ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4779/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4779/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la data de 9 iulie 2007,

reclamanții K.Z.V., K.Ș. și K.Ș.P. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul

Săcele, reprezentat legal de primar, primarul municipiului Săcele, Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului și SC V. SA, solicitând instanței ca,

în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să îl

oblige pe pârâtul primarul municipiului Săcele să emită o dispoziție prin care

să le restituie în natură terenul liber aferent construcției M.C., situată în

municipiul Săcele, str. A.E., înscrisă în CF F1. C., să o oblige pe pârâta SC

V. SA să emită o dispoziție prin care să le acorde măsuri reparatorii pentru

imobilul M.C., situat în municipiul Săcele, str. A.E., înscris în CF F1. C.,

sub numerele topografice T1. și T2., să îi oblige pe pârâți la plata

cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin sentința civilă numărul

178/S din 01 iunie 2010 Tribunalul Brașov a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei SC Ș.S. SA. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâților municipiul Săcele și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

A admis în parte, astfel

cum a fost precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții K.Z.V.,

K.Ș. și K.Ș.P., în contradictoriu cu pârâii municipiul Săcele, reprezentat legal

de primar și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și, în consecință:

A constatat că reclamanții

au calitatea de persoane îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/200, cu privire

la imobilele situate în Municipiul Săcele, str. A.E., înscrise în CF nr. F2. C.,

sub numerele topografice T3., T4., T5., T6., T7., T8., T9., T10., T11. și T12.

A obligat pârâta Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului să emită o decizie prin care să facă reclamanților

o propunere de restituire în echivalent sub forma despăgubirilor a imobilului cu

destinația de construcție - M.C. și a imobilului cu destinația de teren înscris

în CF nr. F2. C., sub numerele topografice T1., T2., și care a fost evaluată prin

raportul de expertiză nr. E1., ce a fost întocmit de către ing. expert C.D., la

suma de 1.517.184 RON.

A obligat pârâtul municipiul

Săcele să emită, prin reprezentantul său legal, o dispoziție prin care să restituie

în natură reclamanților suprafața de 496 mp. din suprafața totală a imobilului cu

destinația de teren înscris în CF nr. F2. C., sub numerele topografice T3 și T4,

și prin care să facă acestora o propunere de restituire prin echivalent sub forma

despăgubirilor a imobilelor cu destinația de teren înscrise în CF mai sus indicată

sub numerele topografice T1., T2., T5./1, T5./2, T12., precum și pentru suprafața

de 1.604mp. din imobilul cu destinația de teren înscris în CF nr. F2. C., sub numerele

topografice T1., T2., ce au fost identificate și evaluate prin raportul de expertiză

judiciară nr. E2., efectuat de către ing. expert G.F.

A respins restul pretențiilor

formulate de către reclamanți în contradictoriu cu pârâții Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului și municipiul Săcele.

A respins cererea de chemare

în judecată promovată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâții SC Ș.S.

SA Râmnicu Vâlcea și primarul municipiului Săcele, ca fiind formulată împotriva

unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins cererea pârâtei

SC Ș.S. SA de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

A compensat între reclamanți

și între pârâtul municipiul Săcele cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul

proces.

Prin decizia civilă numărul

164/Ap din 16 noiembrie 2010 Curtea de Apel Brașov a admis în parte apelul declarat

de apelanta pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, împotriva

sentinței civile nr. 178 din 1 iunie 2010 a Tribunalului Brașov pe care a modificat-o

în parte în sensul că:

A înlăturat din dispozitivul

sentinței mențiunea privind evaluarea imobilului construcție la suma de 1.517.184

RON.

A menținut celelalte dispoziții

ale sentinței civile apelate.

Prin decizia numărul

239 din 19 ianuarie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat

de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei

nr. 164 din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care a casat-o.

A trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării

apelului, prin decizia nr. 13 din 04 martie 2013 a Curții de Apel Brașov,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale s-a admis în parte apelul declarat de apelanta pârâtă Autoritatea

pentru Administrarea Activelor Statului (fostă Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului) împotriva sentinței civile nr. 178 din 1 iunie 2010 a Tribunalului

Brașov pe care a modificat-o în parte, în sensul că:

A înlăturat din dispozitivul

sentinței mențiunea privind evaluarea imobilului - construcție la suma de 1.517.184

RON.

