ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1340/2022

Ședința publică din data de 15 iunie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 09.07.2018, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brașov prin primar a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Săcele prin primar și A., să se constate că Municipiul Brașov este titularul dreptului de proprietate asupra următoarelor imobile: CF nr. x nr. top. x, suprafață înscrisă în CF x mp, CF nr. x nr. top. x, suprafață înscrisă în CF x mp, CF nr. x nr. top. x suprafață înscrisă în CF x mp, CF nr. x nr. top. x, suprafață înscrisă în CF x mp, CF nr. x nr. top. x, suprafață înscrisă în CF x mp; să se dispună rectificarea cărților funciare enumerate în sensul înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei; să se dispună modificarea suprafețelor înscrise în cartea funciară a imobilelor identificate în sensul înscrierii suprafeței reale rezultate ca urmare a măsurării, conform precizărilor; precum și obligarea pârâtului persoană fizică să lase în deplină proprietate și posesie imobilul proprietatea Municipiului Brașov înscris în CF nr. x nr. top. x și CF nr. x nr. top. x și să demoleze toate construcțiile, lucrările și, în general, toate supraedificatele realizate pe respectivul teren, iar în caz contrar, autorizarea reclamantei la demolarea pe cheltuiala pârâtului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 907, art. 557 C. civ., art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 coroborat cu anexa 3 lit. a) din Legea nr. 213/1998, art. 4 din Legea nr. 69/1991.

Prin sentința nr. 223/15.03.20198, Judecătoria Brașov, secția civilă a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Brașov.

Prin încheierea din 07.06.2019, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Consiliului local al municipiului Brașov.

Prin încheierea din 18.10.2019, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins excepțiile de inadmisibilitate, a lipsei calității procesuale active și a prescripției dreptului material la acțiune, invocate de partea pârâtă Municipiul Săcele. A respins excepția de nelegalitate a HCL a municipiului Brașov nr. 129/29 martie 2013, invocată de Municipiul Săcele.

La 20.05.2020, reclamanta a formulat cerere de modificare a câtimii obiectului cererii de chemare în judecată în urma concluziilor cuprinse în raportul de expertiză nr. x/2020 întocmit de expert B..

Prin sentința nr. 119/S/07.08.2020, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis, în parte, acțiunea. A constatat că reclamantul este titularul dreptului de proprietate publică asupra următoarelor imobile: imobilul înscris în cartea funciară nr. x sub nr. topografic x, imobilul înscris în cartea funciară nr. x sub nr. topografic x, imobilul înscris în cartea funciară nr. x sub nr. topografic x, imobilul înscris în cartea funciară nr. x sub nr. topografic x și imobilul înscris în cartea funciară nr. x sub nr. topografic x. A dispus rectificarea mențiunii existente în cărțile funciare indicate în ceea ce privește titularul dreptului de proprietate, în sensul de a se menționa că acesta este reclamantul Municipiul Brașov. A dispus modificarea suprafețelor de carte funciară ale imobilelor indicate, conform celor stabilite prin raportul judiciar de expertiză nr. x/2020 efectuat de expert C., raport ce a fost recepționat și avizat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov prin procesul-verbal nr. x/11.06.2020 și care face parte integrală din sentință, astfel: pentru imobilul înscris în cartea funciară nr. x sub nr. topografic x se va menționa că suprafața reală este de 726 mp în locul celei de 324 mp, pentru imobilul înscris în cartea funciară nr. x sub nr. topografic x se va menționa că suprafața reală este de 796 mp în locul celei de 380 mp, pentru imobilul înscris în cartea funciară nr. x sub nr. topografic x se va menționa că suprafața reală este de 786 mp în locul celei de 324 mp, pentru imobilul înscris în cartea funciară nr. x sub nr. topografic x se va menționa că suprafața reală este de 775 mp în locul celei de 500 mp și pentru imobilul înscris în cartea funciară nr. x sub nr. topografic x se va menționa că suprafața reală este de 1991 mp în locul celei de 1944 mp. A respins restul pretențiilor formulate de partea reclamantă. L-a obligat pe pârâtul Municipiul Săcele să achite reclamantului suma de 25.021,42 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 23.10.2020, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis cererea formulată de reclamantul Municipiul Brașov prin primar și, în consecință, a rectificat eroarea materială săvârșite în paragraful 4 al minutei și al dispozitivului sentinței civile nr. 119/2020 în ceea ce privește numărul topografic aferent cărții funciare nr. x în sensul de a se consemna că acesta este 7281/23 iar nu 7281/34. A rectificat eroarea materială săvârșită în ultimul paragraf al considerentelor sentinței în ceea ce privește cuantumul onorariului avocațial ce intră în compunerea cheltuielilor de judecată, urmând a se consemna că acesta este de 3570 RON iar nu de 3370 RON.

