ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 239/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 178 din 1 iunie 2010 a Tribunalului Brașov, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC Ș.S. SA; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Săcele și A.V.A.S.; s-a admis în parte, astfel cum a fost precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții K.Z.V., K.Ș. și K.Ș.P., în contradictoriu cu pârâii Municipiul Săcele, reprezentat legal de primar, reprezentat în instanță de Societatea Civilă de Avocați D. și Asociații, și A.V.A.S., reprezentată legal de președinte, și, în consecință: s-a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilele situate în Municipiul Săcele, str. A.E., înscrise în cartea funciară nr. 628 Cernatu, sub numerele topografice 1174, 1175, 1315, 1316, 1317, 1318, 1319, 1320, 1321 și 1178 și a fost obligată pârâta A.V.A.S.

să emită o decizie prin care să facă reclamanților o propunere de restituire în echivalent sub forma despăgubirilor a imobilului cu destinația de construcție - Moara Cernatu, ce este amplasată pe imobilului cu destinația de teren înscris în cartea funciară nr. 628 Cernatu, sub numerele topografice 1174/1, 1175/1, și care a fost evaluată prin raportul de expertiză nr. 406074/2010, ce a fost întocmit de către ing. expert C.D.

la suma de 1.517.184 RON; a fost obligat pârâtul Municipiul Săcele să emită, prin reprezentantul său legal, o dispoziție prin care să restituie în natură reclamanților suprafața de 496 mp., din suprafața totală a imobilului cu destinația de teren înscris în cartea funciară nr. 628 Cernatu, sub numerele topografice 1174/2 și 1175/2, și prin care să facă acestora o propunere de restituire prin echivalent sub forma despăgubirilor a imobilelor cu destinația de teren înscrise în cartea funciară mai sus indicată sub numerele topografice 1174/1, 1175/1, 1315/1, 1315/2, 1178, precum și pentru suprafața de 1.604mp. din imobilul cu destinația de teren înscris în cartea funciară nr. 628 Cernatu, sub numerele topografice 1174/1, 1175/1, ce au fost identificate și evaluate prin raportul de expertiză judiciară nr. X/2010, efectuat de către ing.

expert G.F. S-a respins restul pretențiilor formulate de către reclamanți în contradictoriu cu pârâții A.V.A.S. și Municipiul Săcele. S-a respins cererea de chemare în judecată promovată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâții SC Ș.S. S.A., reprezentată legal de administrator, reprezentată în instanță de avocat A.R., și Primarul municipiului Săcele, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a respins cererea pârâtei SC Ș.S. S.A de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

S-a compensat între reclamanți și între pârâtul Municipiul Săcele cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele : Din evidențele de carte funciară și din raportul de expertiză în specialitatea topografie, ce a fost efectuat în cauză, rezultă că imobilul cu numerele topografice 1174, 1175, 1315, 1316, 1317, 1318, 1319, 1320, 1321 și 1178, înscris în cartea funciară nr. X Cernatu, a constituit obiectul dreptului de proprietate al antecesorilor reclamanților, K.Ș. și K.P. Acest imobil este compus din teren și construcție. Imobilul cu numerele topografice 1174/1, 1174/2, 1175/1 și 1175/2 s-a format prin dezmembrarea numerelor topografice inițiale 1174 și 1175. Aceste imobile sunt compuse din teren în suprafață de 5.841,20 mp., ce se află în proprietatea Municipiului Săcele și din construcția Moara Cernatu, ce constituie obiectul dreptului de proprietate al SC Ș.S.

SA. Terenurile cu numerele topografice 1315, 1316, 1317, 1318, 1319 și 1320 s-au comasat cu terenul de sub nr. top. 1299/1/1/1, formând un singur corp funciar, care s-a dezmembrat în două loturi, fiind inițial trecute în proprietatea statului, iar apoi unul dintre loturi a devenit proprietatea SC C. SRL Brașov. Prin raportul de expertiză în specialitatea topografie, s-a arătat că pe trenul aferent numerelor topografice 1174/1 și 1175/1 se află un complex de clădiri, ce formează un centru de panificație. Suprafața ocupată de aceste clădiri principale și anexe este de 3.825 mp., dar specificul acestei proprietăți imobiliare este acela că unele dintre clădirile anexă ( depozitul de carburanți și postul trafo) sunt situate în zona de teren pe care nu se află clădirea principală, făcând imposibilă restituirea în natură a vreunei porțiuni din acest teren.

