ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 239/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 239/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 178 din 1 iunie 2010

a Tribunalului Brașov, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei SC Ș.S. SA; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâților Municipiul Săcele și A.V.A.S.; s-a admis în parte, astfel cum a fost

precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții K.Z.V., K.Ș.

și K.Ș.P., în contradictoriu cu pârâii Municipiul Săcele, reprezentat

legal de primar, reprezentat în instanță de Societatea Civilă de Avocați D. și

Asociații, și A.V.A.S., reprezentată legal de președinte, și, în consecință:

s-a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite în înțelesul

Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilele situate în Municipiul Săcele, str. A.E.,

înscrise în cartea funciară nr. 628 Cernatu, sub numerele topografice 1174,

1175, 1315, 1316, 1317, 1318, 1319, 1320, 1321 și 1178 și a fost obligată

pârâta A.V.A.S. să emită o decizie prin care să facă reclamanților o propunere

de restituire în echivalent sub forma despăgubirilor a imobilului cu destinația

de construcție - Moara Cernatu, ce este amplasată pe imobilului cu destinația

de teren înscris în cartea funciară nr. 628 Cernatu, sub numerele topografice

1174/1, 1175/1, și care a fost evaluată prin raportul de expertiză nr. 406074/2010,

ce a fost întocmit de către ing. expert C.D. la suma de 1.517.184 RON; a fost

obligat pârâtul Municipiul Săcele să emită, prin reprezentantul său legal, o

dispoziție prin care să restituie în natură reclamanților suprafața de 496 mp.,

din suprafața totală a imobilului cu destinația de teren înscris în cartea

funciară nr. 628 Cernatu, sub numerele topografice 1174/2 și 1175/2, și prin

care să facă acestora o propunere de restituire prin echivalent sub forma

despăgubirilor a imobilelor cu destinația de teren înscrise în cartea funciară

mai sus indicată sub numerele topografice 1174/1, 1175/1, 1315/1, 1315/2, 1178,

precum și pentru suprafața de 1.604mp. din imobilul cu destinația de teren

înscris în cartea funciară nr. 628 Cernatu, sub numerele topografice 1174/1,

1175/1, ce au fost identificate și evaluate prin raportul de expertiză

judiciară nr. X/2010, efectuat de către ing. expert G.F.

S-a respins restul

pretențiilor formulate de către reclamanți în contradictoriu cu pârâții A.V.A.S.

și Municipiul Săcele.

S-a respins cererea

de chemare în judecată promovată de către reclamanți în contradictoriu cu

pârâții SC Ș.S. S.A., reprezentată legal de administrator, reprezentată în

instanță de avocat A.R., și Primarul municipiului Săcele, ca fiind formulată

împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins cererea

pârâtei SC Ș.S. S.A de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de

judecată.

S-a compensat între

reclamanți și între pârâtul Municipiul Săcele cheltuielile de judecată

ocazionate de prezentul proces

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele :

Din evidențele de

carte funciară și din raportul de expertiză în specialitatea topografie, ce a

fost efectuat în cauză, rezultă că imobilul cu numerele topografice 1174, 1175,

1315, 1316, 1317, 1318, 1319, 1320, 1321 și 1178, înscris în cartea funciară nr.

X Cernatu, a constituit obiectul dreptului de proprietate al antecesorilor

reclamanților, K.Ș. și K.P. Acest imobil este compus din teren și

construcție.

Imobilul cu numerele

topografice 1174/1, 1174/2, 1175/1 și 1175/2 s-a format prin dezmembrarea

numerelor topografice inițiale 1174 și 1175. Aceste imobile sunt compuse din

teren în suprafață de 5.841,20 mp., ce se află în proprietatea Municipiului

Săcele și din construcția Moara Cernatu, ce constituie obiectul dreptului de

proprietate al SC Ș.S. SA.

Terenurile cu

numerele topografice 1315, 1316, 1317, 1318, 1319 și 1320 s-au comasat cu

terenul de sub nr. top. 1299/1/1/1, formând un singur corp funciar, care s-a

dezmembrat în două loturi, fiind inițial trecute în proprietatea statului, iar

apoi unul dintre loturi a devenit proprietatea SC C. SRL Brașov.