Prin decizia nr. 901/Ap/06.07.2021, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins apelul declarat de pârâtul UAT Municipiul Săcele prin primar împotriva încheierii de ședință din 18.10.2019 și a sentinței tribunalului. A respins cererea intimatului UAT Municipiul Brașov prin primar de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pârâtul Municipiul Săcele, prin primar.

Conform recurentului, în mod greșit, instanța a reținut că, potrivit art. 21 din Legea nr. 213/1998, hotărârea prin care Consiliul local își însușește inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al localității nu reprezintă un act administrativ în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu dă naștere, nu modifică și nu stinge un raport juridic.

Ținând cont că principalul atribut al consiliului local, prevăzut de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, este acela că are inițiativă și hotărâște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale, recurentul a susținut că hotărârile emise de acesta sunt acte administrative adoptate în limitele competențelor legale prin care se creează, se modifică sau se sting raporturi de drept administrativ.

Recurentul a criticat și reținerea instanței de fond potrivit căreia consiliul local nu are atribuții de decident cu privire la raportul juridic de proprietate ci doar exprimă un acord relativ la acesta, prevalându-se de conținutul art. 36 alin. (2) lit. c) și alin. (5) lit. b) din Legea nr. 215/2001.

A conchis astfel că hotărârea consiliului local nu exprimă doar acordul acestei autorități publice locale, fiind un act administrativ obligatoriu și executoriu, cu condiția respectării legii.

A arătat că este vădită nelegalitatea HCL nr. 129/2013, întrucât nu se poate ca printr-o hotărâre de consiliu local să se prejudicieze patrimoniul Municipiului Săcele. Recurentul a susținut că nu s-a făcut dovada modului în care au intrat aceste terenuri în proprietatea Municipiului Brașov, la ce dată și în baza cărui titlu, iar H.G. nr. 972/2002, modificată prin H.G. nr. 150/2013 s-a dat cu nerespectarea metodologiei legale în adoptarea unor astfel de acte, astfel încât introducerea bunurilor în litigiu în domeniul public al reclamantului datorită destinației de drum public este nejustificată, precizând astfel că reclamantul nu a făcut dovada existenței unui titlu de proprietate.

A criticat reținerea curții de apel potrivit căreia înscrierea dreptului de proprietate al CAP Săcele în CF încă din anul 1997 nu are caracter constitutiv de drepturi cu trimitere la Legea nr. 7/1996 și art. 56 C. civ.

A înțeles a se prevala de dispozițiile art. 884, art. 885 și art. 557 alin. (4) C. civ., opinând că, în afara cazurilor expres prevăzute de lege, dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile se dobândește prin înscrierea în cartea funciară.

Astfel, potrivit recurentului, situarea imobilelor pe un alt UAT nu reflectă dreptul de proprietate al acestuia, iar înscrierea imobilelor în CF reflectă doar pe ce UAT este situat terenul, în niciun caz nu reflectă că acesta este deținut cu titlu de proprietate de către UAT-ul respectiv.

A criticat decizia din apel și pentru aplicarea greșită a art. 17 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, întrucât prevederile acestui articol nu au legătură cu obiectul dedus judecății, în speță nefiind vorba de exploatații agricole.

A susținut că reclamantul s-a contrazis în afirmații, aspect care nu a fost luat în considerare de către instanță, afirmând, pe de o parte, faptul că la demararea PUZ-urilor în anul 1995 în arealul studiat s-au identificat imobile ce figurau în proprietatea CAP Săcele, iar pe de altă parte, a afirmat că numai în anul 2017 când s-a demarat întocmirea documentației cadastrale "s-a stabilit că această stradă are datele de carte funciară indicate în petitele cererii de chemare în judecată și că potrivit evidențelor de publicitate imobiliară ea face parte din patrimoniul fostei CAP Săcele, care este menționată în calitate de proprietar tabular".

În final, recurentul a opinat că reclamantul nu justifică condiția intentării acțiunii, nefiind titularul unui drept de proprietate, terenurile nu pot fi considerate proprietatea Municipiului Brașov doar prin trimitere la art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 câtă vreme figurează în CF ca fiind proprietatea CAP Săcele, la dispoziția Comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar, urmând a fi transferate în parimoniul UAT Municipiul Săcele prin efectul Legii nr. 18/1991.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 07.01.2022, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză nu s-a formulat punct de vedere la raport.