Aceste concluzii formulate de către expertul în specialitatea topografie au fost confirmate și de expertul în specialitatea construcții, ce a fost numit în cauză. În ceea ce privește imobilul cu destinația de teren înscris sub numerele topografice 1174/2 și 1175/2, în raportul de expertiză în specialitatea topografie, s-a arătat că acesta are două componente, anume terenul viran în suprafață de 496 mp și terenul ocupat de strada C., strada M., trotuarul amenajat edilitar și o porțiune din blocul de locuințe nr. 18, în suprafață de 1.604 mp. Cu privire la imobilele cu destinația de teren evidențiate sub celelalte numere topografice, în lucrarea de specialitate pe care a întocmit-o, expertul a arătat că acestea sunt în întregime ocupate de detalii de sistematizare, respectiv de autobaza auto cu dotările aferente și de blocuri de locuințe.

Prin lucrarea de specialitatea pe care a efectuat-o, expertul a arătat că toate suprafețele ocupate de construcții sau de străzi asfaltate conțin în subteran elemente complexe de infrastructură și dotări tehnico-edilitare (filele 93-136, 146-179 și 187 din vol. II al dosarului). În vederea obținerii restituirii imobilului ce a constituit obiectul dreptului de proprietate al antecesorilor lor, reclamanții au urmat procedura prealabilă obligatorie instituită de Legea nr. 10/2001, sens în care au înregistrat, la data de 02 Iulie 2011, prin intermediul executorului judecătoresc, pe rolul pârâtului Municipiului Săcele o notificare (filele8- 12 din vol. I al dosarului). Prin adresa din 17 august 2001, pârâtul Municipiul Săcele a trimis notificarea pe care reclamanții au formulat-o în sensul celor mai sus arătate spre soluționare SC P. SA, motivat de faptul că acesta are calitatea de unitate deținătoare a bunului imobil solicitat, care a fost identificat ca fiind M.C.

(fila 37). Prin adresa din 26 iulie 2004, SC P. SA a adus la cunoștința reclamanților că notificarea pe au formulat-o a fost transmisă, în ceea ce privește cererea de restituire a imobilului cu destinația de construcție, spre competentă soluționare A.V.A.S., întrucât aceasta a fost instituția care a realizat privatizarea integrală a societății anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar, cu privire la imobilul cu destinația de teren, a adus la cunoștința părților menționate că acesta se află în patrimoniul Municipiului Săcele.(fila 38) La rândul său, pârâta A.V.A.S.

a adus la cunoștință reclamanților că nu înțelege să soluționeze notificarea pe care aceștia au formulat-o, întrucât, la data formulării acesteia, avea calitatea de acționar minoritar la SC P. SA (fila 35) Din considerentele ce preced, prima instanță a constatat că pârâții din prezenta cauză au refuzat să soluționeze notificarea pe care reclamanții au promovat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, în vederea obținerii restituirii imobilului din litigiu, susținând că niciunul dintre ei nu are calitatea de entitate învestită cu soluționarea notificării. Așa fiind, s-a reținut că, în condițiile în care părțile reclamante nu au obținut, în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, soluționarea notificării pe care au formulat-o, reclamanții sunt îndreptățiți să se adreseze instanței pentru a valorifica drepturile pe care le au în calitate de succesori în drepturi ai proprietarilor inițiali ai acestor imobile.

