul reținându-se următoarele considerente.
Prin Decizia nr. 205
din 22 iunie 2009 emis de AVAS a fost respinsă Notificarea din 28 ianuarie 2002
formulată de petentul S.T. în temeiul art. 23 din Legea nr. 10/2001
republicată, deoarece petentul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al
autorului său asupra imobilului revendicat și nici dovada calității de
moștenitor de pe urma antecesorului T.T.
Prin Notificarea nr.
110/2002 apelanta a solicitat să-i fie restituit în natură imobilul situat în
București, compus dintr-o clădire cu parter și etaj cu o suprafață de circa
2000 m.p. cu destinația de atelier și 3 corpuri de clădire cu suprafață de 50
m.p. cu destinația de spații tehnice.
Instanța de fond a
respins contestația formulată de S.T., deoarece, pe de o parte, contestatorul
nu a făcut dovada că este succesorul defunctului T.T., iar pe de altă parte
contestatorul nu a dovedit că bunurile ce fac obiectul notificării au aparținut
autorului său și au fost preluate de către stat de la acesta.
Sub aspectul
calității apelantului de moștenitor al defunctului T.T., s-a constatat că cele
reținute de prima instanță nu sunt corecte deoarece din certificatul de
moștenitor din 19 martie 1993 rezultă că reclamantul este succesor unic al
numitei T.A., decedată la data de 26 septembrie 1992, care fusese căsătorită cu
numitul T.T., potrivit certificatului de căsătorie eliberat la data de 8 martie
Prin Decizia civilă nr. 506 din 22 martie 1996, rămasă definitivă prin
nerecurare, se reține că T.A. a fost succesoarea de drept a soțului ei T.T.
Examinând hotărârea
recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 pct. 4, 7,
8 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte a reținut că recursul declarat împotriva
acestei decizii este nefondat.
Obiectul dedus
judecății, vizează anularea Deciziei nr. 205 din 22 iunie 2009 emisă de
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin care s-a respins
Notificarea din 28 ianuarie 2002, și restituirea în natură sau prin măsuri
reparatorii, în condițiile Legii nr. 10/2001 privind imobilul teren și
construcții din București.
Prin Notificarea din
28 ianuarie 2002 (dosarul instanței de fond) reclamantul a solicitat măsuri
reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, doar pentru imobilul clădire cu
parter și etaj cu suprafața de cea 2000 mp, 3 corpuri de clădiri cu suprafața
de 500 mp și 2 corpuri de clădiri cu suprafața de cea 50 mp, precum și teren de
cea 2500 mp.
Cum instanța a
examinat cauza în limitele acestei învestiri și a motivelor de apel invocate,
nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.,
ce vizează depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Împotriva Deciziei
nr. 1304 din 24 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I
civilă, a formulat contestație în anulare, numitul S.T. care a susținut
următoarele motive.
Cedarea către stat a
mașinilor și utilajelor firmei T. s-a realizat fără ca statul să fi avut un
titlu valabil care să-l îndreptățească la aceste acte de dispoziție. Se susține
că imobilul în litigiu, obiect al Notificării din 28 ianuarie 2002 a fost
înstrăinat de către pârâtă după primirea notificării.
Se consideră că au
fost ignorate înscrisuri esențiale ce dovedesc calitatea sa procesuală activă,
afirmarea unui drept, capacitate procesuală și calitatea, fiind vorba de o
eroare esențială.
Se consideră că, prin
concluziile trase, regăsite în soluțiile pronunțate în fond, apel și recurs,
instanțele au ignorat principiile de interpretare a Legii nr. 10/2001,
finalitate reparatorie a legii, și au manifestat un formalism excesiv,
concretizat pe o soluție bazată pe o gravă eroare materială.
Niciunul din motivele
formulate nu se încadrează în dispozițiile art. 317 sau art. 318 C. proc. civ.
pentru a atrage anularea deciziei contestate.
Dispozițiile art. 318
teza I C. proc. civ. prevăd că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate
cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei
greșeli materiale esențiale, determinante pentru soluția pronunțată. Textul de
lege vizează deci, acele greșeli materiale cu caracter procedural care au dus
la pronunțarea unei soluții eronate. În această categorie intră greșeli de
fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului
cauzei.
Motivele invocat de
contestator nu constituie astfel de greșeli materiale care să atragă incidența
art. 318 C. proc. civ., criticile formulate vizează exclusiv fondul cauzei, în
legătură cu soluția pronunțată de instanțele de judecată, critici ce nu pot fi
primite, întrucât contestația în anulare nu implică reexaminarea fondului sau
reaprecierea probelor.
Pentru aceste
considerente, se va respinge contestația în anulare formulată împotriva
Deciziei civile nr. 1304 din 24 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare împotriva Deciziei
nr. 1304 din 24 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I
civilă, formulată de contestatorul S.T.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 1 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - CL