A păstrat celelalte dispoziții

ale sentinței.

A obligat apelanta pârâtă

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la plata către intimații reclamanți

K.Z.V., K.Ș. și K.Ș.P. la plata sumei de 11.864,79 RON reprezentând cheltuieli de

judecată.

S-a respins cererea intimatei

pârâte SC Ș.S. SA de acordare a cheltuielilor de judecată.

La pronunțarea acestei

hotărâri, Curtea de Apel a reținut următoarele considerente:

Pentru stabilirea în cauză

a incidenței art. 29 din Legea nr. 10/2001, referitor la determinarea instituției

obligată să soluționeze notificarea reclamanților și natura măsurilor reparatorii

ce se cuvin acestora, instanța a analizat situația acționariatului SC P. SA Brașov,

la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv 14 februarie 2001.

Potrivit extrasului emis

de Oficiul Național al Registrului Comerțului. Oficiul Registrului Comerțului de

pe lângă Tribunalul Brașov, ce reflectă istoricul și evoluția acționariatului societății

de la data înmatriculării acesteia, rezultă în mod clar că la data de 27

noiembrie 1997 acționari ai SC P. SA Brașov erau:

- Fondul Proprietății

de Stat cu număr de acțiuni: 306.604 și cotă de participare la beneficii și pierderi

de 40,2282%.

- Fondul Proprietății

Private III Transilvania cu număr de acțiuni: 294.692 și cotă de participare la

beneficii și pierderi de 38,6653%.

- Restul acționarilor

erau persoane fizice: B.M.V. cu număr de acțiuni 442 și cotă de participare și cotă

de participare la beneficii și pierderi de 0,058% / 0,058% și alte persoane fizice

conform „listei IMI”, cu număr de acțiuni 160423 și cotă de participare la beneficii

și pierderi de 21,0484%, în total număr de acțiuni persoane fizice 160.865 și cota

de participare la beneficii și pierderi 21,1064%.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

de acțiuni 359 din 25 iunie 1998, Fondul Proprietății de Stat a înstrăinat Asociației

Salariaților SC P. SA Brașov un număr de acțiuni de 306.604 acțiuni. Acest aspect

rezultă și din extrasul emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Oficiul Registrului Comerțului

de pe lângă Tribunalul Brașov menționează la data de 09 septembrie 1998, ca acționar

„ieșit” Fondul Proprietății de Stat cu numărul de acțiuni înstrăinate 306.604 și

cota de participare de 40,2282% și ca acționar nou SC P. SA Brașov, cu același număr

de acțiuni de 306.604 și aceeași cotă de participare de 40,2282%.

Rezultă că în baza acestui

contract, doar o parte din acțiunile SC P. SA Brașov a fost înstrăinată, respectiv

partea deținută de Fondul Proprietății de Stat, astfel cum se menționează și în

decizia numărul 239 din 19 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în Dosarul nr. 5366/62/2007. Cealaltă parte, deținută de Fondul Proprietății

Private Transilvania III și de acționarii persoane fizice nu a fost înstrăinată,

acesta fiind motivul pentru care numai o parte din acțiunile SC P. SA a fost vândută,

astfel cum reține și Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei de

casare.

Ca urmare, la data de

09 septembrie 1998 situația acționariatului, menținută până la data de 06

martie 2001 (deci valabilă și la data de 14 februarie 2001) era stabilită conform

extrasului emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Aceste mențiuni se coroborează

cu înscrisul depus la dosarul cauzei, emis de SC R.I.T. SRL Tg. Mureș la data de

18 ianuarie 2013, conform căruia la data de referință, 14 februarie 2001, Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului nu deținea acțiuni la SC P.P. SRL.

Aceleași date privind

situația acționariatului la data de 14 februarie 2001 rezultă din adresa emisă de

SC R.I.T. SRL Tg. Mureș, potrivit căreia Asociația Panificație P. deținea 306.604

acțiuni, în procent de 40,22825%, S.T. 294.692 acțiuni, în procent de 38.66532%

și alți acționari cu 160.865 acțiuni, în procent de 21,10643%.