Față de această statuare, instanța a analizat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite, în înțelesul Legii nr. 10/2001, și calitatea pârâților de entități învestite cu soluționarea notificării. Astfel, tribunalul a constatat că, din dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, rezultă că obiectul de reglementare al acestui act normativ îl constituie măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar art. 4 alin (2) din același act normativ stipulează că de prevederile Legii nr. 10/2001 beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite. Art. 22 din Legea nr. 10/2001, în redactarea pe care acesta a avut-o la data formulării notificării, prevedea că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe ale notificare, odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Acest termen a fost prorogat succesiv și a expirat la data de 1 iulie 2003. Aceste dispoziții legale au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, astfel că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, ori, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, pot fi depuse până la soluționarea notificării. De asemenea, în urma modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, art. 24 alin. (1) și alin. (2) din actul normativ menționat statuează că, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

În absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. Având în vedere principiul aplicării imediate a legii civile noi, ce reglementează aplicarea în timp a legii civile, instanța s-a raportat în analizarea cererii dedusă spre soluționare și la dispozițiile legale anterior menționate, deoarece, conform regulilor juridice ce guvernează aplicarea legii civile în timp, legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare, fără a putea fi considerată retroactivă, atât situațiilor juridice ce se vor naște, modifica sau stinge după această dată, cât și situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, efectele produse în timp ale unei situații juridice vor fi cele stabilite de legea în vigoare în momentul la care se realizează fiecare efect în parte. Raportat la considerentele ce preced, tribunalul a reținut că, în aprecierea temeiniciei notificării formulată de către reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001, trebuie avute în vedere și dispozițiile legale în vigoare la data parcurgerii fazei judiciare a procedurii speciale reglementate de acest act normativ, o soluție contrară determinând lipsirea de eficiență a dispozițiilor legii noi și înlăturarea scopului pentru care ele au fost edictate.

Sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat și a calității de succesor în drepturi al fostului proprietar al acestuia, art. 22.1 lit. d) din Normele Metodologice de Aplicare Unitară a Legii nr. 10/2001 prevede că prin acte doveditoare se înțelege orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau de către ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective).

În ceea ce privește actele juridice care atestă calitatea de moștenitor, art. 22.1 lit. b) din Normele Metodologice de Aplicare Unitară a Legii nr. 10/2001 statuează că acestea constau în certificat de moștenitor, testament, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate. S-a conchis, că materialul probator administrat în cauză este de natură a atesta atât dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanților asupra imobilului revendicat, preluarea acestuia de către stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, cât și calitatea acestor părți de succesori în drepturi ai proprietarilor inițiali ai imobilului revendicat, astfel că în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a), și ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, rezultă că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește calitatea de unitate deținătoare și calitatea de entitate învestită cu soluționarea notificării, instanța a constatat că, față de materialul probator ce a fost administrat în cauză, respectiv copia integrală și legalizată a cărții funciare în care este evidențiat imobilul din litigiu și raportul de expertiză în specialitate topografie, rezultă că imobilul cu destinația de teren în litigiu se află în patrimoniul pârâtului Municipiul Săcele, astfel că, aceasta are calitatea de unitate deținătoare a imobilului menționat și, prin urmare, acestuia îi revine obligația de a emite o dispoziție de soluționare a notificării ce a fost formulată cu privire la acest imobil.

În ceea ce privește imobilul cu destinația de construcție, identificat sub denumirea „M.C.”, tribunalul, cercetând actele și lucrările dosarului, a constatat că, la data de 25 iunie 1998, între Fondul Proprietății de Stat, în calitate de vânzător, și Asociația Salariaților Panificație P. PAS Brașov, în calitate de cumpărător, a fost perfectat contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 359, prin care vânzătorul a transmis cumpărătorului toate acțiunile pe care le deținea la societatea comercială menționată, în schimbul unui preț de 7.971.704.000 lei (filele 216). La data de 09 august 2002, între SC P. SA Brașov, în calitate de vânzător și D.P.D., în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare nr. X/2002, prin care a fost transmis cumpărătorului dreptul de proprietate asupra complexului de panificație, compus din clădirea de producție și din clădirile anexa acesteia,precum și mijloacele fixe și obiectele de inventar, astfel cum au fost identificate în anexele contractului (filele 29-31).