Prin raportul de

expertiză în specialitatea topografie, s-a arătat că pe trenul aferent

numerelor topografice 1174/1 și 1175/1 se află un complex de clădiri, ce

formează un centru de panificație. Suprafața ocupată de aceste clădiri

principale și anexe este de 3.825 mp., dar specificul acestei proprietăți

imobiliare este acela că unele dintre clădirile anexă ( depozitul de carburanți

și postul trafo) sunt situate în zona de teren pe care nu se află clădirea

principală, făcând imposibilă restituirea în natură a vreunei porțiuni din

acest teren.

Aceste concluzii

formulate de către expertul în specialitatea topografie au fost confirmate și

de expertul în specialitatea construcții, ce a fost numit în cauză.

În ceea ce privește

imobilul cu destinația de teren înscris sub numerele topografice 1174/2 și

1175/2, în raportul de expertiză în specialitatea topografie, s-a arătat că

acesta are două componente, anume terenul viran în suprafață de 496 mp și

terenul ocupat de strada C., strada M., trotuarul amenajat edilitar și o

porțiune din blocul de locuințe nr. 18, în suprafață de 1.604 mp.

Cu privire la

imobilele cu destinația de teren evidențiate sub celelalte numere topografice,

în lucrarea de specialitate pe care a întocmit-o, expertul a arătat că acestea

sunt în întregime ocupate de detalii de sistematizare, respectiv de autobaza

auto cu dotările aferente și de blocuri de locuințe.

Prin lucrarea de

specialitatea pe care a efectuat-o, expertul a arătat că toate suprafețele

ocupate de construcții sau de străzi asfaltate conțin în subteran elemente

complexe de infrastructură și dotări tehnico-edilitare (filele 93-136, 146-179

și 187 din vol. II al dosarului).

În vederea obținerii

restituirii imobilului ce a constituit obiectul dreptului de proprietate al

antecesorilor lor, reclamanții au urmat procedura prealabilă obligatorie

instituită de Legea nr. 10/2001, sens în care au înregistrat, la data de 02

Iulie 2011, prin intermediul executorului judecătoresc, pe rolul pârâtului

Municipiului Săcele o notificare (filele8- 12 din vol. I al dosarului).

Prin adresa din 17

august 2001, pârâtul Municipiul Săcele a trimis notificarea pe care reclamanții

au formulat-o în sensul celor mai sus arătate spre soluționare SC P. SA,

motivat de faptul că acesta are calitatea de unitate deținătoare a bunului

imobil solicitat, care a fost identificat ca fiind M.C. (fila 37).

Prin adresa din 26

iulie 2004, SC P. SA a adus la cunoștința reclamanților că notificarea pe au

formulat-o a fost transmisă, în ceea ce privește cererea de restituire a

imobilului cu destinația de construcție, spre competentă soluționare A.V.A.S.,

întrucât aceasta a fost instituția care a realizat privatizarea integrală a societății

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar, cu privire la imobilul

cu destinația de teren, a adus la cunoștința părților menționate că acesta se

află în patrimoniul Municipiului Săcele.(fila 38)

La rândul său, pârâta

A.V.A.S. a adus la cunoștință reclamanților că nu înțelege să soluționeze

notificarea pe care aceștia au formulat-o, întrucât, la data formulării

acesteia, avea calitatea de acționar minoritar la SC P. SA (fila 35)

Din considerentele ce

preced, prima instanță a constatat că pârâții din prezenta cauză au refuzat să

soluționeze notificarea pe care reclamanții au promovat-o în temeiul Legii nr. 10/2001,

în vederea obținerii restituirii imobilului din litigiu, susținând că niciunul

dintre ei nu are calitatea de entitate învestită cu soluționarea notificării.

Așa fiind, s-a

reținut că, în condițiile în care părțile reclamante nu au obținut, în

conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, soluționarea

notificării pe care au formulat-o, reclamanții sunt îndreptățiți să se adreseze

instanței pentru a valorifica drepturile pe care le au în calitate de succesori

în drepturi ai proprietarilor inițiali ai acestor imobile.

