ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 495/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.P. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu, acordarea

drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G nr. 105/1999, cu modificările

și completările ulterioare.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că în luna iunie 1943, împreună cu părinții săi,

s-a refugiat din cauza persecuțiilor etnice din localitatea de domiciliu -

satul Călata, comuna Călățele, județul Cluj, în satul Scrind-Frăsinet, comuna

Mărgău, județul Cluj, și a revenit în luna octombrie 1944.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, susținând că reclamantul nu

a făcut dovada refugiului, pentru că localitățile menționate în cerere se aflau

pe teritoriul României.

instanțe

Prin sentința nr.

29/CA din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de

reclamantul C.P. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul nu a făcut

dovada persecuțiilor etnice și refugiului invocate, declarațiile autentice

extrajudiciare ale celor doi martori și adeverința eliberată de Primăria

comunei Călata depuse în susținerea acțiunii, neconstituind probe suficiente

pentru dovedirea condițiilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, având în vedere că

acestea nu au fost administrate nemijlocit de instanță.

de reclamant

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamantul

C.P., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de

fond i-a respins acțiunea, întrucât din actele depuse la dosar rezultă

calitatea sa de refugiat.

Astfel,

recurentul-reclamant a susținut că a făcut dovada refugiului cu Adeverința din

28 iulie 2009, eliberată de Primăria comunei Călățele, județul Cluj, din care

rezultă că în perioada 1940 - 1944 localitatea sa de domiciliu a fost

localitate de frontieră și din cauza persecuțiilor etnice localnicii au fost

nevoiți să se retragă în alte localități, și cu declarațiile autentificate ale

martorilor M.I. și N.P., ambii refugiați în aceeași perioadă și care

beneficiază de indemnizația de refugiat.

Recurentul-reclamant

a mai arătat că s-a adresat și Direcției Județene Cluj a Arhivelor Naționale,

cu Cererea înregistrată sub nr. C/X/2009, pentru a obține documente cu care să

facă dovada calității de refugiat, dar i s-a comunicat că nu există acte în

sensul solicitat, iar cu privire la cei doi martori a precizat că au fost în

imposibilitate de a se prezenta în vederea audierii de către instanța de fond,

din motive de sănătate și vârstă înaintată.

intimatei-pârâte

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului și menținerea

hotărârii instanței de fond, ca temeinică și legală.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Potrivit art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut

de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

În conformitate cu

prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la

art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu

martori (alin. (2)).

În speță, au fost

depuse declarațiile autentificate ale martorilor M.I. și N.P., care atestă că

în luna iunie 1943 reclamantul a fost nevoit, împreună cu părinții săi, să se

refugieze în satul Scrind-Frăsinet, comuna Mărgău, județul Cluj, revenind în

satul său natal - Călata, județul Cluj - în cursul lunii octombrie 1944.

Susținerile

reclamantului și ale martorilor referitoare la perioada refugiului și

persecuțiile etnice suferite sunt confirmate de Adeverința din 28 iulie 2009

eliberată de Primăria Comunei Călățele.

Totodată, atât din

susținerile recurentului-reclamant, cât și din declarațiile celor doi martori,

rezultă că ei s-au aflat în refugiu, în aceeași perioadă și în aceeași

localitate, aceștia din urmă beneficiind de drepturile prevăzute de O.G. nr.

105/1999, iar recurentului nefiindu-i recunoscute aceste drepturi.

Din coroborarea

probelor administrate în cauză, rezultând, cu prisosință, atât persecuția la

care recurentul-reclamant a fost supus, cât și perioada exercitării acesteia,

instanța de control judiciar constată că în mod greșit prima instanță a respins

acțiunea acestuia, ca nefondată, în condițiile în care, încadrându-se în

situația prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea

nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul este

îndreptățit să beneficieze de compensațiile acordate de acest act normativ,

pentru perioada corespunzătoare refugiului, respectiv iunie 1943 - octombrie

1944.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul formulat de recurentul-reclamant C.P., va modifica sentința atacată,

în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la recunoașterea drepturilor

cuvenite reclamantului, conform legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de de C.P. împotriva Sentinței nr. 29/CA din 3 februarie 2010 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că admite acțiunea și anulează Hotărârea nr. 2300 din 30

octombrie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Sibiu.

Obligă pârâta Casa

Județeană de Pensii Sibiu să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască

reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.

189/2000, pentru perioada iunie 1943 - octombrie 1944, începând cu data de 1

noiembrie 2009.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2011.

Procesat

de GGC - CL