Prin Contractul de Cesiune de Drepturi și Obligații încheiat la data de 11 octombrie 2002, între D.P.D., în calitate de cedent, și SC P. SA, în calitate de cesionar, cedentul a transmis cesionarului toate drepturile și obligațiile pe care le-a dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare din 09 august 2002. Din actele aflate la filele 194 - 200 din dosarul cauzei, a rezultat calitatea pârâtei SC Ș.S. SA de succesor în drepturi al SC P. SA. S-a concluzionat, că, din cele mai sus expuse, rezultă că la data la care a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, respectiv la data de 14 februarie 2001, SC P. SA Brașov, care este antecesoarea pârâtei S.C .Ș.S. S.A. și care a avut în patrimoniu bunul imobil cu destinația de construcție în litigiu, era integral privatizată, așa cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. X/1998.

În această situație, tribunalul a constatat că devin aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care stipulează că,,pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și alin. (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate”. În situația acestor imobile, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția care a efectuat privatizarea. Așa fiind, instanța a constatat că cea care are calitatea de entitate învestită cu soluționarea notificării pe care reclamanții au formulat-o pentru imobilul cu destinația de construcție în litigiu este pârâta A.V.A.S..

Față de considerentele expuse, instanța a conchis că pârâta S.C .Ș.S. S.A. nu are calitatea de titular al obligației în raportul juridic dedus judecății, întrucât nu este entitatea învestită de lege cu soluționarea notificării, astfel că, în temeiul art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu prevederile cuprinse în cap. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte. În temeiul acelorași considerentele de fapt și de drept, tribunalul a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Săcele și A.V.A.S.. În ceea ce privește modalitatea de restituire a bunului imobil din litigiu, instanța a reținut că art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001 consacră principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul de reglementare al acestui act normativ.

Conform acestui principiu, numai în cazul în care măsura restituirii în natură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare se va proceda la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. În ceea ce privește imobilul cu destinația de teren în litigiu, s-a reținut că regimul juridic al acestuia este reglementat de art. 10 din Legea nr. 1/2001, potrivit căruia reclamanții sunt îndreptățiți să obțină restituirea în natură numai pentru suprafețele de teren ce nu sunt afectate de construcții sau de utilități publice, iar pentru restul suprafețelor, care sunt afectate de construcții și de amenajări de utilitate publică ei putând obține numai măsuri reparatorii în echivalent. În ceea ce privește imobilul cu destinația de construcție în litigiu, tribunalul a reținut, așa cum s-a arătat anterior, că regimul juridic al acestuia este reglementat de art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 164/ AP din 16 noiembrie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis în parte apelul declarat de apelanta pârâtă A.V.A.S.

- A.V.A.S.; a înlăturat din dispozitivul sentinței mențiunea privind evaluarea imobilului construcție la suma de 1.517.184 lei și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate, reținând următoarele: În ceea ce privește calitatea de unitate deținătoare și calitatea de entitate investită cu soluționarea notificării, în înțelesul Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, sintagmele prevăzute de textele de lege au următoarele semnificații: „unitatea deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la bunul care face obiectul de reglementare a legii; entitatea investită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (A.V.A.S., Ministerul Finanțelor, alte autorități publice centrale sau locale implicate)”.

La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, SC P. SA Brașov, antecesoarea pârâtei SC Ș.S. SA, care a avut în patrimoniu bunul imobil cu destinație de construcție, era integral privatizată, astfel cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. X/1998.

În raport cu dispozițiile art. 29 alin. (1) și alin. (3) din actul normativ menționat, care stipulează că „pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și alin. (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv ….” și că „ în situația acestor imobile măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția care a efectuat privatizarea”, s-a reținut că, în mod legal, instanța a stabilit că cea care are calitatea de entitate investită cu soluționarea notificării este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statutului.

Faptul că, după încheierea procesului de privatizare, în cadrul unei operațiuni de majorare de capital, statul a cumpărat acțiuni la SC Ș.S. SA, dobândind calitatea de acționar minoritar, nu are relevanță din punct de vedere juridic, întrucât calitatea de entitate investită cu soluționarea notificării se determină prin raportare la criterii reglementate de lege. S-a mai reținut, că irelevante sunt și operațiunile comerciale efectuate după încheierea procesului de privatizare, deoarece aceste operațiuni au fost efectuate de o societate comercială cu capital integral privat. În contextul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu prevederile cuprinse în Capitolul 2 din Normele metodologice, s-a concluzionat că A.V.A.S.

are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. În ceea ce privește solicitarea reclamanților de a stabili valoarea măsurilor reparatorii de către persoana juridică notificată și respectiv, de către instanță, ca urmare a contestației formulate, s-a reținut că, în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005, instanța nu mai este competentă să indice valoarea imobilului, aceasta urmând a fi stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 16 și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii nu se face nici de către instituția implicată în privatizarea societății comerciale și nici de către instanța de judecată, ci de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 alin. (1) din Capitolul III al Legii nr. 247/2005.