Față de această

statuare, instanța a analizat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite,

în înțelesul Legii nr. 10/2001, și calitatea pârâților de entități învestite cu

soluționarea notificării.

Astfel, tribunalul a

constatat că, din dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, rezultă

că obiectul de reglementare al acestui act normativ îl constituie măsurile

reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat, de

organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr.

139/1940 asupra rechizițiilor.

Potrivit

dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite

la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin

echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în

mod abuziv a acestora, iar art. 4 alin (2) din același act normativ stipulează

că de prevederile Legii nr. 10/2001 beneficiază și moștenitorii persoanelor

fizice îndreptățite.

Art. 22 din Legea nr.

10/2001, în redactarea pe care acesta a avut-o la data formulării notificării,

prevedea că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în

cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe

ale notificare, odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data

intrării în vigoare a prezentei legi. Acest termen a fost prorogat succesiv și

a expirat la data de 1 iulie 2003.

Aceste dispoziții

legale au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, astfel că, potrivit art. 23

din Legea nr. 10/2001, republicată, actele doveditoare ale dreptului de

proprietate, ori, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate,

pot fi depuse până la soluționarea notificării.

De asemenea, în urma

modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, art. 24 alin. (1) și alin.

(2) din actul normativ menționat statuează că, în absența unor probe contrare,

existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi

cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura

preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În absența

unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de

autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura

preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

Având în vedere

principiul aplicării imediate a legii civile noi, ce reglementează aplicarea în

timp a legii civile, instanța s-a raportat în analizarea cererii dedusă spre

soluționare și la dispozițiile legale anterior menționate, deoarece, conform

regulilor juridice ce guvernează aplicarea legii civile în timp, legea nouă se

aplică de la data intrării ei în vigoare, fără a putea fi considerată

retroactivă, atât situațiilor juridice ce se vor naște, modifica sau stinge

după această dată, cât și situațiilor juridice în curs de formare, modificare

sau stingere la data intrării ei în vigoare. Prin urmare, efectele produse în

timp ale unei situații juridice vor fi cele stabilite de legea în vigoare în

momentul la care se realizează fiecare efect în parte.

Raportat la

considerentele ce preced, tribunalul a reținut că, în aprecierea temeiniciei

notificării formulată de către reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001, trebuie

avute în vedere și dispozițiile legale în vigoare la data parcurgerii fazei

judiciare a procedurii speciale reglementate de acest act normativ, o soluție

contrară determinând lipsirea de eficiență a dispozițiilor legii noi și

înlăturarea scopului pentru care ele au fost edictate.

Sub aspectul

dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat și a calității

de succesor în drepturi al fostului proprietar al acestuia, art. 22.1 lit. d)

din Normele Metodologice de Aplicare Unitară a Legii nr. 10/2001 prevede că

prin acte doveditoare se înțelege orice acte juridice care atestă deținerea

proprietății de către persoana îndreptățită sau de către ascendentul/testatorul

acesteia la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol

fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o

autoritate din perioada respectivă care atestă direct sau indirect faptul că

bunul respectiv aparținea persoanei respective).

În ceea ce privește

actele juridice care atestă calitatea de moștenitor, art. 22.1 lit. b) din

Normele Metodologice de Aplicare Unitară a Legii nr. 10/2001 statuează că

acestea constau în certificat de moștenitor, testament, acte de stare civilă

care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de

proprietate.

S-a conchis, că

materialul probator administrat în cauză este de natură a atesta atât dreptul

de proprietate al antecesorilor reclamanților asupra imobilului revendicat,

preluarea acestuia de către stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001,

cât și calitatea acestor părți de succesori în drepturi ai proprietarilor

inițiali ai imobilului revendicat, astfel că în conformitate cu prevederile art.

3 alin. (1) lit. a), și ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, rezultă că

reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește

calitatea de unitate deținătoare și calitatea de entitate învestită cu

soluționarea notificării, instanța a constatat că, față de materialul probator

ce a fost administrat în cauză, respectiv copia integrală și legalizată a

cărții funciare în care este evidențiat imobilul din litigiu și raportul de

expertiză în specialitate topografie, rezultă că imobilul cu destinația de

teren în litigiu se află în patrimoniul pârâtului Municipiul Săcele, astfel că,

aceasta are calitatea de unitate deținătoare a imobilului menționat și, prin

urmare, acestuia îi revine obligația de a emite o dispoziție de soluționare a

notificării ce a fost formulată cu privire la acest imobil.