Prin încheierea de ședință din 16.03.2022 recursul a fost admis în principiu, fiind acordat termen pentru soluționarea acestuia în ședință publică, cu citare părți, la data de 15.06.2022.

În termen legal, intimatul-reclamant a formula întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. A susținut că recurentul nu a indicat norma de drept material încălcată de instanța de apel, deși s-a prevalat de motivul prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.. A arătat că textele de lege invocate de recurent, respectiv art. 36 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001 sunt străine de drepturile deduse judecății în cauză.

Intimatul a opinat astfel că instanța de apel a reținut în mod corect că dreptul de proprietate pe care l-a invocat nu ar fi putut să se nască prin efectul actului administrativ criticat prin excepția de nelegalitate.

A susținut, de asemenea, că în mod legal instanța de apel a reținut că înscrierea în cartea funciară nu are caracter constitutiv de drepturi, cum pretinde recurentul, ci de opozabilitate.

În ceea ce privește dreptul său de proprietate asupra imobilelor, intimatul a făcut trimitere la concluziile raportului de expertiză tehnică nr. x, arătând că trebuie pornit de la premisa stabilită cu caracter definitiv că imobilele au destinația, atât scriptică (categoria de folosință înscrisă în cartea funciară) cât și faptică de drum public, fiind situate în intravilanul municipiului Brașov.

Astfel, potrivit intimatului - reclamant, contrar celor susținute de recurent, tocmai situarea imobilelor în limita administrativă a Municipiului Brașov determină dreptul acestuia asupra bunurilor respective.

În consecință, a opinat că în mod corect a reținut instanța de apel că bunurile în litigiu au destinația de bun public, reprezentând strada x din municipiul Brașov, fiind, prin urmare, un bun de uz public, menționat ca atare prin H.G. nr. 972/2002, modificată prin H.G. nr. 150/2013, acte administrative ce au fost contestate și infirmate în cadrul procedurii instituite de Legea nr. 213/1998, ce aparțin, atât prin natura cât și ca efect al declarației legii, domeniului public al municipiului Brașov.

Mai mult, contrar celor susținute de recurent, instanța de apel a reținut în mod corect că imobilele nu sunt, în accepțiunea art. 17 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, terenuri neatribuite și, ca atare, nu pot trece în domeniul privat al pârâtului.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că din conținutul recursului rezultă în mod clar că a criticat decizia sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 69/1991, Legii nr. 213/1998, O.G. nr. 43/1997 și cele ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 18/1991. A precizat astfel că din modul de redactare a cererii de recurs reiese că motivele acestuia nu încalcă limitele art. 488 alin. (2) C. proc. civ. putând fi circumscrise pct. 8 al alin. (1) al a aceluiași articol.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestora.

- Atribuțile consiliului local, evocate în cuprinsul art. 36 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și la care trimite recurentul-pârât în critica sa împotriva respingerii excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 129/29.03.2013 a Consiliului local Brașov, nu demonstrează aprecierea greșită a instanței de apel în sensul că această hotărâre, de însușire a inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al localității, nu constituie un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 deoarece nu dă naștere, nu modifică și nu stinge prin ea însăși vreun raport juridic.

Este corectă afirmația instanței de apel potrivit căreia, atunci când emite o astfel de hotărâre de inventariere a propriului domeniu public, consiliul local nu are atribuții de decident cu privire la raportul juridic de proprietate, ci doar exprimă un acord asupra inventarului bunurilor, întocmit anterior de comisia specială constituită în acest scop, actul administrativ care produce efectul de atestare a apartenenței unui bun la domeniul public al unei anume localități (cu valoarea unei prezumții relative de proprietate), fiind reprezentat de hotărârea de guvern adoptată în acest sens.

Atribuțiile pe care legea le conferă Consiliului local în privința administrării domeniului public și privat al unității administrativ-teritoriale (recurentul făcând trimitere la cele prevăzute de art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001), nu pot demonstra atribuțiile de decident asupra domeniului public propriu susținute de recurent, atunci când se emit hotărâri de inventariere a bunurilor ce aparțin domeniului public sau privat al unității administrativ-teritoriale.

Însă argumentul principal al respingerii excepției de nelegalitate a HCL Brașov nr. 129/29.03.2013 l-a constituit nu atât faptul că hotărârea în cauză nu întrunește condițiile actului administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cât mai ales inexistențe condiției legale prevăzută în art. 4 alin. (1) din același act normativ, ca de existența și conținutul actului administrativ vizat de excepția de nelegalitate să depindă soluționarea litigiului pe fond. Această condiție a fost, pe bună dreptate, apreciată ca neîntemeiată în cauză, cât timp s-a observat că, în justificarea dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, reclamantul nu s-a prevalat de HCL Brașov nr. 129/29.03.2013, ci a invocat alături de natura și destinația bunului, legea ca mod de dobândire, reținându-se pertinent că nici hotărârile de consiliu local și nici hotărârile de guvern care atestă domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale nu constituie acte constitutive de drepturi.