În conformitate cu dispozițiile art. 16 din același act normativ, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi un raport de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, în baza căruia se va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri. Ceea se s-a discutat în cauză este de fapt o notificare care nu fusese soluționată până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 și în rezolvarea căreia entitatea sesizată va trebui să țină seamă de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că, nelegal, nu a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S., față de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece SC P. SA, nu era o societate comerciala privatizata integral la data înregistrării notificării. Sub acest aspect, s-a arătat că este nelegală motivarea instanței de fond, menținută de instanța de apel, privind obligația reținută în sarcina A.V.A.S., respectiv, „să emită o decizie prin care să facă reclamanților o propunere de restituire în echivalent sub forma despăgubirilor a imobilului cu destinația de construcție – M.C.”.

În ceea ce privește obligațiile legale stabilite în sarcina A.V.A.S., conform Legii nr. 10/2001, republicată, s-a arătat că prin prevederilor art. 29 și urm. din lege se reglementează regimul juridic al reparațiilor pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate integral de A.V.A.S., însă, așa cum rezultă din actele cauzei, SC P. SA nu era o societate comerciala privatizata integral, deoarece statul prin A.V.A.S. era acționar, cu un procent de 3,43% din capitalul social al societății și, în consecință, nu erau aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, societatea deținătoare nefiind integral privatizată. S-a mai arătat, că, în cauză, nu se dovedește ca imobilul revendicat este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale integral privatizate de către A.V.A.S.

și, în consecință, nu sunt incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicata, pentru ca propunerea de acordare de masuri reparatorii în echivalent/despăgubiri să fie făcută de A.V.A.S. Mai mult, A.V.A.S. era acționar minoritar la SC P. SA (actuala SC Ș.S. SA) la data înregistrării notificării, situație în care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar aceasta și-a îndeplinit obligațiile legale, în sensul că, încă din anul 2002, prin adresa din 10 decembrie 2002, a comunicat către SC P. SA, spre competenta soluționare, notificarea reclamanților însoțită de actele doveditoare, privind imobilul revendicat aflat în patrimoniul societății comerciale.

S-a concluzionat, că, în cadrul legal astfel stabilit, se poate constata că nu erau îndeplinite condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece imobilul revendicat nu se afla evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate integral cu respectarea dispozițiilor legale de către A.V.A.S. sau într-o proporție care nu permite aplicarea art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată, și că, în situația imposibilității legale de restituire în natură a imobilului revendicat, obligația de a emite decizia motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor legale revine numai SC P. SA, în condițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată. Examinând decizia prin prisma criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., instanța constată recursul întemeiat, pentru cele ce succed: Chestiunea litigioasă dedusă judecății în apel și recurs o constituie natura măsurilor de reparație la care sunt îndreptățiți reclamanții în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul construcție identificat sub denumirea M.C., precum și stabilirea calității de unitate deținătoare sau entitate investită căreia îi revine obligația de a soluționa notificarea formulată de reclamanți. Cu privire la starea de fapt privind acest imobil, instanțele de fond și apel au reținut, față de actele și lucrările cauzei, că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie 2011, deținătoarea imobilului-construcție M.C., SC P. SA, care este antecesoarea pârâtei SC Ș.S.

SA, aceasta din urmă având în prezent în patrimoniu imobilul construcție în litigiu, era integral privatizată, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. X/1998, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora calitatea de entitate învestită cu soluționarea notificării reclamanților revine A.V.A.S., ca instituție care a efectuat privatizarea. Prin criticile formulate pe calea prezentului recurs, pârâta A.V.A.S. a criticat decizia civilă pentru nelegalitate, în sensul că, nelegal, nu a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte, față de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât la data formulării notificării SC P. SA, în calitate de unitate deținătoare, nu era integral privatizată.