În ceea ce privește

imobilul cu destinația de construcție, identificat sub denumirea „M.C.”,

tribunalul, cercetând actele și lucrările dosarului, a constatat că, la data de

25 iunie 1998, între Fondul Proprietății de Stat, în calitate de vânzător, și

Asociația Salariaților Panificație P. PAS Brașov, în calitate de cumpărător, a

fost perfectat contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 359, prin care

vânzătorul a transmis cumpărătorului toate acțiunile pe care le deținea la

societatea comercială menționată, în schimbul unui preț de 7.971.704.000 lei

(filele 216).

La data de 09 august 2002,

între SC P. SA Brașov, în calitate de vânzător și D.P.D., în calitate de

cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare nr. X/2002, prin

care a fost transmis cumpărătorului dreptul de proprietate asupra complexului

de panificație, compus din clădirea de producție și din clădirile anexa

acesteia,precum și mijloacele fixe și obiectele de inventar, astfel cum au fost

identificate în anexele contractului (filele 29-31).

Prin Contractul de

Cesiune de Drepturi și Obligații încheiat la data de 11 octombrie 2002, între D.P.D.,

în calitate de cedent, și SC P. SA, în calitate de cesionar, cedentul a

transmis cesionarului toate drepturile și obligațiile pe care le-a dobândit

prin contractul de vânzare - cumpărare din 09 august 2002.

Din actele aflate la

filele 194 - 200 din dosarul cauzei, a rezultat calitatea pârâtei SC Ș.S. SA de

succesor în drepturi al SC P. SA.

S-a concluzionat, că,

din cele mai sus expuse, rezultă că la data la care a intrat în vigoare Legea nr.

10/2001, respectiv la data de 14 februarie 2001, SC P. SA Brașov, care este

antecesoarea pârâtei S.C .Ș.S. S.A. și care a avut în patrimoniu bunul imobil

cu destinația de construcție în litigiu, era integral privatizată, așa cum

rezultă din contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. X/1998.

În această situație,

tribunalul a constatat că devin aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (1) și alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, care stipulează că,,pentru imobilele evidențiate în

patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute

la art. 21 alin. (1) și alin. (2), persoanele îndreptățite au dreptul la

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare

valorii de piață a imobilelor solicitate”. În situația acestor imobile,

măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția care a

efectuat privatizarea.

Așa fiind, instanța a

constatat că cea care are calitatea de entitate învestită cu soluționarea

notificării pe care reclamanții au formulat-o pentru imobilul cu destinația de

construcție în litigiu este pârâta A.V.A.S..

Față de

considerentele expuse, instanța a conchis că pârâta S.C .Ș.S. S.A. nu are

calitatea de titular al obligației în raportul juridic dedus judecății,

întrucât nu este entitatea învestită de lege cu soluționarea notificării,

astfel că, în temeiul art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001

coroborat cu prevederile cuprinse în cap. 2 din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a acestei pârâte.

În temeiul acelorași

considerentele de fapt și de drept, tribunalul a respins, ca nefondată,

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Săcele și A.V.A.S..

În ceea ce privește

modalitatea de restituire a bunului imobil din litigiu, instanța a reținut că art.

1 alin. (1), art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001 consacră principiul

prevalenței restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul de reglementare

al acestui act normativ. Conform acestui principiu, numai în cazul în care

măsura restituirii în natură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la

aplicare se va proceda la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

În ceea ce privește

imobilul cu destinația de teren în litigiu, s-a reținut că regimul juridic al

acestuia este reglementat de art. 10 din Legea nr. 1/2001, potrivit căruia

reclamanții sunt îndreptățiți să obțină restituirea în natură numai pentru

suprafețele de teren ce nu sunt afectate de construcții sau de utilități

publice, iar pentru restul suprafețelor, care sunt afectate de construcții și

de amenajări de utilitate publică ei putând obține numai măsuri reparatorii în

echivalent.