În ce privește S.T., aceasta

a fost reorganizată prin transformare fără lichidare a fostului Fond al Proprietății

Private III Transilvania, în baza Legii nr. 133/1996, preluând acțiunile deținute

de Fondul Proprietății Private III Transilvania la SC P. SA de 294.692 și cota de

participare de de 38,6653%.

Adresele depuse la dosarul

cauzei după închiderea dezbaterilor de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor

Statului (fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, redenumită

conform O.U.G. nr. 96/2012) cu nr. 5382 din 11 februarie 2013, nu se coroborează

cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. În cuprinsul acestora, Autoritatea pentru

Administrarea Activelor Statului certifică faptul că la data de 14 februarie 2001

cota deținută de statul român prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului la capitalul social al SC P. SA Brașov a fost de 4,609 %, cu un număr de

40.614 acțiuni. Aceste date sunt însă contrazise de extrasul emis de Oficiul Național

al Registrului Comerțului. Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul

Brașov, conform cărora A.P.A.P.S. este menționat ca acționar abia la data de 01

octombrie 2001.

Din toate aceste înscrisuri

depuse la dosarul cauzei rezultă în mod cert că la data intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001, 14 februarie 2001, SC P. SA era integral privatizată.

La stabilirea naturii

măsurilor reparatorii ce se cuvin reclamanților, instanța a reținut dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 10/2001 și ale deciziei nr. 380/2008 a Curții Constituționale,

prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I

pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății

și justiției, precum și unele măsuri adiacente și a constatat că, prin abrogarea

sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și

art. 16 alin. (1) din Constituție.

Din probele administrate

în cauză rezultă nevalabilitatea titlului de preluare a imobilului M.C. de către

statul român. Astfel, potrivit înscrierilor de la foaia de proprietate de la A+8,

A+36 din CF C. rezultă că M.C. este situată pe terenul înscris la numerele topo

T1.,T2., care au fost create prin dezmembrarea în două loturi a imobilului de la

A+1.

În continuare, la poziția

B+27 se menționează că proprietar asupra imobilului de la A+1 este Comuna C., în

baza adresei primăriei comunei C. nr. C1. și a deciziunii MAI nr. M1. apărută în

M. Of. numărul 229/02.10.1948.

Ulterior, asupra construcției

M.C. de la A+8 (B 27,36,37) a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea

SC P. SA Brașov (A+38), fără a fi menționată vreo dată.

La A+39 se arată că asupra

aceleiași construcții se intabulează dreptul de proprietate cu titlu drept de cumpărare

prin cesiune, în favoarea SC P.A. SA Brașov, contractul de cesiune de drepturi și

obligații, fiind încheiat la data de 11 octombrie 2002. Terenul aferent construcției

a rămas în proprietatea Comunei C., cu drept de superficie pentru SC P.A. SA Brașov.

Astfel, este evident că

adresa primăriei comuna C. nr. C1. și decizia MAI nr. M1., apărută în M. Of. numărul

229/02.10.1948, nu constituie prin ele însăși un titlu valabil de dobândire a proprietății

de către stat.

Raportat la situația juridică

actuală a imobilului M.C. - faptul că acesta a fost înstrăinat prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. V1. din 09 august 2002 de SC P. SA Brașov către D.P.D. și

apoi a făcut obiectul contractului de cesiune de drepturi și obligații încheiat

la data de 11 octombrie 2002, între D.P.D. și SC P.A. SA Brașov; instanța a reținut

imposibilitatea restituirii în natură a acestuia, în condițiile în care nu a fost

făcută dovada nulității actelor de înstrăinare.

Pentru aceste considerente,

instanța a statuat că apelanta-pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului are obligația de a propune măsurile reparatorii în echivalent care se cuvin

reclamanților pentru M.C., potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește solicitarea

reclamanților de a stabili valoarea măsurilor reparatorii de către persoana juridică

notificată și respectiv, de către instanță, ca urmare a contestației formulate,

se reține că, în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005, instanța nu este competentă

să indice valoarea imobilului, aceasta urmând a fi stabilită în conformitate cu

dispozițiile art. 16 și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Stabilirea cuantumului

măsurilor reparatorii nu se face nici de către instituția implicată în privatizarea

societății comerciale și nici de către instanța de judecată, ci de către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel cum prevăd dispozițiile art. 13

alin. (1) din Capitolul III al Legii nr. 247/2005.

