ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 495/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu, acordarea drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în luna iunie 1943, împreună cu părinții săi, s-a refugiat din cauza persecuțiilor etnice din localitatea de domiciliu - satul Călata, comuna Călățele, județul Cluj, în satul Scrind-Frăsinet, comuna Mărgău, județul Cluj, și a revenit în luna octombrie 1944. Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, susținând că reclamantul nu a făcut dovada refugiului, pentru că localitățile menționate în cerere se aflau pe teritoriul României.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 29/CA din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul C.P. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada persecuțiilor etnice și refugiului invocate, declarațiile autentice extrajudiciare ale celor doi martori și adeverința eliberată de Primăria comunei Călata depuse în susținerea acțiunii, neconstituind probe suficiente pentru dovedirea condițiilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, având în vedere că acestea nu au fost administrate nemijlocit de instanță.

3. Recursul declarat de reclamant Împotriva acestei sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamantul C.P., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de fond i-a respins acțiunea, întrucât din actele depuse la dosar rezultă calitatea sa de refugiat. Astfel, recurentul-reclamant a susținut că a făcut dovada refugiului cu Adeverința din 28 iulie 2009, eliberată de Primăria comunei Călățele, județul Cluj, din care rezultă că în perioada 1940 - 1944 localitatea sa de domiciliu a fost localitate de frontieră și din cauza persecuțiilor etnice localnicii au fost nevoiți să se retragă în alte localități, și cu declarațiile autentificate ale martorilor M.I.

și N.P., ambii refugiați în aceeași perioadă și care beneficiază de indemnizația de refugiat. Recurentul-reclamant a mai arătat că s-a adresat și Direcției Județene Cluj a Arhivelor Naționale, cu Cererea înregistrată sub nr. C/X/2009, pentru a obține documente cu care să facă dovada calității de refugiat, dar i s-a comunicat că nu există acte în sensul solicitat, iar cu privire la cei doi martori a precizat că au fost în imposibilitate de a se prezenta în vederea audierii de către instanța de fond, din motive de sănătate și vârstă înaintată. 4. Apărarea intimatei-pârâte Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, ca temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , Înalta Curte constată că recursul este fondat. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)). În speță, au fost depuse declarațiile autentificate ale martorilor M.I. și N.P., care atestă că în luna iunie 1943 reclamantul a fost nevoit, împreună cu părinții săi, să se refugieze în satul Scrind-Frăsinet, comuna Mărgău, județul Cluj, revenind în satul său natal - Călata, județul Cluj - în cursul lunii octombrie 1944. Susținerile reclamantului și ale martorilor referitoare la perioada refugiului și persecuțiile etnice suferite sunt confirmate de Adeverința din 28 iulie 2009 eliberată de Primăria Comunei Călățele.

Totodată, atât din susținerile recurentului-reclamant, cât și din declarațiile celor doi martori, rezultă că ei s-au aflat în refugiu, în aceeași perioadă și în aceeași localitate, aceștia din urmă beneficiind de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, iar recurentului nefiindu-i recunoscute aceste drepturi. Din coroborarea probelor administrate în cauză, rezultând, cu prisosință, atât persecuția la care recurentul-reclamant a fost supus, cât și perioada exercitării acesteia, instanța de control judiciar constată că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea acestuia, ca nefondată, în condițiile în care, încadrându-se în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul este îndreptățit să beneficieze de compensațiile acordate de acest act normativ, pentru perioada corespunzătoare refugiului, respectiv iunie 1943 - octombrie 1944. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurentul-reclamant C.P., va modifica sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la recunoașterea drepturilor cuvenite reclamantului, conform legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de de C.P. împotriva Sentinței nr. 29/CA din 3 februarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea și anulează Hotărârea nr. 2300 din 30 octombrie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Sibiu. Obligă pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada iunie 1943 - octombrie 1944, începând cu data de 1 noiembrie 2009. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2011. Procesat de GGC - CL