De asemenea, s-a mai susținut că, dacă nu se poate face aplicarea în speță a prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a imobilului construcție, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, obligația de a emite decizie motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor către reclamanți revine tot SC P. SA. Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite. Or, în speță, instanța de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt, față de circumstanțele concrete ale cauzei, așa cum au fost expuse mai sus, neexistând un probatoriu adecvat și pertinent în acest sens.

Astfel, pentru a hotărî asupra cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu, în temeiul Legii nr. 10/2001, trebuie să se aibă în vedere situația juridică a acestuia la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar, în speță, instanțele de fond și apel au reținut că la data intrării în vigoare a acestui act normativ, la 14 februarie 2001, imobilul - construcție M.C. era deținut de SC P. SA, societate comercială integral privatizată, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 359/1998, astfel că restituirea în natură a acestuia nu este posibilă, iar obligația de emitere a deciziei de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent revine A.V.A.S., ca entitate implicată în privatizarea integrală a SC P. SA.

Însă, din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. X/1998, filele 209 - 216 dosar fond, rezultă că Fondul Proprietății de Stat, a cărui succesoare este A.V.A.S., „a vândut către SC P. SA Brașov acțiuni în valoare de 7.971.704.000 lei, din capitalul social al SC P. SA, în valoare nominală de 26.000 lei pentru fiecare acțiune, iar capitalul social al societății comerciale era de 19.054.025.000 lei împărțit în 762.161 acțiuni, în valoare nominală de 25.000 lei fiecare”, ceea ce înseamnă că în baza acestui contract doar o parte din acțiunile SC P. SA a fost vândută, și deci în baza acestui contract de vânzare - cumpărare nu s-a realizat privatizarea integrală a acestei societăți comerciale.

Prin urmare, instanța de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt cu privire la imobilul construcție M.C., respectiv dacă unitatea deținătoare SC P. SA era sau nu integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru ca instanța de control judiciar să poată să facă o corectă aplicare a legii în speță cu privire la entitatea obligată să emită decizie de soluționare a notificării reclamanților formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cu privire la acest imobil, respectiv dacă A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății, pe de o parte, iar pe de altă parte, să verifice legalitatea măsurilor reparatorii propuse a fi acordate reclamanților.

De aceea, se constată că se impune completarea probatoriului pentru a se stabili regimul juridic al acestui imobil la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie 2001, respectiv să se stabilească dacă societatea comercială deținătoare a imobilului în litigiu era sau nu integral privatizată, urmând a se depune acte în acest sens, inclusiv dovezi privind acționariatul la SC P. SA la data de 14 februarie 2001, iar în măsura în care se va constata că unitatea deținătoare nu era integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în raport de acționariatul SC P. SA, instanța va verifica asupra incidenței în speță a art. 21 din Legea nr. 10/2001, privind cererea de restituire în natură a imobilului în litigiu, întrucât este de esența legii restituirea în natură a imobilelor ce cad sub incidența acestui act normativ, măsurile reparatorii în echivalent atribuindu-se numai atunci când restituirea în natură nu este posibilă.

De asemenea, tot pentru soluționarea cererii reclamanților de restituire în natură a imobilului în litigiu și stabilirea entității obligată să soluționeze notificarea în acest sens, pe lângă verificările mai sus menționate, instanța trebuie să stabilească dacă imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil sau fără titlu valabil, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 10/2001, modificată, să țină seama că prin Decizia nr. 830/2007 a Curții Constituționale, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, prin care s-a modificat art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, devenit art. 29 din legea modificată, și s-a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție.

De asemenea, în raport de situația concretă a imobilului la data intrării în vigoare a legii, dacă se constată că nu se poate dispune restituirea în natură a acestuia, se impune stabilirea incidenței normelor legale aplicabile și a entității obligate de a propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent către reclamanți. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanța va admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, iar cu ocazia rejudecării va fi administrat probatoriul necesar în sensul celor mai sus expuse și se va ține seama de toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 164/ AP din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2012.