ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2821/2021

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Brașov la 25 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Săcele prin Primar, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate inexistența oricărui drept al pârâtului asupra terenului în suprafață de 9.000 mp, în prezent intravilan agricol, înscris în CF nr. x Săcele, nr. cadastral/topografic x (nr. CF vechi x, nr. cadastral vechi x, nr. top. x), astfel cum acesta este înscris în baza de date a OCPI Brașov, având amplasamentul din Cartea Funciară; obligarea pârâtului să înceteze orice act de contestare, totală sau parțială, a acestui drept; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea Tribunalului Brașov, secția I civilă Prin sentința nr. 2/S din 12 ianuarie 2021, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Săcele prin Primar, ca neîntemeiată.

Hotărârea Curții de Apel Brașov, secția civilă Prin decizia nr. 503/Ap din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a repins apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 2/S din 12 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul Brașov.

Calea de atac exercitată în cauză La 14 iunie 2021, împotriva deciziei nr. 503/Ap din 27 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, a declarat recurs reclamanta. În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta arată că instanța de apel a reținut că prima înscriere în cartea funciară s-a făcut în baza unui plan parcelar fără coordonate în sistem de referință B., afirmație străină de natura cauzei având în vedere că recurenta a depus ca dovadă un extras CF cu amplasamentul parcelei, din care rezultă contrariul. Susține că, în aceste condiții, un nou plan parcelar în aceleași sistem de referință B. nu se putea efectua decât cu acordul titularului dreptului înscris, în lipsa suprapunerilor terenurilor și prin neafectarea drepturilor celor înscriși în Cartea Funciară. Apreciază ca fiind greșite, străine de natura cauzei și vădit nelegale considerentele instanței de apel, potrivit cărora planul parcelar nou întocmit nu aparține intimatului și susține că este realizat prin Comisia Locală de Fond Funciar Săcele, care face parte din UAT Săcele din cadrul Orașului Săcele, nereprezentând o persoană distinctă de aceasta și care este o structură organizatorică a UAT Săcele. Învederează că noul plan parcelar nu a fost întocmit nu din motivul arătat de instanța de apel, respectiv lipsa coordonatelor B. din planul parcelar, ci pentru realizarea unui interes nelegal al unui consilier local de a suplimenta numărul parcelelor față de planul inițial prin afectarea amplasamentului parcelei recurentei și a celorlalți proprietari ai parcelelor inițiale. Recurenta susține încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 555, art. 556, art. 551 pct. 11 C. civ. și apreciază că, în speță, sunt îndeplinite condițiile acțiunii negatorii. Arată că intimatul pretinde a avea drept de dispoziție cu privire la amplasarea/reamplasarea terenului proprietatea recurentei, dispoziția (sub oricare din formele sale) fiind o prerogativă a dreptului de proprietate. Învederează că pârâtul evocă dreptul său propriu de a dispune, specific dreptului de proprietate prevăzut de art. 551 pct. 1 C. civ. sau unui alt drept căruia legea îi recunoaște acest caracter, fiind vorba de teza cuprinsă de art. 551 pct. 11 C. civ.. În susținerea celor afirmate arată că, deși înscrierea dreptului de proprietate asupra parcelei recurentei s-a realizat în anul 2006, în temeiul Titlului de proprietate din anul 1998, intimatul evocă un nou plan parcelar, neînscris în evidențele cadastrale, în justificarea legalității încălcării dreptului de proprietate al recurentei. Mai arată că nelegalitatea demersurilor pârâtului și a prepușilor acestuia este reținută de Direcția Națională Anticorupție, în dosarul penal nr. x/2019, fiind menționată repoziționarea terenului reclamantei. Afirmă că arogarea unui drept asupra terenului recurentei, prin repoziționarea acestuia, este evidentă și necontestată de intimat, operațiunea având ca scop împroprietărirea unei persoane cu un teren neevidențiat în lucrarea inițială, înscrisă în Cartea Funciară. Invocă dispozițiile art. 555 și art. 556 C. civ. și arată că intimatul își arogă dreptul de a dispune de amplasamentul terenului recurentei, dorind schimbarea limitelor materiale ale acestuia. Solicită să se constate că tocmai acest drept afirmat de intimat nu există și, ca o consecință, să se dispună ca actele de contestare a limitelor materiale ale dreptului recurentei să înceteze. Recurenta susține că, prin hotărârea recurată, sunt încălcate și dispozițiile art. 25 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității materiale, conform cărora înscrierile în cartea funciară sunt opozabile terților, fiind afectată și securitatea circuitului civil, drepturile legal dobândite de recurentă fiind puse în pericol prin crearea premizelor modificării limitelor materiale ale terenului deținut în proprietate.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului, arătând că nu există motive contradictorii în decizia recurată, precum și că nu rezultă din dosar că Municipiul Săcele ar pretinde a fi titularul vreunui drept real asupra terenului în litigiu, dintre cele enumerate la art. 551 pct. 2-11 C. civ., fiind reținută, în mod corect, de instanța de apel neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 564 C. civ.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 28 iunie 2021, fiind repartizată aleatoriu Completului nr.