În ceea ce privește

imobilul cu destinația de construcție în litigiu, tribunalul a reținut, așa cum

s-a arătat anterior, că regimul juridic al acestuia este reglementat de art. 29

din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr.

164/ AP din 16 noiembrie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a

admis în parte apelul declarat de apelanta pârâtă A.V.A.S. - A.V.A.S.; a

înlăturat din dispozitivul sentinței mențiunea privind evaluarea imobilului

construcție la suma de 1.517.184 lei și a menținut celelalte dispoziții ale

sentinței civile apelate, reținând următoarele:

În ceea ce privește

calitatea de unitate deținătoare și calitatea de entitate investită cu

soluționarea notificării, în înțelesul Normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001, sintagmele prevăzute de textele de lege au următoarele

semnificații: „unitatea deținătoare este fie entitatea cu personalitate

juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau

privată cu privire la bunul care face obiectul de reglementare a legii;

entitatea investită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea

deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare

cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (A.V.A.S., Ministerul

Finanțelor, alte autorități publice centrale sau locale implicate)”.

La data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, SC P. SA Brașov, antecesoarea pârâtei SC Ș.S. SA,

care a avut în patrimoniu bunul imobil cu destinație de construcție, era

integral privatizată, astfel cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare

de acțiuni nr. X/1998.

În raport cu

dispozițiile art. 29 alin. (1) și alin. (3) din actul normativ menționat, care

stipulează că „pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți

comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și alin.

(2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv ….” și că „ în situația acestor imobile

măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția care a

efectuat privatizarea”, s-a reținut că, în mod legal, instanța a stabilit că

cea care are calitatea de entitate investită cu soluționarea notificării este

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statutului.

Faptul că, după

încheierea procesului de privatizare, în cadrul unei operațiuni de majorare de

capital, statul a cumpărat acțiuni la SC Ș.S. SA, dobândind calitatea de

acționar minoritar, nu are relevanță din punct de vedere juridic, întrucât

calitatea de entitate investită cu soluționarea notificării se determină prin

raportare la criterii reglementate de lege. S-a mai reținut, că irelevante sunt

și operațiunile comerciale efectuate după încheierea procesului de privatizare,

deoarece aceste operațiuni au fost efectuate de o societate comercială cu

capital integral privat.

În contextul

dispozițiilor art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu

prevederile cuprinse în Capitolul 2 din Normele metodologice, s-a concluzionat

că A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

În ceea ce privește

solicitarea reclamanților de a stabili valoarea măsurilor reparatorii de către

persoana juridică notificată și respectiv, de către instanță, ca urmare a

contestației formulate, s-a reținut că, în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005,

instanța nu mai este competentă să indice valoarea imobilului, aceasta urmând a

fi stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 16 și următoarele din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005.

Stabilirea

cuantumului măsurilor reparatorii nu se face nici de către instituția implicată

în privatizarea societății comerciale și nici de către instanța de judecată, ci

de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 13 alin. (1) din Capitolul III al Legii nr. 247/2005.

În conformitate cu

dispozițiile art. 16 din același act normativ, evaluatorul sau societatea de

evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi un

raport de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale de Stabilire a

Despăgubirilor, în baza căruia se va proceda la emiterea deciziei reprezentând

titlu de despăgubiri.

Ceea se s-a discutat

în cauză este de fapt o notificare care nu fusese soluționată până la data

intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 și în rezolvarea căreia entitatea

sesizată va trebui să țină seamă de dispozițiile art. 16 din Legea nr.

247/2005.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru

nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea

criticilor formulate a arătat că, nelegal, nu a fost admisă excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.V.A.S., față de dispozițiile art. 29 din Legea nr.

10/2001, republicată, deoarece SC P. SA, nu era o societate comerciala

privatizata integral la data înregistrării notificării.

Sub acest aspect, s-a

arătat că este nelegală motivarea instanței de fond, menținută de instanța de

apel, privind obligația reținută în sarcina A.V.A.S., respectiv, „să emită o

decizie prin care să facă reclamanților o propunere de restituire în echivalent

sub forma despăgubirilor a imobilului cu destinația de construcție – M.C.”.