Cererea intimaților reclamanți

K.Z.V., K.Ș. și K.Ș.P. de obligare a apelantei pârâte la plata cheltuielilor de

judecată a fost admisă, în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și acestea

se compun din suma de 5.105,39 RON în apel (4.300 RON onorariu avocațial și 690,09

RON cheltuieli de deplasare cu autoturismul și 115,30 RON cu trenul conform dovezilor

de la dosar) și 6.759,4 RON cheltuieli de judecată în faza recursului la Înalta

Curte de Casație și Justiție (6.300 onorariu avocațial și 459,4 RON cheltuieli de

deplasare, conform dovezilor depuse la dosar), în total 11.864,79 RON.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, criticând

soluția pentru nelegalitate și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., susținând, în esență, că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

S-a arătat că în mod eronat

nu a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii deoarece, nu s-a dovedit ca

intimații au urmat procedura administrativa obligatorie conform Legii nr. 10/2001.

S-a invocat de recurentă

că este nelegală motivarea instanței de fond menținută de instanța de apel privind

obligația reținută în sarcina Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului respectiv, să emită o decizie prin care să facă reclamanților o propunere

de restituire în echivalent sub forma despăgubirilor a imobilului cu destinația

de construcție - Moara G., deoarece nu există normă de drept in acest sens.

Prin Legea nr. 10/2001

sunt instituite două etape succesive, din care prima, procedura administrativă este

obligatorie (art. 1, art. 21 alin. (1) și (5), art. 47 alin. (2) și art. 48), iar

a doua facultativă, întrucât privește controlul judecătoresc al actelor emise în

temeiul acestei legi speciale. Din analiza dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001,

republicată, rezultă că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluționării

notificării, așadar, pentru dovedirea calității de persoană îndreptățită, în conformitate

cu Legea nr. 10/2001 era necesară completarea dosarului administrativ cu toate actele

necesare.

Astfel, în cadrul procedurii

administrative de soluționare a notificării, pe baza actelor depuse de petent în

dosarul administrativ trebuie subliniat că Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului și-a executat obligațiile legale, încă din anul 2002. Acest aspect

rezultă din adresa nr. A1. din 10 decembrie 2002 prin care s-a comunicat către SC

P. SA, spre competentă soluționare notificarea cu actele doveditoare ale intimaților,

privind imobilul revendicat aflat în patrimoniul societății comerciale.

În cadrul legal astfel

stabilit, nu erau îndeplinite condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, deoarece

imobilul revendicat nu se afla evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate integral, cu respectarea dispozițiilor legale de către Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului, sau intr-o proporție care nu permite aplicarea

art. 21 din Legea nr. 10/2001.

În consecință, recurenta

arată că în situația imposibilității legale de restituire în natura a imobilului

revendicat, obligația de a emite decizia motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor

legale, revine numai în sarcina SC P. SA, în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Așa fiind, au fost greșit aplicate dispozițiile Legii nr. 247/2005 și O.U.G.

nr. 81/2007, recurenta neavând obligația de plată efectivă a măsurilor reparatorii/despăgubirilor

către reclamanți. În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate în apel,

recurenta apreciază că nelegal a fost obligată la plata sumei de 11.864,79 RON.

AȘa cum rezultă din probele

cauzei, se poate constata ca Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului a fost obligată, nelegal, la plata acestora, deoarece nu se poate reține

reaua sa credință sau comportarea neglijentă pricinuită prin apărarea formulată

în această cauză, deci nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 C.

proc. civ., neexistând culpă procesuală.

În fine, recurenta arată

în conformitate cu dispozițiile art. 275 C. proc. civ., a recunoscut la prima zi

de înfățișare pretențiile reclamantului și nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor

de judecata, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

În același sens, Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului și-a îndeplinit obligațiile legale, iar

cheltuielile de judecata sunt arbitrar stabilite, deoarece nu sunt justificate prin

dovezi clare, ca fiind conforme în raport de costurile reale ale cauzei.

Recursul este nefondat.

Examinând susținerile

recurentei, Înalta Curte constată că acestea se subsumează art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Analizând actele și lucrările

dosarului precum și susținerile părților se reține că hotărârea pronunțată de instanța

de apel este legală, soluționând în mod judicios litigiul dedus judecății.