Acest raționament, corect din punct de vedere legal, a și fost pus în aplicare de instanțele fondului care au soluționat cauza, acestea cercetând dreptul disputat fără a-și limita analiza la conținutul HCL Brașov nr. 129/29.03.2013 ori al H.G. nr. 972/2002 modificată și completată prin H.G. nr. 150/2013, ci prin observarea naturii bunurilor litigioase, a destinației acestora și a conținutului legii.

Or, acest argument decisiv avut în vedere de ambele instanțe de fond atunci când au apreciat asupra inadmisibilității excepției de nelegalitate a HCL nr. 129/2013, invocată în apărarea sa de pârât, nu a fost combătută în vreun fel pe calea recursului.

- Critica privitoare la nedovedirea dreptului de proprietate de către reclamant pe baza unui titlu de proprietate nu poate fi reținută, observându-se că instanța de apel a avut în vedere, sub aspectul dovedirii dreptului, natura și destinația bunului, aceea de drum public (Strada Ilie Minea din municipiul Brașov), care este un bun de uz public, și declarația legii.

Natura și utilitatea terenurilor a fost stabilită pe baza raportului de expertiză și a suplimentului la raport, precizându-se că destinația tuturor imobilelor identificate este aceea de drum, atât din punct de vedere faptic, cît și scriptic, întrucât drumurile au fost înscrise ca tare și în cartea funciară, având funcțiunea de a asigura accesul la proprietățile individuale, făcând legătura cu rețeaua stradală a municipiului Brașov.

La nivel de lege, curtea de apel a indicat dispozițiile art. 4 din Legea nr. 18/1991 - "Terenurile din domeniul public sunt cele afectate unei utilități publice" - și pe cele ale art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 (în vigoare la data înscrieri terenurilor în cartea funciară și dezmembrării CF x Brașov), potrivit cărora "Drumurile de interes local aparțin proprietății publice a unității administrative pe teritoriul căreia se află (…)".

Nu mai puțin, trebuie avut în vedere că, în conformitate cu punctul III din anexa la Legea nr. 213/1998, domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit, alături de altele, de drumurile comunale, vicinale și străzi.

Instanța de apel a mai reținut, pe baza expertizei administrate în cauză, că toate imobilele deduse judecății au fost întotdeauna amplasate pe raza teritorială a municipiului Brașov, fiind întotdeauna înscrise în cărți funciare ale acestei unități administrativ-teritoriale, iar situarea lor pe teritoriul (intravilan) acestei unități este, contrar criticilor recurentului, un indicator important al apartenenței acestora la domeniul municipiului Brașov.

Este adevărat că prezumția dedusă din această apartenență teritorială nu este una absolută, iar noul Cod administrativ (O.U.G. nr. 57/2019), prin reglementarea cazurilor/procedurii de trecere a unui bun din domeniul public/privat al unei unități administrativ-teritoriale/al unui județ, în domeniul public/privat al altei unități administrativ-teritoriale/unui județ limitrof (art. 294, 295, 360), denotă că este acceptată și o soluție legală contrară, în care o unitate administrativ-teritorială să dețină bunuri în domeniul privat sau public situate pe raza teritorială a altei unități administrativ-teritoriale. Este, însă, în afară de orice îndoială că astfel de situații sunt unele de excepție, derogatorii de la regulă, a căror recunoaștere reclamă cu pregnanță a fi dovedite pe baza unor titluri/înscrisuri justificative (hotărâri de consilii locale/județene, acte de constituire/reconstituire emise în procedura legilor fondului funciar, etc.).

Pentru aceste motive, nu poate fi văzut ca pertinent argumentul recurentului potrivit căruia situarea imobilelor în litigiu - a căror apartenență el o pretinde - pe teritoriul unității administrativ-teritoriale Brașov, nu poate reflecta automat și dreptul de proprietate al acesteia din urmă asupra bunurilor, reținându-se că atunci când contestă criteriul teritorialității, pârâtul Municipiul Săcele nu este în măsură să invoce sau să exhibe un titlu/un înscris de orice natură care să paralizeze funcționarea acestuia și care să-i demonstreze dreptul său propriu asupra bunurilor aflate în dispută.