În ceea ce privește

obligațiile legale stabilite în sarcina A.V.A.S., conform Legii nr. 10/2001,

republicată, s-a arătat că prin prevederilor art. 29 și urm. din lege se

reglementează regimul juridic al reparațiilor pentru imobilele evidențiate în

patrimoniul unor societăți comerciale privatizate integral de A.V.A.S., însă,

așa cum rezultă din actele cauzei, SC P. SA nu era o societate comerciala

privatizata integral, deoarece statul prin A.V.A.S. era acționar, cu un procent

de 3,43% din capitalul social al societății și, în consecință, nu erau

aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, societatea

deținătoare nefiind integral privatizată.

S-a mai arătat, că,

în cauză, nu se dovedește ca imobilul revendicat este evidențiat în patrimoniul

unei societăți comerciale integral privatizate de către A.V.A.S. și, în

consecință, nu sunt incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001,

republicata, pentru ca propunerea de acordare de masuri reparatorii în

echivalent/despăgubiri să fie făcută de A.V.A.S.

Mai mult, A.V.A.S.

era acționar minoritar la SC P. SA (actuala SC Ș.S. SA) la data înregistrării

notificării, situație în care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea

nr. 10/2001, republicată, iar aceasta și-a îndeplinit obligațiile legale, în

sensul că, încă din anul 2002, prin adresa din 10 decembrie 2002, a comunicat

către SC P. SA, spre competenta soluționare, notificarea reclamanților însoțită

de actele doveditoare, privind imobilul revendicat aflat în patrimoniul

societății comerciale.

S-a concluzionat, că,

în cadrul legal astfel stabilit, se poate constata că nu erau îndeplinite

condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece imobilul

revendicat nu se afla evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate integral cu respectarea dispozițiilor legale de către A.V.A.S. sau

într-o proporție care nu permite aplicarea art. 21 din Legea nr. 10/2001,

republicată, și că, în situația imposibilității legale de restituire în natură

a imobilului revendicat, obligația de a emite decizia motivată cu propunerea de

acordare a despăgubirilor legale revine numai SC P. SA, în condițiile art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Examinând decizia

prin prisma criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., instanța constată recursul întemeiat, pentru cele ce succed:

Chestiunea litigioasă

dedusă judecății în apel și recurs o constituie natura măsurilor de reparație

la care sunt îndreptățiți reclamanții în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv

restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru

imobilul construcție identificat sub denumirea M.C., precum și stabilirea

calității de unitate deținătoare sau entitate investită căreia îi revine obligația

de a soluționa notificarea formulată de reclamanți.

Cu privire la starea

de fapt privind acest imobil, instanțele de fond și apel au reținut, față de

actele și lucrările cauzei, că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

la 14 februarie 2011, deținătoarea imobilului-construcție M.C., SC P. SA, care

este antecesoarea pârâtei SC Ș.S. SA, aceasta din urmă având în prezent în

patrimoniu imobilul construcție în litigiu, era integral privatizată, așa cum

rezultă din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. X/1998, situație în

care devin aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr.

10/2001, potrivit cărora calitatea de entitate învestită cu soluționarea

notificării reclamanților revine A.V.A.S., ca instituție care a efectuat

privatizarea.

Prin criticile

formulate pe calea prezentului recurs, pârâta A.V.A.S. a criticat decizia

civilă pentru nelegalitate, în sensul că, nelegal, nu a fost admisă excepția

lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte, față de dispozițiile art. 29

din Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât la data formulării notificării SC

P. SA, în calitate de unitate deținătoare, nu era integral privatizată.

De asemenea, s-a mai

susținut că, dacă nu se poate face aplicarea în speță a prevederilor art. 21

din Legea nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a imobilului construcție,

potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, obligația de a

emite decizie motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor către

reclamanți revine tot SC P. SA.

Potrivit art. 314 C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului

pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul

aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

Or, în speță,

instanța de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt, față de

circumstanțele concrete ale cauzei, așa cum au fost expuse mai sus, neexistând

un probatoriu adecvat și pertinent în acest sens.