Prin rezoluția din 11 octombrie 2021, a fost fixat termen de judecată la 16 decembrie 2021, în ședință publică. La acest termen de judecată, instanța a reținut cauza în pronunțare asupra recursului formulat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Recursul reclamantei a fost întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. În susținerea primului motiv de recurs, recurenta arată că cele reținute de instanța de apel, potrivit cărora prima înscriere în cartea funciară s-a făcut în baza unui plan parcelar fără coordonate în sistem de referință B., sunt străine de natura cauzei având în vedere că recurenta a depus ca dovadă un extras CF cu amplasamentul parcelei din care rezultă contrariul. Subsumat aceluiași motiv de nelegalitate, apreciază ca fiind greșite, străine de natura cauzei și vădit nelegale considerentele instanței de apel, conform cărora planul parcelar nou întocmit nu aparține intimatului, recurenta susținând că acest plan este realizat de Comisia Locală de Fond Funciar Săcele care face parte din UAT Săcele din cadrul Orașului Săcele, nefiind o persoană distinctă de intimat având în vedere că face parte, ca structură organizatorică, din UAT Săcele. Se constată că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. întrucât, pentru a se reține incidența acestui motiv de casare, este necesar ca hotărârea să nu fie deloc motivată sau să cuprindă motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Or, argumentele invocate vizează reținerea greșită, din punctul de vedere al recurentei, a unor aspecte de fapt în decizia pronunțată de către instanța de apel, situație ce nu se regăsește în ipotezele prevăzute de textul legal anterior menționat. Recurenta își întemeiază recursul și pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile încadrabile în acest caz de casare fiind structurate în jurul susținerii că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile art. 564 C. civ., sens în care învederează că intimatul pretinde a avea drept de dispoziție cu privire la amplasarea/reamplasarea terenului proprietatea recurentei, dispoziția (sub oricare din formele sale) fiind o prerogativă a dreptului de proprietate. Învederează că pârâtul evocă dreptul său propriu de a dispune, specific dreptului de proprietate prevăzut de art. 551 pct. 1 C. civ. sau unui alt drept căruia legea îi recunoaște acest caracter, fiind vorba de teza cuprinsă de art. 551 pct. 11 C. civ. În susținerea celor afirmate arată că, deși înscrierea dreptului de proprietate asupra parcelei recurentei s-a realizat în anul 2006, în temeiul Titlului de proprietate din anul 1998, intimatul evocă un nou plan parcelar, neînscris în evidențele cadastrale, în justificarea legalității încălcării dreptului de proprietate al recurentei. Afirmă că arogarea unui drept asupra terenului recurentei, prin repoziționarea acestuia, este evidentă și necontestată de intimat, operațiunea având ca scop împroprietărirea unei persoane cu un teren neevidențiat în lucrarea inițială, înscrisă în Cartea Funciară. Critica formulată nu este fondată, în mod just instanța de apel a aplicat și interpretat prevederile legale, considerând că acțiunea negatorie, promovată de reclamantă, este neîntemeiată. Potrivit art. 564 C. civ. "Proprietarul poate intenta acțiunea negatorie contra oricărei persoane care pretinde că este titularul vreunui drept real, altul decât cel de proprietate, asupra bunului său." Astfel, acțiunea negatorie este acțiunea prin care reclamantul, care se pretinde proprietarul unui bun, îl cheamă în judecată pe pârâtul care pretinde că are un dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra bunului respectiv, solicitând instanței de judecată să îi recunoască dreptul de proprietate și să constate inexistența dezmembrământului. Acțiunea negatorie este atât o acțiune în constatare pozitivă întrucât presupune constatarea existenței dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului, cât