- Este corectă afirmația instanței de apel în sensul că înscrierea terenurilor în cartea funciară nr. x a Municipiului Brașov, cu titular CAP Săcele (la nivelul anului 1997) nu a avut caracter constitutiv de drepturi și nu poate fi de natură a demonstra un drept de proprietate al acestei entități (care nici nu mai există) asupra bunurilor, cât timp, în conformitate cu prevederile art. 25 ale Legii nr. 7/1996, înscrierile în cartea funciară au efecte de opozabilitatea față de terți, iar nu efecte constitutive.

Cât privește trimiterea la dispozițiile art. 56 din Legea nr. 71/2011 pentru aplicarea C. civ., pe care o realizează instanța de apel în analiza acestei critici, ar fi trebuit să fie suficientă recurentului-pârât cât să împiedice invocarea de către acesta, în continuare, a incidenței în cauză a prevederilor art. 885 alin. (1) și 557 alin. (4) din C. civ., de vreme ce, prin norma tranzitorie în discuție, aplicabilitatea soluțiilor legale conținute în dispozițiile menționate a fost amânată până după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, fiind menținută soluția legală a efectului de opozabilitate a înscrierii în cartea funciară prin norma art. 56 alin. (2), până la momentul precizat.

- Greșita aplicare a dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, criticată de recurentul-pârât, care a susținut că prevederile acestui articol nu au legătură cu obiectul dedus judecății deoarece în prezenta speță nu este vorba despre exploatații agricole, pare a fi rodul unei greșite înțelegeri a considerentelor deciziei din apel, care tocmai inaplicabilitatea normei menționate a explicat-o atunci când a arătat că imobilele deduse judecății nu au regimul terenurilor neatribuite care, aflate la dispoziția Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar Săcele, să poată fi atribuite în proprietatea unității administrativ-teritoriale Săcele (soluție susținută în proces de pârât și pe care, în mod contrar criticii analizate, a indicat-o și în finalul memoriului de recurs).

Or, tocmai întrucât, pornind de la destinația bunurilor în litigiu și de la voința legiuitorului, s-a reținut că terenurile litigioase, aflate în intravilanul Municipiului Brașov, având destinația de bun public ca reprezentând strada x din municipiul Brașov, nu pot avea regimul legal al categoriei de terenuri la care se referă art. 17 din Legea nr. 18/1991, de terenuri neatribuite și care pot fi puse la dispoziția celor interesați să întemeieze sau să dezvolte exploatații agricole (incompatibile cu destinația acestor terenuri, de drumuri de exploatare inițial și, ulterior, după ce întreaga zonă a făcut obiectul reconstituirilor în beneficiul persoanelor îndreptățite pe temeiul Legilor fondului funciar, de drumuri secundare care asigură accesul la proprietățile individuale și fac legătura cu rețeaua stradală a municipiului Brașov, potrivit stării de fapt a cauzei stabilită de instanțele de fond), instanța de apel a reținut în mod corect că acestea nu pot trece în domeniul privat al municipiului Săcele (cum susține pârâtul inclusiv prin memoriul său de recurs), aflându-se în proprietatea municipiului Brașov.

Prin urmare, considerentele criticate ale instanței de apel au argumentat tocmai ce susține și recurentul-pârât în critica sa, anume neincidența prevederilor art. 17 din Legea nr. 18/1991 în legătură cu situația juridică a terenurilor în litigiu, aspect care se opune însă și tezei acestuia de a considera că terenurile ar putea fi văzute ca aflate la dispoziția Comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar, urmând a fi transferate unității administrativ-teritoriale Săcele prin efectul Legii nr. 18/1991.

Se reține că recurentul-pârât nu a expus niciun argument valabil care să îndreptățească o atare soluție, singurul aspect al înscrierii acestor terenuri în CF nr. x a localității Brașov, cu titular al dreptului de proprietate CAP Săcele (entitate inexistentă în prezent), pe baza unei realități juridice decurgând din procesul de cooperativizate realizat de stat în zonă în regimul politic comunist, neconstituind un argument valabil care să îndreptățească și să justifice un atare statut juridic pentru aceste bunuri imobile în noul cadru legal conturat prin dispozițiile reținute ca fiind incidente cauzei și regăsite în cuprinsul Legii nr. 18/1991, O.G. nr. 43/2017, Legii nr. 213/1998, cărora li s-a făcut aplicare în prezenta cauză în identificarea și stabilirea regimului legal al imobilelor litigioase.

În considerarea tuturor acestor aspecte, apreciind asupra caracterului nefondat al recursului formulat, Înalta Curte îl va respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Săcele prin primar împotriva deciziei nr. 901/Ap din 6 iulie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2022.