Este nefondată susținerea

recurentei că intimații-reclamanți nu au urmat procedura prealabilă prevăzută de

Legea nr. 10/2001, întrucât din actele depuse în fața instanței de fond, Tribunalul

Brașov, rezultă că s-au formulat două notificări prin executorul judecătoresc, înregistrate

sub nr. 798 din 2 iulie 2001 și 1882 din 9 august 2001 (dosarul Tribunalului Brașov).

Așa fiind, reclamanții au urmat procedura prevăzută de legea specială, depunând

și acte doveditoare în susținerea cererilor de retrocedare, situație ce impunea

îndeplinirea obligațiilor legale de către instituțiile abilitate prin lege. Această

critică a fost formulată și în fața instanței de apel, astfel încât este nefondată

susținerea intimaților-reclamanți, că acest motiv de recurs a fost invocat omisso

medio.

Instanța de apel a reținut

că SC P. SA este o societate în întregime privatizată, la data intrării în vigoare

a Legii nr. 10/2001, și în consecință, în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 29 alin. (3) din actul normativ menționat, în sensul că măsurile reparatorii

se propun de către instituția care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea,

respectiv pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

În situația în care se

invocă de către recurentă modalitatea de apreciere a probatoriului administrat în

apel, respectiv a structurii acționariatului la SC P. SA, la data intrării în vigoare

a legii speciale, se constată că această critică privește temeinicia hotărârii pronunțate,

aspect ce nu mai poate fi cenzurat în recurs, după abrogarea dispozițiilor art.

304 pct. 10 C. proc. civ.

Sunt nefondate și criticile

referitoare la suma de bani ce constată valoarea despăgubirilor datorate, deoarece

Curtea de Apel Brașov, admițând apelul pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului, a înlăturat cuantumul măsurilor reparatorii în sumă de 1.517.184

RON, conformându-se astfel dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

raportate la dispozițiile art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și O.U.G

nr. 81/2007.

În ceea ce privește cheltuielile

de judecată, este neîntemeiată susținerea recurentei Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului că nu are culpă procesuală, deoarece atâta timp

cât a fost obligată să emită o decizie prin care să facă reclamanților o propunere

de restituire în echivalent sub forma despăgubirilor a imobilului cu destinația

de construcție - M.C., sunt îndeplinite cerințele art. 274 C. proc. civ., în sensul

că acțiunea a fost considerată fondată și a fost admisă, iar pârâta a pierdut procesul.

Referitor la cuantumul

cheltuielilor de judecată, instanța de apel le-a detaliat arătând că acestea se

compun din: 4.300 RON onorariu avocațial în apel, 690,09 RON cheltuieli de deplasare

cu autoturismul și 115,30 RON cu trenul pe parcursul judecării apelului, precum

și 6.300 onorariu avocațial și 459,4 RON cheltuieli de deplasare, în faza recursului

la Înalta Curte de Casație și Justiție, în total 11.864,79 RON, astfel încât și

sub acest aspect susținerile sunt nefondate,

În cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 275 C. proc. civ., deoarece prin întâmpinarea depusă în fața instanței

de fond, la data de 29 august 2007, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului a solicitat să se constate că nu are calitate procesuală pasivă,

deci s-a opus acțiunii formulate de reclamanți.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să

respingă recursul ca nefondat.

Urmează ca în baza dispozițiilor art. 274

alin. (1) C. proc. civ. să oblige recurenta la plata sumei de 6.820 RON, din care

6.750 onorariu de avocat și 70 RON cheltuieli pentru depunerea actelor, conform

chitanțelor aflate la dosarul instanței de recurs, către intimații-reclamanți K.Z.V.,

K.Ș. și K.Ș.P. și 2500 RON către intimații-pârâți Municipiul Săcele și Primarul

municipiului Săcele, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva

deciziei civile nr. 13/Ap din 04 martie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Obligă recurenta-pârâtă

la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.820 RON către intimații-reclamanți

K.Z.V., K.Ș. și K.Ș.P. și 2.500 RON către intimații-pârâți Municipiul Săcele și

Primarul municipiului Săcele.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie

2013.