Astfel, pentru a

hotărî asupra cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu, în

temeiul Legii nr. 10/2001, trebuie să se aibă în vedere situația juridică a

acestuia la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar, în speță,

instanțele de fond și apel au reținut că la data intrării în vigoare a acestui

act normativ, la 14 februarie 2001, imobilul - construcție M.C. era deținut de

SC P. SA, societate comercială integral privatizată, așa cum rezultă din

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 359/1998, astfel că restituirea

în natură a acestuia nu este posibilă, iar obligația de emitere a deciziei de

acordare a măsurilor reparatorii în echivalent revine A.V.A.S., ca entitate

implicată în privatizarea integrală a SC P. SA.

Însă, din contractul

de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. X/1998, filele 209 - 216 dosar fond,

rezultă că Fondul Proprietății de Stat, a cărui succesoare este A.V.A.S., „a

vândut către SC P. SA Brașov acțiuni în valoare de 7.971.704.000 lei, din

capitalul social al SC P. SA, în valoare nominală de 26.000 lei pentru fiecare

acțiune, iar capitalul social al societății comerciale era de 19.054.025.000

lei împărțit în 762.161 acțiuni, în valoare nominală de 25.000 lei fiecare”,

ceea ce înseamnă că în baza acestui contract doar o parte din acțiunile SC P.

SA a fost vândută, și deci în baza acestui contract de vânzare - cumpărare nu

s-a realizat privatizarea integrală a acestei societăți comerciale.

Prin urmare, instanța

de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt cu privire la imobilul

construcție M.C., respectiv dacă unitatea deținătoare SC P. SA era sau nu

integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru ca

instanța de control judiciar să poată să facă o corectă aplicare a legii în

speță cu privire la entitatea obligată să emită decizie de soluționare a

notificării reclamanților formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cu privire la

acest imobil, respectiv dacă A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă în

raportul juridic dedus judecății, pe de o parte, iar pe de altă parte, să

verifice legalitatea măsurilor reparatorii propuse a fi acordate reclamanților.

De aceea, se constată

că se impune completarea probatoriului pentru a se stabili regimul juridic al

acestui imobil la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie

2001, respectiv să se stabilească dacă societatea comercială deținătoare a

imobilului în litigiu era sau nu integral privatizată, urmând a se depune acte

în acest sens, inclusiv dovezi privind acționariatul la SC P. SA la data de 14

februarie 2001, iar în măsura în care se va constata că unitatea deținătoare nu

era integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în

raport de acționariatul SC P. SA, instanța va verifica asupra incidenței în

speță a art. 21 din Legea nr. 10/2001, privind cererea de restituire în natură

a imobilului în litigiu, întrucât este de esența legii restituirea în natură a

imobilelor ce cad sub incidența acestui act normativ, măsurile reparatorii în

echivalent atribuindu-se numai atunci când restituirea în natură nu este posibilă.

De asemenea, tot

pentru soluționarea cererii reclamanților de restituire în natură a imobilului

în litigiu și stabilirea entității obligată să soluționeze notificarea în acest

sens, pe lângă verificările mai sus menționate, instanța trebuie să stabilească

dacă imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil sau fără titlu valabil,

pe de o parte, iar, pe de altă parte, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 10/2001,

modificată, să țină seama că prin Decizia nr. 830/2007 a Curții

Constituționale, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniul

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, prin care s-a

modificat art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, devenit art. 29 din

legea modificată, și s-a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobile

preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

acesta încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din

Constituție.

De asemenea, în

raport de situația concretă a imobilului la data intrării în vigoare a legii,

dacă se constată că nu se poate dispune restituirea în natură a acestuia, se

impune stabilirea incidenței normelor legale aplicabile și a entității obligate

de a propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent către reclamanți.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanța va admite

recursul declarat de pârâta A.V.A.S., va casa decizia recurată și va trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, iar cu ocazia rejudecării va fi

administrat probatoriul necesar în sensul celor mai sus expuse și se va ține

seama de toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 164/ AP din 16 noiembrie

2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o casează.

Trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 ianuarie 2012.