și o acțiune în constatare negativă întrucât reclamantul cere să se constate inexistența dezmembrământului acelui drept de proprietate în patrimoniul pârâtului. Dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt definite a fi drepturi reale principale derivate asupra bunului altuia, care se constituie sau se dobândesc prin transferarea unor elemente din conținutul juridic al dreptului de proprietate asupra unui bun către o altă persoană sau prin exercitarea concomitentă a acestor elemente de către proprietarul bunului și o altă persoană. Dezmembrămintele propriu-zise ale dreptului de proprietate private sunt dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitație, dreptul de servitute și dreptul de superficie. Aplicând aceste considerente de ordin teoretic la situația de fapt dedusă judecății, Înalta Curte constată că, în speță, prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului în litigiu, în baza contractului de donație autentificat sub nr. x din 3 martie 2016 de C., însă nu a indicat un dezmembrământ al dreptului de proprietate a cărui inexistență în patrimoniul pârâtului solicită a fi constatată, ci a invocat dreptul de dispoziție al acestuia cu privire la amplasarea/reamplasarea terenului proprietatea recurentei, susținând că UAT Săcele dorește schimbarea limitelor materiale ale terenului. Totodată, prin motivele de recurs, se solicită să se constate că tocmai acest drept de dispoziție, afirmat de intimat, nu există și, ca o consecință, să se dispună ca actele de contestare a limitelor materiale ale dreptului recurentei să înceteze. Se reține că reclamanta și-a justificat calitatea procesuală activă, făcând dovada dreptului său de proprietate, însă nu a dovedit îndeplinirea celorlalte condiții ale acțiunii negatorii. Astfel, conform situației de fapt reținută de instanțele de fond, se constată că nu există nicio dovadă la dosar din care să rezulte că pârâtul pretinde a fi titularul vreunui drept real asupra imobilului, dintre cele enumerate la art. 551 pct. 2-6 C. civ., astfel încât, în speță, să se regăsescă situația premiză a aplicării art. 564 C. civ. Însăși recurenta susține că ceea ce solicită să se constate este inexistența dreptului de dispoziție al intimatului, dispoziția fiind un atribut al dreptului de proprietate, ce constituie, alături de folosință și posesie, conținutul acestui drept și nu a unui dezmembrământ al dreptului de proprietate, astfel încât să se verifice ipoteza prevăzută de art. 564 C. civ. Argumentele invocate prin recurs cu privire la reținerea repoziționării terenului, în cadrul dosarului penal nr. x/2019 al Direcției Naționale Anticorupție, nu prezintă relevanță în litigiul pendinte, în care instanța de judecată a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 564 C. civ., caz în care, avea a statua dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile acțiunii negatorii și nu asupra legalității întocmirii celui de-al doilea plan parcelar, în raport de care se susține că a fost reamplasat terenul proprietatea recurentei. Pentru același considerent, al lipsei de pertinență în raport de argumentele care au impus soluția de respingere a acțiunii în negatorii, instanța de recurs nu poate primi nici criticile reclamantei privind încălcarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității materiale referitoare la opozabilitatea față de terți a înscrierilor în cartea funciară sau cele privind afectarea securității circuitului civil. Pentru aceste motive, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii negatorii, prevăzute de art. 564 C. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a normelor de drept material în materie, critica de nelegalitate prevăzută de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. fiind nefondată. În raport de cele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 503/Ap din 27 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, ca nefondat.